Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru UNUL

 Rezultatele 671 - 680 din aproximativ 929 pentru UNUL.

Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune

... în sfârșit, așa din doi ani în doi ani, uneori chiar mai des, din complice în complice, a avut nenorocirea să dea peste unul care a pretins cununie în regulă, și care, îndată ce s-a văzut furat, n-a înțeles, ca toți ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultima oră

Ion Luca Caragiale - Ultima oră Ultima oră de Ion Luca Caragiale 1900 Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deși prea călduroasă, și o mișcare neobicinuită: pe de o parte afluența trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineața; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marți, sf. Maria, când e și hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noștri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu - redingotă și mănuși negre, pălărie înaltă; generalii și ofițerii în uniformă de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție... Un amic, reporter de ziar. A venit să asiste la plecarea suveranilor, spre a face cuvenita dare de seamă în ziarul său, un ziar foarte belicos. - Ai aflat? - Ce? zic eu. - Care va să zică, nu știi nimic? - ...

 

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată După această întâmplare minunată de Mihai Eminescu ........................................ ...După această întâmplare minunată, Cavalerul meu își grăbi calul spre măgura unui deal depărtat, ca să treacă bălțile și mlaștinele periculoase ale Bugeagului. Dar abia isprăvise jumătatea drumului și drumuri multe veneau în cruce și ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu și sur îl înconjura și nici nu mai știa încotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acele nopți negre în care luna plutește ca o pată abia văzută pe cer. Numai din când în când ea reînvia deodată în toată puterea ei, pentru a lumina șesul sur și pustiu, pentru a dispărea iar pe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă din șea. Se dădu jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot... el tresări. Își întoarse ochii de unde i se păru c-auzise sunet și văzu o lumină turbure și pâlpâitoare parecă. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas ...

 

Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace

Miron Costin - Letopiseţul Ţărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace de Miron Costin LETOPISEȚULŬ ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA AARON-VODĂ ÎNCOACE, DE UNDE ESTE PĂRĂSITŬ DE URÉCHE VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ, SCOSŬ DE MIRON COSTINŬ VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ ÎN ORAȘŬ ÎN IAȘI, ÎN ANUL DE LA ZIDIREA LUMIEI 7183, IARĂ DE LA NAȘTEREA MÎNTUITORULUI LUMII, LUI IISUS HRISTOS, 1675 MESEȚA... DNI Istoricii, adecă scriitorii de cursul anilor acestor părți, carii pomenescÅ­ de descălecatul cel dentâiu a țărîi noastre și Țărîi Muntenești: Bonfin, mare istoric, de Dachia, sau Dația — latin. DionÅ­, la viața lui Traian-împăratul — latin. Topeltin, ungur; iară pre acești doi au urmat. Aceste au scris de Dachia, cum au descălecatu-oă TraianÅ­, împăratul Rîmului, în anii de la Hristos 1202, pre socoteala vrĂ©milor, cu rîmlĂ©nii. Istoricii leșești carii au scris și lucrurile domniilorÅ­ Moldovei: Crorner au scris latinește, Dlugoș latinește, Stricovschîi litfan, leșește, Piasețschîi, vlădicul de Premislia, latinește. Istoricii leșești pre carii au urmat răpăosatul Ureche vornicul: Bîlschîi, Martin Pașkovschîi. Acești doi au scris leșește. Și aceste încă dzicÅ­ că moldovenii sint den rîmlĂ©ni. Iară de descălecatul celÅ­ ...

 

Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi

... oare cel puțin angagiamentul? La aceasta putem răspunde cu negativa. Ce a făcut dar? În fiecare an ne-a adus cîte unul sau doi artiști buni, iar restul a fost niște nulități muzicale. Un cor discordant și compus de individe fără voce și fără cea ...

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

... merse departe, peste hotarele țării, și mulți magnați poloni, unguri și germani venise la Curtea Moldovei spre a-i cere mâna, însă nici unul nu avu fericirea să atragă privirile ei. Careta cu doamnele înainta încet spre Trei Ierarhi; în urma ei venea o ceată de oșteni călări, dorobanți ...

 

Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X

... l-a tratat foarte sever și de sus. Hm! ce atâta vorbă pentru niște comedioare...! am auzit zicând, acum douăzeci de ani, pe unul dintre junii eroi ai democrației, cum se zice, române, care pe atunci se umfla într-o nouă înflorire, elegantă și importantă. Era un om cu ...

 

Paul Zarifopol - Popi

Paul Zarifopol - Popi Popi [1] de Paul Zarifopol 42 de grade la umbră cer de sticlă sinilie lumină cruntă pe ziduri și pe ulițe albe obraze și brațe măslinii și ochi atât de negri încât irisul se confundă cu pupila cu priviri continuu intense ce obosesc ca spectacolul unui braț dureros de încordat praf de marmură peste tot dar peste toate: politică. Politica e mai tare chiar decât flirtul cu romanțe, ce formează, cum s-ar fi zis altădată, subiectul povestirii domnului Teodor Scorțescu. Popi amuzant nume, de copil sau de păpușă. În perfectă armonie cu bisilabul acesta infantil, este nasul lui Popi nas naiv, puțin ridicat; nas pueril, de nevinovată ștrengărie. Popi s-ar rezuma, pare că, în desenul acestui nas simpatic de nespus, dacă n-am ști-o întreagă, în toată drăgălășenia de baby încântător. Priveam picioarele mici ale lui Popi, refugiate lânga peretele vagonului, se vede cu scopul de a demonstra atenienilor lipsa oricărei intimități cu vecinul lor. Piciorul, ușor cambrat, se termina printr-un genunchi rotund ca un măr domnesc, dezgolit de rochia scurtă. Coapsele ample, arcuite cu grații de liră, contrastau cu umerii mici care dădeau o impresie neașteptată de fragilitate. Ajunge ...

 

Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)

... foarte nestabilă. Sub învelișul șubred, sălbăticia stă gata să izbucnească. După cum de mult s-a observat, dacă oamenii și-ar pătrunde gândurile unul altuia, s-ar piti fiecare în vreo ascunzătoare nebănuită. Omului gânditor, nebănuit de vanitățile valorificării exterioare, îl este rezervată o deosebită plăcere, divină și subtilă ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit

... ca nimeni să nu încalece pe dânsul, fără numai fiu-său, când s-o face mare. Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de ...

 

Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur

... alese un loc de pândă într-un colț pe lângă pom, bătu țepușele în pământ și se puse între ele, așa cum să-i vină unul dinainte și altul la spate ca, daca îi va veni somn și ar moțăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui și ... până ce vom vedea daca face vreo izbândă, și atunci ori bine ori rău de va face, să-l pierdem, ca să ne curățim de unul ca dânsul care ne face de rușine. Prâslea ajunse pe tărâmul cellalt, se uită cu sfială în toate părțile, și cu mare mirare văzu toate ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>