Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L����I
Rezultatele 671 - 680 din aproximativ 2105 pentru L����I.
Antim Ivireanul - Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae
... Moisi cu atâta mânie. Iar mai mult mă minunez de îndelunga răbdare și de multa iubire de oameni a lui Dumnezeu, cum nu l-au dat pierzării, împreună cu jidovii cei făr de lĂ©ge; că lui Dumnezeu, nu numai Moisi, ce și toată lumea nu-i iaste nici de o trebuință, după cum zice David la psalm 16: Bunătățile mĂ©le nu-ț trebuesc. Iar pentru ca să nu mă depărtez ... lui; iar de va fi vreuna din oi beteagă trebue și făr de voia ei să o lĂ©ge și să o pue jos să-i tae carnea cea putredă, să o lĂ©pede și să-i pue căzuta doftorie, neuitându-se nimic la zvârliturile picioarelor ei cu carele poată să-i mijlocească și vătămare, au la obraz, au la mână, au la picior. Și așa, cu această faptă bună și cu această mijlocire va avea păstoriul ... tot săborului ce să adunase în Nichea, de-au înfruntat pre începătoriul de eresuri, pre Arie, și ca pre un mincinos și hulitoriu împotriva dreptății l-au lovit și cu palma preste obraz și i ...
Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii
... Sub a lui secure cad ca trei dulci flori. Caraiman cu calul peste dânșii pasă, Dar Mihai sosește, vede crudul pașă — ,,Nu-i curaj cu pruncii a te măsura. D-ești voinic, cu mine vin-a te lupta!" Astfel zice domnul și spre pașa ... opresc. Armele, lovite, scântei și lucesc. Lupta este scurtă. Sub o lovitură Pașa cade, varsă sângele pe gură. Dar Mihai răpește steagul cel vestit Și l-ai săi se-nturnă fără-a fi rănit. Când se-nalță-un suflet mai presus de lut, Temerile morții rușinos amut. Sabia română ... Avangarda turcă fuge rușinos, Calcă p-ienicerii ce combat fălos. Cei mai mulți dintr-înșii către pod s-adună, Se strivesc, pierd șartul; arma noastră-i tună. Iar în amețeală singuri se-ntr-omor, Se strivesc sub arme și sub caii lor. Mulți, de crudă spaimă, se aruncă-n apă, Însă ... repede-au pierit Ca florile d-aur dintr-un vis dorit! Cum în capul turmei taurul purcede, Domnul înaintea cetelor se vede. Calul din ardoare-i pare-nflăcărat, Sângele din spada-i ...
... nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul ... le atmosfera monotonă în care trăiau. Fatal, cei rămași, de la un timp trebuie să se numere și, numărați așa cum sunt, politica trebuie să-i împartă în partide. Trebuie un număr hotărît de partizani cînd sunt două tabere, pentru a putea lupta, și e natural că, pînă să ... funcții însemnate, e purtat și el de curent înainte și pus fără voie să candideze. De vorbit nu vorbește, fiind dat că unui deputat nu i se cere absolut să vorbească, ci să fie un număr, să împlinească o majoritate. Apoi chiar dacă ar vorbi, ce-ar putea spune inertul individ ... dinți, ca să-și ducă răzvrătirile pretutindeni, zîmbind triști la citirea acestor rînduri... Ei zîmbesc, dar zîmbetul lor e fioros ca zîmbetul acela pe care-l ...
Ștefan Octavian Iosif - Zmeoaica
... Și dacă ne-ajunge, Aman e de noi ! — N-ai teamă, tu, mîndră copilă de crai, N-ai teamă, al inimei mele tezaur ! Aruncă-i tu pieptenul de-aur ce-l ai, Pe loc să se facă un munte de aur. Ah, iată-l cum crește cu vîrful în cer — Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier ! — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Căci muntele, iată, se clatină, crapă : Zmeoaica cumplită, cu chipul hidos ... tu vîlvoarea cum clocotă-n zări ? — N-ai teamă, tu, scumpă copilă de crai ! N-ai teamă, căci leac îi găsim noi îndată ; Aruncă-i oglinda vrăjită ce-o ai, Să crească o baltă adîncă și lată : Căci apa cea lată va pune hotar Pe care-o să-ncerce să ... cerul, pămîntul vuiește. Te uită ! Zmeoaica cu chipul hidos Se zbate-n mocirlă și se zvîrcolește. Ea urlă turbată și-azvîrle spre noi Cu ghearele-i hîde bucăți de noroi ! — N-ai teamă, tu, dulce copilă de crai ! Acolo rămîne de-acum înainte ! Noi însă trecut-am pe celălalt plai ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
... Avel: Că căută Dumnezeu asupra lui și asupra darurilor lui; pentru Enoh: Și fu, zice, bine plăcut lui Dumnezeu și nu să afla pentru că l-au mutat pre dânsul; pentru Noe: Că au aflat har înaintea domnului Dumnezeu și-l păzi de potop; pentru Avraam: Că crezu, zice, pre Dumnezeu și i să socoti lui întru dreptate și-l făcu părinte a multe neamuri; pentru Iosif: Că era Domnul cu dânsul și vărsă asupră-i milă și-i dĂ©de lui har; pentru Moisi, că i-au zis: Și cuvântul acesta carele ai zis tu ți-l voiu face pentru că ai aflat har înaintea mea și te știu decât pre toți; pentru David, că i-au zis: Aflat-am om după pofta inimii mĂ©le, pre fiul lui Iese, carele va împlini toate cĂ©rerile mĂ©le. Și pentru ca ... cu darul și cu mila Bucură-te cĂ©ia ce ești plină de dar. Domnul e cu tine. Și nu numai pentru bucuriia aceasta ce i s-au dat să fericĂ©ște de toate neamurile, ce și pentru numele ei cel preacinstit ce i ...
... de crin? IV Am scris vecinei mele Să știe că mi-e dragă, I-am scris o față-ntreagă, Dar n-așteptam răspunsul Ce bună-i dânsa totuși! Pe când răsăreau stele, Frumoasa mea vecină Citind ce-am scris, p-ascunsul A râs de milă plină Ce bună-i ... ca să nu cred doară Că nu-i sunt drag, stă gata Răspuns să-mi deie fata, Dar cum? Ea nu ști scrie Ce bună-i dânsa totuși! Văzându-mă-n uscioara, Ea însăși deci se fură De-acasă, ca să vie Răspuns să-mi dea din gură Prea bună-i ... Dar pe-acela ce-ți servește, Pe-un poet care iubește Pe el nu! Las pilotul! Căci din apă Undele cu timp îl scapă, De-i bărbat. Venus! Apără-ți poetul, Căci de-l lași se-neacă bietul Pe uscat! VI Câți picuri de rouă pe frunze sclipesc, Atâtea pahare de vin să golesc! Și cânturi atâtea să cânt ... muguri în vară pe codru de fag. Și câte steluțe pe cerul azur, Atâtea săruturi de fete să fur. Și câți sunt aceia pe care-i ...
George Gordon Byron - Romanță (Byron)
... George Gordon Byron - Romanţă (Byron) Romanță de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I A mea tânără taină afund rămâne-ascunsă În tristu-mi, singuratic suflet prea obosit; Iar când inima-mi bate de sila ei împunsă ... fost. III Aibi-mă-n pomenirea-ți, la groapa mea nu trece Făr-a-ți arunca ochiul și fără a gândi L-aceea ce cenușa-i te simte, deși rece; Singura chinuire și iad ce-aș suferi Este de a fi stinsă din pomenirea ta. IV Ascultă-mi ast ... nu oprește a plânge pe cei morți; În veci eu ți-am cerut-o, fă-mi singurul ast bine O lacrimă să-ntimpin l
Ion Heliade Rădulescu - Romanță (Byron)
... Ion Heliade Rădulescu - Romanţă (Byron) Romanță de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I A mea tânără taină afund rămâne-ascunsă În tristu-mi, singuratic suflet prea obosit; Iar când inima-mi bate de sila ei împunsă ... fost. III Aibi-mă-n pomenirea-ți, la groapa mea nu trece Făr-a-ți arunca ochiul și fără a gândi L-aceea ce cenușa-i te simte, deși rece; Singura chinuire și iad ce-aș suferi Este de a fi stinsă din pomenirea ta. IV Ascultă-mi ast ... nu oprește a plânge pe cei morți; În veci eu ți-am cerut-o, fă-mi singurul ast bine O lacrimă să-ntimpin l
Mihai Eminescu - Din străinătate
... Eminescu Cînd tot se-nveselește, cînd toți aci se-ncîntă, Cînd toți își au plăcerea și zile fără nori, Un suflet numai plînge, în doru-i se avîntă L-a patriei dulci plaiuri, la cîmpii-i rîzători. Și inima aceea, ce geme de durere, Și sufletul acela, ce cîntă amorțit, E inima mea tristă, ce n-are mîngîiere, E sufletu-mi ... auzi odată copila-mi murmurare, Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut. Melodica șoptire a rîului, ce geme, Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor, Cîntarea în cadență a frunzelor, ce freme, Născur-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor. Da! Da! Aș ... pot a binezice cu mintea-nflăcărată Visările juniei, visări de-un ideal. Chiar moartea, ce răspînde teroare-n omenire, Prin vinele vibrînde ghețoasele-i
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... Moroi Iancu Moroi de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1884 în suplimentul literar al gazetei România liberă , semnată pentru prima oară cu numele ce și-l va lua de aici înainte: "De la Vrancea". Lui Alexandru Economu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Nu se auzea, în întunericul unei nopți de toamnă, decât lătratul câinilor din mahala. Pe ulițele strâmte și dosnice de pe lângă Grădina Icoanei, noroiul ... și descarce toată inima într-un suspin. Vântul fluiera prin streșini. Până la Sofi erau trei uși închise, totuși, Moroi furișă prin geamuri o privire. I se păruse că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând fiece ușă, spărsese geamurile și-l dăduse de gol. II E ora 11. Ploaia răpăie pe acoperișurile de șindrilă și pârâie pe cele de tinichea, parcă ar bate tobele. O trăsură ... văzând pe cucoană că-și întinde boierul spre gangul caselor, ridică glasul: — M-ai luat de la teatru... nu plec de-aici!... — Dă-i dracului ce i-oi da, șopti Sofi, și-și îmbrânci bărbatul din loc. — Sofi, n-am nici un gologan... rămân 198... — Dă- ...
... lorzi de viță veche Din întunecatul Nord, Lordul John e-ntr-o ureche: Fluieră pe drum și cântă Și e cel dintâi la trântă. Și-i voinic fără pereche Și e cel mai tare lord. A găsit în urmă satul; Pe țăran el l-a găsit Ocupat cu măturatul Curții. Și, ochindu-l bine, Lordul drept spre dânsul vine Și descalică degrabă Făr-a zice „bun sosit“. Ș-apoi gata de luptare! – â ... lume, Eu din Londra vin anume, Să ne punem la-ncercare. Trântă deci cu tine vreau!“ Willy Spucker se crucește, Simte palmele că-i ard, Leneș târnul și-l proptește; Scuipă-n palme și se-ntinde Și pe lord de brâu îl prinde, Sus o dată-l răsucește Și-l azvârlă peste gard. – „O să stau acum cu tine Să mă lupt ... Mai vrei ceva? Auzi tu, cu ce gând vine!“ ...