Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UN LOC
Rezultatele 681 - 690 din aproximativ 1024 pentru UN LOC.
Dimitrie Gusti - Închinare lui Ștefan-Vodă
... voi fu una : Elena, ce ne-a dat A patriei mărire ! Și cînd lipiți fierbinte La sînul vostru pruncul, îi dați un sărutat. Un sărutat de mamă, extaz de bucurie, Ce numai sus în ceruri se poate repeta, În numele lui Ștefan îl dați să reînvie, Și duceți pruncul ... Putna-a-l închina. Iar tu, junime verde, la ist izvor de viață Cu unde de virtute ce-i a mărirei loc : Învața-a iubi țara, a o iubi învață Și-n el inimă, suflet călește-ți ca-ntr-un foc. Așa, junime scumpă, frumoasă auroră A patriei române ! Al vostru viitor, Și-al națiunii soare, din a virtuții horă Se ... sondează și-n mușchiul lui, fecunde Seminți de lauri zice : că Ștefan v-au depus. Din turnul mănăstirei cu fruntea-ncărunțită De patru secoli cîntă un glas armonios Și-a lui vibrare dulce de-aramă curățită Prin flăcări întreite, e imn religios. E-a clopotului Buga suspin ... rîpe, acuma este mută Și cîntul ei de aur nu pot a-l deștepta. O, munți și văi profunde, oh ! dați-mi pentr- ...
Gheorghe Asachi - Meditație pentru ziua anului nou
... Gheorghe Asachi - Meditaţie pentru ziua anului nou Meditație pentru ziua anului nou de Gheorghe Asachi Cu iuțeala unui fulger care scapără în ceri, Ca un vis sau ca un sunet, Doamne, anii fug și pier Cu-ntristări, cu bucurie, Trec minute-n vecinicie, Numai cele n-a pierit Ce virtutei s-a ... de spini să crească productul mântuitor, Ca în ziua de pe urmă, care mi s-a însemnat, Să pot zice că-n viață un
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi
... spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns subțire, înghițit de un gemăt; o șoaptă acoperită de un acord de orgă; un țipăt desperat și un marș funebru; și din învălmășala tuturor, un cuvînt fioros: "Vino !" Cine a auzit această chemare a apelor și nu s-a cutremurat? Și mergînd, dus pe ... păru că auz un glas argintiu... cîtă melancolie în acest cîntec ! Oltul prea e mare ca să fie așa de blînd-melancolic. Ascultai bine. Pe un platou înalt, o biserică. O mulțime de cruci împrejurul ei. Nu se vedea nimeni, dar d-acolo venea cîntecul. Mă apropiai. Mă oprii ca să ... nu fac... A treia zi — nu se luminase de ziuă — mă sculai. Repede la platou. Ascultai. Nimic. Oltul venise mare. Ca un popor revoltat. Ce trist se grămădesc crucile împrejurul bisericii... Unde era acel glas tremurător și melancolic? Nu mai avea pe nimeni de îngrijit? Dăstul, avea ...
Marius Marian Șolea - Crinul trandafiriu de la Cabinet
... aparatul de partid și de stat și schimbul de informație cinegetică, iar între 9.00 și 17.00, machioră de morți, minus pauza de masă, un nume de cod pentru gustarea caldă de la intersecția de peste drum. această pauză în funcționăreala ta ai susținut-o ca fiind obligatorie pentru toți ... ai motiv să ieși din minister, evident, în cu totul alți parametri orari, pentru întâlnirile devenirii tale, cele care, fiind prea multe, nu mai aveau loc în gurile nopții… oricum, referitor la deveniri, nu ai tu păsărici câte poduri de palmă am eu. voi, femeile, deși nu prea ți se potrivește ... cele două suflete? numai lumina, evident... calc în fiecare zi peste prezența ta cu ochi desculți și foarte muritori, derutant pentru sugestia privirilor mele, într-un ritm ales întâmplător, învăluit de zâmbete ce-ar fi putut să fie pentru oricare dintre voi. va trebui să te consum degrabă, ca pe o ... și ceea ce este de fapt, putrezește anunțându-și succesele. o înlănțuire de minciuni și complexe. trebuie să recunoști, este destul de ciudat să vezi un mort plimbat prin instituție, fără să fie depus în sicriu și fără a prezenta fenomenul natural de înțepenire. în drum spre biroul ministrului ...
Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români
... protestat cu putere și cu mult necaz prin coloanele ziarului Daily News. Depeșa lordului Cranbroock, după părerea ducelui d'Argyll, dă seama despre fapte într'un chip parțial și propriu a induce poporul în eroare. Ministrul, după spusa ducelui d'Argyll, a schițat un roman când a înfățișat pe emirul ca un om îngrijat de teama Rușilor, care ar fi cerut Englejilor să-l protejeze împotriva țarului, și care s'a dat în brațele Rusiei ... depeșă, emirul nu se gândea decât numai și numai la primejdiile din afară, și considera granița lui despre miazănoapte ca serios amenințată e vecinii ruși. Un trimis al emirului, într'o convorbire cu vice-regele Indiei, pe la mijlocul anului 1873 se rostea cum că înaintarea Rușilor în Asia a ... forme frumoase, de fraze și de formule de senzație, filantropi nesocotiți, considerând progresul omenirii ca o faptă a voinții individuale, iar nu ca un rezultat firesc al mersului omenirii prin scurgerea vremilor; așa sunt toți liberalii, și când zicem liberali, voim să înțelegem aci pe liberalii cinstiți, născuți liberali ... ...
... am compus eu însămi pentru d-voastră, adăugă ea, roșindu-se pe obraji. — Și eu mă jur să-l pastrez toată viața mea ca un suvenir neprețuit!... răspunse Alexis, tremurând de uimire. Câteva persoane se apropiară de Margărita; iar Alexis se retrase încet, strângând la pieptu-i un mic buchet de flori de trandafir, de viorele și de rezeda. Din cea mai adâncă desperare, el trecuse pe loc în cea mai vie bucurie. — Mă iubește! gândi el, mă iubește! Ah! de-acum nu-mi pasă de suferințe, nu-mi pasă de moarte ... mai cu seamă ființe îngerești ca Margărita. Privește cât e de frumoasă sub cununa ei de peteală. Ce asemănare poetică ai putea găsi pentru ea? Un înger încoronat cu raze de soare? Un crin zâmbitor sub roua dimineții? Un. . . urmează d-ta, care ești poet, căci eu nu mai găsesc nimică. — Nici eu, spuse Alexis, privind cu admirare pe Margărita în mijlocul amicelor ... ori jurul salonului, strânsă la pieptul bărbatului său. După vals veni un contradans. Margărita avea astă dată pe Alexis de cavaler; amândoi însă erau într-un ...
Gheorghe Săulescu - Momîţa Momîța de Gheorghe Săulescu Apărută în volumul Fabule în versuri sau poezii alegorice , 1835 Momîța precum să știe Din fire atîta isteață Cu ageră ghibăcie Și nu mai puțin măreață, Orice vede precum omul Vre să facă și ea-ndată, Ia seamă la lucru, cată, Pîndește ce face omul, S-apucă ca să lucreze Vre-ntocma să-l imiteze, Și l-asta are dreptate, Toate ale ei cercetate Fiind de om mai aproape Decît bestiile toate Cu mîna ei să se-ndoape Pe două a umblare poate. Di-ar ave orangotanul Gură atît de omenească Cum e barba și gîtlanul Ar putea să-mpărățească. În casa unui om mare Aflîndu-se o momîță Și-ntr-o zi de sărbătoare Văzînd pe-o cuconiță Cum făcea parura sa, Rămîind singură-n casă Momîța pe teapa sa Nu vru mai gios să se lasă. După ce întîi se unse Cu profumuri, cu pomadă Pe la locurile-ascunse, Pe la cap și pe la noadă, Puse-n capu-și o bonetă Și la gît o cordeletă. Vrînd apoi a se și rade Cu briciul rade și nasul, Și vrînd ca să fugă, cade, Călcînd cordela ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul cel Mare - "Urâta satului"
... moralăâ€� pentru publicul român. Afară de asta, răul tot n-ar fi așa de grozav dacă chiar aceste ticăloșenii exotice s-ar juca cumsecade. Dar... Un Don Juan despre care basmul povestește că era un ștrengar atât de nostim și de gingaș încât se prăpădeau fetele și nevestele dupe el, iese pe scena noastră ca un destrăbălat pletos, se bocește, zbiară ca un capiu la urechea drăguței sale, pretinzând că-i vorbește de dragoste, o smuncește și o zgâlțâie, pretinzând că o mângâie și o dezmiardă, și, după ... de inteligență artistică. Nici nu se mai pomenește de manierile, obiceiurile, tradițiile locale: toți, de orice vârstă, de orice neam, din orice vreme, din orice loc, eroii de pe scena noastră se îmbracă, mănâncă, umblă, se mișcă, trăiesc și mor după un singur tipar. Părinții sunt mai tineri ca copiii și copiii mai bătrâni ca părinții; stăpânii sunt îmbrăcați prost și slugile poartă haine strălucite; oamenii din ... iar anticii poartă mănuși, umbrelă și galoși. Apoi scena înfățișează un palat bizantin din veacul XV, iar acțiunea piesei se petrece, dupe închipuirea autorului, într-un ...
... Anii vrîstei mă dărmară și în patul morții zac. Fără să știu vreodată pofta mea a-mi sătura Fără să pociu în viață un ceas a mă bucura. Înfășurat de durere de ostenele dărmat, De grija a face răul ca de un vierme săpat, Pîngărit în fapte rele de cugetul mieu muncit Văd minutul acel groaznic al morții că au sosit. Cu cît puterea trupească s-apropie ... sîmpt bine, dar tîrziu : Că într-o clipală iată voi înceta a fi viu. Ce-au fost dar a mea viață ? Un durelnic valmașag De cruzimi, de prigonire și de cumpliri înșirat. Un suflet plin de păcate, la giudețul strașnic duc. Ce Mi-a folosi c-a zice, după vreme, un nepot, Dobitoc fără sîmțire, fără carne, fără bot : „Dovedesc prin documenturi că de-a dreptul mă pogor Tot din spiță bărbătească din ... învăscuți. Scările ce să văd roasă, de ominescul picior, Agiung să fie străpusă de troscot și urzîșor. Și fereastra întru care ceranile înflorea, Sfredelită de un șarpe ce să sorește pe ea. Răpitoriul ca o ceară în puțîn îl văd topit Într- ...
... aiasta! Au ajuns cu bine și cu sănătate la Severin, călcând de la Olt și până la podul lui Traian pe flori și aclamați de un popor întreg. Lume paradă entuziasm oltenesc banchet luminație. Seara în sfârșit, într-un târziu, cei doi iluștri amici sunt la gazdă împărtășindu-și impresiile. Cu tot zgomotul și entuziasmul, vodă n-a uitat discuția de cu ... cheamă feciorul... Feciorul nicăiri. Vodă: — Haide, Mihalache! Ministrul iese-n colțuni și-n cămașe afară și-ncepe să-și caute prin săliță pe țigan. Un om al poliției, care doarme dejurna pe o laviță, sare buimac și caută-n toată casa, și caută, și caută, și-n sfârșit peste zece ... conul Mihalache se plimbă prin odaie turbat. La urma urmelor, iaca și țiganul cu ghetele și hainele, mai rău tăvălite decât curățate, le trântește pe un scaun și pleacă. — Stai, mișelule! răcnește ministrul, und te duci? — Ei! haide odată, Mihalache! zise scurt vodă. Haide odată, că m-ai plictisit ... — Ce-i aiasta, dragă Mihalache?... bați? apoi cum rămâne cu reforma noastră? Țiganul s-a pornit pe râs, a luat ...
Andrei Mureșanu - Cele două căpățâni goale
... Andrei Mureşanu - Cele două căpăţâni goale Cele două căpățâni goale de Andrei Mureșanu La săparea unei groape, Un cap mort desființat, Văzând lângă sine-aproape Alt cap gol alăturat, „Cine e, care-ndrăznește, Îi strigă c-un glas de domn, De mine de se lipește, Turburându-mă din somn?â€� „Eu, zice-acea căpățână, Am fost numai matelot; Pâne neagră și ... Dat la viermi prin putrezire.â€� Pe boier și pe țăran, Pe păgân și pe creștin, Pe amic și pe dușman, Moartea-i cuprinde-ntr-un