Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GĂSI CA

 Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 931 pentru GĂSI CA.

Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î

... Movilești, elinistul Duca, Iacob Despotul, Vasile Alvanitul, Cantimireștii și alții, în a cărora fericite zile înflorea lingua română; această diplomatică au urmat grecii ca să amorțească patriotismul românilor de care ei se temeau, și ca să înădușe istoria lor, făr’ de care nu este patrie, și să introducă în școale lingua grecească cu dascălii lor (căci lingua grecească trebuia fanarioților ... noi, vrei acum să examinuiești pe fiul meu, ce au învățat până acum la școala domnească, și să socotim ce trebuie să-l mai învățăm ca să fie desăvârșit procopsit ca un cuconaș cilibiu, iar nu ca acei ce învață cât trăiesc ca să fie dascăli; însă te rog într-un an să te silești ca doar va sfârși cartea, căci de la anul gândesc să-l însor. DASCĂLUL: Chiria-mu , fiul dumitale este de douăzeci de ani, precum aud, și ... mi, dacă ai învățat catihismul, ce lege este a dumitale, căruia te închini, și ce Dumnezeu slăvești? CUCONAȘUL: Eu sunt de legea moldovenească, ca și toți oamenii din lume. DASCĂLUL: Legi și popule în lume sunt multe feluri, iar Dumnezeul cel adevărat este unul, căruia ne închinăm noi, creștinii ...

 

Vasile Alecsandri - Cântecul lui Mihai Viteazul

... și biruit. Spuie râul cel oltean, Spuie valul dunărean Și codrul călugărean Câte lupte au privit, Câte oști au mistuit Câte oase-au înălbit? Mulți ca frunzele de brad, Ca nisipul de pe vad, Ca gemetele din iad! Spuie corbii munților Și fiarele codrilor Care-a fost nutrețul lor? Fost-au leșuri tătărești Și turcești și ungurești Date ...

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... baltă. (Se pune jos la rădăcina bradului.) A fost un timp odată când stânca cea mai naltă Mi ți-o urcam eu, Laski, ca cerbul cel ușor. Acum simt ca o cange înfiptă în picior, Și pare că mă trage... DESPOT La deal? LASKI Ba nu, la vale. DESPOT Oricum, ești verde încă și ai ... șale. LASKI Așa-i!... Mă simt, zău, încă puternic cât un tun. Mi-e dragă lumea, frate, și-mi place traiul bun. Eu nu sunt ca evreii ce zic că viața-i lungă Sau scurtă, măsurând-o pe banii lor din pungă. Eu zic: Hei! deie Domnul mulți ani ca să trăim Și planurile noastre curând să le-mplinim. (Se scoală și se primblă pe scenă.) Iată-ne-ajunși cu bine pe naltele hotare Ce ... DESPOT Prea bine, însă nu crezi mai nimerit Ca fierul, deocamdată, să fie... poleit, Și mâna zdrobitoare să fie deocamdată Ascunsă-ntr-o mănușă? LASKI Ca laba cea șireată Ce unghia-și ascunde? DESPOT Întocmai. LASKI Minunat. Bravo!... mănușa... laba... pricep, ești diplomat. În arta de capcane ești meșter cu ispită ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... câtă vreme vârtejul produs de acesta a fost extensiv, vârtejul nostru este intensiv; cum am zice, Alexandru a amețit o lume ca trombele și ciclonii călători, iar noi ne amețim singuri ca dervișii învârtitori. Firește. Statul tânăr, înființat după împrejurări, are nevoie grabnică de o societate. Statul improvizat, în loc de a fi forma de ... monumentală acelor nevoi, simțiri și gândiri proprii? De ce, chiar din lumea de strânsură de așa diverse proveniențe, care mișună dasupra poporului, nu s-ar găsi arareori și individualități de o proveniență mai aleasă și mai nobilă, care să se însufle de la acele nevoi, simțiri și gândiri ale poporului, și ... a politicii la noi: viața noastră publică nici nu are o altă arenă. Un cap'd'operă, un monument, presupunând că ele ar răsări așa ca prin minune din pământ, n-ar avea puterea să miște câtuși de puțin spiritul public, absorbit cu totul de rezultatul unor alegeri parțiale din cine ... mulțumește chiar cu mai puțin, — înțelege bine că, voind să improvizeze o societate, nu-i ajunge numai progresul material. El simte că-i trebuie, ca ...

 

Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului

... ea, ș-așa s-a gândit de adânc la dânsa, că numai iacăt-o înaintea lui, tot așa de blândă și de tristă ca ș-odinioară, tot așa de tânără și de frumoasă de parcă nu trecuseră valurile vremii și peste ea ca peste toată lumea. "Te gândeai la mine? - Da maică, mă gândeam la sfinția ta, că tare mi-e sufletul acrit și m-am săturat să ... sare și-l ia de gât și pe el și-l târăște și-l învârtește, dă-i la dreapta, dă-i la stânga, mă rog, ca nebunii, până ce cad amândoi pe câte un scaun gâfâind. Bietul om începe să-și facă cruce ca de alte alea. "Să știi că mi s-a smintit femeia de necazul sărăciei!" După ce s-a mai odihnit ea ...

 

Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului

... pungi, [3] Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi. Ș-un fugar frumos, domnesc, De soi bun, moldovenesc, Și o carte mare-nchisă Ca de la Domnie scrisă, O hârtie-nșelătoare, Poftitoare, rugătoare, Ca să vie-Iordache-acasă La Maria cea frumoasă. Iar de-i trebuie domnie, I-o dă Vodă cu frăție, Între ei pace să fie!... Iordăchel ... oțele. Lefegii și darabani Cu-ai lor mândri căpitani. Iordăchele, te ferește, Cursă rea ți se gătește! Cei ce vin călări la tine Nu vin ca să se închine, Ci vin cu porunci domnești Și cu gânduri dușmănești. Frunză verde porumbică! Drăgălașa de Marică Pe Iordache mi-l trezea Și din ... Și din gură cuvânta: ,,Ba, m-oi duce la domnie Că chiar domnul mă îmbie Și se jură că va face Tot ce-oi vrea ca să mă-mpace!" III Frunză verde de negară, Pe cel drum în zi de vară, Ce se vede strălucind Și spre Ieși înaintând? Un rădvan ... Valahiei, prințul Basarab, care trăia retras în Polonia, și-l îndemnă a strânge oaste leșească și a intra în Moldova pentru ca ...

 

Cincinat Pavelescu - Anului nou

... Dar tot vom râvni cu durere, O viață mai lungă, chiar rea, Și-n rugă fierbinte-o vom cere, Dar tot vom râvni cu durere Ca anul să stea. Și treacă toți anii ce-mi pasă? În azi tot pe ieri îl găsești, Nu frica de moarte m-apasă, Și treacă ...

 

Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie

... zise copilul râzând. Același răspuns i-l dete al doilea copil. Astă-seară el nu mai merse la cafenea, dar s' așeză în portalul teatrului, ca să admire femeile cele frumoase cari ieșeau după spectacol. În curând văzu ieșind, roșie ca o roză și blondă ca un caier, cu un capușon alb-vânăt în cap, princesa B., una din frumusețile marelui oraș. Lui îi plăcuse de mult acea princesă înaltă și ... părete ornat cu flori de argint, pe cerul violet al patului garnit cu broderii albe și fine; frumoasa statuă vie se urcă în patul ei ca Susana în baie și bietul băiat se așeză lângă ea sorbind-o cu ochii și mângâindu-i sânul. Ea zâmbea mereu, cuprinsă ca de un vis ceresc, se 'ntindea leneș în patul ei moale și-i șoptea foarte încet: — Ce băiat cuminte și dulce ești tu și ... strângea, până ce adormi în brațele lui. Sub candela cu lumină trandafirie el dezveli încet acea figură cerească, de-o curăție și de-o fineță ca marmura, îi sărută picioarele ei în ciorapi a jour și se uită ceasuri întregi la ea, cum dormea atît de lin, încât nu ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de națiune civilizată. — Și ... ceva dreptul de-a se numi români; dar nu. Ei își urăsc țara lor mai rău și mai cumplit decât streinii. O privesc ca un exil, ca o supărătoare condițiune a existenței lor... ei sunt... cum o spun înșii, români de naștere, francezi în inimă — și dacă Franța le ... cu toții! Pre legea mea, urmai, ștergându-mi sudoarea, arată-mi un om care să scrie romanul Mizeriilor acestei generațiuni, și acel om va cădea ca o bombă în mijlocul pustiitei noastre inteligențe, va fi un semizeu pentru mine, un mântuitor, poate, pentru țara lui. — Schimbați opiniunea publică, dați-i ... surâs sceptic — de ce să cercăm noi a ridica generațiunea cu umărul? Tot ce se-ntâmplă pe lume rezultă. De-o fi ca

 

Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță

... plăcere melodioasele lor duete; îmi păru rău numai de a vedea pe cea mai mare dintre dînsele cum își deforma obrajii săi rumeni ca cel mai fin carmin, pentru ca să scoată sunete din acel ingrat instrument. Dar, ca să nu merg mai departe cu particularitățile, reviu iarăși la subiectul acestei narațiuni, adică la cantatrița mea ambulantă, și arăt că, pentru prima oară, o ... de adunare, eu însă o penetrasim pînă la profunditatea interiorului ei. Reflectai puțin asupra situațiii, apoi zisei: cîți amanți oare nu pierd stări întregi, numai ca să placă unor aventuriere! De ce eu să nu fac un mic sacrificiu pentru o femeie onestă, pe care o iubesc? Dar tocmai pe cînd ... priimii această noțiune și lăsai Florența împreună cu toate belele ei galerii de pictură și sculptură și mă pusei a urmări pe Iulia, ca să o mai văd o dată. Ajungînd la Livorno, prima mea ocupare fu de a căuta pe Iulia; dar negăsind-o, mă pusei ... amicii dumitale din Livorno, ei sunt cei mai mari pungași ai orașului și te vor face să te căiești“. Întrebai pe comisionarul aceii scrisori ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II

... de ce ești întristat? Te văd la față galben, iar ochii îți sunt roși, Pare că noaptea-ntreagă nu ai dormit? Pe gânduri Stai tocmai ca acela, ce vrând a fi episcop Își dărui zadarnic a sale herghelii. [1] Tu poți ca să te primbli cu patru cai în șir, Să porți bogate haine, și slugile să-ți fie Înfășurate-n aur. Au doar vinațe scumpe, Sau ... celălalt dreptatea a cumpănit-o bine, Și toți deosebite au arătat talente. De imitai acelor, cuvânt tu ai avea Să strigi de ce ca alții nu ești recunoscut. Ca aurul pre piatră, te cearcă tu pre sine Să-ți vezi a tânguirii ș-a sângelui dreptate. Pe când cucoșul cântă ... rânduială-i pui, Îi încrețești pe frunte, pe rumenii obraji, Ș-o parte după ceafă în săculteț s-ascunde. De astă iscusință se miră cei ca tine, Iar tu te-ncânți de sine precum un nou Narcis. În strâmt pantof piciorul cu sila grămădind, De bătături durerea te face-olog să ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>