Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE TOT
Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 1670 pentru DE TOT.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... căzu capul pe spate și începu să horcănească parcă n-ar fi dormit de când lumea. Și tot așa gonind goană de voinic la vreme de bătrânețe, nemaițiind socoteala zilelor ș-a săptămânilor, sosi la un deal nalt, cu fân ca mătasea de moale și cu flori să le fi cules de-a încălarele. După ce sui dealul, dete peste o apă întinsă, liniștită și sclipitoare ca o oglindă, din mijlocul căreia se ridică un ... — Moșule, moșule, nu trece așa trecător, ci spune și de mine, acolo unde te duci, că lată sunt, limpede sunt, adâncă sunt, și pește tot nu fac. Mai apoi, un păr verde și frumos: — Moșule, să spui și de mine, că nalt sunt, frumos sunt, că înverzesc, înfloresc și mă scutur, și pere tot nu fac. La urma urmelor, din fundul unei fântâni: — Moșule, de-ai simți și foc în cerul gurii, să nu te pleci la izvorul meu. M-ai blestema și tu ca toți care au trecut pe ... am fi băut dintr-o mocirlă, zvânta-ți-ar Dumnezeu apele tale amare și spurcate!" Abia când i se mai ținea viața într-un fir de păr, ajunse unchiașul la poarta de
... văzînd că n-are pace, În sfîrșit face ce face, Îi dă cu întăriri bune, A-i plăti soroc îi pune, Și așa de dînsul scapă, Bînd de necazu-i o apă. Deci la acest făcut bine Sorocul după ce-i vine, Trece o zi, trece două, Văzînd că trece și nouă, Pe ... căci nu-i aduce. Acesta, cum îl zărește, Acasă nu zăbovește, Pleacă pe poartă în grabă Ca după o mare treabă. Creditorul după dînsul, Crăpînd de necaz într-însul, Calcă gloduri să-i vorbească Și să ceară să-i plătească. Iar el, mergînd pe cărare, Îi zice că acum n-are ... El d-acasă iar o șterse, A treia zi așa iară Îi fu cererea-n zadară. Zi după zi soroc puse Și acesta tot să duse. Pînă cînd îi zise : -Frate ! Asta este nedreptate, Mult o să mai calc eu gloduri Înghițind de necaz noduri Și să umblu după tine Pentru că ț-am făcut bine ? -Nu, nu, el îi zise, frate, Nu-ți fac nici o strîmbătate ... mă ca o oaie, Umblă dar și tu acuma Și te rog îmi iartă gluma, Că nu-ți este spre osîndă, Ci priimești cu dobîndă. ...
... Vasile Alecsandri - Bobii Trage, mândro, cu bobii, [1] Nu-ți mai lăcrima ochii. De-or cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. De-or cădea bobii în opt, Să știi că mi-e dor de tot. ↑ A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în ... Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de alun, și dacă foaia plesnea cu vuiet, mulțumirea lor era mare, căci ei considerau pocnetul frunzelor de bun augur. Flăcăii români au încă obiceiul de a face să plesnească în palme frunze de alun. În vechime, amorezii cercau iară să facă a sări pân-în podul casei sâmburi de măr, strângându-i între degete. Sâmburii de măr, curățiți ...
Constantin Stamati - Prieteșugul cânesc
... Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede ... o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� La aceste Roșca răspunse oftând: “Și greu îți pare că este? Dacă noi la un stăpân ne aflăm servind, Și tot de un neam fiind, Să facem, amată Tarcă, un prieteșug vestit, Căci mă aflu prea mâhnit Văzând că o zi nu trece ca să nu ne
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc
... Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede ... o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� La aceste Roșca răspunse oftând: “Și greu îți pare că este? Dacă noi la un stăpân ne aflăm servind, Și tot de un neam fiind, Să facem, amată Tarcă, un prieteșug vestit, Căci mă aflu prea mâhnit Văzând că o zi nu trece ca să nu ne
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
... sfat cu mine În mai bun răgaz. Aicea, simt că-s mult mai înțelept, Ș-ale lumii toate parcă le văd limpede și drept. Cât de clare mi se-nșiră toate din trecut, în minte, Când de-a crucii muche rece îmi lipesc tâmpla fierbinte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . E uscat-acuma țărna ce te copere, și mie Parcă tot nu-mi vine-a crede că ești dusă pe vecie. Uneori te țin departe și mă-ntreb de ce nu-mi scrii... Dornic căutând în cale-ți, parcă tot aștept să-mi vii. A, cât de pustie-i lumea și viața fără tine! Câteodată, stând aicea, la mormântul tău, îmi vine Ca o furie nebună. Ș-aș voi atunci, aproape, Față ... plutitoare, Revărsa atâta farmec, și-n așa sfântă splendoare S-arăta vederii mele, că mă-nfiorai deodată Și-mi zisei: E cu putință să fim tot dintr-o bucată? Eu clipa de lut, și dânsa veșnicia de lumină! Eu urăsc și plâng, ea trece zâmbitoare și senină... Eu mă târâi prin noroaie, ea plutește-n cer albastru... Câtă depărtare, Doamne, de ...
Constantin Negruzzi - Doină nouă
... Constantin Negruzzi - Doină nouă Doină nouă de Constantin Negruzzi Foaie pentru minte, inimă și literatură , Nr. 13, 30 martie 1842 De când eram încă mic, Doina știu, și Doina zic, Căci românul, cât trăiește, Tot cu Doina se mândrește. Eu cu Doina mă plătesc 140 Constantin Negruzzi De bir și de boieresc; Boii mei când aud Doină, Ară țelină și moină, Și îmi samăn cel ogor, Cântând Doinele cu dor. Iar de aud vreo fetiță Cântând Doina-n poieniță, Alerg fuga de-o găsesc, Și de Doina îi vorbesc. Ea m-ascultă bucuroasă, Căci îi mândră și frumoasă, Și-mi zice că m-a iubi, Dacă Doina i-oi ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII
... nici țiganii sunt fără vină, Măcar și pe dânșii dracu-împinsă, Căci ei dederă-întia pricină. Arătându-și chief și voie-adinsă, Cumcă-au inimă de-a să și bate Împrotivă-a tot feliu de gloate. [3] Multă-acuma ei cale mersese După Tandaler, buna povață, Pe potecul unii păduri dese; În urmă făcându-li-să greață, Toți să-învoiră ... în spinare. O, câte minuni face-o tâmplare! Iacă tocma-întracea-învăluială, Străjile s-aud strigând: ,,Stăi... care!... Care ești, măi!..." și gătând năvală, Nu de voie bună, ci de frică, Căci încă nu văzură nimică. [8] Dar peste puțin și pe dânșii iacă Vine tot aceaiaș' belea neagră; Călăban nu știea cum să facă Ca să-și cruțeze viața dragă: Ori la vrăjmaș afară să iasă, Ori să șază-ascuns ... Țipa și să văieta morțiși Socotind că doară vor sosire Ceialalți a lui spre-ajutorință, Să-l scoață din mâni fără credință. Întracea de-atâta strigătură Tot codrul răsuna pe-împregiur, Iar' ursul după cea căzătură, Mănios și mormăind mur! mur! Purcedea nainte prin desiș, Căutând câteodată lăturiș. Bietul Păpuc carele-ațipisă ... ...
... Alexei Mateevici - Cumătriile Cumătriile de Alexei Mateevici În zorile vieții, ca și la apusul ei, sunt la românii țărani o seamă de obiceiuri și credințe, vrednice de luat aminte. În ceasul nașterii niște ființe nevăzute, numite ursitoarele, sunt de față și menesc copilului soarta vieții lui. De aceea, în cursul vieții, când sosește cineva la o primejdie de boală, îi fac bătrânele satului de ursită pe o frigare nouă; tot asemenea mai fac și fetelor de măritat, ca să le sosească ceasul mai curând. Când intră tatăl în casă, baba (moașa), pe a carei zbârcită față, deprinsă cu posomorât ... s-a sfetit mai rău: era despre seară și mă dusesem să-mi aduc boii; cobor pe jgheab, când, la capătul târniței, iaca dihania de urs, după ce-mi supsese boul, îl movilise, și acum ședea nepăsător deasupra pe patramuri; așa m-am aprins de mânie văzându-mi boul pierdut, încât mi-am zis în mine: de-acum tot una mi-e, ori eu, ori el; pun mâna pe o teșitură și, strigând înfricoșat ca să-i iau apa de la moară, am și repezit într-însul. N-a stat dihania ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
... pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu negru, fără nădejde să mai dau de vreun adăpost. Când mă socoteam în pieire, iată sclipind în față-mi o luminiță... Către ea !... tot către ea; căci - nu e numai o părere !... Și sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de ... aduceri aminte de lupte grele și amare necazuri... Ei ! Domnule, casa asta are poveste veche și nu prea veselă... Temeliile ei sunt clădite din pământul de-aici plămădit cu sudori, cu lacrimi, cu sânge de-alor mei... Cum să nu țiu eu la casa mea ! Și zicând asta, s'a uitat jur împrejur cu ochii umezi de dragoste. Apoi mi-a făcut semn să șez în capul mesei; și m'a ospătat... Bogdaproste ! Sta tristă în fața mea ... locul meu și casa mea, asta care o vezi. Dar n'am fost niciodată liniștită; am avut și am încă niște potrivnici puternici, care-mi tot tăgăduesc dreptul meu și mereu mă prigonesc fără milă. De amar ...
Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann
... a crede că Anton Pann cunoștea cu desăvârșire datinile naționale, că el era vârât deplin în pielea românului, și că mintea lui era o comoară de cântece, de cimilituri, de păcălituri și de istorioare de tot soiul. El a fost negreșit un om ce știa multe, și care știa a le spune; un tip de român vesel, glumeț, spirituos, păcălitor, cântăreț, povestitor, o carte plină din scoarță-n scoarță, un Păcală literat, bun de gură, bun de petrecere, precum le plăcea părinților noștri. Asemene oameni sunt cronici în picioare, ei cunosc pe de rost Alexandria și Arghir , cunosc sute de povești poporale pline de minciuni frumoase și mii de anecdote asupra țiganilor, asupra evreilor, asupra nemților, asupra rușilor, asupra sârbilor, asupra ungurilor, asupra turcilor, asupra grecilor, într-un cuvânt, asupra tuturor neamurilor străine cu ... avut a face românul. Ei vorbesc de Ieana Cosânzana , de Făt-Frumos , de Sfarmă-Piatră, de Strâmbă-Lemne , de Statu-Palmă-Barbă-Cot , de zmei , de balauri , de pajuri , de cai năzdrăvani , de Sfânta Joe , de Sfânta Miercuri , de Sfânta Vinere , de Mama pădurii,