Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTIUT
Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 1963 pentru ȘTIUT.
Dimitrie Bolintineanu - La Constantin Negri
Dimitrie Bolintineanu - La Constantin Negri La Constantin Negri de Dimitrie Bolintineanu O, Negri! inamicii a tot ce dă mărire Și viață României nu-ți vor putea ierta Că ai luat o parte de lauri la Unire Prin insistența ta! A face-un singur popol, o singură domnie Din două; a restrânge atâția postulani, Crezi tu că o să facă vrodată bucurie Acestor sclavi tirani? Cuvântul datorie spre țară e un nume! Și patria, o umbră, mărirea, un eres! A face să rămâie disprețuită-n lume, Și-n umbră mai ales; A pune interesul persoanelor-nainte De interesul țării; a nu simți vrun dor Când jugul rău apasă aceste locuri sfinte, Aceasta-i legea lor! Ei nu știu că rușinea, că viața degradată A țării lor pe dânșii d-odată îi lovesc, Că arborul când cade, și frunzele-i d-odată Cu el se ofilesc. Întrebe pe un vierme ce naște într-o floare De-i pasă dacă planta, plăpând locaș al său, E verde și frumoasă sau veștezește, moare Sub dintele lui rău? Întrebe-l dacă știe că floarea ce-el devoară Odată veștezită, surpată ...
Dimitrie Bolintineanu - La un avut
Dimitrie Bolintineanu - La un avut La un avut de Dimitrie Bolintineanu Da, dintre toți avuții din astă țară mică, Acela care știe mai bine-a risipi Comorile de aur cu arta cea antică, Ești tu, nu te-ndoi! Porfirul și ivorul, și aurul îngână Locașul tău ferice în gustul cel mai fin În luxul cel mai splendid la care-a artei mână Dă sufletu-i divin. La masa ta de oaspeți cu inime voioase Cristalul rivaliză cu porțelanul dalb, Și rozele, și crinii, cu june grațioase, Cu gâtul lor cel alb. În cupe râde vinul în spume-mbălsămite Și face să recheme pe zeii cei uitați, Și roabele antice să văd înlocuite De servi muiați în aur ca fiii de-mpărați! Dar poți a-mi spune mie cum în apropiere D-a trece astă vale pe care ai albit, Tu mai înalți palaturi la viață și plăcere, Când viața s-a finit? Știi dacă de la tine și până la morminte Mai este loc d-o noapte, sărmane pieritor? Te-ascunzi fricos, de moarte, bătrân fără de minte, Când tu ești muritor? În darn vei da tu aur arhangelului ...
Dimitrie Bolintineanu - La un poet
Dimitrie Bolintineanu - La un poet La un poet de Dimitrie Bolintineanu O, poete, muza ta A pierdut a sa junie, Și suava poezie Ce pe toți îi îmbăta Cu torente d-armonie? Unde rozele-au zâmbit, Spinii le luară locul; Floarea morții, siminocul, Peste crini a răsărit. Gheața-nlocuiește focul! Nu știm noi că-aice jos E o vale de suspine? Cată să o știm prin tine, O, poetul meu frumos, Cu cântări dulci și divine! Cerul roza-a născocit. Prin parfum să ne răpească, Boarea să ne răcorească, Și poetul fericit Inima să-ntinerească. Iară tu, poetul meu, Poți să verși veninul tău În cântările senine, Dar atât cât să faci bine Și să nu îneci în rău Zilele cele puține. Păsările negrei seri Sunt destule să cobească Vijelii, să veștejească Florile de primăveri, Și tirani ca să lovească. Tu încinge lira ta Cu a zeilor cunună, Și cum varsă dulcea lună Pentru toți lumina sa, Varsă inima ta
Dimitrie Bolintineanu - Moartea (Bolintineanu)
Dimitrie Bolintineanu - Moartea (Bolintineanu) Moartea de Dimitrie Bolintineanu Știu unde am a merge, știu ce m-așteaptă încă, Că viața e făclie expusă-n aspru vânt Pe care o să treacă curând o noapte-adâncă... Dar ce e bună viața în față c-un mormânt? În darn al nostru suflet vom îmbăta în viață, Cu razele puterii în darn ne-am coperi, În darn dorim a soarbe a gloriei dulceață Când tot ne strigă nouă: ,,Tot este pentru-o zi!" Acel ce trece viața de lacrimi învelită Va zice celui mare: ,,Ești tu mai fericit? Ce? Moartea doar nu varsă și-n cupa-ți aurită Veninul în plăcerea ce ție a zâmbit?" Cel tare îi răspunde cu recea sa zâmbire ,,E adevăr că moartea ne seceră pe toți. Eu mor culcat pe aur și pietre de profire, Tu mori pe lutul rece: tu nici să mori nu poți!" Ferice cel ce spune când cată să coboare În negrele morminte, l-ai săi buni cunoscuți, Aceste vorbe sfinte: ,,Ferice cel ce moare Cu fruntea cununată de stimă și
Dimitrie Bolintineanu - Ovreii leșești către D. Manolache Costache Iepureanu
Dimitrie Bolintineanu - Ovreii leşeşti către D. Manolache Costache Iepureanu Ovreii leșești către D. Manolache Costache Iepureanu de Dimitrie Bolintineanu În Opere, vol II, București: Scriitori Români, 1982, pp. 13-15. În Eumenidele sau Satire Politice. Jurnal în versuri. I (1866), nr. 2 (August), p. 3.; and Trompeta Carpaților IV (1866), Nr. 447 (2 Septembrie), p. 1787. Ghine-ai venit acasă cu capul nestricat Coconu Manulache, boier di la Bărlad! Noi am aflat că-acolo la Țara Românească, Au spart muntenii capul la havra ovreiască Și noi știam cu toții că tu ni părtinești, Tu și cu Brătianu, boier michi din Chitești. Noi am rugat în havră, puind în cap cenușă, Ca să trăiți cu toții și să vi crească gușă, Ce oameni sunt așeia Boliac și cu Hășdău Ce la gazete spune de neama noastă rău? Unirea este-aișta sau este numai șagă? Noi am ghisit Băcăul, ce zici coconu dragă? Muntenii nu sunt oameni cu cari să trăiești. Dar voi ce tot vă duceți din Ieși la București? Boierii din Moldova nu pot ca si trăiască Fără di noi jidanii, iar neama jidovească Nu poate să căștige fără boeri, ghindești? Muntenii nu fac treburi; cu ei ...
Duiliu Zamfirescu - Curgea Siretul liniștit
Duiliu Zamfirescu - Curgea Siretul liniştit Curgea Siretul liniștit de Duiliu Zamfirescu Trecuse toamna gînditoare Pe rîpi, prin garduri, peste vii, Și închinase toate celea Aceleiași melancolii. Departe, pe întinse șesuri, Curgea Siretul liniștit, Sub zbor de pasări călătoare Călătorind spre răsărit. Înaltă, mișcătoare dungă, Ce-abia te vezi pe cer senin, Cîte speranțe zbor cu tine Ce primăvara nu mai vin ! O umbră goală, trecătoare, Viața noastră pe pămînt ! O pasăre ce pleacă toamna Descurajată, fără cînt, Și nu mai vine, nu mai vine, Căci tinerețea-i o poveste Pe care noi o știm c-a fost, Dar niciodată-o știm cînd este. O toamnă, scumpa mea suroră, Te-ai dus și tu, ca orice bine, Și noi rămas-am să te plîngem Cu alți nenorociți ca mine. Eu m-am deprins de mult cu toate, Și trist, în sufletu-mi m-am strîns, Dar viața e așa de crudă Încît și astăzi încă-am plîns: O amintire de durere, Un biet amor ne-mpărtăsit Ce ca și toamna, ca și toate, S-a dus și nu a mai venit. Și care azi, sub umbra tristă A tinereții apunînd, Mi- ...
Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
Emil Gârleanu - După asemănarea lor! După asemănarea lor! de Emil Gârleanu Făcuse Dumnezeu aproape toate lighioanele pământului. Îi rămăsese de înviețuit numai câteva. Pe acestea se hotărî să le plăsmuiască după sfatul celorlalte. Astfel putea să cunoască și inima și mintea acelor cărora le dăduse suflet mai dinainte. Așa, după povața leului, care vroia să știrbească din măreția tigrului, făcu mâța; după gustul raței, zuliară pe lebădă, făptui gâsca; după placul elefantului, ironist, născu șoarecele. Ascultă chiar pe măgar, care-l rugase că, decât ar mai face un dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o putea prinde un sunet mai armonios. Dumnezeu știa că fiecare din vietățile aceste își vor avea pe pământ menirea lor; că, cu cât vor fi mai multe, cu atât se vor înlesni mai bine una pe alta; că nici urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea șoarecelui. De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând și ascultând în dreapta și în stânga. Într-un rând, odihnindu-se pe o piatră, se gândea cum să mai dea o viețuitoare aerului. Și cum căta cu ochii primprejur, iată ...
Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...
Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...
Friedrich Schiller - Cuvintele credinței
Friedrich Schiller - Cuvintele credinţei Eu știu trei cuvinte — și rostul li-i sfânt Trec ele din gură în gură, Nici răul, nici jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură; Și cel ce în ele mai mult n-a crezut, Credința și cinstea de mult și-a vândut. Voința ni-i slobodă, — așa ne-a zidit Cel sfânt, — și în neagra robie, Și cel ce dreptatea pe lumea-a iubit Aceasta prea bine o știe. De vrei să-l urmezi — apoi fugi de păcat Și sufletul tău îl păstrează curat. Dreptatea pe lume nu-i sunet deșert, Își are ea rost în viață: Cei drepți și-n robie norocul nu-și pierd, Viața așa ne învață. Acest adevăr pentru noi îi ascuns, Dar pruncii cei mici mai demult l-au pătruns. Căci Unu îi Domnul — Preasfântă voință În toate voințele noastre, Și una-i în toate Preasfânta Ființă Mai sus de-nălțările-albastre; Pe rând trec schimbările-n vecinic lanțuh, Același rămâne în veci Sfântul Duh. Păziți trei cuvinte, și rostul lor sfânt Îl treceți din gură în gură, Căci răul și jalea acestui pământ Sfințenia ...