Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI BINE (DE)
Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 1117 pentru MAI BINE (DE).
Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie
... râzi! și conversație, și râzi! (face mare haz.) Am stat noi așa, să fi fost până pe la două și jumătate trecute... Mișu era amorezat de nevasta unui cârciumar din dosul Cișmegiului, de la care cumpăra țigări de damă — umbla gătit, cu guler nou, cu țilindru, cu un baston de păr nodoros și cu mănuși — și dăduse și cu parfum. Mișu zice: „Bonsoir, eu mă duc. — Mai stăi... — Nu se poate; mâine am treabă de dimineață la canțilerie.â€� Și a plecat. După ce a plecat Mișu, Cleopatra a început să râză: hihihi! (râde ... Cleopatra. Haide!â€� Ne lasă pe noi și pleacă ușor spre movilă, noi în partea ailantă și Mitică după ea la distanță — acum auzeam bine: (continuă fluierul mai hotărât.) Cleopatra se suie-ncetinel pe potecă și noi ne pitulăm după bolovanii de jos... ... Am auzit fluierul (continuă fluierul și mai hotărît și deodată se oprește brusc) încetând și un „ah! de n-ar veni bărbatu-meu!" pe urmă niște pupături și șoptituri; da' nu puteam înțelege nimic ...
Vasile Alecsandri - Nevasta tâlharului
... Vasile Alecsandri - Nevasta tâlharului Fost-am eu la părinți una Precum e în ceruri luna, De părinții mei iubită Și de dânșii potrivită Cu luna, cu stelele, Salba cu mărgelele, Grădina cu florile Și ziua cu zorile. Ei pământul au umblat Să-mi găsească un bărbat ... ce mi-au dat Era tânăr și bogat, Avea bani, avea inele De-mi umplea mâna cu ele, Dar vezi, frate, ce păcat! Erau toate de furat. Nu trecu chiar săptămâna Și pe el puseră mâna Și la ocnă-l înfundară Și cu lacrimi mă lăsară. Decât m-aș fi măritat ... Mai bine-n foc m-aș fi dat, C-am rămas cu rod în sân Și nu-i rod de bun român Ci e rod de om mișel, Sărăcuț, amar de el! De-ar fi fost el un viteaz, Nu mi-ar fi așa necaz, Dar a fost un biet tâlhar Și de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... pe pământ. Uneori închipuirile din lumea de odinioară mă adormeau cu capul pe bancă. Iacă viața mea. O luptă înverșunată între vis și realitate. Cel mai crud dușman, acela care mă deștepta din colțul de lângă un dulap negru. Dușmani mi-erau toți, fără știrea și voința lor. Anii de chinuri trecură încet. Capul mi se încărcă cu cunoștințe nesuferit de urâte. Învățam de frică și de rușine. Iluziile amorțite se deșteptau mai anevoie. Închipuirea nu mai clădea minuni într-o clipă. Limbile moarte și vii (haos de sunete noi pentru noțiunile vechi și indiferente), aritmetica, geometria și algebra, cu socotelile lor reci, simbolice, micșorară focul sufletului meu încet-încet, pe nesimțite. O ... o arunci în apă rece, azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab și galben. Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele
... priință ce mă cuprinse îndată, Încât mi-au amorțit glasul, simțeam că încremenesc, Și mâna tremurătoare scăpă lira la pământ, Căci nici înaintea Dafnei atât de nesimțitoare, Mai frumos nu s-arătară a Latonii fiul sânt; Nici dumnezeul Indiei, în vâlva sa cea mai mare, Țiind schiptrul său de viță cu struguri împodobit, La vederea Erigonei mai frumos n-au strălucit. Din ora aceea eu numai la dânsul Ne-ncetat gândeam, mă țineam de el Și făr’ de sfială nu o dată am plâns, Sub a lui ferestre oftând cătinel. Cât îmi era de priință să-l privesc în adunare, La luptă, sau la teatru, când în public venea S-arunce discul departe, și să puie sub picioare Pe ... fost mai bine, Sub pereții casei tale pân’ voi muri să trăiesc, Sperând că atuncea poate când mă vei vedea murind Îți va fi milă de mine, vei crede cât te-am iubit. Nu mă-ngrijesc de primejdii, nici de a mea slăbiciune, Căci amorul întărește, celui gingaș dă virtute, Așa și eu, ca o umbră țiindu-mă tot ...
... priință ce mă cuprinse îndată, Încât mi-au amorțit glasul, simțeam că încremenesc, Și mâna tremurătoare scăpă lira la pământ, Căci nici înaintea Dafnei atât de nesimțitoare, Mai frumos nu s-arătară a Latonii fiul sânt; Nici dumnezeul Indiei, în vâlva sa cea mai mare, Țiind schiptrul său de viță cu struguri împodobit, La vederea Erigonei mai frumos n-au strălucit. Din ora aceea eu numai la dânsul Ne-ncetat gândeam, mă țineam de el Și făr’ de sfială nu o dată am plâns, Sub a lui ferestre oftând cătinel. Cât îmi era de priință să-l privesc în adunare, La luptă, sau la teatru, când în public venea S-arunce discul departe, și să puie sub picioare Pe ... fost mai bine, Sub pereții casei tale pân’ voi muri să trăiesc, Sperând că atuncea poate când mă vei vedea murind Îți va fi milă de mine, vei crede cât te-am iubit. Nu mă-ngrijesc de primejdii, nici de a mea slăbiciune, Căci amorul întărește, celui gingaș dă virtute, Așa și eu, ca o umbră țiindu-mă tot ...
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
... sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă... Și un zbor întreg de aripi se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare ... repede pas a făcut civilizația. Era o adevărată procesie, un nesfîrșit monom de lucruri eteroclite, cel mai bizar caleidoscop retrospectiv al tuturor mijloacelor de comunicație. Scuturate de praful ce le acoperea de cine știe cîte decenii, vechile rădvane, cu mușamalele coșcovite de ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
... rămâie. AcĂ©stea dară și ca acĂ©stea lăsându-le, că cine a le scrie n-au fost, nici alții au purtat grijă, de n-au știut ei, sau n-au putut, ca să fie pus pe cei ce ar fi știut, măcar și streini de ar fi fost (căci ca aceia, nici de aici, niciodată n-au lipsit), să scrie și să istorească pe amăruntul și ale aceștii țări, ci au lăsat toate de s-au surpat în prăpastiia uitării și întru întunĂ©recul de vĂ©ci au rămas. Însă nu zic că den om în om n-au rămas și aici niște spuneri și niște povești, mai vârtos bătrânii ce povestesc de cele ce au fost. Ci și acĂ©lea foarte slab lucru iaste și primejdie de a le crĂ©de, pentru că de multe ori s-au luat seama, că de un lucru numai, doi într-un chip nu povestesc, ci unul una, altul alta băsnuiaște. Unde nici de la acĂ©lea nici o adevărată știință n-avem nici din cântecele cari vestesc de vitejii, au de alte fapte ale domnilor și a altor vrĂ©dnici oameni, ce au lucrat, cari dupe
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate și cu tot ceea ce meșterii din acea țară au socotit mai scump și mai frumos. O mulțime de stâlpi de marmură și poleiți erau prin biserică și pe dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai prețioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun și mari cât donița, cărțile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumusețea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârșească pe deplin, căci turnul se surpa. "Cum se poate, zise împăratul, să nu ... grajdul împărătesc, un ogar să-l aibă de tovarăș, își luă merinde de ajuns și plecă. După trecere de oarecare timp, sosiră amândoi fiii cei mai mari ai împăratului, aducând cu sine-le pasărea măiastră și o roabă pe care o făcură găinăreasă. Toată lumea se mira de frumusețea acelei pasări, care era cu mii de mii de
... s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus ... credințe populare oricâtă fantezie voiți, iar în năravurile amestecate ale claselor de sus, stofă destulă. Și în loc să-mi plimbați prin Iași un personaj de-al lui Balzac, care s-ar îneca în glodul de la noi, dați mai bine eroului vostru o giubea largă, un anteriu din vremurile cele vechi și bune, în vorbire o lăudăroșie naivă, în felul de a se purta o asprime firească, și puneți în juru-i viața orientală alcătuită din despotism casnic și din trai patriarhal. Apoi pe ... târg, pe care-l iubesc și-l urăsc, văzând cum se șterge în zare cea din urmă clopotniță, încercam o simțire ciudată, nu de părere de rău, nu ...
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
... această evoluție în fazele ei firești, vom putea întrevedea totdeodată însăși formula progresului în recunoașterea unui adevăr, fie și relativ. Pentru a înțelege mai bine despre ce ne este vorba, vom cita mai întâi din viața intelectuală a altor popoare câteva exemple relative la cercetarea de față. Teoria gravitațiunii lui Newton, concepută de el încă pe la sfârșitul anului 1665, apare în 1687 sistematic dovedită în Philosophiae naturalis principia mathematica. Deși această teorie fundamentală este de un adevăr evident și a fost de natură a introduce o întreagă reformă a astronomiei, totuși, lumea științifică în Franța i s-a împotrivit la început ... contra celor ce o combat, și încă la 1738 scrie Voltaire: „La France est jusqu’à prĂ©sent la seul pays oĂ¹ thĂ©ories de Newton en physique et de BoĂ«rhave en mĂ©decine soient combattues. Nous n’avons par encore de bons Ă©lĂ©ments de physique; nous avons pour toute astronomie le livre de Bion, qui n’est qu’un ramas informe de quelques mĂ©moires de l’acadĂ©mie“ (Voltaire, Edit. Beuchot., vol. 57, corresp. 340). Ast[...]nsă, și de mai
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... Ion Luca Caragiale - Leac de criză Leac de criză de Ion Luca Caragiale Cu cât se accentuează criza aceasta economică și finanțiară, care ne bântuie de atâta vreme fără s-avem speranță a scăpa așa de curând, cu atât mi se lămurește mai bine amintirea lucrurilor de, pe vremea războiului din urmă ruso-româno-turc. N-am pretenția să pricep economia politică și, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă ... erau proprietatea nevestii, ipotecate cu vârf. — Ai auzit? război! îmi zice băcanul cu un ton cu totul altul decât al mâhnirii. — Atâta ne mai trebuia! nene Matache, îi răspunsei eu. Război ne mai trebuia, ca să ne prăpădim de tot. — Las că-i bine, adăogă omul cu tonul și mai accentuat, frecându-și palmele cu multă satisfacție. Iei ceva? fac eu cinste. A făcut cinste și, pe câtă vreme beam un păhăruț de ... ce politicoasă și ospitalieră populație! Două chichinețe cu câte un pat, o masă, un scaun, un lighean și o lampă trei, patru, chiar cinci sute de lei pe lună. La drept, nu era mult, fiindcă nu se număra cu francul, ci cu carboava, ori mai ...