Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMINAT
Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 1300 pentru LUMINAT.
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară Rapsodii de primăvară de George Topîrceanu I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Șiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngerași Cu alai De toporași. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le lași? II Se-nalță abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperișuri veștede-n lumină Întind spre cer ogeacuri fără fum. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul Și ies gândacii-Domnului pe zid. Ferestre amorțite se deschid Să intre-n casă soarele și vântul. De prin balcoane Și coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare. Ies gospodinele Iuți ca albinele, Părul le flutură, Toate dau zor. Unele mătură, Altele scutură Colbul din pătură Și din covor. Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii, Și-a răsfirat crenguțele ca spinii De frică să nu-i cadă la picioare, Din creștet, vălul subțirel de floare. Că s-a trezit așa de dimineață Cu ramuri albe — și se poate spune Că-i pentru-ntâia oară în viață Când i se-ntâmplă-asemenea minune. Un nor sihastru Și-adună-n poală Argintul tot. Cerul e- ...
George Topîrceanu - Rapsodii de toamnă
... Floarea-soarelui, bătrână, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărână Dinții, de mizerie. Și cu galbena ei zdreanță Stă-n lumina matură, Ca un talger de balanță Aplecat pe-o latură... Între gâze, fără frică Se re-ncep idilele. Doar o gărgăriță mică, Blestemându-și zilele ...
George Topîrceanu - Rapsodii de vară
... Târziu, când peste lanuri Coboară spre câmpii Noianuri De umbre argintii; Când luminosul crainic, Luceafărul stingher Și tainic S-aprinde iar pe cer Și cu lumina nouă Sclipește ca un strop De rouă Pe vârful unui plop, Iubirea mea fugară De-abia s-a liniștit, Și-afară, Ca un ...
George Topîrceanu - Sfârșit de vară
George Topîrceanu - Sfârşit de vară Sfârșit de vară de George Topîrceanu Dacă liniștea pădurii adormite Nici o veste de-altădată nu-ți trimite Și pe freamăte pornite de departe Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte, Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar Printre galbenele rariști de stejar, Cu sfioase campanule și sulfine, Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine. Dulce zumzet somnoros și ireal Să ne cheme spre poienile din deal. Taina liniștii înalte să ne fure Prin cotite luminișuri de pădure Și la umbră să ne-mbie mai târziu O clopotniță de aur străveziu, Legănând deasupra creștetelor noastre Licuricii înălțimilor albastre... Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis, Să trăim în clipe lungi același vis. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ți descânte un bondar Și cum stai cu ochii-nchiși pe jumătate, Soare galben printre ramuri nemișcate Să-ți învăluie-n tăcere și-n lumină Fruntea mică de domniță bizantină. Iar la-ntoarcere, să trecem prin pășuni Și prin funduri de livadă cu aluni, Printre garduri fumurii și solitare Ce se uită-n urma noastră cu mirare... Și din treacăt, ici și colo, să culegi Sânziene cu ...
George Topîrceanu - Singur (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Singur (Topîrceanu) Singur de George Topîrceanu 1914 Cu cea din urmă rază ce tremură-n amurg, Se-ntunecă palatul bătrânului Habsburg. E noapte. Vântul toamnei aduce de departe Un freamăt de suspine prin sălile deșarte, Căci a pornit monarhul încovoiat și chel Oștiri din șapte neamuri să moară pentru el ! Făclia luminează fantastice vitraiuri Și-n umbra colorată ca umbra din seraiuri, În liniștea capelei pe-o treaptă-ngenuncheat, Cu fruntea-n mâini se roagă bătrânul împărat: — "Stăpâne, codrii urlă și râurile gem, Din fiece colibă se-nalță un blestem Și-n inima mea scurmă părerile de rău ! Stăpâne, slobozește de-acum pe robul tău..." Dar vântul geme-n noapte: "E prea târziu, bătrâne ! Pe țarinile noastre de-a pururi va rămâne Sinistră, ca o pânză de doliu, umbra ta. O, dacă El te iartă, noi nu te vom ierta !..." Tresare împăratul. Mișcând încet din buze, Încearcă să-și adune gândirile confuze... Dar două diamante strălucitoare curg Încet-încet pe nasul bătrânului Habsburg, Și-n liniștea solemnă, cum pică pe parchet, Par două lacrămi grele și mari — de
George Topîrceanu - Taina nopții
... George Topîrceanu - Taina nopţii Taina nopții de George Topîrceanu În lumina lunii doarme Casa dragii mele, I-au cuprins pridvorul tainic Ramuri de zorele. Dulci chemări nelămurite Tremură departe. Draga mea a dat sfioasă ...
George Topîrceanu - Toamna în parc
... Toamna în parc Toamna în parc de George Topîrceanu Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre. Prin lumina estompată De mătasa unui nor, Visătoare trece-o fată C-un plutonier-major. Rumen de timiditate El se uită-n jos posac. Ea strivește foi ...
George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Utrenie
... Pe pieptarul veșniciei Sumedenii negi de foc, Galbeni, strugurii tăriei Se răsfiră și se coc. Lumea-și culcă fruntea-n poală, Purecată de profeți, Sub lumina
Gheorghe Asachi - Învățătorul și urmașii săi
Gheorghe Asachi - Învăţătorul şi urmaşii săi Învățătorul și urmașii săi de Gheorghe Asachi Alegorie Cătră-apostolii săi zis-au dinioară Domnul lor: Cel ce vra a fi cu mine de-astăzi fie-mi următori. Calea noastră va să fie Spre cerească-mpărăție... Un stol mare, strigând, vine: Unde-i merge, noi cu tine! Cu un zâmbet Domnul pasă Înainte prin pustiu, Călătorii se îndeasă Să s-adăpe la vreun riu. Vântul cald, focosul soare A lor frunte a umplut De arine, de sudoare, Deși nu prea le-au plăcut, Pănă-n seară a suferit. Umbra când i-a răcorit, Doar aicea vom mânea, Între dânșii toți șoptea. Însă Domnul urma-n cale Preste râpi și preste vale, Pe loc unde rareori A pășit cu călători. Următorii suspinau, De spini unii s-aninau, Zicând: Pasă cel ce-a vre Pe această cale gre! Altul șede peste-o piatră Cugetând la a sa vatră, Unul pe iarbă s-întinde, Altul gustă a lui merinde, Din drum alții se abat, Însă Domnu-i neschimbat; În tunericul pământ Nici le zice vrun cuvânt Apoi când ...
Gheorghe Asachi - Ștefan cel Mare înaintea Cetăței Neamțu
Gheorghe Asachi - Ştefan cel Mare înaintea Cetăţei Neamţu Ștefan cel Mare înaintea Cetăței Neamțu de Gheorghe Asachi (bis, ultimile două versuri din fiecare strofă) În cetatea părăsită, care de pe munte Cătră nouri încă nalță o căruntă frunte, Unde trecătoriul ș-astăzi cu respect se-nchină, A domnit odinioară vechea eroină; Pe atuncea se lupta păstoriul moldovan Și țara-și apăra chiar ca un aprod oștean! Ea avea un fiu puternic, Ștefan i-a fost nume, Prin acest domn strălucit-au patria noastră-n lume; Patruzeci de biruințe lauda-i adunasă, Dar o zi schimbândă soarta, el învins rămasă, Deși luptase atunci păstorul moldovan Și țara-și apara chiar ca un aprod oștean! De mii cete fioroase patria a fost călcată Și de sânge a ei țărână era adăpată; Monastiri, cetăți și sate fumegau aprinse, Cu bătrâni, gemeau și fete și obeze strânse. Dar nenvins era păstorul moldovan, Că țara-și apăra chiar ca un aprod oștean! Încruntat ca leul, Ștefan, voind să răzbune, Înc-o dată pre oșteni merge să adune; Mai întăi însă pre muma va să-mbrățoșeze Și pre fiul său de bine vra să cuvinteze. Că pe ...
Gheorghe Asachi - Albina și trântorul
Gheorghe Asachi - Albina şi trântorul Albina și trântorul de Gheorghe Asachi În ocazia publicărei cei întâi gazete în limba patriei, întitulată Albina românească, la 1829' Trântorul Spune, spune, mică-Albină, Încotro mergi acum trează, Când a soarelul lumină Pe cest câmp, nu scânteiază? Încă tremură pe foaie În munți roua și prin râpe; Nu te temi să ți se moaie Delicatele aripe? Încă florile-nmiite, Stând în umbră tupilate, Țin închise și-nvălite Bobocelile plecate. De ce zbori ca o săgeată, Care aerul despică? D-unde vii tu mânecată Și-ncotro, Albino mică? Lină-i viața mea și bună, Fără multă osteneală; Cele care alți adună Prânz îmi dau, chivernisală. Așa trântorii urmară, Am trăit așa tot bine; Nu căra la alții ceară, Suge mierea ca și mine! Albina Zice-Albina-n repegiune: Lucru toate-nvinge-n lume; De voiești, zburând, ț-oi spune A mea sistemă și nume. Eu-s Albina românească, Al meu doru-i și-a mea lege, Pre câmpia pământească Din flori miere a culege. Ale mele surioare, Când abia se luminasă, Dulce pârgă de pe floare O cărau de mult acasă. Eu de farmăc amorțită Zăcui ...