Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEEA CE
Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 1609 pentru CEEA CE.
... pustietatea codrului, încât începusem a crede că urșii lui Catrințaș au fost o frumoasă poveste, și mă mustram pe mine însumi de spaima ce-mi făcusem de toate nimicurile; când, deodată, auzii la spatele mele un foșnet care îmi slei sângele în vine, un foșnet înfiorător, prelung, care se ... am sărit câțiva pași în lături de copac, ca să nu-mi cadă cumva dihania în spate, am pus pușca la ochi și... O! Doamne! ce văzui! în loc de înfricoșatul urs, văzui o veveriță mică și sprintenă care sărea de pe creangă pe creangă, se uita galeșă la mine și ... prietenii; avea limbă ascuțită și se pricepea să lovească pe om la cusur. Toți își istoriseau acum impresiunile, însă nici unul nu mărturisea drept ceea ce-a simțit în așteptarea ursului. Mi-a trebuit și mie 20 de ani, ca să mă hotărăsc a destăinui ... butelcile ca să le răcim, ne-am pus și noi jos roată împrejur după moda orientală a văcsuitorului nostru de cizme, iar după ce Catrințaș ne-a desfăcut sacii cu merindele, apoi... halal să ne fie!... Era drept dragul să ne fi văzut cineva la lucru. Poftă ...
Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri
... PENTRU NECREDINȚĂ 5 CAPITOLUL AL 5-LE - PENTRU NEMĂSURATA CHELTUIRI (ASOTIA) 6 CAPITOLUL AL 6-LE - PENTRU DISIDEMONIE 7 CAPITOLUL AL 7-LE - PENTRU ÎNDRĂZNEALA CE FĂR CUMPĂNIRI 8 CAPITOLUL AL 8-LE - PENTRU GRĂIRE DE RĂU 9 CAPITOLUL AL 9-LE - PENTRU LĂUDARE CE MULTĂ 10 CAPITOLUL AL 10-LE - PENTRU LINGUȘIRE 11 CAP. AL 11-LE - PENTRU TRÂNDĂVIRE 12 CAP. AL 12-LE - PENTRU ISCODIREA 13 CAP. AL ... așa, că nu știi ci vra să zâcă viață lucrătoare, nici socotește altâ ziua și noapte decât cum să scape de lucru, și treaba lui ce mai lungâ și obicinuită ești somnul. El să mișcâ ca o mihanii, umblă ca un podalgos, șade ca un idol fărâ suflare, să scoală ca ... aleargâ cu multă grabă acasâ ca să-ș facă diata, și așază ale casii lui cu atâta fricâ, ca când i-ar ieși sufletul într-acel ceas. Eclipsis a lunii la dânsul este un sămn rău; un meteor în atmosferă—o ursită, și orice sunet din casâ—zuzătul unui ... lui, acela este neândumnezăit. Aceli ci el slăvești trebui să fie evanghelii, și părerea lui moare împreunâ cu dânsul. CAPITOLUL AL 7-LE - PENTRU ÎNDRĂZNEALA ...
Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova
... de patrie și care au visat și lucrat cu neîncetare la reînvierea și la mărirea neamului lor, merită să atragă respectul și simpatiile urmașilor. Tot ce se atinge de acei oameni de frunte, diversele întâmplări ce au trecut peste dânșii, actele lor publice și chiar incidentele vieții lor private devin, după moarte, de un mare interes pentru cine știe a ... gândul pe cărările șterse ale trecutului și a întâlni în acest pelerinaj fantastic dulcea imagine a lui Bălcescu. O, Doamne! de ce trebuia oare să-l văd, în sfârșit, singur, părăsit, palid, descurajat, suferind de o crudă boală și murind pe malul acel înflorit al Palermei, unde am trăit cu el atâtea zile îngânate de falnice sperări? Cine-și poate închipui amarul ultimei ore a vieții ... a generației trecute! tu, care ai fost izvorul renașterii neamului românesc, ridică glasul de apără mormintele părinților noștri în contra insultei orbilor și nebunilor ce nu știu a le respecta. Pe plaiul străinătății, trimișii din ambele Principate adevereau zicerea poporală: Sângele apă nu se face! Ei se legau ... ...
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... Și cum nu era deloc deprinsă, își fâlfâi aripile, dintru-ntâi, de la un copac la altul, apoi de la o poiană la cealaltă, până ce a ajuns, în sfârșit, într-o altă pădure. Decât se-ntunecase de-a binelea, căzuse noaptea, și peste o apă să ... nopții o mai învioră. Dar cum stătea așa, plecă puțin capul, și-n clipa aceea zări, chiar sub creanga pe care stătea, cum strălucește ceva. Ce să fie? se gândi buhna. Ochi de mâță sălbatică nu erau, fiindcă nu erau doi. Atunci? zbură jos, și care nu-i fu mirarea când ... aur, căci, ca să o găsească privighetoarea, Atotputernicul răsfrângea într-însa o stea. A stat buhna, s-a gândit, dar de ce strălucește picătura ceea nu și-a dat bine seama, și, numai într-un târziu, și-a închipuit că uitase ziua un ... oglindească. Și mare-i fu mirarea buhnei când nu mai zări lumina. Vasăzică, ea o băuse odată cu apa? Zburând înapoi pe cracă, se gândi ce se gândi, și se hotărî... Dacă sorbise lumina, trebuia și ea, la rândul ei, să lumineze. Poate că Dumnezeu îi hărăzise darul ăsta să mai ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... de a sa; i se păru că întreaga-i ființă, contopită cu a lui, se pierde în întunericul nemărginit. Ea simți amețeala ce simte porumbelul când se vede răpit de vultur și purtat în gheare deasupra prăpăstiilor. Acest om sămăna a fi însuși diavolul ieșit din ... temeliile bisericii. Fruntea sa era încrețită și amenințătoare; nările sale se băteau la fiecare răsuflare; pe buzele sale era semnul cruzimei și al îndrăznelii, dar ce avea el mai înfricoșat erau ochii săi încruntați, în fundul cărora părea că se luptă o furtună de patimi. Un fior trecu prin inimile tuturor ... în zilele de bătălie, porunci hatmanului să puie mâna pe obraznicul care îndrăznise să se apropie de domniță. În același moment însă, întocmai ca scânteia ce se pierde în vânt, străinul dispăru. Altarul, pridvorul, clopotnița fură cercetate; curtea bisericii, chiliile, pivnițele, răscolite. Străinul era negăsit, nevăzut. Femeile și copiii înspăimântați își ... pământul cu mantaua sa cernită și o tăcere adâncă se făcu într-un întuneric și mai adânc. Nici o lumină, nici o șoaptă; numai scânteile ce ieșeau din copitele calului se vedeau din când în când, numai tropotul lui se auzea răsunând sec pe prundiș. Ceriul era acoperit; ici-colea câte ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III
... lui viclene iuțeală veninoasă, Cu toții pătimesc. Acela numai care norocul îl păzește De n-are cunoștința-i nu e ținut de rău; Dumnezeiescul nume acel om nu hulește Căci n-are Dumnezeu. Cerescule părinte! Tu cârmuiești zidire Acea alcătuită cu însăși mâna ta; De a ipocriziei vicleană plăsmuire ...
... și până în timpurile de azi au preschimbat glonțuri cu catanele nemțești... Hei!... mulți brazi ascund la rădăcina lor trupuri omenești și printre răsunetele sperioase, ce ies noaptea din codri, trebuie să fie și glasurile celor uciși. — Bine, dar pentru ce acele ucideri? — Pentru ce?... Pentru un cuvânt, pentru o căprioară care trece hotarul, pentru ura contra secuilor ce ne pradă pământul pe nesimțite. Această expresie energică a prădării pământului ne făcu să gândim cu mâhnire la nepăsarea guvernului care permite vecinilor ... în sânul lui. Pribeagul avea o fată, căreia bistrițenii îi daseră numele de Corbița, întru aducerea-aminte a dealului unde ea se născuse. ...Ce fată! ce bujor de copilă!... Cică era sprintenă ca o căprioară! cică gurița ei era un fagur de miere; cică ochii ei străluceau ca focurile, ce le aprind ciobanii noaptea în întunericul codrilor. Mulți flăcăi umblau să-i vâneze dragostea; mulți cântau doine în childa ei, dar din toți numai unul ... cal și beau lapte de iapă. Într-o zi, o ceată de tătari, pătrunzând în munți, ajunseră până în valea Bicazului, prădând, arzând, ucigând tot ce
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg
... spre a putea vedea prelungindu-și suferința și a reîncepe agonia. Pe lîngă toate acestea visător am trecut, ca un diletant fericit, ce ia din viață ce e rău și ce e bun, ca un omeopat ce știe virtutea ce doarme într-un anumit număr de pilule și își dozează beatitudinea... Și cum le-am văzut aceste multe intrînd într-un muzeu străvechi, am văzut ... a unui mare cotidian. Împrejurul meu acum, în odăi deosebite, la mese mari, prototipul meu înmulțit, cu capul lăsat pe umărul drept, cu un braț ce face un gest de multe ori ce seamănă cu o îmbrățișare, cu un negru lichid dinainte, ce are însăși culoarea infernului, cu un instrument ce se termină printr-un vîrf ascuțit, ce poate de multe ori fi o armă mai periculoasă decît un pumnal ce știi să-l mănuiești, îndoliază albe pagini, înregistrează vești ce viu din tot universul, înseamnă vești triste și vești bune, înscrie dezastre ori bucurii, senzaționale fapte ori indiferente lucruri... Ca un copac bătrîn ce a îndurat tortura anotimpurilor, ce ...
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări
... se bucură tot cetățeanul român. Care va să zică, Statul român avea tot dreptul să crează că a resolvat în sfârșit cestiunea israelită. Ce s'a întâmplat însă ? O seamă de Evrei dela noi, în genere de proveniență galițiană, - oameni pribegiți aci din cauza scurerii de acolo ... o societate semitică, cu o direcțiune generală, recunoscută de Stat, și care să reprezinte puterea populației israelite în relațiile sale cu puterea Statului. Și cu ce ton, cu ce aere, s'au făcut toate acestea ? Ziarele evreești au pornit contra Statului pe față un războiu, care, dacă n'ar fi cunoscut cineva tradiționala impertinență ... cu Statul nostru ? Acei oameni străini cari, adăpostiți aci la noi de furtunile și mizeria de aiurea, n'aveau încă drepturile de cetățenie. Și din ce pricină această furie semitică ? Din dorința de a căpăta acele drepturi. Nu; încă odată: daca nu și-ar găsi lucrul explicare în tradiționala ... contra măsurii, reclamată de dânsa atunci și luată de guvern acuma, față cu acei străini, cari, în toate ocaziunile, «insultau instituțiile și demnitatea țăriiÅ¥. Ce ...
Mihai Eminescu - Patria vieții e numai prezentul
... e numai prezentul. Clipa de față numa-n ea suntem, Suntem în adevăr. Â Iară trecutul Și viitorul numai o gândire-s. În van împingeți ce vi-i dinainte, În van doriți acelea ce-or veni. Întoarceți-vă-n voi și veți cunoaște Că toate-n lume, toate-s în prezent. Tot ce au fost și tot ce-a fi vreodată Au fost, va fi numai pentru că e. Nu știi că atingând pe-un singur om I-atingi pe toți ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... Se uitau cu spaimă din toate părțile și căutau unde s-ar ascunde. Capigebașa zâmbi clătind din cap; în sfârșit, le arătă o perdea lăturalnică ce da într-altă odaie și le făcu semn să se ducă. Boierii se ridicară și se făcură nevăzuți. Imbrohorul bătu din palme. Haznetarul său se ... moarte. Gavrilachi se apropie și el, îl apucă și el de aceeași mână, uitându-i-se drept în ochi. Turcul nu putu suferi această căutătură, ce cerca să-i pătrundă gândirile cele mai tainice, și se făcu că leșină. Gavrilachi clăti din cap. După puțin, capigibașa deschise iarăși ochii și cu ... merg. Pot să mor. Să vie... Și iarăși leșină. Doftorii se depărtară. Dar să lăsăm pe mârșavul capigibașa să-și sfârșească scârnava comedie și, până ce doftorii vor merge să-și deie stăpânului lor raportul despre starea bolnavului, să aruncăm o căutătură asupra împrejurărilor politice ce se mișca atunce în Moldavia, ca mai lesne să putem pregăti cititorii la strașnica priveliște ce au să vadă. Grigore Ghica voievod, ce domnea atunce în țara noastră, se trăgea din a doua linie a Ghiculeștilor; el era fiul dragomanului Porții Alexandru Ghica, care