Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... și saramura, ai pieÄ›, ticăloșia lumii. — Eh, să milogească, că eu l-am găsit, eu l-am crescut. — L-ai crescut, da, dar i-ai luat picioarele, răspunse Raluca închinându-se. — Să taci, Ralucă, strigă Căliman, sărind în sus. Dar cât era de mare se clătină pe picioare, se rezemă de zid, supse cea din urmă înghițitură de rachiu, oftă și, uitându-se lung în ochii țigăncii, îi zise repede: Uite-așa, măcar să crăpi, o să-ți zic p-a lu ... fruntea sa ca sideful i se rotocoleau inelele părului, negru ca păcura. Pe buze îi încremenise un surâs îndurător. — Spune — strigă Căliman aprins de beție, de dogoare și de o ură ce-l ardea de-a lungul pieptului — cum ți-a fost cântecul ăl nou? Cum ți-a mers târgul? Spida, fetița care ... răbdat zgârcenia și vorbele până n-am mai putut. Treceau doi inși, unul din ei șopti: "Să nu-l crezi. Are picioarele în paie." Și i-am spus cu amarul în gât: "Vino de răscolește, vino ...
... Nicolae Gane - Şanta Șanta de Nicolae Gane La Șanta, la crâșmăreasă Cu ochi mari de puică-aleasă, Bea Codrean, se veselește, Cu Șanta se drăgostește. (Poezii populare, Alecsandri) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Într-un fund de pădure unde se-mpreună două râpi adânci, hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți ... și aprinse cu liniște luleaua, iar hoții, devenind blânzi ca niște miei, abia îndrăzneau să se uite în ochii lui, într-atâta știa el să-i ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... o exagerată importanță literaturei, ca să nu zic literaților ? Literatură... Poezie... Da... Poezia - când e poezie, nu când numai vrea să fie - oricât ar părea de inutilă unor filisteni, își are înalta ei utilitate... Ea poate îmbărbăta omenirea la războiul contra răului și la cucerirea binelui; o poate consola de jertfele seculare întru căutarea mai-binelui; o poate face să zâmbească atunci când e doborâtă de osteneală; o poate face să-și țină capul în sus spre cer cînd este mai adânc umilită de bătăile naturei oarbe; o poate face a întrezări o clipă adevărul vecinic, ce nu-i e dat să-l vază vreodată... Toate astea le poate face poezia, fiindcă ni-se înfățișează învăluită din creștet până 'n călcâie în acel prestigiu ... mistic pe care nimeni nu l-a definit pân'acuma; fiindcă este fiica luminii; fiindcă, într'un cuvânt, este... frumoasă; iar frumusețea este de la Dumnezeu... Pas de te pune cu puterea lui ! Dar, fără îndoială, un literat care are deplină conștiință de puterea și menirea artei litarare trebue să știe că, oricâtă slavă i-ar face unei națiuni, astăzi și'n viitor, poezia ei, în adevăr originală și serioasă, acea națiune, de
George Coșbuc - Fresco-ritornele
... Cu șorțu-n brâu, cu mâna-n șold, ea, cea șireată, Stă-n drum, anume ca s-o văd, să-mi facă-n ciudă — De-ar fi ce-ar fi, tu azi nu-mi scapi nesărutată ! 8 Îi plac poveștile, încet și la ureche, Și ce-i spui nou ! Dac-o sărut fără poveste, E veșnic nouă pentru noi povestea veche. 9 Ei, vezi cum ești ! În prag la noi te-am ... plâns și n-ai venit la noi o săptămână ! 10 De când eram noi mici, mi-ai fost ca soră, Și prietenă mi-ai fost de când ești fată mare, Iar mama vrea d-acum să-i fi, drăguță, noră ! 11 Eu am de mult scriptura mea și-mi țin scriptura : Gurița fetelor cu sărutări s-astupă, Băieților eu le astup cu pumnul gura ! 12 Vorbim răstit și ne ... 15 Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute — Azi, după ce m-a sărutat, mi-am dat de seamă Că ieri jurai să nu-l mai las să mă sărute ! 16 E galben soarele sub nor, și-i galben lanul Prin care treci tu, cea cu galbene cosițe — Știi tu de
... Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și ... își reazimă inima, în care simte o strânsoare nedefinită, pe mâna dreaptă, și pe cea stângă fruntea caldă - adoarme și doarme dus până la clopotul de gustare. Trei nopți de pândă... patru... cinci... și tot atâtea zile mai grele ca nopțile: ceasuri de cursuri și de meditații... zgomotul camarazilor, neputința de a sta singur cu închipuirea lui... și frigurile... și ferestrele tot închise... și perdelele veșnic lăsate. Doctorul, un om de ...
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
... și făcând mătănii; și văzându-o așa, a blagoslovit-o, și-ndată a căzut din cer o cruciuliță, pe care sfântul i-a atârnat-o păstoriții de gât. Fata a rămas multă vreme în rugăciuni, și-n ziua aceea s-a-ntors cu oile de la pășune mai târziu ca de obicei. Mamă-sa, pe care o chema Gherontia, supărată de cine știe ce necazuri, a mustrat-o cu asprime, și dacă a răspuns Ghenoveva, bătrâna i-a tras o palmă, ca mamă ce-i era. Ce să te pomenești? Cum i-a tras palma, numaidecât Gherontia și-a pierdut vederea... A-nceput să se vaite că, după ce e sărmană ... așezat în altă biserică... Dar ce folos! Sfânta tot mâhnită a rămas acolo sus, zicând: „Dacă Parisul meu nu mai are nevoie de ocrotirea mea, atunci cu de-a sila nu i-o voi mai da!" Și nici nu i-a mai dat-o... Când în anul 1871, generalul Trochu, apărătorul Parisului, împresurat ...
Ion Luca Caragiale - Bietul Ion
... Ion Luca Caragiale - Bietul Ion Bietul Ion de Ion Luca Caragiale A tot răbdat Ion, răbdat, Până când foc s-a supărat, — Că prea-și bătea joc toți ... Ba că-i nerod, ba că mișel, Și câte alte, fel de fel! — A scos un par din gard, și — feri! De-or hi mojici, de-or hi boieri; Că a pornit ca un netot, Și dă-i la cap și strică tot! O zi întreagă a sbierat Și val-vârtej a alergat Pe toți în spaime i-a băgat... Când tocmai seara-ntr-un târziu, Hop! Iată dete de zapciu, Și aoleu! Și vai! Și chiu! Că ți l-a-ntins zapciul jos, L-a legănat foarte frumos Și-l ... adormi întors pe dos... S-a scărpinat a doua zi Bietul Ion când se trezi Se duse drept acasă — și, De necazul satului, Rupse furca patului. (Convorbiri critice, an I
Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti
... e alta mai netrebnică sub soare Ca secătura asta de privighetoare... Stai, frate, zice calul. Ce ți s-a-ntâmplat De ești așa de supărat? Tu n-o auzi?... Eu aș turba să stau mai mult Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult Același și același țârlâit Cu-așa de lungi urechi am fost cinstit. Ș-apoi să-ți spun pe lângă că nu-mi place, Dar, înțelegi că... nici nu-i serios C-o astfel de dihanie s-avem de-a face, Eu, care lui Isus Hristos I-am înlesnit intrarea în Ierusalim, Și tu căci noi și la isprăvi ne potrivim Tu care duci la glorie-mpărați, Noi, în sfârșit, de-atâtea fapte mari legați... Ci lasă-le păcatelor de fapte mari, Și vino s-ascultăm. Așa-s de rari Și scumpe clipele aceste, Când parcă zbori, Când uiți că ai să mori, Când ți se pare că trăiești într-o poveste... O, clipele ... așa de rari! Ș-un cântec e-un izvor de fapte mari. Tu prea ești serios de
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... cale Păcatul cu fapta bună într-un lăcaș la un loc?" "Gândește că al ei sânge este din vinele tale"... "Cine mă defaimă-odată eu de rudă nu-l cunosc." "Gafița-i a noastră hulă, însă ea-i a noastră fiică"... "Oh! nu-mi aduce aminte de un drit ce l-au pierdut, Căci ea ne-au prădat de cinste, făr’ de milă, făr’ de frică Când noi o iubeam pe dânsa mai mult decât s-au căzut. Adu-ți aminte de ziua grozavă și de pieire, Când am aflat de-a ei fugă ș-a plânge am început, Că pătruns de-a tale lacrimi, de-a ta scârbă peste fire Uităi șasezeci de ierne ce peste mine-au trecut; Ș-am alergat ca un tânăr după carul ce răpise Pe nelegiuita fiică, dar să-l ajung n-am ... cu a sa spurcată gură, Au zis ciocoimei sale să mă-mpingă înapoi... Și servii, cu obrăznicie ce Gafița întărtase, Au defăimat făr’ de milă părul meu cest înălbit... Deci cât au strălucit luna cu razele mângăioasă, Am șezut pe pragul porții, rugând-o ne-ncetat Să-i fie milă ...
Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase
... a Ioaninei răsfățată luncă Și dintră oricâte Miletul fecioare Cu minte înaltă, fire zburătoare. Dintră toate câte Ținutul avea, Cea mai iscusită, alta nu-i ca ea, Aristef Județul n-avu multă grije Trudind oareșcare talant să-i câștige. Talanturi frumoase îi dădusă firea Și cum nu-i lipsisă nice iscusirea, Ajunsă fecioara nu fără lesnire La desăvârșita minții procopsire. De ani șaisprezece, era iscusită, Un suflet curat, față veselită! Ascuțimea minții cu dânsa născută, La trupșor subțire și oablă crescută. De stat nici înaltă, nici iarăși prea mică Numai cum să pare lumei mai voinică, Ochișorii negrii, fața rătunjoară, La căutătură flacără și pară. Sprincenele încă ... câte face, ghimpul!) Cu zisa Harite avu întâlnire Însă spre mai mare a sa năcăjire Mai rău să aprinsă, cum să îndrăznească Ceva de iubire, de dor să-i grăiască? Un fecior departe în străinătate Așezat de scurtă vreme în Cetate, Lipsit de părinți și făr' de noroc La cel mai de frunte a cetății loc, La cea mai cinstită casă boierească Cum putea cu mintea măcar să gândească. Toate- ...
... vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și clopotnițele lor care se trezesc noaptea și-și sună clopotele lor scufundate. Și nu știu de ce, lașul, în serile de toamnă umede, cînd clopotele încep să sune de vecernie din nenumăratele turnuri, în negură, mă face să mă gîndesc la un astfel de oraș scufundat și să-mi închipui că trăiesc într-un afund de apă, unde lumina de-abia mai străbate și din care mă lupt, cu toată dragostea mea de viață, să ies, să mă ridic la suprafață ca să respir și să-mi umplu plămînii de aerul curat și binefăcător al cerului, și să mă încălzesc din nou la lumina fericită a soarelui. În neguri clopotele plîng, se tînguiesc ... cunoscut. Din casă-n casă umblu, aprind lumini, reîntocmesc gospodării vechi care au fost, îi strîng pe cei plecați, refac grădini, răsădesc copaci pe cari i-am știut și nu mai sunt nici ei, realcătuind cu amintirea o viața patriarhală și fericită. Figurile străine de astăzi, semitele figuri văzute pretutindeni dispar ca prin minune ; o mînă nevăzută parcă șterge firmele cu nume iudaice și scrie alte nume pe ele, negustori ... ...