Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AVEA DE GÂND

 Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 705 pentru AVEA DE GÂND.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitri

... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului şi marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir asupra cutremurului Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir asupra cutremurului de Antim Ivireanul Doamne, mântuiaște-ne, că perim. Mathei, 8. Pomenirea marelui mucenic Dimitrie, ce să prăznuiaște astăzi în toată lumea, ce alt așteaptă de la adunarea iubitorilor de prăznuire, făr numai laude și cântări. Însă eu, cunoscându-mă nevrĂ©dnic și slab întru știință, nu îndrăznesc să-i împletesc cununi de laude, nici să-i vestesc precum să cuvine măririle minunilor lui. Căci altă învățătură cearcă muceniceștile lui luptări și alt prăznuitoriu trebuie pentru luminatele lui ... carĂ© de spre partea lui Dumnezeu le-au fost spus prorocul Iona. Toț aceștea, pentru căci s-au rugat cu un glas și cu un gând și au cerșut de la Dumnezeu ajutoriu, s-au mântuit. Zice sfânta Scriptură: Și să rugă Israil rugă Domnului și auzi Domnul glasul lui Israil și dĂ©de pre Hananeu supt mâna lui. Și lăcuitorii ce era ocoliț în Vetulua au strigat cătră Domnul, cu toții deodată, neîncetat și au ascultat Domnul rugăciunea

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... avântul generos care a îndemnat pe boierii și pe feciorii de boieri din generația actuală să sacrifice în Divanul adhoc atât privilegiile legate de titlurile boierești, cât și înseși acele titluri. Și, în adevăr, ce izvor de măgulire putea să fie pentru un român în titlurile de Paharnic, de Stolnic, de Comis, de Medelnicer etc., când boieria acestora nu era decât o slugărie travestită. Paharnicul mare, îndeplinind funcția de Ă©chanson, diregea cu paharul, adică vărsa domnului vin și apă la masă. Stolnicul mare servea de maître d’hĂ´tel, căci el preceda în sala de prânz blidele cu bucate și le așeza dinaintea domnului. Comisul mare (Ă©cuyer) își rezema boieria de ieslele grajdului domnesc. Slugerul domnea asupra cuhnei. Medelnicerul avea importanta funcție de a tăia fripturile. Jitnicerul (grand panetier) era mai mare peste pâini. Vameșul se bucura negreșit de favoarea domnițelor și a beizadelelor, căci el aducea dulceață și cofeturi la masă. În realitate, precum vedem, toți acești boieriți făceau parte din ... de officiers de bouche. Un personaj însă care avea

 

Alexei Mateevici - Chestia preoțească

... l ruga pe preasfințitul Vladimir să mute la biserica din Zaim pe un cumnat de-al ei, un preot tânăr, cu familia mică, care, deci, avea putința de a le da orfanilor ajutor atât moral, cât și material. Rugămintea scrisă, cu expunerea tuturor acestora, fusese trimisă mai de timpuriu. Preasfințitul îi răspunde văduvei în mod nesigur (nelămurit), zicând că uneori cu străinii te împaci mai bine decât cu ai tăi și că el ... pământul bisericesc și o viișoară. Asta-i făcea pe preoți să creadă că „prihodul“ aduce venituri enorme și îndată te face cu mii. De aceea, imediat ce se deschise Zaimul, ei se tulburară. Preasfințitul se pomeni cu o mulțime de cereri de „prihod“ cu caracter amenințător: unul scria că, de nu va primi Zaimul, o să se împuște; altul că se va spânzura etc. Mai mulți erau de cei bătrâni cu cruci și cu „camilafce“. Firește că stăpânitorului lor nu-i venea prea bine; el sta la cumpănă: pe de o parte, atâția preoți bătrâni și „cinstiți“; de

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... cele nebune, un caracter pasionat. Talia sa subțire, fină, și mâna sa albă cu degete lungi și aristocrate semăna cu toate astea a avea o putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o putere generoasă, deși infernală. Luă un ziar românesc. La pagina anunțurilor citi cu o semivoce sarcastică: Opera ... fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de națiune civilizată. — Și... oare sunteți aceea de ce vreți să treceți? — Hm... nu ești de aici... cum se vede. — Nu. — A... altceva... Ei bine, s-o știi

 

Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara

... acolo multe luund și lipindu de ale noastre, potrivindu vrĂ©mea și anii, de au scris acest lĂ©topiseț, carile de pre în multe locuri de nu să va fi și nemerit, gândescu că cela ce va fi înțeleptu nu va vinui, că de nu poate de multe ori omul să spuie așa pre cale tot pre rându, cela ce vĂ©de cu ochii săi și multe zmintĂ©ște, de au spune mai mult, au mai puțin, dară lucruri vechi și de demult, de s-au răsuflat atâta vrĂ©me de ani ? Ci eu, pe cum am aflat, așa am arătat." După acĂ©ia și eu care sunt intre cei păcătoși, Simeon Dascal apucatu-m-am ... făcut Alexandru vodă cu craiul leșesc 25 Domniia lui Iliiaș vodă și a lui Ștefan vodă, ficiorii lui Alixandru vodă celui Bătrân 26 De războaiele acestor 2 frați 27 Al doilea război 28 Al treilea războiu 29 Al patrulea războiu 30 Al cincilea războiu 31 De împăcarea fraților 32 De niște tătari ce au prădat țara în doao rânduri 33 De orbirea lui Iliiaș vodă 34 Domniia lui Roman vodă, ficiorul lui Iliaș vodă 35 De domniia lui Pătru vodă 36 De moartea lui Roman vodă 37 ...

 

Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...

... Fiind supus străin și lăcuind afară din teritoriul acestui stat, scapă, față cu legile respective de orice răspundere; dar cine scapă de răspundere în materie de presă, nu poate avea multă trecere în fața cititorului - afară, se 'nțelege, de cazul unui talent excepțional, ceeace trebue să mărturisim că nu e cazul nostru. Considerând RomânulÅ¥, ca organ al obștii cetățenilor ungari de limbă românească, ne vom mărgini a-i da, după modestele noastre, tot concursul; întru cât va fi vorba de cultura aceștei obști, de al cărei progres nu ne 'ndoim, că sunt doritori nu numai toți românii, ci și toți maghiarii chibzuiți; căci regatul Ungariei, ca Stat de primă ordine astăzi în Europa, trebue să fie el mai întâi gelos de prosperitatea generală a popoarelor sale. Noi, supușii regatului român știm bine, că Statul nostru are tot interesul să se razeme pe o putere ... pentru asta ?... Aproape nimic... Și cât ar fi de ușor pentru regatul ungar să realizeze o așa de cordială înțelegere ! Să dăm noi povețe bărbaților de Stat, îndrumări diplomaților ? - Doamne ferește ! nici gând ...

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... ca să le garantezi cu desăvârșire nemurirea? Gândirile lor vor trăi cât va trăi speța umană, și cel din urmă muritor va putea adormi somnul de veci cu un volum sub căpătâi, presupunând că, fiind singur rămas fără tovarăș pe scoarța rece a pământului, nu va avea cu ce să-și petreacă de urât decât cu un exametru profan sau cu un verset sacru. Tu (Gutenberg) ai luat floarea cea de lux strânsă în pereții ghiveciului, ai răsădit-o în teren fără margini și ai reprodus cu ea păduri vaste, ale căror roade hrănesc cu prisos ... hriliante — înconjurat de stele Zâmbește cu iubire, cu grații și amor La tot ce-i român astăzi, la toți câți țara ador! Un stol de păsărele din regiuni înalte Inton în armonie un imn de bravitate? Urând cu bucurie ca țara lui Traian Să meargă spre progrese mereu, din an în an. Un rai de floricele împart a lor nectare Pe aripi de zefire din Tisa pân' la mare, Și spun că România acum s-a renălțat La rangul său sublime — la rangul

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... despre ceea ce este adevărat și ce - după a d-tale părere - nu poate fi adevărat în poeziile populare române, culese și publicate de vreo 50 de ani încoace. Este cu atât mai bine venit punctul de vedere ales de d-ta pentru a judeca o materie de însemnătatea poeziei populare cu cât între publicările îngăduite de secția noastră istorică, adică apărute sub auspiciile ei, deși fără răspunderea ei, s-a strecurat în 1906 un studiu al d-lui Radu ... Și mai nainte, îndată după mișcarea de la 1848, comunicări de această natură au fost făcute de Alecsandri la Paris; paginile scrise în favoarea românilor de Michelet și de Edgar Quinet sunt întrucâtva datorite unor asemenea împărtășiri; iar la 1855 el însuș publică în traducere franceză Ballades et chants populaires de la Roumanie. V-am amintit datele de mai sus fiindcă ele ne înlesnesc priceperea punctului de vedere din care Alecsandri a donat și (cum zice el însuș) a întocmit poeziile populare. La el nu era și nu ... Jos la trunchiul bradului Crește floarea fagului, Ea de soare se ferește, Și ...

 

Alexei Mateevici - Cumătriile

... Alexei Mateevici - Cumătriile Cumătriile de Alexei Mateevici În zorile vieții, ca și la apusul ei, sunt la românii țărani o seamă de obiceiuri și credințe, vrednice de luat aminte. În ceasul nașterii niște ființe nevăzute, numite ursitoarele, sunt de față și menesc copilului soarta vieții lui. De aceea, în cursul vieții, când sosește cineva la o primejdie de boală, îi fac bătrânele satului de ursită pe o frigare nouă; tot asemenea mai fac și fetelor de măritat, ca să le sosească ceasul mai curând. Când intră tatăl în casă, baba (moașa), pe a carei zbârcită față, deprinsă cu posomorât ... s-a sfetit mai rău: era despre seară și mă dusesem să-mi aduc boii; cobor pe jgheab, când, la capătul târniței, iaca dihania de urs, după ce-mi supsese boul, îl movilise, și acum ședea nepăsător deasupra pe patramuri; așa m-am aprins de mânie văzându-mi boul pierdut, încât mi-am zis în mine: de-acum tot una mi-e, ori eu, ori el; pun mâna pe o teșitură și, strigând înfricoșat ca să-i iau apa de la moară, am și repezit într-însul. N-a stat dihania de ...

 

Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)

... zidită În timpuri trecute de-a iadului duhuri, Și bașce și turnuri grămădind pe scale. Fiora cu moarte pe tot muritorul. Dragoș, făr’ de frică, în gând cu Dochia, În suflet cu pizma tocmai ca furtuna, Sfărmând porți de schijă și rătezuri groase, Intră ca un strașnic cu paloșul gata. Fioros pășește, și sub a lui talpe Pârâiesc ciolane ș-a ... scafe, Căci viptul lui Vronța era tot de leșuri De români, furate de prin ținterimuri; Iar lilieci, stance, cucuveici și buhne Zburau ca un nour de-asupra cetății. Deci zmeii simțiră că sosi eroul Și zbieră cu țipăt bătând cu aripa; Ei bafta își cască și zboară asupra-i, Cu limbi ... zice aceste cu glas fraged foarte: “De demult te caut, amată Dochie, Alergând prin lume rătăcit ca umbra, Pierdusem speranța ca să-ți dau de urmă“. Ea oftând atuncea i-au răspuns aceste: “Domnișor amate, de mult te-așteptarăm, Să mă scapi pe mine de Vronța păgânul, Căci eu defăimându-l, ca daco-română, El mă înghițiră și mă mistuiră. În această cetate prin farmeci zidită, Unde de ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață

... fii înțeles așa cum ai fi dorit, pentru că n-ai avut destul spațiu pentru a-ți explica gândirile în toată întinderea lor. De altmintrelea nu numai sriitorul și spațiul restrâns al unui articol sunt de vină, ci de multe ori și nebăgarea de seamă a cititorului. Toate acestea împreună sunt pricina pentru care articolul meu Decepționismul ... din volumul întâi a fost de mulți înțeles foarte greșit. Așa, spre pildă, dl Petrașcu, într-un studiu critic asupra lui Eminescu, zice următoarele: „La noi, dl Gherea Dobrogheanu crede ... Așa, spre pildă, pentru unii un semn caracteristic al pesimismului e nemulțumirea în privința condițiunilor de trai. De câte ori un om ce se plânge de toate mizeriile vieții sociale n-a fost întâmpinat cu cuvintele: „Ești pesimist!" Dar nemulțumirea față de condițiunile de trai poate să fie tot așa de bine semnul unui mare optimism. Toți acei care se luptă pentru transformarea socială, optimiști par excellence , având un ideal măreț în viitor, sunt foarte nemulțumiți ... a-și dura un sistem metafizic, aceasta pentru a da dreptate stării lor subiective. Pesimismul e poate tot astfel la început: un punct de vedere individual, stăpânit de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>