Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI
Rezultatele 671 - 680 din aproximativ 3350 pentru CA ȘI.
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... de bani. Prin urmare, legenda că mizeria ar fi adus pe Eminescu la nebunie trebuie să aibă soarta multor alte legende: să dispară înaintea realității. Și nici munca specială a unui redactor de ziar nu credem că trebuie privită la Eminescu ca o sforțare impusă de nevoie unui spirit recalcitrant. Eminescu era omul cel mai silitor, veșnic cetind, meditând, scriind. Lipsit de orice interes egoist, el se ... natură, Eminescu găsea un element firesc pentru activitatea lui în toate situațiile în care a fost pus. La bibliotecă, pentru a-și spori comoara deja imensă a memoriei sale; ca revizor școlar, pentru a stărui cu limpezimea spiritului său asupra noilor metode de învățământ; în cercul de amici literari, pentru a se ... de un simțimânt prea intensiv al fericirii, nu putea fi nici expus la o prea mare nefericire. Seninătatea abstractă, iacă nota lui caracteristică în melancolie, ca și în veselie. Și, lucru interesant de observat, chiar forma nebuniei lui era o veselie exultantă. Când venea în mijlocul nostru cu naivitatea sa ca de copil, care îi câștigase de mult inima tuturor, ...
Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele
... chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei zburară, Și tocmai ca tămâia către Cel Preaînalt La cer se ridicară. Atunci toate tăcură... iar pe a sa gură rece Suflarea contenise, și-n pieptul amorțit, Și pe ochii săi galeși geana vru să se plece, Însă au țepenit... Și eu stam lângă dânsa, de moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe trupul mult scump mie, Căci cuvioasa moarte îndată s-au gătit Lumei ... cruceliță, Ce-ți șoptea ea atuncea când te ținea lipit La recea ei guriță? În ore de pe urmă, când sufletul se stinse, Când ochii ca de gheață nu mă vedeau plângând, Și când a ei viață ca zorile se stinse, Pe fața ei pierind. Când moartea pe viață zbuciumă ne-ndurată, Precum zbuciumă vântul un pom până ce-l rumpe, Crăbindu-se ... păcate A văduvului soț: Deci la sfârșitul vieții voi săruta și ...
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
... chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei zburară, Și tocmai ca tămâia către Cel Preaînalt La cer se ridicară. Atunci toate tăcură... iar pe a sa gură rece Suflarea contenise, și-n pieptul amorțit, Și pe ochii săi galeși geana vru să se plece, Însă au țepenit... Și eu stam lângă dânsa, de moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe trupul mult scump mie, Căci cuvioasa moarte îndată s-au gătit Lumei ... cruceliță, Ce-ți șoptea ea atuncea când te ținea lipit La recea ei guriță? În ore de pe urmă, când sufletul se stinse, Când ochii ca de gheață nu mă vedeau plângând, Și când a ei viață ca zorile se stinse, Pe fața ei pierind. Când moartea pe viață zbuciumă ne-ndurată, Precum zbuciumă vântul un pom până ce-l rumpe, Crăbindu-se ... păcate A văduvului soț: Deci la sfârșitul vieții voi săruta și ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... înainte. Îndată ce câștiga o izbândă asupra neprietinilor, el nu lipsea a ridica și un monument în care să se mărească Dumnezeul războaielor și a îndurărilor; pentru aceasta în rar târg a Moldaviei nu vei găsi vreo urmă de a lui; și în vreme ce pomenirea multor urmași ai săi cu sunet a pierit, lucrările eroului român după trei veacuri și jumătate stau încă întregi în Moldavia ca și numele lui în inimi române. Mai la vale este altă bisericuță făcută de eteriști; singură urmă ce a mai rămas din vestita Eterie ... amenințători deasupra ei, scăldându-și picioarele în apele Huejdului ce șerpuiește în vale, în vreme ce pe malurile lui, juna română culege nu mă uita ca să facă un buchet pentru amorezul ei. Muntele e lasat pentru poet, și poetul pentru munte. Aici privind maiestatea naturii, el se inspiră de a cânta amorul și gloria, nu în zgomotul orașelor unde câte o privighitoare pribagă, în alee trase cu sfoara, sloboade niște sonuri tânjitoare și regulate ca ...
Ion Creangă - Prostia omenească
... povesti. Noi nu suntem de pe când poveștile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de ocă de fer la un picior și tot i se părea că-i ușor. Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi ... cel de sare pe horn? — Îl văd. Și? — De s-a sui mâța, are să-l trântească drept în capul copilului și să mi-l omoare! — Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit mititelului zilele! Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn ...
Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului
... vremii și peste ea ca peste toată lumea. "Te gândeai la mine? - Da maică, mă gândeam la sfinția ta, că tare mi-e sufletul acrit și m-am săturat să mă chinuiesc atâtea ceasuri pe zi și să nu mă procopsesc toată viața... ș-mi dam cu socoteala că sfinția ta trebuie să ai trecere în lumea asta..." Da, maica stariță zâmbi ... femeie? zise omul; ce! ai înnebunit de joci tontoroiul singură fără flașnetă măcar?" Aș! femeia n-aude, n-avede: dă-i nainte! ba încă sare și-l ia de gât și pe el și-l târăște și-l învârtește, dă-i la dreapta, dă-i la stânga, mă rog, ca nebunii, până ce cad amândoi pe câte un scaun gâfâind. Bietul om începe să-și facă cruce ca de alte alea. "Să știi că mi s-a smintit femeia de necazul sărăciei!" După ce s-a mai odihnit ea ... a sculat de pe scaun și zor-nevoie să-l ia iar la danț. El de frica tontoroiului, zbughi pe ușă-afară! Ea după el!... și-i spune toată pricina veseliei ei, pe cum că pe la toacă se trântise puțin obosită de spălatul rufelor și
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... mâncare? - Pentru oameni de omenie ca dumneata, și la miezul nopții. Și repede cocoana Marghioala dă poruncă unei cotoroanțe să puie de masa-n odaie, și pe urmă s-apropie de cotlon la vatră, și zice: - Uite, alege-ți. Cocoana Marghioala era frumoasă, voinică și ochioasă, știam. Niciodată însă de când o cunoșteam - ș-o cunoșteam de mult; trecusem pe la hanul lui Mânjoală de atâtea ori, încă de copil ... te logodești cu fata a mai mare?... Aide, nu te mai uita așa la mine; treci în odaie la masă. Multe odăi curate și odihnite am văzut în viața mea, dar ca odaia aceea... Ce pat! ce perdeluțe! ce pereți! ce tavan! toate albe ca laptele. Și abajurul și toate cele - lucrate cu iglița în fel-de-fel de fețe... și cald ca sub o aripa de cloșcă... și un miros de mere și de gutui. Am vrut să mă așez la masă și, după obiceiul apucat din copilărie, m-am întors să văz încotro e răsăritul să mă-nchin. M-am uitat cu băgare de seamă de jur ... clipe largi, când mai gros, când mai subțire, lumina ostenită a sfertului din urmă. Frigul ud mă pătrundea; simțeam că-mi îngheață pulpele ...
... fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și păroasă întorcea, cu degetul muiat, paginile unse aăleî unui manuscript grecesc de astrologie zugrăvit cu cercuri și figuri geometrice roșii. Literele începătoare ale fiecărui capitol erau ca de tipar și roșii... Ce căta el în acea carte? Adesea nimerea între foi zăloage de mătase cadrilată ori verde, acolo-și oprea privirea mai multă vreme, apoi iar întorcea și scria cifre pe o hârtie, însă bisericește — adică cu slove; o tăcere adâncă era în cămară și numai pana cea veche de gâscă scrâșnea pe hârtia vânătă și grunzuroasă ori suna izbită de călămările pline c-o cerneală cleioasă și oțetită. În urmă el închise manuscriptul vechi, plin de
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... lină, șegace, Cu strânse lațuri să-împreunează, Cu dulce libov să-înroorează!... Numa voi suflete muritoare, Defăimați astă patimă blândă, De dânsa ferindu-vă-inimioare Ca când ar fi libovul osândă. Ah! ne-ajunsă-omenire deșartă, Încă firea te rabdă, te iartă! [6] Voi dar, care-aveți inimă bună Și lămurită minte cerească, O, iubiți! Iubiți-vă împreună În această viață trupească, Pănă sunteți în vârstă și stare, Că vremea-i rapede trecătoare... Vezi cele paseri pre rămurele Ce jucându-să vesele cântă; Ard cu flacără de-amor și ele Mărind a naturii lege sântă. Caută cum din creangă-în creangă zboară Tot soțul cu câte-o soțioară. Să iubim dar și ... cu gura mută, Și doară mai mult ar fi stătut încă, De nu vrea zări stându-i înainte Pre bunul verin lăcrămând fierbinte. Atunci tinărul ca din somn adânc Să trezi și făr' a zice-un cuvânt Sabia-întecă și sări-în oblânc; Iar' murgul ușor îl duce ca vânt, Îl duce de nou, pe dealuri, pe văi, Pe locuri pustii, făr' sate și
Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara
... pă urmă, și bune și rĂ©le, să rămâie feciorilor și nepoților, să le fie de învățătură, despre cĂ©le rĂ©le să să ferească și să să socotească, iar dupre cĂ©le bune să urmĂ©ze și să să învĂ©țe și să să îndireptĂ©ze. Și pentru acĂ©ia, unii de la alți chizmindu și însemnând și pre scurtu scriind, adecă și răposatul Gligorie UrĂ©che ce au fost vornic mare, cu multa nevoință cetind cărțile și izvoadele și ale noastre și cele striine, au aflat cap și începătura moșilor, de unde au izvorât în țară și s-au înmulțit și s-au lățit, ca să nu să înnĂ©ce a toate țările anii trecuți și să nu să știe ce s-au lucrat, să sa asĂ©mene fierălor și dobitoacelor celor mute și fără minte. Pre acĂ©ia urmând și chizmând, măcar că să află și de alții semnate lucrurile țărâi Moldovii, apucatu-s-au și dumnealui de au scris începătura și adaosul, mai apoi și scădĂ©rea care să vĂ©de că au venit în zilele noastre, după cum au fost întâiu țării și pământului nostru Moldovei. Că cum să tâmplă de sârgu de adaoge ...
... Luca Caragiale - Versuri Versuri de Ion Luca Caragiale Amicului C. D. Ce-mi spui de poezie, d-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde de chimere și de puterea lor? Credințele d-acuma condamnă poezia Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia Ce merită să poarte disprețul tuturor. Ascultă-mă și crede: de vei simți vrodată Că pieptul tău nutrește scânteia cea sacrată, Să știi că mizerabil vei trece pe pământ; În timpurile noastre, decât să ... De pietre sparge-ți lira ș-apoi sufocă-n tine Fugoasa-ți inspirare și-al tău nebun avânt. De-acum, stăi noaptea singur, citește, studiază, Și de veghiare palid, mereu, mereu veghează, Plecat pe cărți bătrâne consumă-ți anii toți, Sacrifică-ți vederea, cătând fără-ncetare Ca să găsești ideea funestă pentru care S-alerge-n valuri sute de mii de sacerdoți; Obiectul ei să fie, desigur, omenirea, Iar scopul, abrutirea, mizeria ... Armate formidabili să poată sfărâma. Atunci tiranii lumei, văzând a ta lucrare, Vor alerga cu toții să-ți dea, prin admirare, Averi, măriri și nume, s-ajungi nemuritor: Iar bietele popoare, nenumărabili brute, Tâmpite d-o nedemnă și lungă servitute, Te vor mări, fii sigur, ca ...