Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IESE

 Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 1141 pentru IESE.

Ion Luca Caragiale - Reformă

Ion Luca Caragiale - Reformă Reformă de Ion Luca Caragiale Suntem în epoca reformelor; spiritul public se agită asupra atâtor și atâtor cestiuni, toate vitale, a căror dezlegare nu mai poate suferi întârziere. Una din acestea este și cestiunea bătăii în armată. Dar, deoarece-i vorba să înotăm în cestiuni, caută să spunem că sunt oameni cari pun una prealabilă: a bate pe inferiori pentru nesupunere, nepricepere sau rea-voință, ori chiar numai din răutate, este oare la noi un obicei exclusiv al ostașilor? Unii răspund da; alții răspund nu. Noi până acum nu putem împărtăși hotărât părerea nici a unora, nici a altora; nu putem deci lua parte la dezbatere. Ne vom permite însă să spunem o anecdotă istorică, ce ar putea lumina oarecum arzătoarea cestiune o anecdotă pe care am căpătat-o dintr-un izvor vrednic de toată încrederea. Odată, Cuza-vodă călătorea cu primul său ministru Mihalache Cogălniceanu, către Turnul Severinului. Pentru întâia oară alesul nației românești trecea Oltul. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută mai ales pentru dânșii, care, tot drumul până ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânt-Ion

Ion Luca Caragiale - Sfânt-Ion Sfânt-Ion de Ion Luca Caragiale Baladă haiducească Frunzuliță chimionu, Chimionu, anasonu, Mai dă, doamne,-un Sfânt-Ionu, Să prăznuim patraonu Cu Jenică Arionu! Să mai mergem la fiatru Să văz doi jandari cât patru! Că era mare-mbulzeală De-mi venise amețeală; Că Jenică Arionu, Pasămite-i farmazonu, A tras la loja de sus Și drept în față ne-am pus, La lojă de beletaj, Unde-i mai mare blamaj! C-apoi stam și petreceam Și în lojă chef făceam, La poliție nici gândeam, La poliție, bat-o vina! Că ea e toată pricina, Ea cu colonel Algiu, Ursuzu și belaliu, Nu i-aș mai vedea chipiu! Că toamna când petreceam Ș-ăl mai mare chef făceam, Iacă-i domnu colonel Ne poftește frumușel Să mergem la ceai cu el, Și la ceai și la cafea, La soarea cu refenea, Și ne-ncântă, ne descântă, Bată-l măiculița sfântă! El tot haide! noi tot ba! Ne-a-ntețit cu dragostea; Noi trăgeam, el ne-mpingea, Tot așa și iar așa Pân-am ajuns în antrea. Aici, hop! și comisari, Ipistați, sergenți, jandari Cu niște chivere mari, Măiculiță, ce vlăjari! ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânt Ion

Ion Luca Caragiale - Sfânt Ion Sfânt-Ion de Ion Luca Caragiale Baladă haiducească Frunzuliță chimionu, Chimionu, anasonu, Mai dă, doamne,-un Sfânt-Ionu, Să prăznuim patraonu Cu Jenică Arionu! Să mai mergem la fiatru Să văz doi jandari cât patru! Că era mare-mbulzeală De-mi venise amețeală; Că Jenică Arionu, Pasămite-i farmazonu, A tras la loja de sus Și drept în față ne-am pus, La lojă de beletaj, Unde-i mai mare blamaj! C-apoi stam și petreceam Și în lojă chef făceam, La poliție nici gândeam, La poliție, bat-o vina! Că ea e toată pricina, Ea cu colonel Algiu, Ursuzu și belaliu, Nu i-aș mai vedea chipiu! Că toamna când petreceam Ș-ăl mai mare chef făceam, Iacă-i domnu colonel Ne poftește frumușel Să mergem la ceai cu el, Și la ceai și la cafea, La soarea cu refenea, Și ne-ncântă, ne descântă, Bată-l măiculița sfântă! El tot haide! noi tot ba! Ne-a-ntețit cu dragostea; Noi trăgeam, el ne-mpingea, Tot așa și iar așa Pân-am ajuns în antrea. Aici, hop! și comisari, Ipistați, sergenți, jandari Cu niște chivere mari, Măiculiță, ce vlăjari! ...

 

Ion Luca Caragiale - Suveran și curtezan

Ion Luca Caragiale - Suveran şi curtezan Suveran și curtezan de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Tipărită în Moftul Român , anul 1 nr. 16 (1893), retipărită în Calendarul Moftului pe 1902 p. 46. Satiră democratică Un împărat odinioară - Și suveranii-s muritori! - Avea din fire slăbiciunea Că strănuta prea deseori. Acest cusur, la urma urmii, D-ei căuta, nu-i vr-un păcat, Dar sunt cusururi populare Ce nu merg la un împărat. Ce leacuri nu-ntrebuințase! Ce rugăciuni la Dumnezeu, Protector tronurilor! - geaba: Sărmanul strănuta mereu! Un curtezan intim l-întrebă: - De ce ești tot posomorât Și tot mâhnit, mărite doamne? - Nu știi cât sunt de amărât! Strănutul meu leac nu găsește, Vai! mă sfiesc, nu pot să ies, La Cameră, Senat, paradă: Se simte că strănut prea des. Din pricina strănutăturii Eu sunt un prinț nenorocit! - De ce, măria-ta? întreabă Curteanul său cel favorit. - Cum? nu-nțelegi? Ba da; dar, Sire Ori să strănuți, ori ce să faci, La toți, Măria Ta, ca mire, La toți miroase-a

 

Ion Luca Caragiale - Termitele...

Ion Luca Caragiale - Termitele... Termitele... de Ion Luca Caragiale UN MIC CAPITOL DE ISTORIE NATURALĂ, PENTRU POPOR Termitele sunt niște gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici și delicate ale naturii, pe cari oamenii de știință le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliștii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele grecești nevron, adică nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu ...

 

Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice

Ion Luca Caragiale - Toxin şi toxice Toxin și toxice de Ion Luca Caragiale Toxinul a sunat despre ziuă. La glasul lui, s'au deșteptat în grabă tinerii patrioți adăpați la izvoarele europene. Fără să-și ia rămas bun dela părinți, lepădându-se cu entuziasm de dreptul de moștenire al privilegiilor, au ieșit din casa părintească; au coborît hotărîți în piață, s'au amestecat cu poporul, care suferise atâta, și au strigat din toate puterile: Libertate! Egalitate! Fraternitate! Și Popa Șapcă binecuvântă mișcătoarea scenă a fraternizării tutulor fiilor patriei. Negura care atâtea veacuri apăsase asupra țărilor române era spartă: încet-încet, ea trebuia să se risipească pentru a face loc luminii moderne. Dar dela strigătul acela de generoasă revoltă contra unei strări seculare de rușine, de înjosire, de mizerie politică și socială, și până la realizarea frumosului vis, trebuia, afară de bine-cuvântarea lui Popa Șapcă, încă mult. Tinerii patrioți, după vorbe, fură chemați la fapte. Trebuia făcută scara jertfelor pentru a ajunge la vârful dorit. Ei nu s'au dat înapoi. Entuziasmul lor nu a fost de o singură clipă: voește și vei putea! Atunci începu pe'ntrecute fiecare ...

 

Ion Păun-Pincio - Iubita mea

Ion Păun-Pincio - Iubita mea Iubita mea de Ion Păun-Pincio Ce dulce e scânteia ce mi-ai aprins în piept ! Cum inima-mi tresare spre tine când mă-drept ! Iubita mea, stea blândă, pierdută-n depărtări, Tu mă abați din calea pustiilor cărări... De-o rază de la tine mă simt iar mângâiat Și umbrele durerei slăbesc, se stîng treptat. A jale-mi cată ochii pe tristele câmpii, Aștept mereu, iubito, din neguri ca să-mi vii, Să rătăcim alături... Din lumea lor să ies Înduioșat în suflet, că tu m-ai înțeles... Iar farmecul iubirei la plânsetul de vânt Părea-va o poveste ce frunzele o cânt... Iubita mea, stea blândă, pierdută-n depărtări, Tu mă abați din calea pustiilor cărări... Duios gândind la tine, rămân pierdut în loc, Înmărmurind la gândul nespusului noroc... Și geana-mi rourează o lacrimă de dor: Un sol, o întrupare a sfântului

 

Ion Păun-Pincio - Spre vad

... Ion Păun-Pincio - Spre vad Când trec... de Ion Păun-Pincio Prin apele durerei ufletul ți-l porți Și plângi ca un copil, dorind să ieși la vad: Înduioșare ceri și milă de la morți Și uiți că-s adâncimi ce vecinic nu mai scad... Văzând c-o lacrimă n-ai ...

 

Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn

Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn Cântecul de leagăn de Iulia Hasdeu Traducere de Bogdan Petriceicu Hasdeu . Revista nouă , an. IV, nr. 11 — 12, 15 februarie — 15 martie 1892. Nani, nani, dormi, odorașul scump, al mamei odor, În culcușul tău, de vise cerești legănat ușor! Îngerul duios peste fruntea ta s-apleacă zâmbind, Ș-aripa-i de-argint pe-ai tăi ochișori Îi flutură blând. Nani, nani, dormi, dormi netulburat căci mama va sta, De-a dragul privind rumenele fragi pe gurița ta. Iat-o s-a deschis, iat-o iar s-a strâns plăpându-l boboc Un trandafiraș vesel zâmbitor l-al soarelui foc! Spicele de grâu parcă moțăiesc din cap lenevos; Colo-n stejăriș fâlfăie-n văzduh fragedul miros, Noaptea-ncetinel Învălește tot de jur-împrejur, Galeș adiind suflu-i răcoros c-un tainic susur. Paserea pe somn Ș-asterne-nchizând ochiul cel zglobiu, Iar cernitul corb s-ascunde pitiș În zidul pustiu. Din ascunzători ies la lilieci, zburând în târcol, Și din când în când al bufniței glas cobește a gol Dormi, puiuțul meu, de luna din cer privit drăgălaș; Sufletu-ți în trup e ca un ...

 

Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki

... daruri, mă simt pe-atâta de sărac;     â€œDeschideți porțile eterne; deschideți sfânta împărăție,     â€œMormântul e supremul bine, acolo numai mă împacâ€�. III     Atunci ieși din mări și luna, era un corn frumos de taur;     Gâlveava frunzelor se stinse, din joc zefirii s-au oprit,     Și peste lac se-ntinse ...

 

Iuliu Cezar Săvescu - La polul nord

Iuliu Cezar Săvescu - La polul nord La polul nord de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     La polul nord, la polul sud, sub stele vecinic adormite,     În lung și larg, în sus și-n jos, se-ntind câmpii nemărginite,     Câmpii de gheață, ce adorm pe așternutul mării ud,     Cu munți înalți, cu văi adânci, la polul nord, la polul sud.     Când dintre munții solitari, îngălbenește luna plină,     Vărsând pe albul dezolat o cadaverică lumină,     Se văd ieșind ai mării urși, cu ochi de foc, cu pașii rari,     Când dintre văile adânci, când dintre munții solitari.     Și dorm adânc, și dorm mereu nemărginirile polare,     Iar din prăpăstiile-adânci se-aude-o stranie vibrare,     Și urșii albi, înduioșați, într-un oftat adânc și greu,     Se-ntind pe labe de sidef, și dorm adânc, și dorm

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>