Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ACOLO
Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 758 pentru DE ACOLO.
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... izbucnirea unei mine. Bărbați, femei, copii, toți săriră și s-apropieră de tablă, strigând bravo de răsuna sala. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. Lacrimi de bucurie izvorau din ochii lor odată frumoși poate, dar acum stânși și împregiurați de un cerc purpuriu; aste lacrimi, strecurându-se pe lângă zbârciturile nasului ca pe niște uluce firești, ajungeau sub buza dedesubt, unde barba întoarsă în năuntru ... erudiție a acestui dascal. — Adevărat, e un om plin de științe, și l-am poftit să vie ca să-ți dea lecții de trei ori pe săptămână. De mâine va începe. O, cât am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste! Îndată am gătit caiete, condeie nouă, negreală bună, nimic n-am uitat; întocmai ca bravul soldat care își ... mulțimea calendarilor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit: TIPĂRITE: Viețile sfinților din toate lunile. Moartea lui Avel (poem de Gesner). Numa Pompilius (romanț de Florian). Patimile Domnului nostru, în versuri. Istoria lui Arghir și a pre-frumoasei Elene, idem. Despre începutul românilor, de Petru Maior. Floarea darurilor. Întâmplările franțezilor și întoarcerea lor de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l apuc bine pe spiriduș și ... uită în ea. Ce să vadă? În loc de dimon, bănuți de aur, ce luminau ca jăraticul. Omul, și speriat, și necăjit, aruncă un pumn de bani la răsărit și altul la apus, zicând: — Duceți-vă dracului, banii dracului! N-apucă bine să sfârșească cuvântul, și zări de la răsărit turme albe și de la apus turme negre ce izvorau din lumină și din neguri ca niște ape crețe și nemărginite. De behăitul lor se deșteptase lumea. Turmele cuprinseră casa, învăluiră curtea, încinseră satul și nu le mai încăpea locul. Un cioban, cu plete lungi și cu ... noroc și-aduse aminte de pungă și se gândi: "Cum aș scăpa eu de ea și să rămân cu turmele?" Se uită în sân. Punga, acolo, umflată și îndesată cu bănuții de
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... lea cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra țara mai bine din mijlocul ei, de cătră năvălirile turcilor și ale tătarilor, pentru că el prea bine vedea că nu putea să se apere așa lesne din Suceava, deoarece este depărtată ... ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe albe și cochete stau împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști verzi, de grădini, de arbori; câteva biserici contrastând cu micimea căsuțelor înalță cruci argintii; și deasupra crestei dimpotrivă un tufiș de copaci pe verdele câmpului stăpânește totul. Dacă ar fi o punte de sârmă peste râpă, ar fi Friburgul din partea
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
... Sorocii, mai că nici urmă n-a mai rămas din păsările de vânat. Numai iarna mai vin din Podolia peste Nistrul înghețat droaie de lupi, fiind acolo oprită arma de foc. Dar cei mai avani stârpitori ai vânatului au fost până pe la anii 1840 și 1860 vecinii noștri, proprietarii din Podolia, care țineau în ... unse cu o substanță cleioasă. Ele se adunau la momeala aceea, atrase prin sunetul unui fluieraș, ce imita glasul cocoșeilor. Care se punea pe creangă, acolo rămânea, iară celelalte picau sub împușcătura flintelor, așa că din întreg cârdul numai puține scăpau de vânători, care aduÂnând în cuști mii de perechi, le duceau la Varșovia, unde le vinÂdeau cu câte două ruble perechea. Iar nepăsătorii proprietari ai acelor moșii se uitau indiferenți la acel ... la anii 1840, Bugeacul înfățișa șesuri, ce aveau asemănare cu preriile din America. Pe pământul țelinos creștea pășune îmbelșugată și sățioasă, pe care pășteau turme de oi de Spania și herghelii de cai de soiurile cele mai alese, ai căror proprietari erau magnații din Rusia ca, de pildă, principele Narâșkin, conÂtele Voronțov și bogatul grec din Basarabia Meleli. Acești trei amatori de cai se întreceau în îmbunătățirea soiurilor, îmÂpreunând armăsari arabi cu iepe engleze, ungurești și rusești de ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă ... Ieși, - acolo în colț, ce loc bun pentru o dughiană - un han unde toată noaptea cântă fetele la CafĂ© Chantan. Ce viață zgomotoasă și veselă! Acolo găsești la orice ceas, zi și noapte, pe domnul comisar cu fetele și cu alți poreți [3] . Ce mai trebuie multă bătaie
... Mihai Eminescu - Archaeus Este posibil ca această lucrare să necesite standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Archaeus de Mihai Eminescu Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar de poliție — deși aceștia sunt în genere oamenii cari pricep tot. Cel puțin când e vorba de espropriarea unei găinării , de insuflarea de respect în cetățeanul măcelari cu măsuri false, oameni mai îndemânatici decât cei doi de sus nu cunosc. Totuși ni se pare — se 'nțelege că nu impunem nimănui părerea — că, afară de cumpene strîmbe și găinării în fața uliții, mai există oarecari lucruri , de-o însămnătate secundară într-adevăr, de ex. filozofia, poezia, artele , tot lucruri cari scapă perspicacității numiților domni, dar a căror existență nu se poate nega. Se vede că autorul ... și cu pălăria cu marginile foarte largi. Il văd intrând la Corabia lui Noe . Corabia aceasta este o crâșmă unde se găsește vin unguresc bun. Acolo aveam și eu masa mea de ...
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
... avea acolo, au rădicat unii trupul mortului și-l ducea afară din cetate, să-l îngroape. Și mergând pre cale, la locul cel rânduit, făr de vĂ©ste au eșit dintr-un crâng, ce era acolea aproape, niște tâlhari moavitĂ©ni, ca să-i omoară. Și văzând îngropătorii o nevoe ca ... mai morți decât mortul ce ținea. Și, pentru ca să-ș mântuiască viața lor, au aruncat pre mortul într-o groapă ce s-au aflat acolo și îndată au fugit, întru care groapă era îngropat prorocul Elisei. Și, îndată ce s-au atins trupul mortului de oasele prorocului, au înviiat și au venit iară în viață. Frumoasă închipuire a pocăinții înțelĂ©gem a fi acest lucru preaslăvit ... carele prin rostul prorocului zice: Nu voesc moartea păcătosului, precum a să întoarce și a fi viu, trimite împotriva lui, făr de vĂ©ste, o năvală de tâlhari înfricoșaț. Dară cine sunt tâlharii aceștea? Frica morții, cutremurul muncii de vĂ©ci, zioa cea înfricoșată a judecății, dreapta răsplătire a lui Dumnezeu. Durerile iadului m-au încungiurat; întâmpinatu-m-au lațurile ... ...
Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
... nevoi să-i veselesc cu această vorbă ce voiu să fac, de va lumina mila lui Dumnezeu, pre vreunul din păcătoși să vie la pocăința, de vrĂ©me ce să face mare bucurie în ceriu, pentru un păcătos ce să va căi: ci să ascultaț cu dragoste, de pohtiți să vă folosiți. De doao fĂ©liuri de mici să află în lume și pre doao fĂ©liuri de mici să obicinuesc de obște oamenii, de-i obidesc: cei dintâi sunt săracii și cea de a doao sunt preoții. Pentru cei săraci, zice înțelepciunea lui Sirah la 13 capete: Scârbă e la cel bogat, săracul. Și dumnezeescul Iacov ... Hristos au ertat păcatele slăbănogului aceluia ce l-au fost adus înaintea lui, să-l tămăduiască, știți ce au zis cărturarii și fariseii, ce era acolo de față: Cine poate erta păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Unul ce poate să iarte păcatele oamenilor cu adevărat, au Dumnezeu iaste, au putĂ©re dumnezeiască ... păcatele, precum cu toții o crĂ©dem, puteț să ziceț cum că acești mici nu sunt alți dumnezei în lume? Ascultați și alta, mai mare. De aț vedea, aici de față, de o parte mulțime
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... ca de vreo optsprezece ani și ei care de câți era. O iubeau împărăteasa și împăratul pe fată de-o pierdeau din ochi, cât era de mlădioasă când umbla de colo până colo pe covoarele moi, de nu s-auzea pășind, și cu trandafirii în păr și râdea de toate celea, parcă era, când s-arăta în fața bătrâneților lor, ca un luceafăr strălucitor și vesel în fața unui drumeț ostenit. Și erau toți ... a plecat flăcăul mâhnit. - Am văzut, răspunse împăratul încruntat. - E un lucru mare, măria-ta, zice împărăteasa, și încă mie mi-e frică și de altceva. Și cum zice vorba asta, hop și Prâslea, de douăzeci și doi de ani, de-abia cu câteva tuleie în bărbie, iar: "Ileana și Ileana, că de unde nu, îmi fac seama singur" și începe să plângă și să cază în genunchi la părinți, că-i era mai mare milă mă-sii ... ajung ei, fără să se caute, într-un târg mare, unde se ținea iarmaroc vestit odată la zece ani. Și ținea iarmarocul ăsta o sută de zile în cap. Se strângeau acolo la vreme toate bogățiile ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde ... domnească. Uneori îmi legam de mijloc, c-un crâmpei din frânghia mamei, tăiat pe furiș, și pe Grivei, și-l luam cu mine. Cânele căsca de căldură, repezea capul dupe muște, clănțănind dinții. Eu îi vorbeam de Școala domnească: - Hai, măi Grivei, măi, nu fi leneș. Acolo
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o ... îi zisei eu, cum cheamă pe boierul găzduit de d-ta? — Că zău, să mă crezi, domnișorule, nici eu nu știu. Unde te-apropii de dânsul... toată ziua tace; noaptea doar ce-l mai auzi bolborosind, singur în odaie, cu perdelele lăsate și cu ușa încuiată. Da', de, n-am ce zice, e om bun și plătește bine. Ce nu mă împacă sunt niște cărți ale lui cu capete ...