Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SUS DE TOT

 Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 679 pentru SUS DE TOT.

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

... a înghițit pământul; numai povestea despre dânsul rămase la vetrele ostașilor. II Cine se zărește colo în depărtare, călare pe un cal negru, dar alb de spume, tăind în două apele Nistrului? Numai nările calului se văd uneori de printre valuri, însă pe nări el scoate suflet puternic care preface apa în stropi. Călărețul, înfipt în șea, se vede și el numai de la brâu în sus; el ține frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu era însă sfârșit periculul pentru călător, căci dincolo de Nistru se întindea și mai fioros pustiul ca o a doua apă nesfârșită, care la răsărit se unea cu ceriul. Călărețul însă, îndrăzneț ... el era cel mai bun călăreț, cel mai ghibaci pușcaș, cel mai ascuțit la minte și mai oțelit la inimă. Faima îl boteză cu numele de viteaz. La vocea lui Timuș, care răsună ca tunetul în văile Donului, oastea lui se pregăti de război, și, însetată de aur și de sânge, porni spre Moldova ca un roi grozav

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

... publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a ... se ceartă: Când pentru arta cu tendință. Când pentru arta pentru arta! Și-n vrajba lor înflăcărată Să nu-i auzi nici un moment, Vorbind de arta-adevărată, Adică arta... cu talent! Tot atunci, cum maestrul Caragiale continua discuția cu o doamnă foarte simpatică din tabăra lui Tony Bacalbașa, iam făcut să se reconcilieze lângă un pahar de ... acestor amintiri, vă cer voie să povestesc o întâmplare intimă din viața și familia marelui Caragiale, care aruncă o lumină pitorească asupra acestui om atât de capricios și genial. O vară bună a mamei mele, născută Bucșan, coborâtoare din Spătarul Bucșan, decapitat ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

... un sicriaș de mumă-ta, ca să nu se dovedească fapta sa cea de rușine, fiindcă era fată de împărat. Dacă voi adormi somnul cel de veci, care o să-l cunoști când vei vedea că tot trupul meu are să fie rece ca ghiața, amorțit și țeapăn, să bagi de seamă că o să vină un leu. Să nu te sperii, dragul tatei, leul îmi va face groapa, și tu vei trage pământ peste mine ... că nu știa cum să le întrebuințeze; calul îl învăță, și apoi copilul încălecă pe dânsul și porni. După ce ajunse în orașul cel mai de aproape și se văzu întru mulțimea aia de oameni, furnicând în sus și în jos, se cam spăimântă copilul de atâta zgomot, și îmbla tot cu frică, mirându-se de frumusețea caselor și de tot ce vedea; băgă însă de seamă că fiecare lucru-și are rânduiala sa. Dară calul, îmbărbătându-l, îi zise: - Vezi, stăpâne, aici toate sunt cu șartul lor; de aceea trebuie să știi să-ți faci și tu un căpătâi. Și, după ce șezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea și mai ...

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

... pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor. Stratul social pe care îl înfățișează mai cu deosebire aceste comedii este luat de jos și ne arată aspectul unor simțiminte omenești, de altminteri aceleași la toată lumea, manifestate însă aici cu o notă specifică, adecă sub formele unei spoieli de civilizație occidentală, strecurată în mod precipitat până în acel strat și transformată aici într-o adevărată caricatură a culturei moderne. Conul Leonida citește ... tocmai fiindcă este așa de des repetată, merită o mai de aproape cercetare. Și fiindcă zicem că merită o mai de aproape cercetare, se înțelege de la sine că nu poate fi vorba de insinuarea ce nu s-a sfiit a se produce și în unele organe de publicitate, că adecă comediile d-lui Caragiale urmăresc scopuri politice și vor să-și bată anume joc de unele apucături ale partidului liberal, și că prin urmare ar trebui oprite de ...

 

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

... 59 Melodia LIX 60 Melodia LX Melodia I - Îndreptarea bardului Oh, nu osândiți bardul dacă aleargă la redurile unde nengrijitoarea plăcere culcată pe roze râde de slavă. El era născut pentru o mai frumoasă soarte și, în alte ceasuri mai fericite, sufletul său ar fi ars de o mai sfântă flacără. Coarda care acum tânjește destinsă de lira sa, întinsă de săgeata ostașului, ar fi încujbat falnicul arc și buzele, ce nu răvarsă decât cânturi de dor, ar fi vărsat în lungi valuri nobilele însuflări inimii iubitoare de patrie! Dar, vai, sărmană patrie! Fala ta a trecut; curagiul acel ce nu trebuia a se pleca niciodată este abătut. Fiii ... surorile tale odihnesc, mergi de dormitează lângă ele. îți împrăștiu foile fiindu-mi milă de tine, pe pământul unde dorm tovărășițile tale din grădină, dezbrăcate de răcoreală și de parfumurile lor. O, de aș putea urma asfel de aproape dulcele vedenii de prietenie și amor, pe rând, precum ele trec din cercul magic și strălucitor a bucuriilor vieții. Când inimile credincioase nu mai saltă, când ... tale. Tot ...

 

Thomas Moore - Melodii irlandeze

... 59 Melodia LIX 60 Melodia LX Melodia I - Îndreptarea bardului Oh, nu osândiți bardul dacă aleargă la redurile unde nengrijitoarea plăcere culcată pe roze râde de slavă. El era născut pentru o mai frumoasă soarte și, în alte ceasuri mai fericite, sufletul său ar fi ars de o mai sfântă flacără. Coarda care acum tânjește destinsă de lira sa, întinsă de săgeata ostașului, ar fi încujbat falnicul arc și buzele, ce nu răvarsă decât cânturi de dor, ar fi vărsat în lungi valuri nobilele însuflări inimii iubitoare de patrie! Dar, vai, sărmană patrie! Fala ta a trecut; curagiul acel ce nu trebuia a se pleca niciodată este abătut. Fiii ... surorile tale odihnesc, mergi de dormitează lângă ele. îți împrăștiu foile fiindu-mi milă de tine, pe pământul unde dorm tovărășițile tale din grădină, dezbrăcate de răcoreală și de parfumurile lor. O, de aș putea urma asfel de aproape dulcele vedenii de prietenie și amor, pe rând, precum ele trec din cercul magic și strălucitor a bucuriilor vieții. Când inimile credincioase nu mai saltă, când ... tale. Tot ...

 

Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î

... ochii, pentru aceea îl sfătuiesc să se ducă serile la preumblare pe ulița mare măcar că și dacă se duce mulțumirea lui este să dea tot ce are pe lângă sine la săraci și mai ales la bietele văduve, încât deosebit de 100 galbeni leafa lui pe an, de la băbacul său, și afară de aceea ce-i mai dau eu, apoi alaltăieri au venit acasă făr’ de șal, cu care era încins, și făr’ de orologhiu, și numai în antereu, spuindu-mi că le-au dat de pomană unei bătrâne bolnave ce are două nepoțele. Îți spui drept, dascăle, nu spre laudă, că la compătimire pentru săraci foarte bine îmi samănă mie ... CUCONAȘUL: Ce ai să-ți bați capul, loghiotate, să mă mai înveți, când eu știu tot și sunt cel întâi între toți școlerii? Întreabă dascălii de la școala domnească să-ți spuie că eu am învățat toate cele, schimbându-mi tabla de nu la trei zile, dar la săptămâna negreșit, iar acum, de vro cinci luni, învăț o engomie grecească să o spui băbacăi la Crăciun. DASCĂLUL: Eu pe dascăli nu vreau să-i întreb ce ai învățat ... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... sporește ispita prin ispita veacurilor trecute și ne lungește, cum am zice, viața! "A nu ști ce s-a întâmplat înainte de a fi născut este, zice Ciceron, tot aceea ca când ai fi necontenit prunc; căci, ce este vârsta omului, dacă memoria faptelor noastre nu s-ar uni cu veacurile cele mai denainte ... care se află; nici nu pot să vă arăt cât lipsa acestei înalte aflări aruncă nedumerire în povestiri, nesiguranță în opinii, neștiință și întuneric în tot. Această lipsă, domnilor mei, este pricina că între români, chiar și între cei mai însemnați, se găsesc așa de puțini care cunosc istoria. Tiparul, la noi, nu este încă destul de slobod și de împrăștiat; noi n-avem încă publicată în limba națională măcar o istorie universală, și ce vorbesc de istorie universală, când chiar analele patriei noastre zac în întuneric, păstrate numai în niște manuscripte, din care două, din pricina copiștilor, nu se potrivesc! Și ... ai este necunoscut, numele ce porți nu este al tău, nici pământul pe care locuiești; soarta ta așa a fost ca sa fii tot după cum ești; leapădă-te

 

Titu Maiorescu - Din experiență

... chiar introdusă în licee, necum la universități. Dar ceea ce ni se dă aici drept știință este în cea mai mare parte o frazeologie lipsită de folos practic și în multe privi[...] nedemnă de cuvântul știință. Dovadă este că în școală poți învăța să cunoști animalele dacă ai urmat un curs bun de zoologie și poți învăța să cunoști plantele și pietrele dacă ai avut parte de un profesor bun de botanică și de mineralogie; dar vai de omul care ar vrea să cunoască oamenii numai după un curs de psihologie cum se predă în școlile și în cărțile fie și cele mai moderne. Dovadă mai este că în viața practică un grădinar de frunte sau un agronom pot întrebuința cunoștințele dobândite din cărțile lui Decandolle sau ale lui Liebig, un proprietar de mine se poate întemeia pe cercetările lui Lyell; dar dacă ai întreba pe vreunul din marii cunoscă tori de oameni, d. e. pe Bismarck, cu ce manual de psihologie s-a folosit întru aceasta, ți-ar răspunde printr-un hohot de râs. Cunoașterea omului, un lucru așa de neapărat trebuincios și încă de o trebuință crescândă cu sporirea tuturor relațiilor omenești, nu se poate dobândi astăzi

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

... și repre­zentațiile se dădeau într-o casă privată, din care cauză trupa de opere italiene plecase din oraș, și teatrul era ocupat în intervale de actori ambulanți de operete, drame și vodeviluri. Rușii sunt pasionați pentru teatru, și măcar că trupa se alcătuia din artiști nedemni ce jucau fără diferență tot felul de roluri dramatice și lirice, totuși teatrul era totdeauna bucșit de public, adunân­du-se numai pentru a privi jocul Dunei Burakova, al cărei talent mai înainte strălucea pe scena teatrului din Petersburg. Nu ... și prăvălite, butelii — se înțelege, deșerte — frânghii, scripeți, scări etc... și pe scenă era frig ca afară. În mijlocul scenei, la o măsuță de lemn, ședea su­flerul îmbrăcat într-un cojoc: el citea rolurile din un caiet înaintea unei lumânări de seu înfiptă în gâtul unei butelii. Actorii, ce reprezentau persoanele piesei, puțin ce-l ascultau. Ei în momen­tul de interval vorbeau și tractau de interesele lor mutuale. Bernardo (după sufler) . Cine vine? (De după culise iute intră pe scenă femeia lui Bernardo, în mână cu un coș, în care sunt căpățâni de curechi.) Eu, Pavlușa, zice ea lui Bernardo, am venit să-mi mai dai vreo câteva ruble să cumpăr căpățâni de ...

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... așteaptă; iar Balan e cu noi. Mărturisesc că aceste cuvinte îmi merseră mai mult la inimă decât toate versurile și discursurile oratorice ce învățasem pe de rost în școală... Ce om cumsecade era Constantin viziteul! Nasul lui cel mare, de care râdeam odată în copilăria mea, căci avea un negel tocmai pe vârf, îi ședea acum așa de bine, încât nu era nas să-mi placă mai mult decât a lui. Toată fața lui era înveselită de veselia ce simțeam eu. Și ce frumoasă era trăsura în care aveam să călătoresc! O nadiceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roțile galbene, coșul verde și capra neagră, atârnată în curăle; iar caii erau tot cei suri ai tată-meu; cai de nădejde, care se făcuse albi, dar care nu lăsau pe om la nevoie. Îmi luai ziua bună de la toți camarazii mei, și de la Prâsnel, și de la Țuflic și de la Poriu-împărat, și de la Scormolici, și de la Beșleagă, chemându-i pe fiecare după poreclă și sărutându-i din toată inima; iar Poriu-împărat, care umbla cu o chivără de hârtie pe cap și era cel mai mic dintre toți, începu să plângă, când

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>