Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE OM
Rezultatele 681 - 690 din aproximativ 1734 pentru DE OM.
... dobândi, desigur, încredințarea că orice s-ar putea zice în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: că au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea lipsite de respect pentru vechile autorități la ai treilea, dar orice cap nepărtinitor va trebui să recunoască, în tendința de a readuce limba română la viața ei populară și de a combate germanismele, o tendință mai întâi de toate națională. Cu toate acestea — și de aici se vede în ce stare ajunsese literatura noastră în privința iubirii de adevăr — tocmai prin prepusuri și bănuieli asupra „patriotismului“ ne-au întâmpinat mai întâi cei atinși de critica noastră, și astfel s-a putut întâmpla să auzim contestându-se „românismul“ unei direcții, în jurul căreia se grupaseră scriitori ... popular. Pentru ce să zicem, d. e.: este suficient, cuvânt pe care nu-l înțelege nici un țăran român, și să nu zicem „este de-ajuns“, cuvânt de origine asemenea latină, însă înțeles de toată lumea? Tot așa va trebui să zicem „a ajunge la ceva“ în loc de
Vasile Alecsandri - Sentinela română
... Și de-acolo-n depărtare Pân în Nistru, pân în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce-ntâlnii? Întâlnii viteaz oștean, Purtând semne de roman, Falnic, tare ca un leu Și cu chip frumos de zeu. Brațu-i stâng era-ncordat Sub un scut de fier săpat Ce ca soarele sorea Și pe care se zărea O lupoaică argintie Ce părea a fi chiar vie, Și sub fiară ... nu se clătina, Frunza nu se legăna. Pasărea la munți zbura, Fiara-n codri tremura, Căci prin lumea spăimântată, În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte, Presimțiri de rele soarte! Iar pe cer un vultur mare, Făcând cercuri de zburare, Se vedea plutind cu fală, Și-n rotirea-i triumfală Ținea ochiul său măreț Pe viteazul călăreț. Cine ești? de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? Sunt roman și sunt oștean De-a-mpăratului Traian! Maica Roma cea bătrână Mi-a pus arma asta-n mână Și mi-a zis cu ... cerul sfânt Și cu alta pe pământ! Dar s-au dus cum n-au venit În pustiul lor cumplit, Părăsind în urma lor Câmpul luptei de omor! Lat e câmpul celei lupte, Lat și plin
Gheorghe Asachi - Esop și ștrengarul
... Gheorghe Asachi - Esop şi ştrengarul Esop și ștrengarul de Gheorghe Asachi Fabulă de circonstanță Și-n anticul timp d-eroi Ștrengari erau ca la noi, Carii din ecces de minte Derâdeau și cele sfinte. Cel ce nu li sămăna Prin minciuni se defăima. Spune istoria c-Esop Au fost hâd, ghebos și șchiop, De ... derâdeau. Îns-acea tristă figură Era vas d-învățătură, Ce prin fabule o mie Au agiuns și-n Românie. Esop, sclav când fu-n Efes, De patronul său trimes, Trecând în o zi pin strată, Alungat au fost d-o ceată De ștrengari ieșiți din șatră, Dintre care-unul cu-o piatră Nemeritu-l-au în șele, Că-i veniră amețele. Neputându-și răzbuna, Pe ștrengarul lăuda ... Că nu pot să fac alt dar Decât numai d-un dinar. Dar vezi cela ce-au trecut, Decât mine-i mai avut; Pre el de vei nemeri, Înzecit te-i folosi. Deci ștrengarul lăudat De câștig s-au apucat Ș-așa bine au chitit Că-n cap ținta au nemerit. Îns-acest avut barbat, Fiind public magistrat, Un sergent privighitor ...
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși  din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi, De ce mereu aceleași gândiri să le tot rumegi Și sarcina de gânduri s-o porți ca pe un gheb, Astfel ades în taina durerii mă întreb... Nu aflu unde capul în lume să mi-l pun ... cărți, Cari privesc viața din mii de mii de părți Și scrise în credința că lumea tot se schimbă Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
... țară, un neam ar fi dator, Când au greșit despoții, nelegiuirea lor A o plăti, atuncea orașul osândit Și numele-i din lume de mult ar fi pierit. Căci mii de glasuri stinse de-al tiraniei fier, În strigări dureroase s-au înălțat la cer; Căci ploi ce în torente de veacuri s-au vărsat Sângele după pietre încă nu l-au spălat. Oricum va fi, mi-e scumpă cetatea ce-a domnit; O ... nu mai are curs, Așa în a mea râvnă, pe locul părintesc, Fiu al astor ruine, țărâna lor slăvesc. Încă mi-aduc aminte de groaza ce simțeam. Când la apusul zilei scheletul lor priveam. "P-aici, ziceau bătrânii, o boltă arătând, Intră tânăra doamnă, frumoasă și fugind De cetele tartare, când ele-acest palat, Lipsind oștirea noastră, în treacăt au prădat. Peștera, ce se-ntinde departe sub pământ, Prin drumuri rătăcite în loc ... modeluri; și, dac-am asculta Ceea ce în favoru-ți reclamă slava ta, A vitejilor umbră d-am ști să o cinstim, Vrednici de libertate noi am putea să fim. Am afla ...
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
... rând astăzi, literați, oameni politici, artiști și alții, în țara Moldovei, sunt acei tineri care cu vro douăzecide ani mai înainte era cunoscuți sub nume de nemți, sau capetestropșite, și cu denumirea de franțuzi, introdusă mai târziu. Nici olimbă în lume nu are un cuvânt destul de puternic, ca să exprimedisprețuitoarea semnificare a numelui de franțuz, cu care uniibătrâni din Moldova porecliseră tinerii de pe la 1835, oamenii deastăzi. Acei bătrâni, ce se născuseră în giubele și caftane, încet câte încet au părăsit lumea, și câmpul a rămas ... veac aproape a trecut de atuncea, totuși urmăm a ne chema tineri , și ni se parecă suntem copilașii cu plete lungi de pe la 1835; tot ne îngâmfămcu denumirea de bonjuriști , poreclă iscodită la 1848. Dar vai detinerimea aceasta și de tinerețile acelei tinerimi! Franțuzii și nemții de la 1835, bonjuriștii de la 1848 sunt albi, suri, și cei mai mulți învârsta celor ce erau bătrâni pe când am răsărit noi. Oamenii de astăzi uită că nu am avut tinerețe! În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât celmai ...
... Duiliu Zamfirescu - Salbele Salbele de Duiliu Zamfirescu Când a fugit către zori Noaptea a lăsat pe flori Câte trei rânduri de salbe De mărgăritare albe. Soarele cum s-a ivit, Razelor a poruncit Salbele de i-a adus Și la gâtu-i și le-a pus De-atunci orișicare floare Plânge scumpele odoare... Iar de
Gheorghe Asachi - Corbul și vulpea (Asachi)
... Gheorghe Asachi - Corbul şi vulpea (Asachi) Corbul și vulpea de Gheorghe Asachi Preste ramul unui sorb S-așezasă domnul corb, Țiind în plisc o bucată De caș, ce-o avea furată. Vulpea, cum l-au mirosit, Sub acel sorb au venit Și-n sus căutând, i zice: Buna ziua, venetice! Cât ...
Ștefan Octavian Iosif - Daine din Litvania
... Ştefan Octavian Iosif - Daine din Litvania Daine din Litvania de Ștefan Octavian Iosif Dor de țară Aș vrea s-adorm, să dorm mereu, Și n-aflu loc în nici o parte. Și dor mi-e, dor de satul meu, Și satul e-așa departe. Ș-aș vrea să merg, să merg mereu, Și dor mi-e, dor mi-e de-o grădină, Grădină mîndră-n satul meu, Acolo aș găsi hodină. Acolo vîntul pe-nserat Adie dulce și suspină, Ș-aș tot dormi netulburat Sub ... rouă ochii mei, Mîndruța-i galbenă la față Și plînși sunt ochișorii ei. — Mîndruțo, pentru ce plîngi, dragă? Ți s-a urît de casa mea? De ce suspini tu noaptea-ntreagă? Ești supărată de ceva? — Și chiar de nu sunt supărată, De dor, bădiță, mă usuc; Dă-mi drumul numai înc-o dată Acas' la mama să mă duc. — Dar pîn' la casa mamei tale, Mîndruțo ...
Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică
... a fost și nu s-a văzut. Astfel că multă mirare s-a întâmplat și cu neamul nostru lipsit sau de sămânța aceasta, adică de cetirea adevărată slavonească, sau de fructul ei, adecă de înțelegerea celor cetite, când în urma îngrijirei pline de iubire a voastră, ajunse vremea ca să se arate și acest fericit dar, adecă limba slavonească, în țara noastră. Și dacă limba slavonească ... bunăvoința Sfântului Duh? Acesta ce este sufletul din corpul omenesc și lumina din soare, și ce este și sarea în mâncare; căci precum corpul fără de suflet mort este, precum soarele fără de lumină nu luminează și precum mâncarea nu e plăcută fără de sare, tot așa e și cetirea sau scrierea fără gramatică conducătoare. Căci dacă vrea cineva să știe firea literelor și silabelor, dacă cu glasul vrea să accentueze cuvintele drept și să însemne vorbele cu accente, acela trebue să se adreseze la prima parte a gramaticei, adică la ortografie ... căci vedem înrădăcinarea acestei semințe bune în țara noastră și ajutorul dumnezeesc adăogându-se la silința voastră neobosită, când cu îndurare (milostivire) și cu iubire de Hristos, afară
Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona
... expune alături, și trec în sala unde domnește Verona. Pe vremea asta tristă și ploioasă, în care negurile stăpînesc și toate s-arată sub formă de pată și umbră, este o adevărată mulțumire să te izolezi în lumea asta minunată de culori. Aci Moldova noastră toată se dezvăluiește ochiului, și amintirile obscure păstrate de demult se redeșteaptă și trăiesc aievea. Personalitatea energică a artistului mă farmecă și mă obsedează. Îmi amintesc cele spuse în treacăt de dînsul și, iată, pășesc cu el la drum... Fără de voie mă strecor pe urma lui. Îl văd, înalt cum e, cu pușca de-a umăr, cu ustensilele de pictură subt braț, aud trosnind gătejele uscate subt pasul lui puternic, acum se-ncovoaie un ram, dat de mîna lui în lături, acum coboară un hîrtop ca să apuce pe o potecă știută numai de dînsul ; simt din ce în ce răcoarea pădurei, singurătatea devine fioroasă, luminișurile se-ntunecă, amintirile vechilor hoți ce bîntuiau acest legendar codru te urmăresc la ... într-un pătrat de pînză. Iată cosași cu mișcarea lor largă, purtînd coasa ca o aripă ce retează pămîntul, în bătaia soarelui, albi, albaștri aproape de ...