Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FOARTE MARE
Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 710 pentru FOARTE MARE.
... la mijloc, nu o pot spune fără un pic de înduioșare. Aveam, zic, în casa noastră o slugă veche și credincioasă, la care tata ținea foarte mult; dar era slut, mânia pământului. Avea mai întăi niște ochi fără culoare, fără gene și fără sprincene. Când se uita la mine, îmi venea ... grăunțelor la cai, el la împărțitul tainurilor în curte. Deși nu era recunoscut, nici prin leafa ce lua, nici prin hainele ce purta, ca mai mare asupra celorlalte slugi, căci din cauza sluțeniei n-ar fi avut îndestulă autoritate pentru aceasta, totuș trebile de încredere el le îndeplinea. Ș-apoi ce ... de ce-a fost mai nainte, și toate acestea le făcea întovărășite de vuiet, cu vorbe ca de-alde aceste, zise în gura mare: Da bine, asta casă de om era?... Se poate mai mare risipă, mai mare bătaie de joc?... Astfel îi umbla gura de dimineață pănă-n sară și nici că mai obosea. Ș-apoi era evlavioasă, scumpa mea mătușă, și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... îngână Mimi, fără să știe despre ce este vorba. — Ce ți-a cerut acum? întrebă căpitanul pe chelner. — Tocană. — Tocană? Foarte bine... O să vorbească... Chelnerul plecă, iar căpitanul făcu mâna copăiță și prinse o duzină de muște. La unele le rupse aripile, la altele le ... început câte-o vorbă nedeslușită, apoi fraze întregi, la urmă mi se păru că citește și, în sfârșit, această scenă tainică se încheie cu un mare zgomot, făcându-mă să sar din plapumă. Desigur, trântise niște cărți. Mă lungii din nou în pat, cu ochii deschiși în întunericul odăii. Câtva timp ... sobei. După acest foc, ce nu ținu decât câteva minute, el începu să se plimbe în lungul odăii, zicând cu nespusă mânie: — Da, da, foarte
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... Cot, cel care fuge călare pe un iepure șchiop și doarme într-un vârf de plop. TOMA: He! He! asta e și mai gogonată, și mare, cât... cât... MACOVEI: Cât prostia ta. TOȚI: Ha! ha! ha! te-a păcălit, Tomo! MĂRICA (râzând): Cred și eu că l-a ... Ș-am mai fost, oameni buni, pe la curtea lui Lăcustă-Vodă. TOȚI: Lăcustă-Vodă? MACOVEI: Da! Ce? n-ați auzit de el?... un domn mare, cu oaste mare... și cu stomac și mai mare... El mănâncă, mănâncă, de cum se trezește pân’ ce adoarme, și tot nu se mai satură, vecinic flămând și slab. TOMA: Ș-o fi mâncând ... închinați-vă... (Stolnicul intră cu servitori care poartă merinde.) COR(de lăcuste) Trece-aci Lăcustă-Vodă, Dintre domni cel mai flămând. Să-i întindem masă mare, Chiar în drum, cât mai curând. (Așează merindele pe-o masă în dreapta, blide cu mâncări, garafe și potire.) STOLNICUL: Grăbiți, copii, grăbiți... Măria-sa ...
Petre Ispirescu - George cel viteaz
... răpusese pe dânsa. Împărăteasa plecă singură la împăratul. Pe drum, când ajunse la locul de luptă, văzu un băltău de sânge și alături o groapă mare unde erau îngropați oamenii împărătești. Închise ochii să nu vază acea groază și porni înainte, când deodată se pomenește cu doi tâlhari că pun mâna ... și mirându-se de toate celea ce vedea. Se ținea lumea după dânsul ca după urs. Pasămite unde era îmbrăcat ca neoamenii. Dacă colindă o mare parte din oraș, ajunse la o fierărie, și acolo, văzând și buzdugane, intră și ceru să-i dea și lui o sabie și un buzdugan ... alții nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în trei ani, el într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche. Barosul cel mare pe carele nici trei oameni nu-l putea ridica, el se juca cu dânsul. Și toți se temeau de el. Daca își împlini anul, se ... o sabie și un buzdugan, după pofta inimii sale. Împlinindu-se și acest an, stăpânul porunci să-i dea fier și cărbuni. Calfa cea mai mare, temându-se să nu-i ia locul, îi pusese gând rău și căuta cum să facă să-l prăpădească. Îi spuse, deci, că fier este ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... Tănase încapul mesei și la un colț d-l Nae, care acuma devenise îngrijitorul Ciulnițeilor, numai un loc rămase gol. — Ai chemat pe coana mare? întrebă Tincuța pe fecior. — Am chemat-o, cuconiță. Tănase dete dușcă pe gât o sticluță pântecoasă de țuică, din care ar fi băut trei ... mânca de dulce. — Da' ce faci, bătrâno, zise el zâmbind. Baba scăpă furculița din mână, speriată. — A, bată-te potca, mai mare spaima îmi fu... — Mănânci carne, ha? — Poi de, măiculiță, adăugă ea miorlăindu-se din nou, ce să fac, dacă așa vrea Tincuța. â ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 Avatarii faraonului TlĂ de Mihai Eminescu Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut ... a unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot È™i plâns... È›iuit, urlet... suspin È™i un glas mare începu să râdă pin tot haosul de glasuri mici... — O, inamicul meu cel mare... spunea un glas ce umbla prin sală... Piramide È™i temple, oraÈ™e È™i grădini suspendate puneÈ›i contra pasurilor mele... Râd de voi ... al morÈ›ii. Deodată apăru TlĂ ... El zvârlise uÈ™a mormântului după sine, între el È™i lume... faÈ›a sa mare È™i palidă, ochii lui adânci È™i scânteietori, mersul său mândru, talarul negru ce-i curgea în cute splendide de umeri în jos... astfel ... ...
... pe stradele nepavate ale Bucureștilor, ce se trăgeau strâmte și noroioase prin noianul de case mici și rău zidite din care constă partea cea mai mare a așanumitei capitale a României. Tropăiai prin bălțile de noroi ce te împroșcau cu apa lor cea hleioasă îndată ce aveai ... și caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, făceți o uriașă reacțiune morală, o revoluțiune de idei, în care ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, în fine, fiți români și iar români, zise el încet și răgușit. — Cine s-o facă asta? Nu sunt toți ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... această ruină blestemată în care satana își serbează petreceÂrile?...“ Detunarea grozavă veni de sub o spațioasă zidire veche, disÂtrusă de un mare incendiu și din care mai rămăsese numai câțiva pereți și o bucată de acoperiș. Din maiestuosul palat de odinioară ce-a rămas acum ... după ea; apoi rezemându-și ceafa de spetele scaunului își aținti ochii în tavan pierzându-se în felurite gânduri, căci ea era de un caracter foarte ciudat. Părea că natura prin greșeală o făcu femeie în loc de bărbat, pentru că toate apuÂcăturile ei erau îndrăznețe și de o energie ...
Costache Conachi - Visul amoriului
... pe lîngă ea lipsăști, Altă nimic nu dorește decît ceasul fericit, Întru carele să sîmptă că de dînsul te-ai lipit. Ah, Doamne, ce năcaz mare a iubi ș-a fi închis, Dar ce amețeală-i asta de care mă văz cuprins ? Au întunecat văzduhul, ochii mi ... Tînărule, fii cu suflet, căci iată că am sosit.â€� „Nu mă lăsa la peire, stăpîna mea, am răcnit. Ah, ce foc, ce năcaz mare în inimă mi-au întrat, Ce grădina minunată în lumea asta s-au dat ! Ce flori pline de dulceață aici au răsărit, Ah, mirosul lor ... â€� Atîta au putut zice și îndată s-au deschis Zori de ziuă luminoase, cu văzduh de par-aprins. Nu arde însă ca focul, ci foarte deosăbit, Căci aducea răcoreală unui pept înnădușit. O bucurie nespusă în mine să răvărsa Și zefirii cu dulceață spre iubit mă-ntărta. Atunci văzui cu ...
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
... contra unei regule așa de simple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar caută să-și acopere lipsa prin provocarea unor dispoziții sufletești foarte importante în alte priviri, dar nu în cele estetice. Cu toate acestea, patriotismul este în inimile sincere, în afară de orice tendință politică, un simțimînt ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria Limba română în jurnalele din Austria de Titu Maiorescu 1868 Stilul jurnaliștilor români din Transilvania, Bucovina și Banat a ajuns într-o stare ce nu mai îngăduie tăcerea cu care a fost primit până acum. Prin formarea noilor expresii și prin construcțiunea lor sintactică, compatrioții noștri de peste Carpați introduc pe toate zilele în limba română o denaturare a spiritului propriu național, care în întinderea ei de astăzi a devenit primejdioasă, cu atât mai mult cu cât cei ce au cauzat-o și cei ce o continuă nu par a avea conștiința răului, ci răspândesc încrederea de a fi cei mai buni stiliști ai literaturii române. Încă zece ani de o asemenea convingere publică, încă o generație de tineri cu același sistem de expresii, și limba română poate deveni o ruină, nu reparată, ci stricată prin construcții străine fără nici o adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar. Rândurile de față au scopul de a arăta acea direcție falsă a autorilor români din Austria și ...