Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru O

 Rezultatele 681 - 690 din aproximativ 1910 pentru O.

Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi

... ne-au ademenit și ne-au buimăcit de ne-am uitat credința către Dumnezeu și către legi, și am urât pe muma patrie, pe care o sfâșuim, o rupem, o dezbrăcăm, ca să avem cu ce împlini gusturile noastre. La aceste gândind, eu am zis: O! vechilor domni ai moldovalahilor! când îți învia din nenorocirea voastră, ca să vedeți răsfățul, podoabele și trândava moleciune a mândrilor moldoveni și valahi ... lor, se tem de compatrioții lor, se tem de străinii ce vin în țară și sunt gata să fie plecați servi oricăruia stăpân. Aceasta este o icoană pentru trupeștile însușiri ale românilor acelor ce sunt de așa teapă. Dar mă minunez mai mult de prefacerea moralității acei rustice ale unora din ... sub masca politeții amăgitoare, atâtea viclenii. Privesc cu oțărâre la fudulul fanfaron și la caracterul lui cel plin de zădărnicii, care nici un pas, nici o mișcare nu face făr’ de îngâmfare și sumeție; el vrea să se înalțe peste ceilalți oameni și se micșorează pe sine; el este cutezător cu ... el, și dă sfaturi înțelepților, și critică orice lucru minunat al frumoaselor arte; el se fudulește repetând câteva idei ale filosofilor ce le învață cu

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... Europei patimi și de cruzimi bărbărești. Ei petrec în fericire, neavând vro iscusință, În măgulituri viclene ce pe oameni amăgesc, Nici ca fățarnicii care cu o față de priință, Pe -a lor amici dezmiardă până când îi jăcuiesc, Ce lin a lor viață cu lucrare o petrec, Și-n facerile de bine între dânșii se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au ... părăsească și viața desfătată A orașelor Europei în care au petrecut. Mai ales când făr’ de veste ochii lui s-au încântat De-o fecioară păstoriță, de-a ei chip neasemănat; Pe ea o numea Florica; mersul ei cu gingășime, Ca a tinerei mlădiță, molatici îndoituri; Sfiala ei și blândețea și alte daruri mulțime Se revărsa pe ... au fost cuprins; Dar a sa înamorare ce sufletul îi rodea Fluierul cu tristul sunet stăpânei sale vădea; Căci sfiala cea firească și o tainică rușine Îl înfiora văzând- ...

 

Emil Gârleanu - Grușan

... mă zvârli călare. Glasul răsună iar : Stai! Calul și cu mine făcea în clipa aceea un singur trup răscolit de spaimă, cu nervii uniți într-o singură tremurare. Apoi colonelul mă luă jos, puse piciorul în scară și se șterse ca o vedenie din fața mea. Am căzut din nou bolnav de moarte, în prada celei mai puternice spaime. Am zăcut întreaga primăvară, fără ca mătușile mele ... de-a dreptul. M-am uitat înapoi: luminile din bivuac rămăseseră în urmă tare, înspre stânga. Trecusem și pe lângă păduricea pe care o cunoșteam, apoi ne pierdurăm cu totul în întunericul adânc. Eram deprins cu obiceiurile colonelului, îmi închipuiam că poate voia să facă el singur o recunoaștere, dar nu știu cum, de astă dată, o presimțire neînțeleasă mă neliniștea. Încotro apucasem, nu știam. Mergeam în bobote, ca înspre pierzare. N-am să uit niciodată drumul acesta. Deodată colonelul lăsă calul ... Stăteau la masă. Colonelul tăcu, apoi întrebă din nou: Când ai dat scrisoarea, ce ți-a spus duduca? Nimic, a luat-o. Bine! O ...

 

George Gordon Byron - Oscar D'Alva

... obraz. Nu era însă ca dânsul și fratele său Allan, El păstra sub dulci cuvinte un cuget foarte viclean. Ambi era vitezi și lancea saxonilor o știa, Căci adese se sfarmase d-a lor oțelită zea. Oscar nu cunoștea frica și avea dulcea simțire Ce amorul o insuflă inimelor cu iubire. A lui Allan caracterul nu avea aceea blândeță Care foarte-mpodobește p-un erou adevărat Și arată ce înseamnă ... a spăimântat. „Cuvios bătrân, el strigă, toți pentru miri au-nchinat, Ai văzut că pentru fiu-ți am băut cu voie bună; Deci propun o sănătate să bem acum împreună.“ „Când toți se bucură aice, serbând astă însoțire. Fericind p-Allan viteazul și urându-i norocire, Pentru ... când nu l-am mai văzut, Allan îmi rămase numai, iar pre Oscar l-am perdut.“ — „Prea bine, zice străinul c-o zâmbire fioroasă, Și ochii lui plini de ură ca fulgerul scânteia, Soarte ăstui vrednic tânăr ași dori ca să o știu, Poate n-a perit eroul, poate este încă viu.“ „Cine știe dac-aice la ospăț nu l-ați vedea ...

 

Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt

... 42 XLII 43 XLIII 44 XLIV 45 XLV 46 XLVI 47 XLVII I Foaie verde aluniță, Aolică fa, leliță! Fire-a-ți pieptu-o grădiniță Și țâțele lubeniță Și gura o fântâniță, Măselele pietricele, Și buzele ghizdurele, Și limba o ciuturea, S-adăpi pe neica din ea, Seara și dimineața, Peste zi, totdeauna. II Între Olt și-ntre Olteț Răsărit-au nuculeț, Nucu-i mare ... de mare, Haz ca Siberelul n-are! Siberelu-i mititel Ș-a-mpuiat dragostea-n el. Dragostea ce-aveam odată, Gândeam moartea ne-o desparte Ș-o grădină cu bucate, Să nu mai avem păcate, Ș-o leasă de mărăcini, Ca să nu mai fim vecini. X Foaie verde măr mușcat, De când neica mi-a plecat, Furca-n pod ... s-au scuturat Și dafinii s-au uscat. XXI Colo-n luncă la privită, Găsii pupăza-nflorită Și mândruța mea mâhnită. Nu știu pupăza s-o rup Ori pe mândra sa mi-o pup. Foaie verde mărgărit, Păcat c-am îmbătrânit Ș-încă bine n-am trăit! XXII Foaie verde usturoi, De ți-e dor, neico, de noi ...

 

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... Holteiul Dar cum de-ai căzut în cursă tu, cel atât de ferit? Însuratul Ursita mea cu urgie negreșit m-au prigonit Să fiu într-o adunare de dame soiuri înalte, Unde, văzând o fecioară, chipul ei mi-au plăcut foarte; Ochii judecății mele amorul cel cu turbare Orbindu-i, mă îndemnară să-ntreb și a ei ... atins. Căci dracul m-au împins, Ca pe un mire înfocat, Și-ndatoririle mele în scris socrilor le-am dat; Vai, însă, de-mperecherea cu o femeie de modă!... Holteiul Dar a patrulea tocmeală? Însuratul Ah! să ți-o spun nu am poftă, Și nu este de mirat, Când ți-oi spune de-acest punct, ce de tot m-au împilat, Ca când mi ... și îndată cu sinet plătesc.) Bărbatul Careta este la scară, lacheii au gătit toate. Cucoana Mă lasă acum în pace, mă aflu mâhnită foarte. Bărbatul O las, și peste un minut, femeia mea ca o fiară Mă cheamă și mă întreabă: “Este careta la scară?â€� „Acum, soro, acum, dragă, voi zice și se gătește.â€� Cucoana Acum ... ta avere mare!â€� . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Deci cucoana intră-n casă, se mânie și întreabă Unde-i sala pentru masă. Boierul Aceasta... Cucoana Nu-i nici de ...

 

Ion Luca Caragiale - Începem

... dându-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de la un domn secretar general, (alta) de la o damă venerabilă... (altele) vedeți! vedeți! DIRECTORUL Fie!... ia să vedem ce dorește d-nu senator... (deschide plicul.) Să angajăm pe o tânără debutantă... (aruncă scrisoarea, deschide alta.) D. deputat?... altă debutantă... d. secretar general?... altă debutantă... Să vedem acuma doamna venerabilă... doi debutanți. (aruncă pe rând ... care a căscat acum a treia oară... D-na ALEXANDRESCU (înțepată) Ei ce? De trei ori... la fiecare jumătate de ceas o dată (către camarazi) ca doftoriile de insomnie... (râsete.) PROFESORUL (o privește cu desconsiderare o clipă, apoi urmează) Doamnelor și domnilor, se înșeală cine crede că Estetica este un cuvânt pe care l-am avea moștenire de la filozofia antică ... A! da, mi-aduc aminte (către tânăr). Da! d-ta ești junele poet care ne-a citit astă-primăvară, la doamna Parigoriu, o comedie... TÂNĂRUL Da, d-le; dar afară de aceea mai am o piesă nouă. DIRECTORUL Încă una? TÂNĂRUL Da; o ...

 

Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă

... da' cumu-i, dacă nu-i ghireaptă? Școlerul mai apoi vine la aceea înduplecare a rățiunii că musai va să răspundă minken: E o linie oablă, oablă, care mere și mere și mere și iarăși se-ntoarnă ghe unghe o purces. Pedagogul (jucându-și serios rolul): Bine! răspuns limpeghe! chiar! reșpeckive esact... No acuma, spune-ne cine au invăntat numerele? Școlerul acuma, după memorare numai ... Eratoskenes! Bravo! Cum veghe, onoratul aughitoriu, toake răspunsurile școlerului după metoada intuikivă moghearnă sunt nețesitake prin lojika lui, proprie vorbind născândă, dar completaminke formată printr-o educățiune aghecvată cercustanțelor, probăluike ca gherivând ghin natura noastră, carea lucră pe cum e mânată mai gheparke. Într-o viitoare conferență, vom cuvânta apoi ghespre această natură iarăși în aplicățiunile sale în raport cu pedagojia, cu beserica și cu ișcoala! (Aplauze. A doua ... am spus pentru kine. Pe kine doară ke cunosc ca un școler emininke... Le-am spus numai păntru porcii eilanți!... No! acuma să probăluim câke o târă ghin makerie... Popăscule! (O plesnitoare și-apoi alta și-ncă una pocnesc în zidul din spatele profesorului; acesta sare în sus speriat.) Hoghi ...

 

Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor

... în sus, poate cu prea multă îngrijire, spre a acoperi fruntea pleșuvă și naltă, ochii mari, suri, cu desăvârșire limpezi, se uitau cu o cumințenie bonomă în norii ciubucului din care fuma, nasul avea o tăietură corectă și gura era desemnată cu o ironicfinețe. O femeie nu ― dar o fată s-ar mai fi putut înamora în el. Dacă fusese vreodată pasiune în sufletul acesta și îndoială, ele făcuse loc unei liniști curate și ... răsfoindu-le poate cu atențiune, vedem un om tânăr, care însă părea îmbătrânit devreme. Era însă o-mbătrânire nu dintr-un trai prea repede, prin o consumțiune prea repede a puterii firești. Avea aspectul unui om tare, cel puțin sufletește tare. Deși n-a fi avut mai ... 25 de ani, totuși părea a fi peste treizeci și cinci. El era uscat și subțire, de o statură de mijloc. Ras, cu o frunte ce se pierdea acută în colțurile laterale, încadrată de un păr roșu-închis, aspru și amestecat des cu fire detot albe, ce contrastau cu ... fi venit în minte să zică că-i frumos, dar vigoarea deosebită, aspră care respira din toate mișcările sale îi dădeau acea atragere pe care-o ...

 

Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte

... fiară n-a venit în casa lor. Însă pețitorii silindu-i mai mult, ei aduc la iveală pe bunica fetei. — Pe aceasta o căutați? — Nu. Și bunica face loc mamei. — Poate pe asta o vreți? — Ba nu! — După mama fetei, scot pe o slujnică urâtă și bătrână, îmbrăcată cu straie stremțuroase. — Ei, asta-i? — Ba nu, ba nu; pentru că fiara noastră este cu părul galben ... cu asalt. Rudele atuncea merg cu găzdașii înaintea mirelui; și, după ce s-au adunat ambele părți și au ajuns înaintea casei miresei, toți fac o alergare de cai. Acei care au cai mai ageri și, prin urmare, ajung mai întâi la semn, primesc din mâna miresei o năframă cusută cu aur sau cu mătasă. După aceste exerciții cavalerești, toți se duc la biserică, la cununie; mirele și mireasa stau pe un covor ... filozofii, proprium naturae , adică adevărată și deosebită a firei, că este din sângele său și cum ar fi sie singur omul. Această fericie o mărturisește Sfânta Scriptură, când zice: "Iată femeia ta ca o ...

 

Alecu Donici - Tunsul

... buze, rostind nestrămutatele sale hotărâri, și cu ce respect îl privesc supușii lui. Sau să ieșiți la obor, adunătura măruntului negoț al Valahiei, unde pentru o legătură de ceapă, pentru o bucată de carne de miel, strigă o sută de glasuri; panerele și coșnițele se primblă printre rânduri ochind provizia; arnăuții cearcă iască și amnare, jidovii taie titiun, băieții fură poame, câinii mai ... noapte. De aceea, să vă fi luat de vorbă ori cu cine pentru aga, nime nu vă zicea nici un cuvânt, ci vă arăta numai o mină măreață, vă făcea un semn cu ochiul stâng și pocnea din limbă; iar această mută frază în părțile răsăritene cuprinde în sine o elocvență mai energică decât toate putincioasele laude și însemnează rusește: cap! mare cap! Se vede însă că pământul nostru e așa, ca pe el nicăire ... a întors asupră-și luarea-aminte nu numai a agăi, ci a Principatului întreg. El se purta ca un vârtej, ca o nălucă, ca o fantazie a junilor poeți, de care încă până acum nu sunt în Valahia, dar nu e îndoială că vor fi curând. Tot într ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>