Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN LOC DE
Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 1097 pentru IN LOC DE.
... Doritor ca o femeie și viclean ca un copil!" IV Astfel vine-n toată noaptea zburător la al ei pat. Se trezi din somn deodată de sărutu-i fermecat; Și atuncea când spre ușă el se-ntoarce ca să fugă, Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă: - "O, rămâi, rămâi la mine, tu cu viers duios de foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline de-nțeles. Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i, Și-l visez, când cu-a mea mână al tău braț rotund îl pipăi, Când ... unui purceluș de treabă. O beșică-n
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... Doritor ca o femeie și viclean ca un copil!" IV Astfel vine-n toată noaptea zburător la al ei pat. Se trezi din somn deodată de sărutu-i fermecat; Și atuncea când spre ușă el se-ntoarce ca să fugă, Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă: - "O, rămâi, rămâi la mine, tu cu viers duios de foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline de-nțeles. Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i, Și-l visez, când cu-a mea mână al tău braț rotund îl pipăi, Când ... unui purceluș de treabă. O beșică-n
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
... cu adivărat dintru acĂ© zi mi să gate otrava, căci nici acele nu au fost la ea măsurate, huiet mare, râs mult, giocuri, neavând minte de mireasă. Toate din toate părțile, când am adus pe această erinie (eumenidă) curgĂ© ca himarii cari, împreunându-să la un loc, fac un strașnic sunet, încât puțin au lipsit ca, aruncând cununa, să fug din mijlocul nunții; dar însă socotind că aceasta este a lucrului ... eu de față, și câți copii fiiștecare au născut, și câți i-au murit, și pentru așternuturi întreba, și de oale, și de sapă, și de greblă, și de cucoși câți avem. — Nici unul, am zis, nu este la noi cucoș, căci nu-l sufăr să cânte, iar dacă nu-i tace, nici ... nu știu ce păgubire bacalilor? Mai bună ești viiața ciobănească! Mă tem să nu cumva lipsască lemnile pitarilor? Zic cum că s-au învinovățit făcătorii de bani! De aceste, după cum marea varsă, spune și dârdâiești, și nimic nu lucrează, iar de vorbit, vorbești! Iar dacă va și pipăi vreun lucru, vorba lucrului aceluia, este mai mare pagubă decât a șiderii ei. Iar de vine vreodată ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... toate părțile; înfige degetele în urechile cuiva și scrâșnește: "U! boule!" Altul, soios, c-un palton larg și vechi; nu-l încheie niciodată; ciupit puțin de vărsat; cu ochii verzi, barba albă; țipă pițigăiat, parc-ar fi o femeie: "La loc, găgăuță!" Cum s-au prefăcut într-o clipă nevinovatele mele plăceri! Cine mi-a mototolit nemărginita perdea pe care să zugrăveau câmpiile mele ... azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab și galben. Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica de la călcâie până la creștet, îmi amintea visele fericirii perdute. În toată ființa mea, deșirată și slabă, învinsă și oprită în loc, nimic nu mă turbura, biruit de scârbă și de ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... fatalitate istorică, dinafară. Pe poeții din jumătatea întâi a veacului XIX se cuvine dar să-i judecăm, mai întâi, ca pe niște diletanți de mare bunăvoință, plini de râvnă patriotică. Animați, în primul rând, de a da substanță unei vieți intelectuale naționale care, cât de cât și cât mai iute, să înceapă a lua loc în tabloul european. Însă Grigore Alexandrescu se deosebește și ne interesează prin aceea că spiritul său se silește a fi critic. În prefața ... de Poezii din 1847 (prefață retipărită și în edițiile ulterioare) citim lucruri ca acestea. Pomenind de un bărbat de spirit și de gust care, întrebat de ce nu-și publică scrierile, răspunde: M-am speriat de când am văzut atâția poeți, Alexandrescu continuă astfel: Negreșit, niciodată nu am avut mai multă îndestulare, nu zic de poezie, ci de versuri. De unde vine aceasta? Poate în parte din greșita idee că arta poetului ar fi mai ușoară decât a prozatorului după cum socotim cei ... tinerii români. Foarte de însemnat e și tonul în care vorbește Alexandrescu de poezia populară
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... răspândesc încrederea de a fi cei mai buni stiliști ai literaturii române. Încă zece ani de o asemenea convingere publică, încă o generație de tineri cu același sistem de expresii, și limba română poate deveni o ruină, nu reparată, ci stricată prin construcții străine fără nici o adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar. Rândurile de față au scopul de a arăta acea direcție falsă a autorilor români din Austria și de a deștepta în spiritele, care în mijlocul contagiului general vor mai fi putut păstra judecata lor sănătoasă, o tendință de reacțiune. Susținem dar și ne vom încerca să dovedim că jurnaliștii români de peste Carpați, nu rareori, pe ici pe colo, din scăpare de vedere, ci sistematicește, după deprinderea obștească, în fiecare număr publicat de dânșii, fac greșeli neiertate în contra limbii române, introducând construcțiuni false de cuvinte, stil greoi antiromân și mai întâi de toate o monstruoasă germanizare în expresii. Și când vorbim de jurnaliștii români de peste Carpați, nu înțelegem pe cei obscuri, ci înțelegem pe cei de
... Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și ... decât lustrul exterior al unei culturi pe care nici n-o înțeleg, nici nu știu s-o reprezinte — toți acești oameni tineri erau atât de deșerți, atât de lipsiți de cunoștințe, încât i-ar fi fost lesne să-i rușineze prin întrebările sale, de natură mireană chiar. El era un polihistor considerabil, dar miile de cunoștințe grămădite în capul ăsăuî se cristalizează împrejurul unui singur sâmbure, mai presus de orice îndoială: Biblia. El avea destule cunoștințe astronomice spre a ști că stelele nu sunt scântei semănate pe bolta cerului numai spre plăcerea
Ion Luca Caragiale - Reacțiunea
... mult, poate, decât ne trebue - vierme nenorocit care roade cu tenacitate rădăcinile credințelor - începu să găunoșeze bazele giganticei mele legende. Perfidul! Odată, când săream din loc pentru a nu știu câta oară de spaima hidrei, iată ce mi-a șoptit viermele la ureche: Reacțiunea?... prostule! Deschide-ți ochii bine; uite-te împrejuru-ți, și revino la ... experiență? Încetează a mai înghiți necontrolate produsele negustorilor politici lipsiți de orice scrupul, și are să-ți treacă boala cronică - ai să scapi de halucinația Reacțiunii. Boala mea ajunsese, în adevăr, așa de chinuitoare, că n'am putut respinge povețele spiritului de examen. Le-am urmat - și m'am tămăduit. De multă vreme dorm acuma liniștit fără visuri rele, fără teamă de primejdie pentru Națiune, Constituțiune și alte instituțiuni. Sunt sănătos, da; dar câte odată îmi pare rău: am ascultat spiritul de examen - am ucis legenda - s'a dus liberalismul! Ca un înțărcat băutor de haciș, care regretă extazurile ce și le procura odinioară, mi-aduc aminte adesea cu duioșie de ciudatele vedenii ce aveam când mă apucau accesele de febră liberală. Adesea mă apucă un dor nespus
Vasile Alecsandri - Făt-Logofăt
... Vasile Alecsandri - Făt-Logofăt Făt-Logofăt de Vasile Alecsandri O! Făt-Logofete, Cu netede plete, Cu părul de aur! Stai, te odihnește, Că-n deal te pândește Un negru balaur. Frumoasă fetiță, Cu lungă cosiță, Cu mândru colan! De dânsul n-am teamă, Căci am pe-a lui seamă Al meu buzdugan. O! tânăr semețe, Cu blânde mândrețe, Cu ochii de foc! Balauru-i mare Și milă nu are... Stai, ah! stai pe loc. Luceafăr din stele, Cu dulci porumbele Pe față de crin! Toți zmeii din lume Se-nchin l-al meu nume, Tremur și se-nchin. Viteze vestite, Cu arme-aurite, Cu dulce cuvânt! El peste ... de flori! Murgul meu, când sare, Trece peste mare Și zboară prin nori. O! Făt-Logofete, Cu netede plete, Cu glasul ceresc! Nu te du de ... să dobândesc! Note [1] Făt-Logofăt este eroul poveștilor poporale; el se luptă cu zmeii și-i frumos ca soarele, având ca și el plete de
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic, și sfătuia pe oameni să-și dea copiii la învățătură. Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiat prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea. Și cea dintâi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce ... au trecut pe lângă mine vorbind cu mare ciudă; și se vede că i-a orbit Dumnezeu de nu mau putut găbui. Și de la o vreme, nemaiauzind nici o foșnitură de păpușoi, nici o scurmătură de găină, am țâșnit odată cu țărna-n cap, și tiva la mama acasă, și am început a-i spune, cu lacrimi, că nu ... dar n-a mai găsit un bădița Vasile, cuminte, harnic și rușinos ca o fată mare. Era în sat și dascălul Iordache, fârnâitul de la strana mare, dar ce ți-i bun? Știa și el glasurile pe dinafară
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de bădăran sau idiot. Dar trebuie să mă arăt astfel insensibil la această debordare de pasiune, cu care frazele donnei Alba îmi umplu auzul, pentru ca prințul să nu bage de seamă cupiditatea sălbatică a atenției mele și nici cât de mult s-a apropiat și cât de vertiginos se mai apropie vremea când îi voi uzurpa dreptul de stăpân al acestei comori. într-adevăr, rândurile acestea, lunguiețe și fine, puțin cam oblice de jos în sus, ca și în fotografie, dovedeau o pasiune devorantă, totuși, dacă se poate spune, lucidă, care-ți da mult de gândit: pasiune care ardea în prima parte a corespondenței prin răceala și persiflajul ei, ca metalele contractate de cel mai aprig frig. Suna pretutindeni un ropot inegal de cuvinte neîmperecheabile, încleștând dorințe incrustate în sarcasm, șopocăind reproșuri grele, în râs rău de mulțumiri exagerate, în sensul autografului de pe fotografie, care spunea ...