Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NOAPTE

 Rezultatele 681 - 690 din aproximativ 1553 pentru NOAPTE.

Alecu Donici - Țăranul și oaia

Alecu Donici - Ţăranul şi oaia Țăranul și oaia de Alecu Donici Țăranul au fost tras pe oaie-n judecată, Cu reclamație de criminală faptă. Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare, Îndată au luat pricina-n cercetare Și, după formi, întâi chemări s-au rânduit Atât pârâtei oi, cât și jeluitor, Trimise înadins prin vrednic slujitor, Și-adeverințele la tact s-au priimit. Iar la înfățișare Țăranul au propus aceste următoare: — Cutare lună, zi, cinstită judecată! La mine doi claponi pieriră din poiată, A căror penele și puful au rămas, Și oaia singură cu păsările-au mas. Dar oaia au răspuns Că-asemene prepus, De sine-i prihănit, Căci toată noaptea ea atuncea au dormit; Că oaia furtișag nu are din natură, Precum vecinii câini vor spune lămurit, Și mai vârtos că ea nu pune carne-n gură. Deci dar, s-au hotărât: "Așa precum pârâta nu au tăgăduit, Că cu acei claponi au mas într-o ogradă, Apoi e îndestul de sigură dovadă, Că ea, puternică, pe slabi au biruit; Și prin urmare dar, nu cred că s-au răbdat Să nu-i fi ospătat. Pentru aceasta eu în cuget zic curat: Ca păgubașului pielcica să ...

 

Alecu Donici - Bondarul mizantrop

... vremi trecute, Când tot vesel eu umblam, Cu albine mult plăcute Prin văzduh mă legănam Și-n petreceri amoroase, Într-un dulce bâzâit, Zi și noapte răcoroasă Petreceam necontenit! Dar, vai mie, zău nu-i șagă, Se tot schimbă lumea-ntreagă. Tot zburam dincolo-ncoace, Păream tare printre-albini; Vezi, pe ...

 

Alecu Donici - Câinele lătrând

... cu ei a face, La ei dau furios, Am, am, am drit de câine Să-i latru până mâine. Așa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor Un câine păzitor. — Mă mir — îi zise oaia tot de la acea casă — Cum nu urăști lătrând, Când ...

 

Alecu Donici - Gâștele

... Așa striga: — A! Ce necaz, ce osândire! Asupra gâștelor ce crudă prigonire! Privește, un țăran cum bate joc cu noi; De astă-noapte el ne mână denapoi. Lui, nătărăului, nu-i trece nici prin minte Că are datorie a ne arăta cinste; Căci noi ne tragem ...

 

Alecu Donici - Lupul la pieire

Alecu Donici - Lupul la pieire Lupul la pieire de Alecu Donici Un lup noaptea, vrând să intre tiptil la vro oierie, Nimeri din întâmplare tocmai într-o câinărie. Simțindu-l pe sur aproape, câinii toți s-au întărtat. Lătret, urlet, hreamăt mare, ca în iad au ridicat. Înarmați cu puști, ciomege, Vânătorii se grăbesc care dincotro s-alerge. Câinii în a lor iuțeală Dau pe unde pot năvală. — Nu lăsați, băieți! le strigă un vânător mai bătrân. Dați lumină! Dați lumină! Să-l prindem viu pe păgân!" Un alt scăpără îndată Și, când la gard: ce să vadă! Lupul cinchit într-un colț, Cu ochi crunți, cu păr pe dos, clănțăia din dinți la toți. Dar văzând că nu-i de șagă, că pieirea-i s-au ales: — Oameni buni! le zise. Stați! Și voi, câini, ce-mi sunteți frați! Eu aice sunt trimes Sol de la neamul lupesc Pace să statornicesc. (Sigură ca la războaie: vecinică, nestrămutată, Până la întâi gâlceavă cu care pacea-i curmată.) Prigonirile pornite între noi să le lăsăm Și prieteșug, credință, unii altor să jurăm. Vitele fără de grijă vor petrece despre noi Și chiar înșiși noi de alții ...

 

Alecu Donici - Vulpea pedepsită

Alecu Donici - Vulpea pedepsită Vulpea pedepsită de Alecu Donici O vulpe la țăran se înnădis-odată La păsări în poiată. Cu-acea deprindere și iarna pe omăt, Ea noaptea au venit flămândă la ospăt, Și în găini s-au desfătat. Iar după ce s-au săturat, Apoi au zis: "Destul, mă duc degrab-acasă, Ca nu cumva să dau pielcica pentru masă". Dar îngrijirea ei, curând s-au împlinit: Căci urma se vedea, pe unde au venit. Țăranul vânător s-au și luat pe urmă, Și vulpea au ieșit de contăș foarte bună. Ce dac-ar fi și-n lumea mare Văzută urma la tâlhari, Atunci mă jur, fără mustrare, Că s-ar vădi și în curți

 

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă Palatul lui Duca-vodă de Alecu Russo mai 1842 Amice, îți scriu dintr-o ruină care odinioară a fost palat domnesc: de pe o înălțime unde odinioară vegheau cete de ostași viteji, ținând ochii în calea tătarilor, și unde astăzi se îngrașă dormind câțiva călugări în compania buhnelor. Am venit să vizitez palatul lui Duca-vodă în Cetățuie, și iată ce-am găsit: Acest fost palat, ridicat spre partea zidului din față cu Iașii, este întreg de piatră, cu bolți de cărămidă. El nu întrunește proporțiile arhitecturale care dau unei clădiri aspectul de monument, dar posedă un ce misterios, care spune multe imaginației. Ferestrele, prea mici, sunt împrăștiate fără nici o simetrie pe fațada lui, însă pe timpul luptelor, atunci când românul era totdeauna cu zilele în mână, locuințele aveau nevoie mai mult de metereze decât de ferestre largi. Înălțimea lui e ca de două rânduri, dar numai unul, adică cel de sus, apare ochilor, căci partea mijlocie cuprinde tainițe întunecoase, iar sub acestea vin beciuri săpate în pământ. O scară de vreo 12 lespezi, strâmtă și lipită de peretele dinafară al palatului, duce pe un balcon mic, sub care se ...

 

Alexandr Pușkin - Aduceri aminte

Alexandr Puşkin - Aduceri aminte Aduceri aminte de Alexandr Pușkin traducere de Alexei Mateevici Când glasul zilei pentru noi toți se trece Și amuțește orașul vorbitor, În umbre albastre-n pace rece Adoarme ostenitul muncitor, Atunci încep în pașnica tăcere A mea chinuitoare priveghere, Căci noaptea arde-n mine vie Mustrarea cugetului meu; Îmi fierbe mintea mea cea slabă și învie Un roi de gânduri negru, greu... Aducerea aminte-mi desfășoară Tot zapisul urâtei vieții mele, Citindu-l cu necaz și pocăințe grele, Eu tremur blestemând viața mea amară Și plâng amar ș-amar mă jeluiesc, Dar zapisul cel jalnic tot nu-l mai nimicesc. Ianuarie

 

Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci

... coadă se aninau ;     Răcnè și da din pistoale, cel dinuntru nu sufla,     Poți închipui cu mintea, în ce stare se afla ;     Din pistoale, zi și noapte, slobozè neîncetat,     De fugei, dai peste dracul, unde nu l-ai căutat ;     Mulți răniți din întîmplare, alții căzuți morți pe loc,     De făceai vro arătare ...

 

Alexandru Macedonski - Cântec voluptuos

Alexandru Macedonski - Cântec voluptuos Cântec voluptuos de Alexandru Macedonski Ale sângelui furtune cine nu le-a cunoscut, Cine n-a simțit căldura soarelui ce-i curge-n vine N-o să știe niciodată ce ascunde-adânc în sine     Învelișul meu tăcut. Fără nici-o-nsuflețire e ș-o apă liniștită, Însă mintea ce cutează, însă ochii ce pătrund, Clocotind sub mii de forme, află viața încâlcită     De la creștet pân' la fund. Oh! Ascultă... Iată noaptea ce de mult o așteptăm... Cu zgârcenia nu merge când te-apuci să faci pomană... Să chemăm o voluptate mai presus de cea umană     Și în ea să ne-

 

Alexandru Macedonski - Calul arabului

... cea mare, Cu albă cărare, Cu sân împietrit! Dar calul atuncea, de brânele-i late, Cu gura-l ridică, mișcat de-al său dor, Prin noapte, cu dânsul, fantastic străbate, Nimic nu-l abate Din falnicu-i zbor. Și-n tropotul mare, trei zile gonește, Când, iată că-n zare albește ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>