Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȘI

 Rezultatele 681 - 690 din aproximativ 4759 pentru ȘI.

Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn

... un heruvim: acest mormânt este al familiei tale, viteazule Șerban, prinț demn a te odihni în sfântul lăcaș zidit de Matei Basarab; timpul și oamenii ți-au lipsit pentru libertatea noastră! dar românii îți vor fi totdeauna recunoscători pentru bunele tale cugetări; tu știai că luminile și învățătura, vrăjmași ai tiraniei, sînt prieteni și reazem al prinților celor buni. Ocolit de învățați străini, onorând și încurajând pe ai țării sale, introducând artele și întemeind școale pentru educația publică, tu ai vrut să formezi cetățeni, și ai fost din micul număr de prinți începători ai civilizației și fala noroa- delor. Odihnește în pace, măreață umbră, ocolită ca de atâtea diademe de suvenirele faptelor tale; și, când bolta bisericii răsună de gloria dumnezeirii, când credincioșii își fac rugăciunea în limba părinților noștri, când înțelegem aceea ce vrem și aceea ce zicem, gândește atuncea cu mulțumire că numele tău ne va fi totdeauna scump, pe câtă vreme vom fi români și vom avea o limbă. Mănăstirea are un aer de veselie și se ține în starea cea mai bună, în curățenia cea mai plăcută. Aceasta face onoare stareței de acum și dovedește că femeile au pentru îngrijirea casnică un dar deosebit, la ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V

... cercetează Cu garda sa turcește-îmbrăcată. Pe Parpangel abea la viață Întoarce mamă-sa isteață. Acum laia țigănească-armată Nu era departe d-Inimoasa Hodinind și mergând câteodată; Iară la crieri coapta și bărboasa Bătrânime cu cei mai de cinste Să sfătuiea, ca și mai nainte. Căci acum și-înțăleaptă solie De-oarecâteva zile-întorsese Cu răspunsul bun de la domnie Zicând, precum vodă le spusese Și cum au aflatau a sa mărie, Toate după pofta lor să fie. [1] Adecă-întii, ca de la Flămânda Păn la-Inimoasa numa ... și cu plânsoare Căuta-încoace și-încolea scăpare. Adunarea noastră prenălțată, De-atâta zarvă cu rebelie, Abea-în urmă și ia să deșteaptă Ș-uitându-și de arme, de bătălie, ApucĂ  fuga cea sănătoasă Năzuind la tufa cea mai deasă. [4] Însă-acuma nu e cu putință CĂ­neva să scape ... dă vină, Numa Dumnezieu lui să plătească, Căci el ne-au băgat în hastă tină, Dar' vița noastră țigănească Cu toată lumea trăiește-în pace Și zieu că bătălia nu-i place. Dăci nu vă lăcomiți într-atâta La țigane suflete mișele. Luați-ne-averile și pita, Desbrăcați-ne pănă la piele, Numa ne lăsați dă mângăiere Viață, copii și ...

 

Ion Luca Caragiale - Apelul la unire

... este vorba de asemenea lucru, este vorba de o unire de aplicare, care să ne ducă la o soluțiune practică a cestiunii. Partidul și guvernul roșu, neavând cele două treimi pentru revizuire, și având totuși majoritatea necesară existenței ministeriale, propun unirea; arată-și părerea, intențiile ce au în privința unei soluțiuni practice, pentru ca minoritățile să vază dacă poate fi sau nu vorba de unire. În amândouă Camerele ... admirație nu prea i s'a acordat. D-sa este mai bine decât oricare dintre bărbații noștri politici în poziție a-și fi făcut o idee despre prețul admirației europene, adică despre limita concesiunilor ce suntem chemați a face cerințelor tractatului. Arate-și părerea deslușit și limpede, și apelul d-sale la înfrățire și unire poate să aibă efectul, pe care până acuma nu l-a avut. În scurtă vorbă, minoritățile din Camere nu trebuesc și nu pot să arate o părere, pentrucă cum stau astăzi lucrurile, cu zorul cu care suntem chemați să retezăm cestiunea, o părere arătată în Camere ... căreia neîntârziat trebue să se deschiză arzătoare desbateri, și nu minoritățile sunt chemate a propune o deslegare mai nainte de a-și

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... de la Roumanie. V-am amintit datele de mai sus fiindcă ele ne înlesnesc priceperea punctului de vedere din care Alecsandri a donat și (cum zice el însuș) a întocmit poeziile populare. La el nu era și nu putea fi vorba de preocupările folcloriste; mișcarea folcloristă, deșteptată pe la 1864 în Anglia, de unde și-a primit și numele, nu a răzbit pănă la noi decât după încetarea activității lui Alecsandri. Și nici spre vreo amintire a caracterului latin păstrat în poporul român, cum îl înțelegi d-ta, nu l-a purtat gândul ... baladelor, fiindcă el se potrivește mai bine cu criteriul d-tale etnic, însă acest criteriu nu trebuie luat exclusiv: în orice caz, el nu era și nu putea fi exclusiv la Alecsandri. D-ta recunoști că "Alecsandri a auzit și a înțeles că în murmurul poporului e o muzică naivă și sentimentală a doinelor ce se cuvine să fie notată, că este o muzică eroică a baladelor ce se cuvine și mai mult să fie scrisă". Dar eu întreb: de ce "și ...

 

Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă

... astfel grăia: ,,Copiliță, mândruliță, Cu sân alb de porumbiță, Nu mai plânge, că-n curând Împlini-voi al tău gând. Voi, boieri ce ospătați, Stați și nu mai închinați, Cuvântul să-mi ascultați Toți călări și înarmați Cu săgeți, cu buzdugane, Și la brâie cu arcane, Ca să mergem despre soare Să facem o vânătoare După urși și căprioare, După păsări gălbioare Ce sunt bune de mâncare Și plăcute la cântare!" II Când de zi se lumina, Boierii se aduna Și pe cai încăleca, Și cu Domnul toți pleca, Înspre munți la vânătoare, După urși și căprioare, După păsări gălbioare. Și mergeau, frate, mergeau Pân-în munți că ajungeau, Iar când soarele-apunea, Iată că se întâlnea C-un cioban cu fluieraș Și cu port de oltenaș. Domnu-n cale-i se oprea Și din gură-așa grăia: ,,Ciobănaș cu fluieraș, Puișor de oltenaș, Cunoști calea codrului De prin muntii Crișului? Cunoști fagul Mihului Din codrul Cobiului?" ,,Cunosc calea ... a silă de tine De te-ai luat după mine. Ori că nu te-ai săturat Pe-a mea soră c-ai furat Și-ai făcut cu ea păcat Făr-a te fi cununat? Dar gândit-ai că păcatul Își urmează vinovatul Și că-n lume orice faptă Are faptă

 

Vasile Alecsandri - Cântece din Basarabia

... inima. Când îți zăresc umbletul, Rău îmi arde sufletul! IV Frunză verde de măslină, Trecui Nistrul, apă lină, Să vedem pâinea de-i bună Ca și-n țara mea străbună. Fie dulce ca și mierea Mie-mi pare că-i ca fierea. V Frunză verde poamă coarnă, Astă iarnă era iarnă Și ningea și vicolea, Bădița la noi venea, Dar acu-i senin și bine Și bădița nu mai vine. Ori de mine-i s-a urât, Ori cazaci l-au omorât, Arză-i focul la un loc, Cum ... de-argint Cu aripile de vânt, Să mai zbor de pe pământ Pân’ la maica pe mormânt. Și să stau, să m-odihnesc Să plâng și să mă jelesc Și de bune și de rele, De aleanul vieții mele! XV Frunză verde clocotici, La tot plopul câte cinci, Iar la plopul cel mai mare Șade un voinic calare ... ca să văz De gândește ea la mine Ori de umblă-n căi străine!“ XVI Drag mi-a fost drumu-ntracoace, Și n-am pentru cine-l face! Puiculița ce-am iubit Zice că m-am moscălit Și ...

 

Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă

... Le-aș va vesel Trestianei, toate zestre ca să-i fie, De-ar vroi cu mine fata să se lege-n cununie“.    â€žCa și tine, zise grabnic Strâmbă-Lemne, ca și tine, Câte lunci, păduri și codri de cântări și de flori pline, Câte paseri, vii, măiestre, șoimi și pajuri năzdrăvane, Păuni mândri, fulgi de soare, dulci minuni aeriane, Câți lei, pardoși, căprioare, cerbi cu coarnele de aur, Cuiburi de privighetoare, cuiburi scumpe de ... cu ochi roși, cu peptul gol. El apare pe sub nouri ca un munte de turbare Ce amenință pământul să-l turtească-n răzbunare!    Ca și dânsul, Strâmbă-Lemne, uragan de vijelie, Intră-n lunci, păduri și codri, ducând viscol, ducând larmă, Plopul nalt l-a lui suflare ca o creangă se mlădie, Ulmul cade, fagul crapă și stejarul gros se darmă.    El pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie, Și sub brațul său puternic totul pârâie, trăsnește, Tot se rumpe, se răstoarnă, se sucește, se îndoaie, Ș-un troian de crengi, de arbori pe-a ... lumea și pătrunde chiar pe sub pământ. Sfarmă-Peatră și ...

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)

... O să-mi ziceți însă că nu e frumos ce fac eu acuma, că nu e bine să mai acuz pe niște oameni deja osândiți și executați, că e de prisos să mai denunț și combat o sistemă deja răsturnată. Așa ar fi, daca acea sistemă n-ar găsi încă interesați care să o regrete și dacă acei executați s-ar astâmpăra și m-ar îngădui pe mine, care până acuma n-am făcut nici bine, nici rău, să încep măcar a face ceva. Să încep ... vine de la aceia cari s-au dus, aliați, poate, cu aceia cari ar fi vrut să vie. La aceștia apoi se mai aliază poate și câteva persoane (din fericire puține la număr) cari, prin căderea sistemei vechi de dezordine și gheșeftărie — scuzați-mi acest termen, nu găsesc altul mai propriu — sunt puse în neputința de a-și mai realiza în teatru câștiguri nedrepte și arbitrare, sau a-și mai face micile capriții personale. Aceste persoane mă acuză cel puțin mai precis decât cei dântâi: bărbații spun că merg cu spiritul de stricteță la ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj

... așadar... nu-ți uita vorba... într-o dimineață, pe la toacă, după ce m-am cotorosit de Aristița și de Calipsița, mi-am luat catrafusele și am spălat putina!… Soțul meu, paharnicu Bârzoi, cam cârnea din nas, dar l-am sărutat între sprâncene, după obicei, și l-am lăsat cu buza umflată... Uff!.. M-am dus la Galați cu trăsura mea cea galbenă și, cum am ajuns, nici una, nici două... țup! în vapor, Guliță țup! după mine, Ioana țiganca țup! după Guliță și, vorba ceea, cu cățel cu... am plecat!!! Doamne! boieri d-voastră, minunat lucru-i vaporul!... Sa vezi și să nu crezi... Auzi d-ta? Merge focu pe apă ca în vremea halimalei. D-apoi salonuri, d-apoi zaifeturi, d-apoi căpitanul!... bată-l ... juvaer de grădină-i Mabilu! ce adunare elegantă întâlnești în ea!... Nu era seară să nu mă duc acolo la petrecere... ba încă am jucat și cancanu. GLASUL DE LA GALERIE: Aș! Aferim, Chiriță. CHIRIȚA: Mersi... Acolo am făcut cunoștință cu o mulțime de contese și de prințese: contesa Frizet, princesa Rigolboș, marhezul Brididi, marșalu Șicar, duca Șicocandar, ba încă am întâlnit și ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... și penelul de la Florența! Sufletul artist al poporului s-a destăinuit adesea, în șoaptă de grijă și de dor, pe minunatele cusături și alesături ale țărăncilor noastre, în măiestria cu care își ciopleau voinicii ghioaga de luptă, plugul de arat și fluierul de doinit, în felul cum știau toți la țară să-și împodobească portul, casa și viața lor. Ai zice că pe fiecare lucrișor mijește geana de lumină a unui răsărit care întârzie. În ce vifor am trăit noi ... Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea de bine, de adevăr și de frumos — "treimea cea de o ființă și nedespărțită" a credinții lui, a singurei lui religii. O copilărie de sfânt. S-ar părea uneori că soarta, în înțelegere cu ... venit, care putea foarte bine să nu mai vie! Văzute de aici, privite postfactum, lucrurile acelea toate au pentru noi ceva din îndeplinirea unei scripturi. Și ...

 

Ion Luca Caragiale - Luna de miere

... fața mea. — Atunci, de ce nu vii la loc? șoptește doamna. — Mai stai un minut, soro, zice cocoana, că nu mori! Uite e și omul ăsta străin. — Fir-ar al dracului! Dracul l-a mai adus și p-asta! — Taci, soro! dacă aude și-nțelege românește! Și zicând acestea, cocoana vine de s-așează brusc lângă mine și mă-mpinge. Eu sar ca din somn, și cocoana: — Pardon! v-am făcut deranj... Dv. știți românește... — Nem tudom! zic eu... — Dv. ungur? — Ighen — Și nu-nțelegeți deloc... deloc?... — Nem tudom! — Bată-te Dumnezeu de boanghen! zice tânăra. Pe urmă, cu humor: — Mișule! Mișule! ci, haide odată ... sincer; tot nu-i destulă lumină; cu ochii-nchiși, o să aud mai bine... — Ah! suspină doamna, ah! Mișule, încă o zi! încă douăzeci și patru de ceasuri! mâine seară, suntem singuri!... Și... se sărută... Aud bine... Se sărută: o dată lung; apoi, de mai multe ori pe rând, scurt și des și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>