Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN CE

 Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 2180 pentru ÎN CE.

Emil Gârleanu - Oratorul

... baie cu aburi, conul Tase de-abia răzbi să se coboare de la tribună. Toți căutau să-i strângă mâna, să-i spuie un cuvânt, în vreme ce, de partea ceealaltă, sala duruia de tropote, ca și când năvălise în ea o herghelie speriată. În sfârșit, cu mare greutate, conul Tase izbuti să se îndrepte spre ușă. Alegătorii din cealaltă despărțire vor fi pierdut răbdarea. Trebuia să se grăbească. Dar ... Să îndrepți greșeala dincolo, coane Tase. Conul Tase simțea că i se coborâse tot sângele la inimă. Firește, atâta-i mai rămase: să dreagă dincolo ce, fără voia lui, stricase aici. Se sui repede în trăsură și, peste un sfert de ceas, se oprea în fața sălii Apolon din despărțirea a IV-a. Sala, plină; în ea, un frământ cumplit de nerăbdare. În despărțirea aceasta erau foarte mulți cârciumari, care știuseră cum să vie la întrunire. De la cele dintâi vorbe ale conului Tase, urletele ridicau acoperământul. În ... când dânsa apare, cerul rămâne senin, norii se duc. De steaua noastră să vă călăuziți, dar, fraților, cum magii s-au călăuzit de steaua tainică ce i-a dus la ieslele ...

 

Vasile Alecsandri - Serile la Mircești

... Vasile Alecsandri - Serile la Mirceşti Serile la Mircești de Vasile Alecsandri Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; În sobă arde focul, tovarăș mângăios, Și cadrele-aurite, ce de păreți sunt prinse, Sub palidă lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit; Iar eu, retras în ... farmec a vieții călătoare, Profundă nostalgie de lin, albastru cer! Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare, Voi mă răpiți când vine în țară asprul ger!... Afară ninge, ninge, și apriga furtună Prin neagra-ntunecime răspânde reci fiori, Iar eu visez de plaiuri pe care alba lună Revarsă ... pintre flori. Văd insule frumoase și mări necunoscute, Și splendide orașe, și lacuri de smarald, Și cete de sălbatici prin codri deși perdute, Și zâne ce se scaldă în faptul zilei, cald. Prin fumul țigaretei ce zboară în spirale Văd eroi prinși la luptă pe câmpul de onor, Și-n tainice saraiuri minuni orientale Ce-n suflete deșteaptă dulci visuri de amor. Apoi închipuirea își strânge-a sa aripă; Tablourile toate se șterg, dispar încet, Și mii de ... suvenire mă-ncongiuură-ntr-o clipă ...

 

Mihai Eminescu - Do%C3%B1a Sol

... gol... Dă-mi cea din urmă sărutare Și încă una, Doña Sol! Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte Unde mă duc și ce mă fac, Când de pe ceruri stele sfinte Pătrund în codru, bat în lac. .................................... Au nu ești tu la înălțime Ca steaua vecinicului pol?... Pe mine nu mă știe nime, Nici chiar tu însăți, Doña Sol ... tine-mi cântă, Doña Sol. Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc: E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămâne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea, Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea, Gândesc la tine, Doña Sol. De ... umbra moale de pristol Să mi se-arate liniștită A ta ivire, Doña Sol. Să văz cum mâna ta îndoaie În arc o ramură de fag Și ca Diana cea bălaie Îți faci în codru mândru prag; Săgeți de aur pe-al tău umăr, Gonești vânatul tău în stol, Dar peste frunze făr- de număr Nu-mi lași o urmă, Doña Sol. Chiar de luceafărul de seară Te tem, căci

 

Mihai Eminescu - Dona Sol

... gol... Dă-mi cea din urmă sărutare Și încă una, Doña Sol! Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte Unde mă duc și ce mă fac, Când de pe ceruri stele sfinte Pătrund în codru, bat în lac. .................................... Au nu ești tu la înălțime Ca steaua vecinicului pol?... Pe mine nu mă știe nime, Nici chiar tu însăți, Doña Sol ... tine-mi cântă, Doña Sol. Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc: E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămâne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea, Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea, Gândesc la tine, Doña Sol. De ... umbra moale de pristol Să mi se-arate liniștită A ta ivire, Doña Sol. Să văz cum mâna ta îndoaie În arc o ramură de fag Și ca Diana cea bălaie Îți faci în codru mândru prag; Săgeți de aur pe-al tău umăr, Gonești vânatul tău în stol, Dar peste frunze făr- de număr Nu-mi lași o urmă, Doña Sol. Chiar de luceafărul de seară Te tem, căci

 

Alexei Mateevici - Eu cânt

... Alexei Mateevici - Eu cânt Eu cânt de Alexei Mateevici Eu cânt pe-acei ce-n jug și chin Pe-a lor spinare țara țin, Cari în robie și necaz Voinici, puternici au rămas! Vânjoși, înalți, ca fierul tari, De soare arși, bătuți de vânt, Brăzdează harnicii plugari Al țării lor mănos ... ei îi hrănesc, Vărsând pâraie de sudori, Dar tot puterile le cresc; Pe-acești puternici muncitori Eu cu mândrie-i cânt!... Eu cânt pe-acei ce pân' acum, Fără cărare, fără drum, În noapte rătăciți au stat, Nădejdea însă n-au lăsat; Pe-acei ce tare, neclintiți, Oftând amar din când în când, Întreaga lume-au sprijinit, În urma plugului mergând; Cari focul vieții nu l-au stins În pieptul lor de fier făcut, Și cât de mult n-am plâns, Tot alte zile-au prevăzut, Pe-aceștia eu îi cânt!... Eu cânt, căci ... de senin; Eu cânt, căci văd de-acum că piere A țării veșnică durere; Eu cânt, căci văd necazul frânt, Ș-aud plugari în

 

Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu

... ponegrit moralitatea și cu greu este a ți se spăla rugina lăcomiei, primește fără drept de imputare unele ca aceste: Bucură-te, învechitule în fapte rele! Bucură-te în răpire fără mustrare, întinatule! Bucură-te, pizmuitorul acelor ce caută adevărul! Bucură-te, cela ce te măgulești cu falsele bune-cuvântări a lingușitorilor! Bucură-te, cela ce te legeni în leagănul celor de o sistemă cu tine! Bucură-te, că nu suferi în cuprinsul stăpânirii tale pe acei iubitori de dreptate! Bucură-te, izgonitorule a celor ce-ți descriu vredniciile fără minciună! Bucură-te, cela ce îmbraci magarii în porfiră, iară pe oameni în harare! Bucură-te, cela ce legi la gâtul porcilor cinstiri și la al drepților lanțuri de fier! Bucură-te, cela ce întrunești în caracterul tău obiceiurile cele mai mârșave de la nord și miazăzi! Bucură-te, mare făcătorule de rele! Condacul IV Nicicum osăbindu-te de dobitoacele care ... te, care iscălești drăceștile socotințe! Bucură-te, șef care povățuiești banda călcătorilor de lege! Bucură-te, masă care ospătezi pomenitele nesățioase fiare! Bucură-te, hrană ce însetoșezi acei câini mușcători! Bucură-te, blândețe care zâmbești cu plăcere lingușitorilor! Bucură-te, magazin în

 

Cincinat Pavelescu - Zopira

... pare încruntată Și s-arată bun și nobil și cu toți prietenos. Masă lungă e întinsă, vinul spumegă-n pahare; Conștiința și-o îneacă ienicerii în uitare, Însă tot se mai întreabă câte unul mai bătrân, Care cuget îl ascunde Osman-aga în serbare, Căci în ochii lui de vultur strălucește o scăpărare, Fulger repede, dar roșu ce trădează pe stăpân. Vrea sub sabie să treacă vre un neam în răzvrătire? Vrea măcelul, focul, jalea să le-ntindă peste tot, Să-nnoiască vechea vreme de-mpilări și pustiire? Moartea, sila, foamea, plânsul și a ... a dinților scârșnire Vrea el fala să i-o poarte din nepot în strănepot? Ori voiește, dimpotrivă, să răpească vreo ghiaură. Vreo copilă, zână albă, ce simțirile îi fură? Poate nu mai e Zopira pentru el același vis? Și din nou se redeșteaptă schimbăcioasa lui natură? Dar în urmă zic tot dânșii: Orice-ar fi, așa e scris! Maynoții [1] cu sfială pe Osman îl înconjoară, Înaintea lui s-apleacă, își duc mâinile ... sa posomorâre ca o aripă de corb, Și adânca lui privire de o flacără e arsă... Cine o-nfruntă împietrește și pe loc rămâne orb. În ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor

... Ion Heliade Rădulescu - Coada momiţelor În Simium, a momițelor capitală, Printr-o moarte repede și fatală, Bufonii curții cinci muriră dodată. Bufon între momițe, în neamul somifier, Era un post prea mare, sarcină însemnată, Un fel de minister, Pe care trei partituri briga care de care Să-l poată însuși ... Și cap, și coad-atârnă; și unul la o parte, Și alta-n jos de alta, după firești cuvinte, Măduva de la coadă spre cap în sus se-mparte Ș-aduce multă minte. Iar cinci machii, pe care codata adunare Îi susținea să intre la rege în favoare, Spărgându-se striga: Că fără de această regală codătură Ce-ar fi de o momiță? și ce-ar mai semăna? Un monstru spăimântabil, un OM! o pocitură! (Căci omu-ntre momițe e proastă creatură.) Partitul de a treia pe brânci ... totul uimit și asurzit, D-atâtea mari cuvinte și intrigi, rugăciuni Cu totul amețit, Rând unul câte unul se puse a-i numi În posturile nalte, să vază ce-a ieși. Și el, și țara-ntreagă văzură-nvederat, Ca lucru luminat, Că, cum intra ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... sa vinde? Românu!... Cine a vrăjbii foc aprinde? Cine-ajutoriu de la păgân cere Făcându-l hotărâtoriu și jude, Iar' el răzămându-să-în putere, După ce sfezile noastre-aude, Celuia face dreptate, care I-au dat făgăduință mai mare? [4] Ce folosu-i acum a să pune Împrotiva celia putințe Cării toată-Asia să supune? Nici zece de-aceste biruințe Ajung a ne ... De la fratele lui Vlad sosește Și cătră strânșii boieri grăiește: ,,Sultanul prin mine vă trimite, O, boieri cinstiți, pace, iertare! Afla-veți aceste-adeverite Ce vă spuiu cu gura, și-în scrisoare (De cumva vorbei mele n-eți crede), - În acest ferman", și fermanul dede. Acolo-împăratul țării pace, Iar' celor care a lui Vlad parte Lăsând, la dânsul să vor întoarce, Iertare ... hăi! Prin desiș pe căi, hăi la la, căpăi! Așa din zori cu multe sudori Tinărul gonea, cu o săgețea Pintr-un făgețel, sobol mititel, Ce-încoace-încolea fugea, să-învârtea. Păn' la un țipiș, unde lăturiș Sărind pe furiș, să băgă-în desiș. Atunci iar' și iar' el strigă-în ...

 

Alexandru Vlahuță - Tot alte vremi...

... Alexandru Vlahuţă - Tot alte vremi... Tot alte vremi... de Alexandru Vlahuță Tot alte vremi s-au așternut. Din ce în ce mai rar, Icoane șterse din trecut Încet și trist răsar. În urma mea s-a-ntunecat, Cum nici n-aș fi trăit... Mai clare-s câte le-am visat Și-n cărți le-am ... Și de-ar fi fost să nu te știu, De mult puteam să mor Un beduin într-un pustiu, Sub lună călător. Dar chipul tău în veci mi-a stat Ca o lumină-n gând. Și ani întregi te-am așteptat, De-atâta dor plângând. Căci singura-mi iubire ... vis, Ce-n stepa fără adăpost O cale mi-a deschis. În fine, mi te-ai arătat, Tu, chip frumos și sfânt; Pierdut, în fața ta am stat Cu ochii în pământ, Gândind că s-ar putea să pleci, Stingher și dornic iar, Să plâng în urma ta pe veci, Chemându-te-n zadar. Tu însă te-ai înduioșat Și mâna mi-ai întins, De tine m-am alăturat Și-n ... am cuprins. De-acum nici voi să mai ascult La glasurile din trecut. Ființa mea cea de demult

 

Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret

... Prin altare sfinte vasele zdrobesc; Intră prin familii, pe copii turcesc; Mume și fecioare rușinos insultă; De nici o putere barbarii n-ascultă. Suflete-njosite ce-n lume trăiesc Ca să rușineze neamul omenesc, În această țară calea lor arată Și de dorul țării fierbântat se-mbată. Neamul nostru piere; dar ce e mai rău, Cade cu rușine pe mormântul său! D-astăzi înainte numai cu arma-n mână Va scăpa de moarte patria română. Între viața ... caută-a ne duce Prin furtuni turbate către țelul dulce." Zice. Dar eroul astfel a vorbit — ,,Înțeleaptă-mi pare vorba ce-ai grăit, Dar de-nțelepciunea robului ce-n fiare Tremură să piarză zilele-i amare. Poate-al țării tale nobil, sfânt amor A putut să-ți facă gând îndoitor? Este ... Flacără divină luce-n fața sa — ,,Legea ni se calcă, țara se robește Ș-armia română tot mai viețuiește." Zice și realță brațu său în sus, Arătând pe cruce chipul lui Isus — ,,Crist muri pe cruce pentru-umanitate Și prin moarte dete lumii libertate. Nu-i creștin acela ce ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>