Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BATE ÎN

 Rezultatele 671 - 680 din aproximativ 841 pentru BATE ÎN.

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... Pentru aceste producțiuni ale spiritului omenesc trebuie — ceva mai mult decât un stat politic — o societate așezată de pe vremuri. O așa societate, în urma prefacerilor politice din Europa în secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decât o strânsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestrițată și mai eterogenă. Această strânsură de năvală, care-și schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiție, și, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gândire și de simțire, este departe de a fi ceea ce se înțelege prin cuvintele „societate așezată ... societatea aproape nimica are o consecință foarte păgubitoare pentru cultivarea chiar întâmplătoare a artelor și literelor. E adevărat, după cum am spus, că, în loc de societatea așezată și-nchegată, n-avem decât o lume de strânsură, care își schimbă în fiece zi fizionomia, care nu poate avea porniri mai presus de cele strict utilitare, care nu poate avea tradiție nici unitate de gândiri si de ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă

... Mariu Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog absolut, și-a început cariera printr-o memorabilă conferență didactică. Vom da aci mai la vale conferența în rezumat, apoi câteva note, luate după natură, despre activitatea în praxă a eminentului pedagog. Trebuie prealabil să spunem că d-sa, totdeauna înainte de e și i , pronunță pe: n ca gn franțuzesc ... probăluike ca gherivând ghin natura noastră, carea lucră pe cum e mânată mai gheparke. Într-o viitoare conferență, vom cuvânta apoi ghespre această natură iarăși în aplicățiunile sale în raport cu pedagojia, cu beserica și cu ișcoala! (Aplauze. A doua zi, pedagogul nostru este numit în slujbă profesor "ghe pedagojie în jenăre și ghe limba makernă în șpețial". Să-l vedem la lucru.) O inspecțiune Profesorul: Că-z onorat domnul inșpectore va binevoi doară un momânt să asculke aplicățiunea metoaghii intuikive. Inspectorul ... am spus numai păntru porcii eilanți!... No! acuma să probăluim câke o târă ghin makerie... Popăscule! (O plesnitoare și-apoi alta și-ncă una pocnesc în zidul din spatele profesorului; acesta sare în ...

 

Vasile Alecsandri - Vulcan

... știu, Iar de nu, să te bocesc [9] Trupul să ți-l pânzuiesc, Podurile să-ți gătesc. [10] ,,Nu sunt mort, nu mă boci, Nici în pânzi nu mă-nveli, Ci în stremțe mă-nvelește De mă schimbă calicește." Făcea mă-sa cum zicea, În calic îl prefăcea. El pe ulițe apuca, Crâșmele de le cerca, Cerca una, cerca două, Pân-împlinea câte nouă... Când a fost l ... sau ursita însemnează mirele sau mireasa hotărâți de soartă. Flăcăii și fetele cred că norocul se ocupă de viitorul lor. Fetele mai cu seamă sunt în plecare de a-și căta ursiții în fața apei de prin fântâni, în lucirea misterioasă a stelelor, în forma copacilor de prin păduri etc. ↑ Bocitul e un obicei ce există la români de pe timpul vechilor romani. Ca și în epoca lui Traian, se află între femei bocitoare, care merg de bocesc morții pe la case, și pomenesc cu un ton plângător, de toate meritele ... ușa raiului, iar monedele slujesc a plăti vămile pe astă lume (?). Afară de zisele monede se mai pune și câte o monedă mică ...

 

Petre Ispirescu - Zâna munților

... sărea înaintea lui; lui îi fu milă să o vâneze; el căuta vânaturi mari, fiindcă nu se temea de primejdii; era vânător meșter și viteaz. În cele din urmă, daca văzu și văzu că tot îi sărea în cale, întinse arcul și dete cu o săgeată. El se miră prea mult cum de nu o putu omorî el, care era așa de bun ... tâcâiască, de părea că o să-i spargă pieptul. El însuși nu­și putea da seama ca ce poate să fie istoria asta. Plecă ochii în jos, nu zise nici cârc, și se întoarse acasă. Toată curtea împărătească lua în nume de bine pe această găinăreasă, pentru vrednicia și curățenia ei. Ea se purta cu toate slugile cu bunăcuviință, și nimeni nu cuteza să-i ... de împărați și domni al său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. Toate fetele de împărat ar fi voit să joace lângă el în horă. Când, deodată, vine la nuntă o fată îmbrăcată în niște haine cum nici una din fetele de împărat nu avea. Cosițele ei împletite cu meșteșug și date pe spate îi atingeau pulpele și ea ...

 

Anton Pann - Povestea vorbei

... șade bine îl încredințase. Căci cine-ndrăznește la unul mai mare Să-i spuie de față cusurul ce-l are? Tot pe acea vreme ș-în acea cetate Era ș-o cocoană gheboasă în spate, Ce o amăgise lingăii să crează Că ea e în lume cea dintîie rază, Cu poezii, versuri o încorunase Ș-a se ținea zînă o înfumurase. Aceasta se duse la craiul odată, Cu ... îi cerură întîi și-ntîi masă. Zicîndu-i: — Tătuță! sîntem flămînzi tare, Fă bine,-ngrijește de ceva mîncare. Bătrînul le zise: — Ședeți, fiți în pace, Că despre mîncare vom face ce-om face. Pînă cînd dar masa moșul să le puie, De vro veste nouă întrebă să-i spuie ... o umple pînă sus cu paie, Mai ia încă ună, se duce cu dînsa, Apucă și pune tărîțe într-însa, Și cu amîndouă intrînd el în casă Le puse-nainte pe pat fără masă. Ei, văzînd aceasta, îl întreb dodată: — De ce ne pui aste înainte, tată? — Poftiți, â ... învățătura astfel își urmează, Zicînd: — Copii tineri! rău să nu vă pară De această glumă ce-o fac astă-seară, Că, cît are omul ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... încet-încet întâi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră È™i adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în pahar È™i părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colorilor lui... Într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan, în fund, o muscuÈ›ă de om, c-o cârjă în mână, bătrân È™i pleÈ™uv, dormind cu picioarele-n soare È™i cu capul în umbra tinzii unei biserici... În apa roză văzu parcă un peÈ™tiÈ™or vioriu care semăna cu un tânăr frumos... în apa viorie văzu un om sinistru È™i rece, cu faÈ›a de bronz... — Peste cinci mii de ani, È™opti el ... Chipul tău, Isis... Pe tabla neagră se zugrăvi un cerc mare roÈ™u... de acest cerc erau aninate fiinÈ›e ca o scară... Jos, minerale în care plantele îÈ™i duceau rădăcinile... animalele îÈ™i duceau rădăcinile în plante, omul în animale; minerale în om, plante în minerale, animale în plante, omul în animale, È™i pin toate aceste forme tremura cercul roÈ™u È™i făcea să joace formele negre pe firul ei roÈ™u... — Am ...

 

Petre Ispirescu - Ileana Simziana

... se îndărătnicește a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia împărăția, iară el cu fetele lui să moară în ticăloșie, în sărăcie și cu rușine. Văzând fetele pe tată-său tot supărat, se luaseră și ele de gânduri și nu știau ce voie să-i facă ... o scoate la căpătâi, mă mir cum îți mai vine să vorbești de tine, care nu știi nici cum se mănâncă mămăliga. Și se cerca în tot felul să-i taie pofta de plecare, dar în zadar. - Pentru dragostea ta, tată, mai zise ea, voi face pe dracul în patru, numai să izbutesc; însă dacă Dumnezeu îmi va sta împotrivă, mă voi întoarce iarăși la tine, și fără să mă rușinez. Se mai împotrivi ... așa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească ca el. Astăzi, uite, de m-ar îngriji cineva cum să-mi priiască mie, în zece zile m-aș face de nu m-aș da pe zece ca d-alde ăștia. Atunci, fata zise: - Și cum trebuie să te îngrijească ... ai; nu-ți trebuie pe nimeni. Te voi sluji, cum am slujit și pe tată-tău. Numai să m-asculți. - Dacă este așa, de azi ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan

... suspină toți Drăganii din țară, coconul Drăgan se făcu un patriot grozav, năbădăios, numai foc și inimă albastră pentru patrie (însă numai când nu e în slujbă, ca să se știe). Acum, slavă Domnului că e în slujbă; și a fost mare bucurie în casa dumnealui, căci slujbulița i-a fost cam bunicică, de mult era aprins de patriotism ca să o dobândească. Lumea zice că, când ... dumisale acum a luat un aer cumsecade, dar de vestitul "bată-te Dumnezeu!" încă nu s-a dezbărat. Coconul Drăgan e în slujbă acum și e numai foc, plin de activitate, un diplomat iscusit; aleargă în sus, în jos; când îl cauți, îl vezi cu gazete în mână; când îl cauți, se face că e zăpăcit, capul îi e cât o baniță, tot cu dușii după lume are d-a face ... berchea, e posac ulubeasnea. Subalternilor săi le măsoară vrednicia cu un cot al său deosebit de genealogie și de evghenie. Când a intrat în slujbă, și-a făcut o listă de toți impiegații săi, ca să vază câte nume se sfârșesc în an și

 

Emil Gârleanu - Furnica

... lume. Eu îs bătrân, mâine-poimâine mă duc. Cui rămâne tot ce-am agonisit? Femeia privea drept înaintea ei; parcă înțelegea ce avea să urmeze în vorba bătrânului. — Cui rămân toate astea? Ți le-aș lăsa ție... da vezi, ca să fie în regulă toate, ar trebui să-mi fii nevastă, și sunt bătrân... iar lumea își bate joc de oameni... Ai vrea? Femeia răspunse scurt, cuvântul pregătit mai dinainte: — Da. Spusese vorba asta ca oricare alta, o vorbă care ți-ar ... și făcut într-o duminică, acasă, numai cu popa, câțiva oameni și vărul Smarandei. Și a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea de două-trei ... știut vinovat față de el, îl ocoli. Cuhulea băgă de seamă. De altfel, mai demult parcă purtarea tânărului ăstuia nu-i cam plăcea. Când intră în odaie, găsi pe Smaranda tot așa, cu fața în ...

 

Alecu Russo - Studie moldovană

... teamă că în ziua de pe urmă, când trâmbița cerească ne va chema lajudecata cea mare, nu ne vom putea înțelege cu strămoșii noștri,nici în limbă, nici în idee — Moldova s-a schimbat în 16 ani dintalpă până în vârv: limbă, haine, obiceiuri, până și numele... numai suntem moldoveni, ci romani. II Să spui drept, risipirea cea iute a trecutului mă pătrunde ... o prăpastie adâncă desparte boierul deastăzi de popor; acea prăpastie să cheamă știința; pe cât boierulcrește în idei și în învățături, pe atâta poporul rămâne în urmă. Pevremea trecută, boierul vorbea, trăia cu țăranul, precum ar fi vorbitcu alt boier, se înțelegeau amândoi în limbă și în idei, astăziînțelegem poporul cu inima numai, el nu mai este alta pentru noidecât o studie curioasă, morală sau pitorească. Pentru părinții noștri,studia pitorească nu ... Ne învârtim într-o dilemă grea; sau sunt poeții de astăzi prea sublimi pentru noi sau suntem prea proști pentru accentele diveiarmoniei nouă și dar în tot chipul poeții scriu în deșert; însă nuașa, poezia adevărată este și a fost răsuflarea națiilor, inima popoarelor; fieștecare nație are organizația sa; ...

 

Alecu Donici - Guraleiul

... el cu sine. POSTELNICUL (după scenă) Cucoana trebuie să fie tot acasă; Nici vremea nu-i acum la vizite să iasă, Și ceasul au sosit în care eu gândesc Cu dumneaei prea larg de toate să vorbesc. CUCOANA NASTASÂICA Haidem mai repede în altă odăiță, Ca să scăpăm de dânsul. ZOIȚA Cu alt chip nu-i putință. ÎNFĂȚOȘAREA III ZOIȚA ȘI POSTELNICUL GURIIANU POSTELNICUL (nevăzând pe Zoița) Da ... el avere de ajuns Și banul purure îl ține cam ascuns. Vro două-trei moșii de zestre au luat, Apoi vro șase mii de gălbenași în aht! Asemene un loc și eu de mult doresc, Nădăjduiesc acum curând să-l dobândesc. NOULEȚ Nu cred că dumneata cu banii te însori? POSTELNICUL ... chip de mirare). Poți dumneata cât vrei de-aceasta să te meri. Zavistia la voi îi boală din născare, Ce, după cum s-au zis, în lume leac nu are. Așa, doar au cei mulți a mea învățătură, Sau sunt asemene ca mine buni la gură?! De mine dascălul ... împodobiri vărsate de la fire. Odată îmi spunea mătușa mea Zoița Că maică-mea m-au dus la Curte, la Domnița, Când eu încă eram

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>