Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU CINE ȘTIE CE
Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 837 pentru NU CINE ȘTIE CE.
... vine și se juca și se zbenguia p-acolo prin cămară. Trecând și pe lângă masă și văzând condurul, îl ia și îl încalță; când, ce să vedeți d-voastră, cinstiți boieri, parcă fusese d-acolo. Începu a alerga iară după jucării, ca un copil ce era. Ea luase condurul fără să știe al cui este și pentru ce stă pe masă. Când văzură boierii una ca aceasta, rămaseră înmărmuriți de uimire. Ce să facă ei? Hotărârea împărătesei era lămurită. Să nu văduvească împăratul după pristăvirea ei, ci să ia pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Să lase pe împăratul să văduvească pentru că ... și de curățenia de inimă a găinăresei. Împărăteasa ceru să i se înfățișeze ca să o vază și dânsa. Smerenia, nevinovăția și sfiala ce băgă de seamă împărăteasa la găinăreasă îi plăcu. Ea porunci bucătăresei să o ia mai de aproape, spre a nu cădea în gurile bârfitorilor. Nu trecu mult și împăratul cu împărăteasa și cu fiul lor fură poftiți la nuntă la un alt împărat. Ei se duseră. În ziua aceea se ...
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... oi nevinovate. Tot așa, artistul romantic măcelărea, în halat și în papuci, zeci de mii de burghezi. Flaubert, omul acesta care avea taina vorbelor infinite, nu era inteligent, debita teorii obscure, aforisme inepte, și ideile lui literare nu se pot susține. France are, negreșit, și laude pentru romanticul dislocat: marele Sfânt Cristofor, care a trecut literatura de pe malul romantic pe ... cu seamă. Flaubert nu înțelesese că poezia trebuie să se nască din viață, natural, ca arborele, ca floarea, ca fructul, ca nuvelele domnului Laujol, care nu exagera nimic, nu «muncea ca un bou» numai și numai la literatură, nu asuda căutând adjective potrivite, nu avea spirit «greoi și confuz» ca Flaubert, «qui sua lentement ses superbes livres»4. Echilibrul și bunul-simț sunt valori invulnerabile, desigur; ele ... garantează omului mulțumiri curate și potolite. Și totuși!... Să acuzi, cu așa stăruitoare strictețe, pe un om că e inconsecvent și lipsit de măsură în ce? În corespondența lui intimă și în conversație cu prieteni! Nu-i asta o strașnică lipsă de măsură, dictată de o oarbă antipatie? Numesc burghez, scrie Flaubert, pe acel care gândește josnic. Iar ideile specifice burgheziei ... ...
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise
... prudentul Ulise privea cu-ntristare, Cât ți-i oceanul de larg, zările fără catarguri. Căci părăsind pe frumoasa Calipso cea aprigă-n șolduri (Pentru că nu-i mai plăcea) și navigând la-ntâmplare Trei săptămâni împlinite departe de țărmuri, eroul Nu mai zărise de-atunci dulce obraz de femeie... Cum, la sfârșit de ospăț, muritorul aruncă la mâțe Restul juncanului fript, fără să-i treacă prin ... avut din belșug lângă Calipso, iar astăzi Jalnic striga peste valuri de dorul histericei nimfe Care-l ținuse captiv, ca să-l iubească cu sila: ,,Cine m-a pus să te las și să plec pe pustiile ape Fără să știu încotro, nici până când rătăci-voi? Valul ușor ... fie de-acum pentru-nvățare de minte..." Deci cam în chipul acesta plângând cu bărbată strigare Bietul Ulise gemea, gata să sară în valuri. Cel ce cu agera-i minte sub zidul troian născocise Gloaba cea mare de lemn care-a pătruns în cetate [1] , Nu era-n stare acum, la strâmtoare fiind, să găsească Vai! nici un mijloc onest pentru-a scăpa de ispită. Nobilu-i trup se ...
Ion Luca Caragiale - Deslușire
... brutarul inteliginților. Această nobilă misiune el nu și-a luat-o, pentrucă n'a fost cumva vrednic de alta mai bună;... nu pentru mizerabilul câștig de 2, 3, 5 ori mai multe sute de lei pe lună, el și-a luat spinoasa carieră;... nu pentru ca gazeta lui să facă dever seara la cafenele, el scrie noutăți câte 'n lună și 'n soare;... nu pentru trebșoarele lui, nu pentru simțiminte egoistice, el luptă spre luminarea poporului și spre revendicarea suveranității lui, uzurpată de Stan ori de Bran, ori de cine știe care tiran;... nu pentru meschinul interes personal, el s'a făcut apărătorul aprig al drepturilor și libertăților publice;... nu pentru ambiții nedemne de un suflet desinteresat, el își dă porecla de sentinelă neadormită a principiilor eterne înscrise solemn în pactul fundamental;... în ... și mai presus de toate, nu în necunoștință de cauză el se pronunță, categoric, sus și tare de nenumărate ori pe zi în gazeta lui. Nu ! nu ! Doamne ferește ! El a luat nobila misiune, spinoasa carieră de brutar al opiniei publice, numai și numai din pricină că un dor nesecabil ...
Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele
... Din hârbul cu spuză, sau chiar din lulea Unui sătean care se ducea acasă Sau să-și facă focul, să-și cate de masă, Sau cine mai știe ce treabă avea. Aci prea aproape, după drum, nevoi Erau niște foi, Al căror stăpân Era un jupân Meșter spoitor, Care spre repaos capu-și rezemase ... Ce mai bărbăție! Ce nume ți-ai face chiar în istorie! Gazetele toate tare-ar bucina! " Foile ca naiba astfel îi vorbea, Și bietul cărbune ce nu se gândea? Licurea acuma mereu de trufie Și de bucurie; N-apucă să zică fatalul său da , Și-ncepu să sară sub iutea suflare, Ce ... veți zice Că-al nostru cărbune a cătat să fie Foarte mulțumit? Săracul pârlice! Plesnit în scânteie l-acea grozăvie, De tot împărțit, Cine-l mai cunoaște în focul cel mare, Care și mai tare Îl făcu cenușă în vreo-nghesuire? Pieri fără nume, fără pomenire!... Și foile iară ... și ele Cu lemn și cu piele, Devenind cenușă fără de suflare. Iată-vă exemplu, și dați ascultare Voi, care suflați certele civili, Foi să nu mai fiți. Și voi, june inimi, organe docile, Care drept cărbune la suflări serviți, După scelerați
Gheorghe Asachi - Călătoriul și cânii
... din șatre, Păzitorii câni de stână, cu dulăi ș-ogari urla, Cât de vuietul sălbatic toți munceii răsunau. Asurzit, plin de mirare, întrebă pe câni nu-s cine: Zgomotul și astă larmă, spuneți-mi, de unde vine? Însă nimene putut-au ca să deie vrun răspuns, Că lătra cânii, cățeii, din tunericul ascuns ... A deșertului om asta este chiar icoana vie: Cel rău scoate o minciună, alt nebun adaoge-o mie, Strigă, flacăra învită, Făr-a ști de ce-i stârnită! Focul din scântei precum, Născând, toate le preface În cenușă și în fum, Așa-a oamenilor pace O minciună au surpat ... virtutea sântă prin intrigă s-au pierdut, Socrat pentr-o calumnie cupa morței au băut, Aristid s-au disțerat, Sțipion s-au defăimat, Staturi mari, ce
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
... i mulțumi și-i dete și ei câte ceva, plecă să se întoarcă la împărăția tatălui său. Pe drum, ce-i veni lui, văzând că nu mai poate răbda, scoase cuțitașul și tăie una din rodii, ca să guste și să se încredințeze de bunătatea lor. Când, ce să vezi? Deodată iese din rodie o fată, ca o zână de frumoasă, și îndată începu a striga cu glas mângâios: - Apă, apă ... ei, și, spărgând ulciorul, se întoarse fuga la mumă-sa: - Nu mă mai duc la apă, zise ea, o frumusețe ca a mea nu aduce apă. - Du-te la apă, arapino, ce tot spui astfel de fleacuri, îi zise măsa, arătându-i coceanul măturei. Ea se duse și iară se întoarse, ca și întâi, fără ispravă și ... atâta, încât soarele mi-a ars fețișoara și vântul mi-a bătut perișorul. Împăratul, cum o văzu, rămase la îndoială și nu-i venea să crează că ea este zâna pe care o lăsase el acolo. Dară, după vorbele ce-i zise, pare că ar fi crezut, și deci se înduplecă și o luă. Nu știu cum, nu știu
Alexandru Vlahuță - În amurg...
... când viața abia-i o rază Atât de slabă și trecătoare, Când știe bine că-naintează Înspre-a pieirii de veci vâltoare, De ce vâslește și se răpede Cu-atâta pripă și nerăbdare Dup-o nălucă de foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa firii dorință Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge: Orice lumină i-o suferință; Scăpare-i noaptea-n care se stinge. Tremurătoare, viața bate, C-o frică oarbă și ... omul n-a vrut să iasă; Căci chinul vieții cine l-ar cere? Ce stea de sineși s-ar mai aprinde Când ar ști bine că i-o durere Din întuneric a se desprinde!... Unde mă duceți, visuri deșarte? De ce, luceafăr, te-afunzi în zare, Mă lași în urmă-ți tot mai departe, Pe câmp de ape fără cărare? Unde-s acele limanuri sfinte Chinul ... Căci tot trecutu-i pare-o comoară De fericire, rămasă-n drum. Păn și durerea-i de-odinioară Plină de farmec o vede-acum, Și nu se-ndură să se despartă De-atâtea visuri veștede foi, Ci-n năzuința-i oarbă, deșartă, Dă să-și întoarcă barca-napoi... (Copil ...
Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu
... se a vieții... Urât și sărăcie Alei mică, alei dragă Dragoste adevărată Minte și inimă Cristalografie Stai deasupră-mi (N. Lenau) 1880 O, mamă... Ce suflet trist... Dintre sute de catarge Cu pânzele-atârnate Din cerurile-albastre Către Mercur (Horațiu) Către Bullatius (Horațiu) Către sclav (Horațiu) Din Halima Cine ești Povestea Dochiei și ursitorile Ursitorile Mușatin și codrul Dragoș Vodă cel bătrân Peste codri sta cetatea... Între nouri și-ntre mare Doină (Ce stă vântul să tot bată) De-atâtea ori... 1881 Mănușa (după Fr. Schiller) (de Friedrich Schiller ) Scrisoarea I Scrisoarea II Scrisoarea III Scrisoarea IV Scrisoarea ... anii... Lasă-ți lumea... Te duci... Din valurile vremii... Ce te legeni... La mijloc de codru... Mai am un singur dor De-oi adormi (variantă) Nu voi mormânt bogat (variantă) Iar când voi fi pământ (variantă) Criticilor mei Ștefan cel Mare (schițe de imn) 1884 Diana Din noaptea... 1885 Sara pe ... Trecut-au anii... Veneția Cu mâine zilele-ți adaogi... Lasă-ți lumea... La mijloc de codru... De-oi adormi... Diana Din noaptea... Sara pe deal Nu mă înțelegi La steaua De ce nu ...
... se ouă lângă gard, într-o tufă de brusturi, iar iarna, în pod, după horn. Cunoștea pricina dușmăniei dintre câinele lui și cel al vecinului. Nu era frunză care să cadă, nu era creangă care să se usuce, fără ca moșneagul să nu se întrebe și să nu cerceteze cum și ce fel se întâmplase lucrul. Și din pricina asta îi știau cu toți de frică. Mai cu seamă de la întâmplarea cu banii lui Almașu. Acestuia ... de până acum în viață. A doua zi dimineață, când veni femeia, o întrebă: — Da bărbatu-tău ce-o să zică? — Ce să zică? — Îl ai cu cununie? — Nu. — Apoi atunci rămâi, să fii femeie la locul tău, să-ți vezi de treabă, și-o să fie bine. Într-o lună de zile ... uită drept în ochii ei și o văzu plânsă. Îi spuse deodată: — Ascultă, ți-a adus vreo veste rea. Să știi, să nu-l mai văd pe aicea. Să nu-l mai văd. Nu ...
Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul
... dulcea mea. Între păru-i negru strâns în cosițele Albele camelii se pierdeau plăcut Cum prin geana nopții, depărtate stele Scântei un minut. Fiecare sunet ce-orologiul vărsa, Sufletu-mi, lovindu-l, crud îl fărăma, Astfel sună-n inimi orice lovitură De ciocan pe cuiul tristului sicriu Unde se întinde dulcea ... Se-ntrista tăcută, se punea sfioasă Lâng-un clavecin. Mâinile-i p-octavuri se jucau ușor Deșteptând lugubre sunete de dor. Ochi aprinși de flacări ce-i îndivinau, În născânde lacrimi dulce se scăldau. Ca plăpânda rouă peste-o rozioară Ce la zori deschide grațiosu-i sin, Rătăcea surâsul p-a sa buzioară Cu purpur divin. Sub orice mișcare, formele-i lumești Răspândeau tezauri ... de profundu-i chin, Se-ntruni cu-aceste vorbe-ntristătoare, Dureros suspin ,,Dacă și cerul încă-a voit Ochii-mi d-acuma să nu mai vază Chipul tău dulce ce mă-nviază, Decretul soartei fie-mplinit! Uită-mă-ndată! La ce vei duce Cu tine dorul unei simțiri Din care nu știi decât trudiri Și niciodată farmecu-i dulce! Vai! Pentr-un suflet ce