Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru I(CEEA) CE
Rezultatele 681 - 690 din aproximativ 1462 pentru I(CEEA) CE.
... vesele, întunecoase, câmpenești, îmbogățite de podoabele naturii. Mai are apoi un caracter nelămurit de suavă melancolie, ca parfumul unei flori delicate. Are un nu știu ce primitiv în pretenția colinelor ei, care te fac să-ți uiți viața cu necazurile-i de fiecare clipă și te adorm într-o blândă și mută admirare.Visare a sufletului, care-ți adoarme durerea sub un văl de ... fără nume, care te pătrunde, pe care o respiri cu aerul, dar care n-ar putea fi tălmăcită în nici o limbă oemenească — ceea ce marele poet a numit "voci interioare", sfătuind între ele, vorbindu-și o limbă necunoscută, față de care limba noastră omenească nu-i decât o palidă copie. Amintirile istorice, legendele castelelor, care sunt farmecul călătoriilor în Elveția, de pildă, unde sunt? Nu lipsesc nici acestea: sapă urmele răspândite ... vremurile cele vechi și bune, în vorbire o lăudăroșie naivă, în felul de a se purta o asprime firească, și puneți în juru-i viața orientală alcătuită din despotism casnic și din trai patriarhal. Apoi pe un divan, ori în căruță de poștă, ori în rădvan, dacă- ...
George Coșbuc - Poetul (Coșbuc)
... George Coşbuc - Poetul (Coşbuc) Poetul de George Coșbuc Sunt suflet în sufletul neamului meu Și-i cânt bucuria și-amarul— În ranele tale durutul sunt, eu, Și-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ți întinde paharul. Și-oricare-ar ... Unindu-ne steagul și lanul, Și-altarul speranței oriunde-o să-l duci, Acolo-mi voi duce altarul. Sunt inimă-n inima neamului meu Și-i cânt și iubirea, și ura— Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu, Voința ni-e una, că-i una mereu În toate-ale noastre măsura. Izvor ești și ținta a totul ce cânt— Iar dacă vrodat-aș grăi vrun cuvânt Cum nu-ți glăsuiește scriptura, Ai fulgere-n cer, tu cel mare și sfânt, Și-nchide-mi ... toate mai sus Par altora lucruri deșarte. Dar știe acel ce compasul și-a pus, Pe marginea lumii-ntre viață și-apus, De-i alb ori e negru ce-mparte! Iar tu mi-ești în suflet, și-n suflet ți-s eu. Și secolii-nchid-ori deschidă cum vreu Eterna ursitelor carte, Din suflet ...
Alecu Donici - Nada și chiticul
... ușor. Judecătorul care La-ntâia lunecare Vrea cugetul s-adoarmă cu pilda unor alți... Să știi că-n mârșăvie va-ntrece pe ceilalți. Un cămătar ce-odată luă pe an dobândă Cât capete e-n stare pe tatăl său să vândă. Un avocat ce crede să facă negrul alb După a mea părere are moral cam slab. Un june crescut bine, Dar prea-ncântat de sine, În ... dar alte pilde și fabula să-mi spun, Așa precum mi-au spus-o și mie un om bun. La heleșteu, nu mare, în unda-i acea lină, De caracudă plină, Cu undițe băieții și leneșii din sat Chitici de toată mâna undea neîncetat. Unditul, ca și pânda, vrea mai ales ... pescarul în lungă așteptare La legănânda plută se uită neclintit: Ea piere; el smucește Și-n loc să tragă pește, Se-ncredințează numai că nada i-a lipsit: Chiticul de sub mână îi și făcu răpire. Astfel un chitic sprinten, sumeț din a lui fire, Cam înșela ... pescarii mei. Dar nu-i ...
... De-acum smochini, din mâna lor, Ei n-or avea cui da! Ei nu vor mai ieși cu drag Să-ntindă mâinile din prag, Să-i iau cu mine-n șea pe rând! Ei nu vor mai ieși râzând În calea mea șirag! Copiii mei cum să-i îmbun Nevestei mele ce să-i spun, Când va-ntreba de El-Zorab Va râde-ntregul neam arab De bietul Ben-Ardun! Raira, tu, nevasta mea, Pe El-Zorab nu-l ... vor flămând! Și te vor bate,-odorul meu, Să mori tu, cel crescut de noi!... Ia-ți banii, pașă! Sunt sărac, Dar fără cal eu ce să fac: Dă-mi calul înapoi! Se-ncruntă pașa: Ești nebun? Voiești pe ianiceri să-i pun Să te de-a câinilor? Așa! E calul meu, și n-aștepta De două ori să-ți spun! Al tău? Acel care-l crescu Iubindu-l, cine-i: eu ori tu? De dreapta cui ascultă el, Din leu turbat făcându-l miel? Al tău? O, pașă, nu! Al meu e! Pentru calul meu ... ai Mai vrednici și mai mândri cai, Dar eu, stăpâne, eu? Întreagă mila ta o cer! Alah e drept și-Alah din cer Va judeca ...
Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...
... să-i deie o odaie pe seamă, unde să-și așeze biblioteca și să studieze ziua și noaptea. Tatăl, foarte mulțumit că are așa fecior, i-a făcut pe plac. Seara, după ce și-a așezat cărțile frumos, s-a pus băiatul în pat, cu lumânarea alături, pe măsuță, să citească, ca orice tânăr ... tavan. Tot așa și băiatului de la Națiunea îi trebuie o explicație în privința lui Falstaff, care îi revarsă în spirit amintiri — o explicație ce nu se află în dicționarul d-niei-sale. Iată-o, pentru că-i trebuie: Între anii 1377 și 1459 — adică pe timpul domniilor celor trei Enrici, al IV[-lea], al V[-lea] și al VI[-lea] â ... un cusur. Așa e soarta noastră, a muritorilor — mari ca și mici! Da, și sir John Falstaff are un cusur, și încă ce cusur! mic în sine, dar enorm, incalculabil în urmări! — un cusur care-l face să-și piarză toate calitățile, un cusur care-i nimicește cu desăvârșire memoria... Și iată grozavul cusur: sir John Falstaff nu e trecut în cel mai ieftin dicționar! De aceea băiatul procopsit al lui ...
Gheorghe Peșacov - Jălirea necuviincioasei morți a heroului României
... a heroului României de Gheorghe Peșacov 1821, august 15 Ceriule ! Cum nu ți-e milă. De lasă să piară cu silă Un luciafăr luminos, Ce pînă să nu răsară, Spre apus îl mînă iară Un nor prea întunecos ! Și d-erea ca să apuie Norilor să se supuie, Pentru ce ... s-a ivit ? Pentru ce iar să se-ntingă Spre apus, și să se stingă Plîngînd totul c-a perit ? Pentru ce, spre scăpătare Să alerge așa tare, La răsărit fiind ajuns ? De ce numai să lucească Și îndată să lipsească, Să rămîie-n veci ascuns ? De ce raze luminoase, Cu ziori prea mult frumoase, Orizontului a-ntins ? Cînd era să nu rămîie, Ci apusului să-l mîie Un nour negru ... soarbă, Și să fie hotărît Așa-n vreme prea puțină, Să lipseasc-a lui lumină Și să piară amărît ? Ah, stihiilor în fire ! Ce prea rea nenorocire Ce teatru prea ciudat ! Văz ca zioă-n miaza zilei, Tot pămîntul României Peste tot întunecat ! A pierit acea duioasă Stea a lui ... lui prea luminoasă Ce era a- ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV
... întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au alunecat În adânci prăpăstii, și rari au scăpat. La unii Norocul brațul său puternic Tinzând spre scăpare de munci i-a ferit, I-a scos din ispite; dar omul nemernic De adevăr încă nepovățuit, Fără a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle ... căror hotare Spre răsărit mândru departe se-ntind, Vecine cu negrii, și alte popoare Care se adapă din Ganges și Ind, Se cobor la glasu-i de pe elefanți, Și-ntâi indienii se văd luminați; Apoi etiopii cu negrele fețe Și Nilul ce varsă bogatul său har Pe țărmuri slăvite, prin fapte mărețe Prin legi înțelepte ce sunt al ei dar Din a neștiinței noianuri scăpând, Se-nalță la cer cu agerul gând. A lui întuneric ș-a ... ei povață romanii dau legi, Ca stăpâni puternici a lumii întregi. Dar când lenevirea — muma răutății -- De a ta lumină i-a înstrăinat, Atunci spre pedeapsă urgia dreptății Pe-ai Nordului barbari la ei a chemat, Ce ...
... o legară și-l mângâiară îndelung pe coamă. Trecu și războiul. Întors acasă, își luă locul în grajd, mulțumit de liniștea dimprejurul lui, de lumina ce i se revărsa pe ferestruia din față, de fânul mirositor ce-l smulgea de deasupra capului. Dimineața mergea la câmp, ca de obicei; serile, arareori. În grajd vara era răcoare; iarna — cald. Și vremea trecea ... lua mai rar la câmp și-l purta numai la pas. În urmă, nu-l mai lua deloc. Venea diminețile la el, îl mângâia, dându-i fiori ce-i fugeau pe sub piele, apoi poruncea soldatului să-l plimbe prin ogradă. Parcă nici lui nu-i venea să iasă din grajd; îi plăcea să mănânce încet, cu ochii închiși, peste care razele soarelui cădeau ca o ploaie caldă din susul ferestruii ... obosea să mai mestece, își rezema botul de gâtul celui tânăr și dormita. Într-o zi bătrânul nu se mai putu ține pe picioare. Ochii i se împăienjeniră deodată, genunchii îi tremurau și buzele scăpară jos mâna de fân ce smulsese atuncea. Voi să se rezeme de tovarășul său și nu izbuti. Încet, încet, bătrânul simți cum se întunecă ferestruia spre care căta, ...
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
... o cortină din dosul căreia un altul lucrează pentru băiatul lui Napoleon. Este d. Cesar Boliac. Își lua tocmai cafeaua după masă. Ceru gazetele. Servitorul i le aduse pe o tavă de argint, rămasă de suvenire d-lui Boliac din expedițiunea lui politică în Ungaria. Luă o gazetă; din nenorocire, era ... asupra d-lui Boliac efectul unui pumnal înfipt în ânimă. Se rădică iute și 'ncepu să-și străbată 'n lung și 'n lat camera. Sângele i se urcase la cap, ochii îi scânteiau, mișcările-i erau scurte și nervoase, și, din când în când, se bătea cu pumnul în piept. Rostogolindu-se 'n pieptul lui fără să poată găsi o ... mângâia fruntea. Furoarea ajunsese la parosism; uraganul era p'aproape să plesnească. Îmbla agitat. D'odată se oprește la fereastră, și rămâne răpit de aspectul ce-i prezintă curtea. Ce suavă liniște domestică: servitoarea cumpărase o saca de apă. Sacagiul o deșerta în putină. Ce privire fericită ! D. Boliac se simțea mai bine aspirând acea simplicitate pacifică, care părea a fi un balsam calmant pentru înima lui muncită ... ...
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult
... dămult... Mai dă-dămult Dă-dămult... Mai dă-dămult de Ion Luca Caragiale Dă-dămult, mai dă-dămult stăpânea o împărăție fără margini Barlaboi-împărat, ce-i mai zicea și Ciungumpărat... — Dă ce-i mai zicea și Ciungu-mpărat?... — Iac-așa! Îi mai zicea de pe când era tinerel și Ciungu-mpărat, fiindcă mai târziu era să-și ... taman, Ciungu-mpărat cu amândouă mâinile a plecat. A plecat Barlaboi, la război, să se bată-n duel cu Stacojiu-voievod, ce-i mai zicea și Sontic-vodă până nu-l făcuse mă-sa. — De ce-i mai zicea și Sontâc-vodă până nu-l făcuse mă-sa? — Iac-așa!... Îi mai zicea Sontâc-vodă până să nu fi cunoscut tat ... țigan! Un balaur cât un taur... Și purcar și murdar!... leneș, puturos... Măgar! Găsește un baboi în noroi. — Să-l duc la halde mama... Ce mai ciorbă, iu, iu, iuu! Dar ce se pomenește? Acel pește, după ce zvâcnește, și vorbește: — Dragane, gâligane, țigane, nu mă face ciorbă. — Hatunci, rasol. — Nici rasol. — Hatunci, humplut. — Nici umplut. — Hatunci ... — ...
Ion Luca Caragiale - Petițiune
... ridice oblonul de la ferestruia pe unde i se-nmânează corespondența oficială și petițiile particulare. Pe când se șterge de sudoare, gândind la cine știe ce, aude ciocănituri la oblonul lăsat. Se uită la ceasul său, regulat adineaori după cel oficial: 7 fără 5 minute… Dă din umeri, se șterge iarăși ... ridicând niște ochi foarte dulci și plini de mulțumire, cătră aprod: — Mersi... Daca nu te superi... mai îmi dai unul? Aprodul pleacă. Domnul, după ce s-a căutat prin toate buzunarele, cătră impiegat: — S-a dus dracului! am pierdut-ol — Ce? — Ce, nece... e vorba, am pierdut-o? — A fost o petiție... — Nu, frate, batista... Monșer, te superi dacă te-oi ruga să ... Domnule! strigă impiegatul; înțelege odată că nouă nu ne plătește statul aici ca să stăm de vorbă; avem treabă; n-avem vreme de conversație... Spune: ce poftești? Aici n-are voie să intre nimeni fără afaceri. Ce afacere ai? — Ce afacere? — Da! ce afacere? — Am dat o petițiune... Vreau să știu ce ...