Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN FRUNTE

 Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 744 pentru ÎN FRUNTE.

Emil Gârleanu - Furnica

... pe mâncare. Moșneagul tresări, măsură femeia din cap până-n picioare, îi privi rochia și i se păru curată; polcuța parcă nu-i era prinsă în ace, ca la cele leneșe, era încheiată în nasturi; în picioare, pantofi. Repede, ca într-o sclipire, îi trecu pe dinainte bătrânului toată viața lui de singuratic. Trebuia să se gândească. — Uite ce e ... și făcut într-o duminică, acasă, numai cu popa, câțiva oameni și vărul Smarandei. Și a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea de două-trei ... știut vinovat față de el, îl ocoli. Cuhulea băgă de seamă. De altfel, mai demult parcă purtarea tânărului ăstuia nu-i cam plăcea. Când intră în odaie, găsi pe Smaranda tot așa, cu fața în palme. Se duse repede lângă ea, o mângâie: — Ce ai, Smarando, ce ai? Se uită drept în ...

 

George Coșbuc - Filozofii și plugarii

... cel mai învățat? După o dispută lungă, după sfaturi fară nume, După ce critică totul, ce este și nu-i pe lume, Aduc la conclus, în fine, pe acest rotund pământ Cei mai înțelepți în toate dânșii sânt. Ah, dânșii sânt! Cum? S-ocupă din juneță numai cu filozofie; Logica-i o jucărie pentru mințile lor! Fie, Că știința-i ... Au zbierat, au făcut larmă, încât craiul, deșteptat Din gânduri, atent la toate a privit și-a ascultat. Zâmbea craiul, dar în urmă și-a pierdut răbdarea. Drace! Ei mai înțelepți în toate, chiar ca Dumnezeu s-ar face ! Astfel cugeta în sine, apoi zise tare: Eu, Pe-al meu sceptru tot de aur și pe-ntreg poporul meu, Jur că-nțelepciunea voastră este numai vorbă goală ... oi ave dreptate, vă dau vouă-a mea crăime Și mai mult, ca om cuminte să nu mă mai țină nime! Sfetnicii râdeau în taină de tot ce craiul vorbea, Dar în sânul lor mânie fără de capăt ardea. Ce batjocură! O, Doamne! Un plugar și-un sfetnic mare Puși în

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța

... eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului ... faciendo consistit asupra Frosei. Trei luni de zile Klumpen nu știa nemic despre coproprietarul său, și începeam deja a spera că voi căpăta în curând jus prescriptionis , când deodată... Și așa mai departe. Precum vezi, Feldeșule, mutarea mea în casa doamnei Pacht n-a fost de bunăvoie. - M-ai răcorit la inimă, Spițerule! - Mi-am făcut datoria ca spițer, deși în facultăți nu se învață farmacopeea feldeșilor. Mai adaug a zice că sunt atât de departe de a iubi pe păpușica ta ... i minunat! - Îi iepure, domnule! nu-i curcan, întâmpină duduca. - Se cunoaște că n-ați studiat filozofia. - De ce? - Gustu-i subiectiv; gustul se află în noi și, prin urmare, iepurele d. e curcan pentru mine, de vreme ce subiectul meu simte în ...

 

Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)

... din contemporanii mei, boieri, țărani și țigani, cu care m-am încălzit la soarele Moldovei timp de jumătate de secol și mai bine! Am pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele, rivalul meu în jocul de arșice și în azvârlitura de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iași, vecină cu casa părintească. Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul ... anume: Stoica, vizitiul tătâni-meu, care avea mania de a fura tingirile cu bucate din curțile boierești pe unde părintele meu se ducea în vizită și le ascundea în lădița trăsurii, fără a se gândi că va fi trădat de mirosul bucatelor și de zângănitul tingirilor hurducate pe pavea. Ana, femeia lui ... Ghica-vodă manuscriptul lui Șincai. El ședea la noi și, afară de mine, avea și alți elevi externi, dintre care pe M. Kogălniceanu. Acesta venea în toate zilele, îmbrăcat în anteriu de cutnie și purtând un ișlic rotund de piele de miel sură... Vai de nenorocitul ișlic! El devenise o minge în ...

 

Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...

... acei cari cer; oricât s'ar codi la tocmeală acei cari ar trebui să acorde; orice, dintr'o parte sau dintr'alta, s'ar spune în stare de nervrozitate; orice s'ar face în momentele de iritațiune, - această credință a noastră capătă din ce în ce mai mult temeiu de când simțim bine că ne aflăm în fața dorinței, cât de vag exprimate, a bărbaților sus puși ai Ungariei,de a ajunge la o împăcare a elemntelor ... rămâne întreagă în picioare, și din ce în ce mai apăsătoare. Căci nu e vorba de predarea unei mase de luptători legați cot la cot în mâna altei mase vrăjmașe; e vorba de două neamuri de oameni, cărora nu le trebuește - fiindcă n'au de ce - să-și poarte vrăjmășie; cari ... nu numai unora, le trebuesc pace și bună înțelegere; și așa, pace serioasă și bună înțelegere nu pot fi decât acelea care s'ar face în interesul și spre priceperea tutulora, nu în interesul și după priceperea cutăruia sau cutărora. Aceia, prin urmare, sunt și pot fi autorizați a trata în ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

... simulare a artei, dar nu artă adevărată. Esența acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe, să ne învețe domnul X. Y. din București ca să le avem noi? Subiectul poate să ... omenești, și cu toate acestea tabloul poate fi o operă artistică în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? La cea dintâi atingere a criticii, teoria se evaporează ...

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... după moda cea din urmă, adică cu pantaloni scurți și cu cizme ascuțite la vârf; să nu-și curățe unghiile cele trandafirii de trei ori în fiecare zi, mai ales că la degetele cele mici ale ambelor mâni își lăsase unghiiile să crească mari, cea din stânga în amintirea unei modiste din Caracal, și cea din dreapta în amintirea unei duduci din Târgul-Cucului din Iași. Petrecuse el iarna cum petrecuse cu puțini tăciuni în vatră și cu pântecele cam lipit de coaste; dar cum sosi vesela lună mai, își puse amanet hainele de iarnă, spre a-și ... de Brașov, și iată tot. Pentru buzunar, cam puțin: una sută cincizeci lei, scontați deasupra salariului la un zaraf de la Cuibu cu barză. Dar, în sfârșit, un cetățean român în țara lui nu piere. Astfel, plin de chef și de speranță în viitor, pleacă în aceeași sară de la gara Târgoviștea spre Moldova. A doua zi la opt oare dimineața trenul intră în gara de la TârguOcna, și Nae Peruzescu se coborî somnoros din clasa a III-a, unde voiajase tot timpul tăcut și ... ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... cel mai interesant este acela, când morunul, nise­trul sau somnul, simțindu-se dureros rănit, se smucește cu așa putere, că răstoarnă luntrea și pescarii în apă. Dar pescarii deprinși cu astfel de afaceri, deși se cufundă, imediat îi vezi iarăși plutind deasupra apei, ținând necontenit în mână capătul frân­ghiei de la harpună. Monstrul, care nu rareori ajunge o lungime de 4 1/2 metri*, se zbuciumă în toate părțile, trăgând după sine pe înotători; dar acestora le vin în ajutor alți camarazi cu lun­trele, în care se suie și acei din apă. Și acuma începe cel mai ciudat sport pe suprafața apei. Pescarii își dau toate silințele spre a ... somnul, în vârstă de 7-8 ani, ajung o mărime de 4-5 metri și o greutate de 288 de kilograme. te în fiecare an în împrejurimile Chișinăului, la care se rămășeau5 sume de bani și o vază de argint curat, trimisă de la Petersburg, în preț de zece mii de ruble. Cei mai fruntași proprietari de oi erau contele de Nesselrode și colonistul german Falzfein, care ținea oi în ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... extravagante). Poate că mă enervează mai mult faptul neputinței logicii mele decât motivul însuși al întârzierii scrisorii. Cum? Să nu pot deduce ce ar fi în stare să facă Irina în lipsa mea, după ce am trăit atâția ani în preajma ei și, chiar dacă nu m-am ocupat special s-o analizez, totuși o cunosc, fatal, destul de bine? Să mă gândesc la sărutările ... toate că încetișor, era dat fără ezitare, întreg, explicit. Însă cu tot glasul franțuzesc și sigur, picioarele dezvelite și fardul mi se păruseră exagerate. Și în altă sală, în aceeași zi, impresie diferită. Pe neașteptate o zării la spatele meu. Într-o bluză albă, capul ei mi se păru mic, cu părul, din cauza ... într-adevăr, la o întâlnire pe scara mare a Universității — ea urca, eu coboram — cu tot aerul ei semeț, înfoindu-mă în hainele mele noi, i-am aruncat o privire încrezătoare în acele ce vor urma. Curaj mare pentru sfiiciunea mea obișnuită. Cunoștința se făcu într-o zi întâmplător, din nimic. O excursiune studențească la Curtea de ... puțin timp de cunoștință (era tânără și, cu tot fardul, nu-i bănuiam experiențe sentimentale), cred că ar fi fost bine primită. O exclamare acolo, ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... însă bine, pentru că astfel voi putea desluși unele puncte din articolele mele. Și acuma trec la chestie. Dl Roman zice că nu se unește în totul cu mine în privința artei, însă e foarte departe de a lămuri în ce și cum; e așa de puțin deslușit, încât mărturisesc că n-am putut pricepe în totul ce vrea să spună d-sa. Chiar la începutul broșurii, d-sa arată deosebirea între noi astfel: ,, D-sa (adică eu) pune ideea socială ... poți să le lămurești cu desăvârșire. Voi împlini această lipsă pe cât îmi va fi cu putință. Nu voi putea însă să dau toate lămuririle în acest articol; ce va mai rămânea, voi spune altă dată. Iată, în câteva cuvinte, cam ce am scris eu până acuma în privința artei și ce mi-a părut destul de deslușit. Omul în general, deci și artistul, e un product al împrejurărilor cosmice (mijlocul natural) pe de o parte, iar pe de alta al împrejurărilor sociale (mijlocul social ... pus în el mijlocul natural și cel social, creațiunea lui va exprima tendințele mijlocului ce-l înconjoară; creațiunea artistului va exprima, într-un fel ori în altul, tendințele epocii

 

Titu Maiorescu - Neologismele

... etc. Și această regulă este de la sine înțeleasă; cu toate acestea ea trebuie anume formulată și trebuie să stăruim cu toții întru păzirea ei în scrisori și în ziare, pe catedra școlii și la tribuna parlamentului. Căci profesorii, deputații și scriitorii noștri mai de frunte și-au făcut o parte însemnată a studiilor în limbi străine. De aici urmează, firește, că o sumă de cuvinte și de deprinderi sintactice le vin mai întâi în minte sub forma limbii străine pe care o cunosc mai bine. Însă cea mai ușoară deșteptare va fi de ajuns pentru a trezi ... de-ajuns“, cuvânt de origine asemenea latină, însă înțeles de toată lumea? Tot așa va trebui să zicem „a ajunge la ceva“ în loc de a parveni, sau, cum scrie dl I. Popescu din Sibiu, a perveni la ceva; „agerime“ în loc de sagacitate; „adâncit“ în loc de aprofundat; „dinadins“ în loc de cu intențiune; „deșertăciune“ în loc de vanitate; „a aiuri“ în loc de a delira, a divaga; „a înapoia“ în

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>