Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SĂ TRĂIEȘTI!
Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 1016 pentru SĂ TRĂIEȘTI!.
George Coșbuc - Gazel (Coșbuc, 2)
... câte-un spic adună Și-n curând tu ai un snop. Mergi încet și las’ s-alerge Alții cât or vrea-n galop. Fii stejar, să crești în lături, Nu înalt și slab, un plop. Nu uita trăind de corbul Și de vulpea lui Esop. Dacă ești cinstit, n-ai teamă ... dușman, de-ar fi ciclop. Fă cât poți, și las’ să râdă Cei ce sar viața-n hop. Iar de n-are scop viața, Fă să
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
... lor era mândru, amândoi aveau pe vino-ncoace, vorba lor, era vorbă cu lipici și amândoi erau voinici, nevoie mare. Într-o zi se hotărâră să meargă la vânătoare. Împărăteasa se tot ciudea cum să-și cunoască pe fiul său: fiindcă și fețele și îmbrăcămințile fiind la fel, de multe ori nu putea să deosebească pe unul din altul. Se gândi să facă fiului său un semn. Îl chemă și, prefăcându-se că îi caută în cap, îi înnodă două vițe de păr, fără să știe el. Apoi plecară la vânătoare. Alergară zburdatici prin câmpiile înverzite și se zbenguiau ca mielușeii; culeseră la floricele, se udară de rouă, priviră fluturii ... luat rămas bun de la Siminoc, i-a zis: - Na, frate Siminoc, batista asta. Când vei vedea pe dânsa trei picături de sânge, să știi că sunt mort. - Să-ți ajute Dumnezeu, frate Busuioc, să nimerești cu bine; dară eu încă o dată te rog, pentru dragostea mea, să rămâi, să nu mai pribegești pân lume. - Peste poate, răspunse Busuioc. Apoi se îmbrățișară și Busuioc plecă; iară Siminoc rămase de se uita galeș după dânsul până ... ...
Dimitrie Bolintineanu - Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare
... iată ce vă cei! Ce e viața noastră în sclavie oare? Noapte fără stele, ziuă fără soare. Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor, Merită să-l poarte spre rușinea lor! Sufletul lor nu e mai presus de fierul Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul! Dar românul nu va ...
Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului
... a numai corabia-i s-o poarte Pe lângă a lor ostrov aducător de moarte, DorÄ› pază și șie, urechei, înțeleptul, Cu gândul să-și ferească și inima și pieptul. Căci făr- de rânduială e al femeiei vers, Ca de pe-o tablă gândul din minte ți l-a ... din Asia departe, Ce nu se-mbată însă nicicând cu dulce vin Ci cu cântări molateci, cu-al glasului suspin. Ei schilozesc băieții ca glasul să-l subție, Ca gura lor ca gura muierilor să fie. Păreau c-a lor ființe sunt cu muierea gemeni, Cântau cu glasul dulce și rugător asemeni. La cânturi desfrânate ei ascultau cu ... umbrare, trăiau ei putrezind În dulce lenevire și nu erau destoinici S-asculte glasul aspru al trâmbiței războinici: Hrănindu-și nălucirea cu gânduri moi, băieții, Să pară cântărețe  că li sunt cântăreții. Cu cele-ndulcitoare a oamenilor glasuri, Cu zicături s-asamăn și glasul cel de pasări. Ba ... spânzură în crenge gherdamuri mult frumoasă; De ramuri el atârnă cercei și cu inele Și rădăcina vezi-o înfrumsețând brățele. Și vârfu-ncununează surguci împărătești Să ...
Constantin Stamati - Stejarul singuratic
... ce cu-ntristare, Păzind la strajă, stă singurel. Când vara soare tot câmpul arde, Supt ștejar umbră, pajiște, flori, Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din ... și frasin* ce orice vânt Cu a lui frunze se hârjonește... El însă cere soț pe pământ. Oh! și copacul are rea soartă Să crească singur, singur supt cer. Apoi dar omul ce suflet poartă Amar trăiește fiind stingher. Eu sunt acela ce strâng avere, Ce gonesc slavă, titlu ... Îndrăgesc iarăși alt trecător. Ah, nu vreau aur, nu vreau nici cinste, În zadar toate sunt pe pământ... Vreau soț, tovarăș, suflet fierbinte, Ah, drag să
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea ... gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii . Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a coborât de pe frunză și-a purces să caute din nou furnica. A umblat încoace, încolo, — furnica nicăieri. Altele a întâlnit, dar grăbite. Furnicile nu prea stau de ... talpa cizmei grădinarului. Avusese noroc de-o pietricică ce lăsase lângă dânsa un gol. De ce-ți atârnă viața în ziua de azi! Dar trebuia să se păzească cu tot dinadinsul. Trai e acela când ești nevoit să-l cumpănești în fiecare clipă? Umbla numai pe dibuitele: cercetând, ocolind, ispitind. Colo e apă, dincolo oameni, mai la o parte un cărucior cu copii ... gângania. Unde ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
... că nu dorea pentru sine nici aur, nici slavă. Aurul e de dorit când poate sluji spre împodobirea femeii ce iubești. Când îți trebuie ca să tinzi bogate covoare subt picioarele ei — ce s-ar răni atingându-să de pământ — sau să reverși în preajma-i parfumuri mai puțin mirositoare decât răsuflul ei. Slava e de dorit când poetul poate pune pe o frunte blondă și parfumată ... cad pe fruntea lui, când laudele ce îi dau lui ajung, ca o dulce armonie, până la auzul femeii ce iubește. în momentul acesta, amândoi să primbla singuri pe aleea ce să-ntinde de-a lungul Rinului. S-au pus unul lângă altul pe un covor de mușchi, privin dusă în tăcere, hrăpiți de fericire ... care soarele o lasă la orizon să făcuse mai albă și umbra înainta pe cer de la răsărit la apus. Amândoi au înțăles că trebuie să să ducă. Măria vru să învecinicească pomenirea astei frumoase seri, și arătă cu mâna lui Heinrich niște Vergiss-mein-nicht pe malul râului. Heinrich alergă și culesă florile: dar, lunecând ... a doua oară, el înturnă o de pe urmă căutătură spre malul unde era Măria și, rădicând brațul, îi aruncă florile culese pentru ea. Voi ...
Grigore Alexandrescu - Buchetul
... O singură frunză acum mai plutește; Ea plânge atâția tovarăși de flori: Srăină, uitată, de ce mai trăiește, De ce, dragă frunză, tu nu poți să mori? Când pierzi o ființă, obiect de iubire, O lungă viață e nenorocire. Când florile-acelea în mână-mi căzură, Favor ce-n credință eu ... cerură, Și mult se rugară... iar eu... nu l-am dat. Îmi pare că încă le văz, câte trele, Jaluze, privindu-l în mâinile mele. Să vedeți acuma de-a fost cu putință Acea prețioasă dorință s-ascult: Că lor li se cade, a mea conștiință Îndată ... am dus, Și limpede apa și tot ce e bine I-am dat, și silința cu dânsul mi-am pus, Făcând orice poate un om să gândească, Orcâte o mumă ar ști să găsească. Zadarnici dorințe, nimic n-ajutară! Din ceasul acela nădejdea-am pierdut: Viața la mine îi părea amară, Știind cine-l dete, cine l-a ...
Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură
... ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta. Drept aceia n-am pregetat, nici am lenevit, ca să nu fac datorie, după porunca stăpânului și învățătorului nostru Hristos, căruia mă și rog ca să-m dea putere să vă pociu spune ceva de folos; ci vă pohtim de ascultare. Precum un om casnic, vrând ca să samene grâu curat în holda lui, pune multă nevoință de-l cĂ©rne și-l curăță de neghină și de altele, așa și sfinții părinții ... zice, pre urmă și pentru credință, mai pre larg. NădĂ©jdea iaste o îndrăzneală adevărată cătră Dumnezeu, dată în inima omului, din dumnezeiasca strălucire, ca să nu să deznădăjduiască niciodată de darul lui Dumnzeu, ci să fie încredințat cum că va lua, prin pocăință, ertăciune păcatelor și verice altă cĂ©rere, sau trecătoare, sau vĂ©cinică. Și iaste nădĂ©jdia de ... pentru căci fieștecare înțelept și temătoriu de Dumnezeu o cunoaște că nu e bună; și pentru acĂ©ia, lipsească vorba ei de la mijloc, ca să nu ne spurcăm auzul. Credința iaste ființa celor nădăjduite și lucrurilor celor ce nu să ...
... și mare La zece-ale lunii lui mai Se vede-o ciudat-arătare Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai! Când zorile-ncep să s-arete Acolo-n tăcutele văi, Din groapă ies moartele cete, De-a pururi jeliții flăcăi. Ei vin de prin locuri pe care ... tunul azi cântă Departe-n iubitul pământ, Puternic că-n ziua luptării, Dar alt fel de cântec, mai sfânt. Vi-e teamă că n-o să mai cânte, Că moartea vă fuse-nzadar Dar țara trăiește! Iar tunul Ce limpede-o spune și rar! Și-ascultă... iar țara-i departe, Sunt ... de-asemenea morți! Iar ce-or fi șoptind ei pe vremea Ce-ascultă cântarea de tun Eu nu știu, căci nimeni nu poate Pe morți să-i audă ce spun. Dar cred că se roagă, sărmanii: Noi liberi pe voi v-am facut Iar Tatăl din cer să
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda I
... Făptura plăsmuită cu însăși mâna sa. El cerurile-ntinse în care strălucește Înflăcăratul soare pre toți a lumina. Planetelor și lunii El zice să-mprumute Lumina lor din soare; și el a poruncit A se aprinde noaptea făclii de stele sute În aer să lucească când soarele au sfințit. Cu naltă-nțelepciune a timpului măsură A cumpănit, și toate păzesc regula lor, El zice ca ... dumbravă, Ici valea, colo dealul natura-mpodobesc. Când marea se răscoală mugind cu-nfuriere, În slab nisip o ține în marginile ei. El vânturilor zice să sufle cu putere, Văzduhul să-nnoiască gonind nourii grei. El este creatorul a orice vietate. Jivina ce trăiește în ape, pe pământ, Și pasărea ce-n aer cu ...