Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNAINTE CA
Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 695 pentru ÎNAINTE CA.
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... este lipsa de talent? Orice suflet de om, fie acesta un gușat, fie cel mai rafinat artist, are o coardă întinsă, gata să sune, așa ca să-l mulțumească până la un grad ce s-ar putea numi fericire, la contactul unor anumite împrejurări. Gușatul, mâhnit cine știe de ce, moțăie ... neînțeleasă a privighetorii, nu razele reci ale lunii i-au făcut mulțumirea, ci sunetul coardei din năuntru la lovirea acelora. Dar luna merge înainte pe calea știută, privighetoarea tace, și gușatul adoarme, - cântarea coardei din năuntru a încetat. Poate, oare, gușatul să ne arate cu vreun procedeu ... l-a mulțumit atâta? Poate, cum am zice, să ne întoarcă în afară și nouă ceva din iritarea lui interioară, care pentru noi, oameni ca și el, cu suflet ca al lui, este cel mai important fenomen al naturii? Desigur că nu. Oare de ce? Fiindcă, deși este înzestrat cu facultatea iritării aceleia, ca noi toți, nu are darul, virtutea, ca unii dintre noi, de a o răstoarce prin procedeu intelectual priceperii altora. Într-un cuvânt, pentru că n-are talent. Lipsa de talent ... ...
Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu
... din slujbele statului sau, deși a încredințat posturi la unii din ei, a căutat să-i comprometeze în ochii obștii, pentru ca nici un moldovean să nu rămâie nepătat și pentru ca toți să fie instrumente oarbe ale patimilor sale. Pe toți bunii patrioți ce s-au împotrivit sistemului său de corumpere i-a prigonit ... toate făgăduințele sale către domnii consuli, a ținut într-ascuns pe arnăuții înarmați și că s-a slujit cu ei pentru ca să maltrateze pe frații noștri și să le calce și să le prade casele în noaptea de 29 mart. [1] Ceea ce cunoaștem este că ... socotit să-și puie iar masca de Părinte al Patriei spre a înșela iarăși pe acei ce-i numea copiii lui; și pentru ca să izbutească mai sigur la acest țel, a însărcinat pe domnul ministru dinăuntru ca să afle dorințele obștii și să-i facă tot soiul de făgăduințe în numele lui. Dl ministru s-a adresat îndată către dnii ... ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... să fie cununa? O dată numa!... sângur o dată Deacă ne va fi fără priință Norocul schimbaciu, iacă surpată Țara din temeiu! Nici e putință Ca vreodată să să mai rădice Sau s-ajungă zile de ferice, [5] Ci va rămânea de tot supusă, Ca și bulgărimea cu Sârbia Ș-alte robite țări"... Abia spusă Dănescul aceste, când solia De la fratele lui Vlad sosește Și cătră strânșii boieri grăiește ... Dulce clipită, zi fericită, Fire-ai lungită, trei ori atâtă!...",, Mireasa ce ședea lângă masă Cu fetele, nănașă și fină, Era din toate mai rușinoasă Ca una din cele fără vină, Totuș' spun că bine-au înțăles Cele ce cântasă NeanĂ©s. Iară cimpoieriul Viorel Au cântat miresii pe cimpoi O ... mândru scapătă Ș-încă eu drumul nu nimerii! La drum scoate-mă, de-oi fi trainică, O! bun tinere, ți-oi fi harnică." Zâmbi tinăru ca și zorile Ș-îi roși fața ca și rubin; Cu dâns râsără d-albe florile, Soarele râsă pe ceriu sărin. El s-aprĂ²pie și mă-împresură, Biata d-inimă mie-mi ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... politicoși, ne tundem părul și barba, nu citim și nu mâncăm umblând pe stradă și nu stăm la vreo tejghea cu cartea în mână pentru ca cine va trece și ne va vedea să zică: bre, da'ce învățat!... N-avem idealuri pentru că n-am vrut să imităm cu orice ... scris mai tot articolul. Acum au înțeles cititorii noștri cine sunt acești nespălați, care mănâncă pe stradă, cine stă la tejghea cu cartea-n mână ca să arate că e grozav, cine imitează ca momița , cine sunt ignoranții, cine se gândește la foc și omor cu orice preț... Toate aceste grațiozități spirituale sunt adresate mie sau prietenilor mei. Nu ... sale că învață pe copii cu frica lui Dumnezeu și a părinților, să șadă bine la masă, să nu se joace cu dinamita ca nu cumva, ferească Dumnezeu, să se întâmple vreo nenorocire. Și iarăși când d-sa ne spune, și noi n-avem nici un drept să nu ... să iasă învingător, de se poate, din lupta ,,grozavă" ce a întreprins. Iar în privința iluziilor, iarăși nu putem decât să-i dorim ca
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... tovarășii noștri viteji mușca țărâna... iar alții, cu capete sângerate sau cu mădularele tăiate cădea supt picioarele cailor... Pentru nimini nu-mi era mai groază ca pentru domnul tatăl dumneavoastră, care pe acea vreme era căpitan la scadronul nostru. Oh, cum sta bărbatul acesta nemișcat ca zidul, în mijloÂcul grindinei de glonțuri! CORNELIA: Oh, bunul nostru tată! Doamne păzește-l și de aci înainte de toate primejdiile! DION[ISIE]: Să-l păzească Dumnezeu, că e vrednic. D[omnul] maior să purta cu noi ca un tată cu fiii săi. Pe lângă aceea, atâta era de inimos și de viteaz, încât pilda lui ne înf[i]erbânta pe noi toți ... ai scăpat viața și ai plătit-o prea scump. Eu știu cu ce îți sânt datoriu: frumoasa ta faptă o voi da în cunoștința generalului, ca pieptul tău să fie împodobit cu medalia eroicească. Îngrijește pentru vindecarea ranei tale, iar pentru viitoriu nu te supăra nimic. Eu îți voi răsplăti scumpa ... rugăminte pentru mine, cine știe ce s-ar fi întâmplat!?... EMILIA: Taicăl nostru e bun, foarte bun. Dar nimic nu-i este mai nesuÂferit ca ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... spre a arunca, către albastru și limpede, ca peruzeaua cea mai nestimată, ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți. Copila avea ochii negri, negri ca mura de pădure coaptă, răscoaptă, cum e când e bună de mâncare, dulce și acră; dulce, nu să te leșine pe inimă; acră, nu să ... și acră, acrișoară și dulceagă cum îi place și ursului, cât e el de ursuz și de nemulțumitor, s-o guste. Subțirică de se-ncovoia ca o nuia de corn verde, când o fluieri în vânt cu putere, și răsărită ca o ramură de garoafă bătută, căreia stă să i se deschiză-n vârf bobocelul ascuns, care de-abia așteaptă să-i plesnească gogoașa ca să te îmbete cu mirosul său din destul, arătându-și vesel frunzulițele catifelate și crețe ca o horboțică de borangic subțire de poți să-l spargi cu limba. Așa era copila Ilinchii, a Ilinchii, o gospodină bătrână, cinstită, harnică ... mugind cu botul întins în aerul răcoros și mirositor al serii și pare că cere copăița ei cu tainul de mălai măcinat de-adineaori, cald ca laptele, și galben ca ...
Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
... cinstim și să slăvim pre ziditorul nostru și să-i mulțămim ca celuia ce ne-au făcut și ne-au cinstit. Trup ne-au dat, ca cu dânsul să slujim Dumnezeului celui putĂ©rnic și bun și întru nimica să nu lăsăm soarta diavolului, vrăjmașului lui Dumnezeu și pierzătoriul sufletelor noastre ... suntu și eu Dumnezeu!“ Și iară mai zice: „Eu ziș: toți sunteți Dumnezeu și fiți fiii Celui de Sus, iară voi muriți ca oamenii și ca unul din domni cădețiâ€�. Iar domnii în ce chip cad de la Domnul și Dumnezeul lor? Cad unii din credință, iară alții din fapte. Deacii ... și mântuitorul Iisus Hristos ș-au vărsat sfântul sânge al său. Și să nu omori pre niminea făr’ de judecată dreaptă și făr’ de ispovedanie, ca să nu fii și tu junghiat fără de milă, ca noatenii și ca mieii; că sângile omului nu iaste ca sângile vitelor sau ca altor fieri sau ca al păsărilor, ci iaste într-alt chip, sânge ales și curățit cu sfântul sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, care l-au vărsat pre cruce ... ...
Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"
... gloria, iubesc chiar umbra ei, în aceia care o au sau care se par vrednici a o avea; și junele amorez se purtase ca un brav în bătălia din 21 august 1690, bătălie în care românii câștigară o biruință strălucită asupra nemților. Apoi afară de aceste cuvinte, poate că ... parada domnească, ba chiar în casa părinților săi, unde însoțea câteodată pe tatăl său la zile de vizită, și atâta a fost destul ca să-l judece demn de iubirea sa. Înțelegerea lor se urma de mai multă vreme, și acum hotărâseră ca el să trimită pe tatăl său a o cere formal în căsătorie: toate se puseseră la cale pentru aceasta, când o întâmplare neprevăzută ... și mă îngrozesc când gândesc că acele vremi pot să se întoarcă pentru copiii mei." Un șir de asemenea cuvinte ieșiră din gura dnei Corbencei, ca să facă pe fiica sa să înțeleagă folosul și trebuința unei vieți liniștite; dar aceasta era ca cum ar fi cântat la urechile unui surd; fata vedea cu un ochi detot deosebit perspectiva vieții; în locul grijilor casnice, o fericire fără sfârșit ... ...
Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi
... reușiră a domoli acea ferbidă și energică inspirare a geniului său. Dar acea viață modestă și liniștită nu fu de ajuns ca să înfrîneze secreta impulsiune care îl împingea către viitor și care îi prepara cele mai briliante succese, precum și acea popularitate ce era s-o ... speranță și de descuragiare și în a cării inimă el descoperise prețioasele diamante ale amorului, dînd cu aceasta ocaziunea făcătorului său de bine ca prin astă unire să poată împlini desăvîrșit generoasa sa faptă începută prin înlesnirea educațiunii junelui artist. Cîteva luni după stabilirea sa în Milan, adică în ... la lucrările ilustrului maestru. Arătăm numai că avu un splendid succes și aceasta îi procură din partea impresariului imperialului Teatru de la Scala un angagiament ca să compuie trei opere în stilul seriu și comic. Spre împlinirea acestei obligațiuni, el compuse în toamna anului 1840 opera comică Un giorno di regno ... cele mai entuziastice aplaude mai de la toți amatorii de muzică din peninsula italică. După triumful ce avu Nabucodonosor , d-l Merelli angajă pe Verdi ca să-i mai compună o operă pentru carnavalul acelui an. Atunci Verdi dete pe I Lombardi , care, deși fu reprezentată în timpul unor rivalități artistice ...
George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc
... în limba franceză. „Humorul, zice acest autor, e o chestie de temperament. Fiindcă totul e să prinzi raționamentele și icoanele sub un unghi particular, ca acei pictori care găsesc atitudinea cea mai potrivită ca să-și așeze modelul într-o lumină nouă.â€� <...Ați înțeles d-voastră acum, din aceste cuvinte ale lui Lautrec, ce e humorul? Vă mărturisesc ... clar ar fi ideea că humorul este o chestiune de temperament. Firește. Dar aceasta nu e o explicație, aceasta are numai aerul unei explicații...
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe ... d-ta tot nu crezi că acolo sălășluiește Ducă-se pe pustii? La Pietrele Doamnei se încrucișază vânturile din toate părțile, și ai fi zburat ca o frunză în văzduh, sau ai fi rămas turtit sub vreun bolovan cât casa, sau te-ai fi prăbușit în fundul pământului, după cum s ... flăcău mai era! Nici c-a fost un al doilea pe meleagurile noastre. El era fecior de mijlocaș și cam sărac, dar voinic ca un pui de zmeu, și mândru, de fărmăca toate fetele din sat. El însă își căuta de sărăcia lui și nu se uita nici la ... că, într-una din zile sosi la biserica din sat un popă de la un târg din vale, care avea o fată naltă și subțire ...