Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MAI RĂU

 Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 1094 pentru MAI RĂU.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză

... ne ispoveduim, lui Dumnezeu ne ispoveduim, iar nu preotului. Iară de va zice cineva, în cugetul său, dară deaca ne ispoveduim lui Dumnezeu, preotul ce mai trebuiaște, că el încă iaste om păcătos, ca și mine? Adevărat, păcătos, iaste, ca și tine, iar are dar de la Dumnezeu, prin lucrarea Duhului ... Cărora veți lăsa păcatele, lăsate vor fi și cărora veți ținea, ținute vor fi. Și nu numai mirĂ©nii să cade să se ispoveduiască, ci mai vârtos și noi cei besericești, adecă: diaconii, preoții, călugării, arhiereii, căci noi încă suntem păcătoș și greșiț înaintea lui Dumnezeu, mai cu mult decât cei proști; și ce greșale facem, mai mult prin știință le facem și, de nu ne vom pocăi, vom să avem mai multă osândă decât cei ce greșesc prin neștiință, după cum zice la sfânta Evanghelie, la 12 capete ale Lucăi: Că cel ce cunoaște mult, mult ... nu cerca sfârșitul săptămânii, ca sfârșitul ernii venirea verii; nu pohti sâmbăta pentru beții, ca și jidovii; nu număra zilele postului, precum așteptă argatul cel rău plata simbriei; nu te întrista căci nu fumegă cuhniia ta, sau bucătariul căci n-au stătut lângă foc. Mă rușinez a spune de

 

Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți

... omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească ... albă înfățată de curând. Noroc însă că după atâtea năcazuri, după zilele trudite, Dumnezeu a lăsat și negrele nopți cu visuri, care te mai mângâie și te mai luminează uneori măcar prin somn. Și bietul nostru om necăjit visă că în somnul lui mergea după un scăpătat de soare pe largul unui șes ... ia-o de unde nu-i. Și flacăra se ițea, se ițea cât colo printre ierburi, cale de-o poștă, și apoi se apropia iarăși, mai-mai la picioarele lui. Și așa l-a dus pe om flacăra aceea, până ce șesul a rămas în urma lui ca ...

 

Naum Râmniceanu - Sfătuiri către pămînteni

... adus,     La cea rea dărăpănare         Pentru voi, ei m-au supus.     Fără nici o judecată         Voi cu ei v-ați însoțit,     Acum vedeți că dodată         Mai de tot m-au pustiit.     Nu mă socoteați de mumă         Să-mi fiți fii, și voi toți frați     Vă numeați fii drept o glumă         Iar ...

 

Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!

... ­ Dar ca de-a ta iubire tot nu am plâns atât. O, demone! viața-mi și sufletu-mi de vrei, De ce mai stai pe gânduri, de ce nu mi le cei? De ce mă-nșală ochiu-ți cu zarea-i, cu seninu-i, De ce cu ușurință ... Cochetă, lunecoasă, lingușitoare, rece ­ Cu viața-mi sfărâmată urâtul tău petrece; Și să te vezi privită cu patimă, cu jind, Să vezi că cel mai tare se face om de rând, Cu gura numai spumă se pleacă în genunchi, ­ Priveliștea aceasta te bucură-n rărunchi ­ Să-l vezi ... ce voiește dânsa cu ochi-ți străluciți ­ Ea vrea prin o zâmbire să fim nefericiți. Să văd a ta făptură să nu mai fi ajuns! Ce demon oare-n cale-ți m-a pus ca să pătrunz ­ Și de sub frunte ochii mai bine i-aș fi rupt Decât că sorb din ochi-ți veninul ce l-am supt, Decât să fiu un preot la un astfel de ... tine-mi vine Și îmi iubesc turbarea, căci te iubesc pe tine; Urăște-mă, privește la mine cu dispreț, Să te iubesc prin astea tu ...

 

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

... închipuire pricinuită de spaima ce ți-o dă marile tăceri — dar fața celui ce dormea în minutul acela, cînd mă aplecasem peste el, nu mai avea figura străjerului pe care o cunoșteam, ci o înfățișare cu totul aparte, a altei ființi, pe care parcă n-o văzusem niciodată ... pustiul negrelor țarini, îndărătul albei căsuțe ce privea cu geamurile ei sfioase, noaptea unei păduri seculare, iar deasupra, uriașa bolta a cerului. Cea mai sfîșietoare chemare după ajutor putea să se ridice, fără să ajungă nicăieri, cea mai îndurerată rugăciune să se înalțe zadarnic și singur somnul acestui om, ce-și destăinuia fără să vrea gîndurile, ținea legata încă moartea. Și-atunci, ca ... dar, în minutul acela, într-o bătaie de aripi, sinistrul glas de pe casă reîncepu iar, strecurîndu-se de-a lungul hornului și mai clar pînă la mine. Cineva trebuia să moară, de bună seamă, în noaptea asta, un lucru ce nu se putea înlătura trebuia să se întîmple ... de fum ce mă înconjura, cel pe care îl lăsasem adormit pe scara de piatră a balconului, fioroasa figură chinuită de un gînd ...

 

Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice

... prea naivi pentru a ști că ideile sunt în organismul social ca fermenții în corpurile vii. Voi nu puteați ști că fermenții cei mai dulci pot produce toxice primejdioase. Și de aceea ar fi păcat să vă învinovățim pe voi de urmările unor intenții curate. Și ori nu sunt ... aveți de ce fi mâhniți că ați jertfit averile voastre colosale cauzei liberale române. Voi ați lucrat pentru această cauză fără socoteală - pretinșii voștri continuatori mai socotiți, lucrează prin această cauză. Voi ați murit ruinați; dar nu face nimica - v'ați îndeplinit o datorie sacră pentru patrie. Mai târziu, prin patrie, copii săraci, luați de voi pe procopseală, începând cu doi galbeni pe lună, au ajuns milionari... Și d. Carada să nu iubească ... iar pe de alta, acei ce v'au cumpărat proprietățile, cei ce au cules averile risipite, au restatornicit privilegiile, au reclădit cetăți de trei ori mai tari decât bietele voastre bătrâne boierii. Avem bănci și credite, instituțiuni de toate felurile, tot atâtea castele tari, de unde nu se scoate ușor o ... diplomați de mahala, de vânători de slujbe și de mici gheșeftari: avocăței lătrători, samsarași dibaci, toate lichelele și drojdiile sociale, tinzând să suie sus, cât ...

 

Gheorghe Asachi - Sirena lacului

... a lua de soție ; Dar credința a calcat. De soț ala ș-a luat. Fie deci el fericit C-o mai nobilă soție, Ce ambiți-a sortit, Dar la mine să nu vie, Să derîdă-acum și ea Plînsul și durerea mea ! Pentru-o ... mii a fulgerat Și armonia răsună ; Cupa umblă împregiur Toți urează bun ogur. Cînd, prin vuietul vuios, Din prelucă parcă cheamă Plînsul cel mai dureros Unui prunct ce-i făr' de mamă, Că un casnic îndurat În braț pruncul a luat. Lîngă lac el a stătut ... a privit, Dar acum a zilei geană De pe munte a trecut Și pe nime n-a văzut. Mai așteaptă după-apus Pănă-n ceriu văzut-au stele ; Cercetează-n jos, în sus, Și, plin de prepusuri rele, Tremurînd, cu pas încet, De lac ... ce n-ar crede, Parcă viața-n el s-a stîns, Nimic n-aude, nici vede, Și mult timp n-a mai trecut Păn-a vorbi a putut. „Irino, iar a strigat Dar ego răspunse : — Irino ! De ce lumea ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica fantastică

... trei, după ce străbătură și bătură, una după alta, toate țările mari și mici, se opriră pe țărmii Atlanticului. Poate c-ar fi mers și mai nainte dacă ar mai fi avut cu cine să se mai bată... Lumea întreagă zguduită, fu forțată a recunoaște realitatea acestei invaziuni și i se-nchină. Două mii de ani au trecut, și Chinezii ... a vă face: strâmbați puțin picioarele în maniera chineză; este un mijloc prezervativ contra alunecușului porțelanului smălțuit cu care sunt acoperite stradele. Așa ! Priviți, mai întâi, aci, unul din cele mai superbe edificiuri; este pagoda idolului Kin-Lau; este locul unde se regulează afacerile privitoare la bramani. Aci este mai mare peste toți Mandarinul Ti-Li, mare învățat, care odinioară a fost trămis prin institute cu însărcinarea esclusivă d-a strâmba ... în gura mereu deschisă a unui monstru etern flămând. Lugubră fantazie !...Ați crede că această poartă este intrarea infernului, dasupra căreia geniul cel rău, așa, de gust, a pus să se zugrăvească un specimen de modul cu care cineva petrece în regatul lui; ei bine, nicidecum: aci ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Un incident de senzație

... omenească! Și pentru asta, nenorociții, ca să facă și drumuri și daruri clerului, trebuie, după ce că n-au cu ce se hrăni, să se mai împrumute cu camătă. Adesea cerșesc pe drum și se-ntorc la vatra lor, rupți de oboseală, bolnavi, stinși de foame și mai săraci ca totdeuna, după ce și-au lăsat a din urmă lăscaie la cutia făcătoare de minuni... ...La acestea se mai adaugă și alte pagube morale... Câte femei și fete nu-și pierd curăția lor în aceste pelerinajuri, și apoi vai de fericirea și de pacea ... producă. Totodată o foaie germană din DĂ¼isseldorf, comentând această scrisoare, publică următoarele rânduri: „Librarul Buddeus va publica zilele acestea o carte conținând cele mai exacte informațiuni și note asupra celor 18 hlamide ale mântuitorului, cari se găsesc în deosebite ținuturi ale creștinătății, cu desenuri și medalii și cu arătarea ... o fi cea pe care-n adevăr a purtat-o mântuitorul suind spre Golgota." Firește că părintele Ronge, dacă trăia cu trei veacuri mai-nainte, ori n-ar fi-ndrăznit să meargă atât de departe cu patriotismul lui german, ori, dacă-ndrăznea, s-ar fi ars, ca atâția alții ...

 

Mihai Eminescu - Din când în când...

... nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când. Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ; Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat Sunt osteniți și se aprind cu mult ... Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit; Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când, Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da, Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când. Pasărea Phoenix ... Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când. Că a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău

 

Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari

... Fac mese mari, cheltuiesc,       Chem oaspeți ce-i lingușesc,   Să-i aude că-s galanți,       Sînt nobili, sînt figuranți :   Și cu mesele ce dau,       Și mai mari defăimări au,   Că satură și hrăiesc       Pe corbii ce-i păgubesc ;   Iar nu dau la cei lipsiți,       La cei săraci și smeriți,   Ci la ... e-ndestul a ceti,   N-au atîtea trebuinți       Ca cei mici de multe științi,   Au venituri, pot trăi       Fără d-a mai osteni,   Ș-ntr-aceste fumuri fac       Cu cei mici orice le plac.   Dau cu caleștile lor       Peste cei mici de-i omor.   Zioa umblă la ... i îndatoresc.   Cred țirmoniile lor,       Și-i supun la cîte vor.   Apoi dacă-și săvîrșesc       Acea treabă ce-o voiesc,   Nu că cu ei nu mai șăd,       Dar trece și nici nu-i văd.   Trec repede ș-îngîmfați,       S-arăt că sînt supărați,   Sau de șed, iar nu șed mult,       Zic ... cu sudori,   Odată d-au șchiopătat,       Toate alte s-au uitat.   La ei nu e adevăr       Nici măcar cît vîrf de păr,   Socotind că sînt mai mari,       Cu putere și mai tari,   Nu poate fi defăimați,       De cei ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>