Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN NOU
Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 966 pentru DIN NOU.
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare
... Visa cu beatitudine și cu dispreț la gintea aceasta pe care apa o adusese la starea aceea de decepționism în care se găsea. Divinul alcool din el îi dădea toate visurile, soarele ce nu mai lucea pentru nimeni el îl avea lichefiat în sînul lui și deci eclipsă pentru dînsul nu ... coadă întoarsă în semn de întrebare și, apoi, fie prin voință, fie dintr-o imperioasă necesitate, oprit în fața cepului ce era singurul punct reliefat din atîtea rotunzimi, începu să se scarpine. Cu voluptate, găsindu-și poate o alinare multiplilor paraziți ce trăiau pe socoteala lui, își urmă mișcarea, recidivă cu ... făcîndu-l să se dea cu cîțiva pași înapoi și să privească cu urechile pleoștite la isprava ce făcuse. Viu însă, generosul sînge ieși gîlgîind din izvor, se împrăștia pe pămînt, în meandre, alunecă printre surcelele și penele împrăștiate, se despleti în șuvițe și, cu un murmur domolit, se răspîndi în ... miros coprinsul și punînd în mișcare toată lumea măruntă de aripi, de coarne și de copite, ce tînjea după soare în ziua ceea ploioasă. Ceva nou se petrecea, în sfîrșit; o fîntînă abundentă de veselie curgea dezrobită de un rît, un elixir, în care soarele își lichefiase puterea robită în cercuri ...
... berea ce le sta dinainte... semn de triumf! Un june aplecat asupra unui biliard scria cu creta pe pănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vița lui Arpad și că și-o fi scoțând din rezervorul memoriei sale vrun dulce nume de iubită sau vreun ideal unguresc din romanele lui Mauriciu Jokay. Nu m-am mai ocupat mai mult de figura acestui tânăr, suspinător poate, ci am început a răsfoi, prin ... omenirea toată, și familiei... Femeia poporului nostru nu lucrează... are cu ce trăi; bărbatul nu lucrează, căci n-are la ce lucra — toate fabricile din lume concură cu mizerabila sa meserie. Cât despre inteligența noastră — o generațiune de amploiați... de semidocți... oameni care calculează cam peste câți ani or ... un mântuitor, poate, pentru țara lui. — Schimbați opiniunea publică, dați-i o altă direcțiune, răscoliți geniul național — spiritul propriu și caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, făceți o uriașă reacțiune morală, o revoluțiune de idei, în care ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos ... nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... preajma lui să fie doar vulturul înfometat... Pe-a suferinței strună vântul, prietenu-mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp – nu știu de mintea m-amăgește sau vocea vine din Olimp: „Prin miliarde de iluzii hrănindu-ți lumea ta de vis, Dorința a născut confuzii, te-a alungat din Paradis Și, dominat de neputință în lumea veșnic schimbătoare, te-a îndreptat spre suferință, știuta punte salvatoareâ€� III Privesc neputincios cum viața se ... gând ușor, tăcerea să inunde sfiosul suflet, renăscând, Și lasă caierul de gânduri, iluzii, să le toarcă timpul ducând în lume rânduri, rânduri, secrete smulse din Olimpul Creat la rându-i să inspire neștiutorului doar teamă, și-n disperata rătăcire silit să-i dea, în totul, seamă, Să-ndure aprige sentințe ... prin noi dorințe, o vanitate omenească.â€� Același glas, tăcut, rostește vestind intrarea în netimp, când mintea nu-i mai amăgește și vocea, nu e din Olimp: „Te-aștept!â€� șoptește Fericirea, fermecătoare, surâzând: „Pășește în nemărginirea cea neatinsă de vreun gând!â€� XI Purtat spre clipa ce-nfioară ...
Ștefan Octavian Iosif - Boierii
... Și țin divan subt bolțile surpate. Boieri bătrîni de-acuma două veacuri, Ei pun la cale treburile țării ; Vor să trimită cărți de jalbă Porții... Din răsărit, prin albele cerdacuri, În casa unde tăinuiesc boierii Crai-nou
Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului
... și mai mare.“ Auzind astea leul strînse a sa oștire: „Lighioanelor! zise, viu să vă dau de știre Că astăzi din noi unul trebuie să murim: Așa va proorocul. Rămîne-acum să știm Cine este mai tare. Cît pentru mine unul, cum vreți… dar mi se ... să moară Ca să ne facă nouă biruința ușoară! Pe el, copii! Luați-l: el are să-mplinească Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!“ Cîinii atunci săriră Și-n grab ți-l jupuiră. Se află vreo țară, unde l-așa-ntîmplare Să se jertfească leul ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... am așezat cutioara lângă mine pe masă și, cu țigareta aprinsă, m-am pus pe ascultat. Razele lunii, precum am zis, se jucau pe covorul din odaie, zugrăvind felurimi de figuri, și unele, lunecând pe cristalul călimărilor, tremurau chiar deasupra galbenului și a paralei, la care mă uitam cu ... amorezi se traseră puțin înapoi, se uitară lung unul la altul, făcându-și amândoi o dureroasă revizie, și ziseră următoarele, cu glas pătruns: GALBENUL (oftând din greu) : Cât ești de schimbată, iubita mea! PARAUA (suspinând cu durere) : Cât ne-am schimbat, dragul meu! GALBENUL (cu amărăciune) : Ce crudă și nemilostivă-i ... PARAUA: Atunci?... Dar atunci și tu erai tânăr, frumos, voinic; atunci erai luciu și plin de farmec; atunci aveai pe-mprejur o coroană cu zimți din care ieșeau scântei amoroase ce-mi pătrundeau inima. Atunci eram amândoi în vrâsta dragostei, ne iubeam și ne dezmierdam toată ziua și toată noaptea, încât ... făr-a da pară. GALBENUL: Eu, tăciune, eu care... PARAUA: Lasă monologul pe altă dată și-mi spune ce te-ai mai făcut din ceasul acel crud când am fost despărțiți? Prin care valuri, prin care pungi, prin câte soiuri de degete ai mai trecut? GALBENUL: Ah! iubita mea ...
Ștefan Octavian Iosif - Spre primăvară
... În strop de rouă, Ca să răsfrîngă-n ea O lume nouă : Un cer așa senin Cum nu mai fuse — Uita-vei orice chin Din zile-apuse... — Un flutur dă ocol Cătînd o floare. Dar bate-așa domol Din
... amintise cum, odată, venind de la dascălul Spiridon, unde învățau pe bucoavnă, i-au tăiat, bietului plăpumar, funia pe care întinsese câteva fețe de plapumă, nou-nouțe, și vorbeau, râzând, de strașnica bătaie ce le-o dase la amândoi aga Racliș, tatăl boierului Toader. Acum se potolise din vorbă. Boierului Gavrilă îi e puțin cam somn; acasă, nu vorbește mult, și-i mai totdeauna cu ochii pe jumătate închiși, gata de somn. Boierul ... iuncherului... Ușa odăii se deschise încet și mama Sultana vesti că le dusese cafeaua în cerdac. Conul Gavrilă se sculă. Boierul Toader își luă ciubucul din odaia dumisale și ieși în cerdacul de din dosul casei lor. Cerdacul da în livada în care coborau niște scări de piatră, pe care se prinsese mușchi verde. Crengile vișinilor înfloriți își întindeau ... a fost de copilă și așa-i și acum, când, cu ajutorul lui Dumnezeu, dă, e și ea fată mare, dragă Doamne. Și iar trase din ciubuc. — Fată mare, măi Gavrile, ce crezi tu! Iacă, trebuie să mă gândesc la măritișul ei. O bucurie copilărească îi cuprinse sufletul la acest ... ...
Nicolae Filimon - Ghibelini și guelfi sau diferite partide muzicale
... cu națiune, luptă egoistă și de multe ori teribilă, ce nu va înceta poate niciodată. Într-una din serile trecute ne aflam în casa unuia din amicii noștri; între alte persoane ce veniseră acolo ca să-și omoare timpul erau și vro două-trei din notabilitățile muzicale ale capitalei noastre. Din discuțiune în discuțiune, ajunseră la muzică. — Cine din d-stră a fost la Teatrul italian ca să asculte frumoasa operă Il Trovatore? întrebă unul din adunare. — Noi am fost, răspunseră mai mulți dintr-o dată. — Ei bine, cum v-ați mulțumit de artiștii noștri? — Cît despre mine ... sistem armonic precis; acum poate că ne aflăm într-o epocă deplorabilă, de decadență; dar cine poate otărî că mîine nu vom începe un drum nou spre perfecțiune? Să se esecuteze madrigalele scrise în seculul al XV-lea de Nicola Vicentino și se va vedea o mare avuție de melodie într ... melodie patetică și duioasă, căci altfel inima lui ar rămînea nesimțibilă la cele mai frumoase accente muzicale. Popoarele libere și de un caracter vesel cer, din
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... însușirile operei sale. Dl Ibrăileanu a caracterizat foarte just literatura dnei Papadat-Bengescu: lucrări de miniatură executate pe dimensiuni de frescă...Miniatură — din cauza evenimentelor liliputane pe care i le oferă viața; frescă, din cauza importanței pe care le-o dă impresionabilitatea pururi trează, sufletul lacom de emoții, imaginația promptă în amăgiri. Caracterul subiectiv și liric al operei dnei ... o supremă delicateță de execuție, în genul obișnuit al dnei Papadat-Bengescu. Adriana amintește pe Nora lui Ibsen. Amândouă părăsesc „căminul conjugalâ€�! Dar cum din piesa marelui dramaturg nu știm ce s-a întâmplat cu Nora după plecarea ei, s-ar părea că dna Papadat-Bengescu, începând cu ... și crea singură condițiile unei vieți proprii, conformă cu aspirațiile... Dar poate că ne înșelăm. În orice caz, intenția autoarei rămâne mai confuză decât aceea din Casa de păpuși . La Ibsen, concepția reiese puternic și unitar, fiindcă el face pe Nora să plece numai după ce ne-a arătat ... ordin mai înalt și mai general, care dau piesei o largă semnificație socială. Autoarea noastră nu arată motivele pentru care a plecat Adriana din ...
... părut mai bine să înlătur gâlceava cu el. Stam astfel nehotărât, c-un gând să merg înainte și cu altul înapoi, și cine știe care din două gânduri ar fi biruit, când deodată auzii la spatele meu un glas care mă înfioră din tălpi și pănă-n creștet: — Cine-i acolo?... Mă-ntorsei iute, gata să dau foc la nevoie, când recunoscui pe moș Toma grădinarul, povestașul ... cu cânele lui Axinte. Ne scoboram acum la iaz... Aburi deși acopereau fața apei ca un învăliș de noapte, prin care nu străbătea nici una din ochioasele stele spre a se oglindi; iar apa dormea adânc împreună cu peștii din fund și sălbătăciunile din față. Două oare întregi vegheai la somnul iazului, cu pușca în mâni, gata de foc, în care timp numai din când în când auzeam, ca o notă pierdută în adâncul tăcerii, câte un mic ocăit înădușit a vreunei rațe, ce cu botul sub ... la trezirea pământului, stam să întâmpin soarele care se vestea cu atâta pompă, și mai, mai că uitasem viclenele rațe ce începură acum să bată din ...