Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN ALTA PARTE

 Rezultatele 681 - 690 din aproximativ 738 pentru IN ALTA PARTE.

Mihai Eminescu - La aniversară

Mihai Eminescu - La aniversară La aniversară de Mihai Eminescu 1875 Narațiune originală Ea se numea Cleopatra, iar el Gajus Iulius Caesar Octavian August. Adică ea citise un roman ș-ar fi voit să fie de douăzeci și șase de ani și nu era decât de paisprezece; el, istoria romanilor și voia să fie de patruzeci de ani. Era numai de optsprezece și umbla la școală. Cu toate acestea astăzi, în ziua sf-tului Ermil, el uitase pe Octavian August și aștepta felicitări de ziua lui. Tata i-a dat un ceasornic frumos, mama — o besectea de toaletă, sora — o pereche de papuci. Elis -nimic. Elis, adică Cleopatra, vară-sa. El se retrăsese în odaia lui, unde clasicii erau așezați pe-un scrin în religioasă regulă și neviolabilitate și se primbla cu pași mari prin casă. Era brunet și cam poetic. Avea ochi albaștri, ceea ce vrea să zică mult, și era frumos băiet. Acum stătu cu mirare înaintea oglinzii, se uita cu mirare în ochii lui proprii și părea că-i întreba ceva. "Tolla mi-a făcut-o". Era o vreme în care, în urma unui roman spaniol, regina de astăzi ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea III

... ramură de spini. — Orice gînd ai, împărate, și oricum vei fi sosit, Cît suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit! Despre parte închinării însă, doamne, să ne ierți; Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți, Ori vei vrea să faci întoarsă de ... de semilună. S-a-mbrăcat în zAle lucii cavalerii de la Malta, Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, Fulgerele adunat-au contra fulgerului care În turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt și mare. N-au avut decît cu ochiul ori cu ...

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

Nicolae Gane - Cânele bălan Cânele bălan de Nicolae Gane Ce poate fi mai vesel decât un școlar în vacanțe! Îmi aduc aminte ca acuma, când profesorul mă chemă în salonul de așteptare și-mi dădu o scrisoare a cărei pecete purta niște inițiale binecunoscute mie, și a cărei adresă era scrisă de-o mână asemine binecunoscută mie, mâna prietenului meu. Cu ce strângere de inimă deschisei scrisoarea! Prin ea mi se vestea că Constantin viziteul, o slugă veche și credincioasă, sosise cu trăsura spre a mă duce la moșia părintească pentru timpul vacanțelor. Scrisoarea era scurtă, dar întovărășită de câteva gavanoase cu dulceață, o cutie de rahat și câțiva galbeni de cheltuială pe drum. Prin post-scriptum tatăl-meu îmi zicea să iau sama să nu răcesc. O, dulci și sfinte tinerețe! De mi-ar fi pus cineva la picioare comorile lumii, n-aș fi fost mai fericit decât gândind la călătoria ce aveam să fac pănă acasă, și la cele două luni de vacanțe, două luni mari, nesfârșite, pline de desfătări. Gavanoasele cu dulceți mi le-a luat profesorul, deși, în buimăceala mea, nu țin minte să i le fi ...

 

Constantin Negruzzi - Chelestina

... la manca sa: „Buna me mamă, i-au zâs el, mult ai suferit șăzând întru o așa proastă casă, această uitare este vinovată din parte me și așadar, voind a-mi îndrepta greșala, îți dau un apartament în casăle meii, vino di șăz într-însul și lasă pi ... scoborâ pe fereastă și că vor fugi amândoi cătră Portugaliia. Don Pedro s-au îndeletnicit toată zâua întru a să găti; Chelestina, din parte sa, au așăzat și au disșăzat de de ori besacteluța ci era să-i întovărășască; pe lângă aceste, au strâns și o foarte mari și ... depărtează, să cutremură la tot pâlcu de ciritei, strigă la tot pasul pe don Pedro; și, cu cât mergi, cu atâta să rătăcești: aceasta era parte ce dimpotrivă Portugaliei. În vremea aceea, don Pedro nu s-au putut mântui de mulțămitoriu Enric și de tatăl său; fără să vroiascâ a ... tot locul, Dar pentru ca să fie mai siguri de a o afla, Pedro zâci: că el să-s ducă pe de o parte, când el s-a duci pe de ceealaltă. El aleargă să-și găsască oamenii; și ne mai îndoindu-să că Chelestina este pe ...

 

Ioan Slavici - Spaima zmeilor

... toate le ieșeau bine și cu spor. Aveau însă și oamenii aceștia o mare și nesecată mâhnire-n su- fletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, și fără de copii viața, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar numai unul, ca să ... — Ți-o fi dând, dacă miști și tu! răspunse ea, și de aici înainte nu mai era pace-n casa lor. El una, ea alta, el da, ea ba, mereu se ciondăneau ca niște deșucheați, până ce el, nemaiputând să rabde gura nevestei, și-a luat lumea-n ... îi leg unii de alții și iau pădurea întreagă și-o duc acasă. Zmeul se sperie acum și mai rău, și iar unul una, altul alta, până ce se învoiră ca să mai dea zmeul o găleată de galbeni, iar în schimb să poată duce el copacii în spinare și pădurea ...

 

Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite

... nălucă pieri dinaintea ei, când, după o călătorie încă d­o săptămână și mai bine, văzu un balaur cu o buză în cer și cu alta în pământ. Îndată ce ajunse la dânsul îi zise: - Bună ziua, frate, și trecu înainte. Iar balaurul îi răspunse: - Noroc bun, frate. Ajunse apoi la ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... mare zăreau înlăuntru un mare număr de dame și cavaleri înotând în valuri de lumină. Un lung șir de calești elegante se opreau una după alta la scară, și din ele se coborau alte dame și alți cavaleri întârziați, care se suiau repede la rândul de sus, în sunetul armonios al ... primăvară în Paris... sau la vară... sau la iarna anului viitor, îmi promiți că te-oi găsi acolo? — Promit să mă aflu în orice parte a lumii vei merge și oriunde vei dori ca să fiu. Figura Margăritei se lumină de focul unei bucurii nemărginite; și când la ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi ...

 

Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat

Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un flăcăiandru sărman de părinți. El argățea pe la unii și pe la alții ca să-și câștige hrana vieții. Și fiindcă avea darul de a fi curățel, toți flăcăii din sat îl pizmuiau. Ceilalți argați cășunaseră pe dânsul și-l tot luau peste picior, iară el nu lua aminte la flecăriile lor și-și căuta de treaba lui. Când se adunau seara și bârfeau verzi și uscate, el se făcea că nu înțelege vorbele aruncate în pofida lui; se arăta prostănac. pentru aceasta ei îl porocleau zicându-i căscăundul satului. Stăpânii unde slujea el erau foarte mulțumiți de dânsul și se băteau care de care să-l apuce. Când trecea prin sat, fetele își dau coate și se uitau la dânsul pe subt sprincene. Și ce e drept că aveau la ce se uita. El era curat la față și chipeș; chica lui neagră, ca pana corbului flutura ca o coamă pe grumajii lui albi ca zăpada; mustăcioara abia mijea, ...

 

Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași

Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iaşi Fiziologia provincialului în Iași de Mihail Kogălniceanu Dar dintâi să ne înțelegem. Acest titlu de provincial sau ținutaș este foarte mare; împărăția lui se întinde, în Moldova, de la barierele Iașilor, socotind afară de bariere mahalalele Păcurariul, Tătărașul, o bucată din Sărărie și partea orașului zidită pe șesul Bahluiului, și până la marginile principatului; această împărăție a provincialului este hotărită la nord prin Bucovina, la sud prin Valahia și Turcia, la est prin Basarabia și la vest prin Transilvania; ea cuprinde deci toata populația țării, afară de Iași, unde sunt iașeni, locuitori capitaliei; așadar cuprinde peste un milion și o sută de mii de trupuri — nu zic suflete — de toată vrâsta, de toată starea și de toată mâna, un milion și o sută de mii de bătrâni, de femei, de copii și de oameni copți, care se subtîmpărțesc în oameni cu capital, în lăieși, în dvorenini mari și mici, în negustori, în slujitori, în jidani, comisari, săraci, privighetori, surugii, avocați, pojarnici, proprietari, țărani și cinovnici. Ar fi un lucru foarte greu pentru noi dacă într-un biet calendar, care trebuie să cuprindă de toate, am vroi să zugrăvim toate ...

 

George Topîrceanu - Infernul

... gol sub stele, — Văzând cum iarăși piere-n fund, departe, Fantoma tristă a iubirii mele, M-am prăbușit cu brațele-ntr-o parte, Împins în gol de-o tainică povară, Cum cade omul fulgerat de moarte. Părea că peste sufletu-mi coboară O noapte liniștită și adâncă Și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>