Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI BUN (PENTRU)
Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 974 pentru FI BUN (PENTRU).
Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele românești:Prefață
... de restituire a vechilor datini strămoșești, scrise într-o limbă care era încă întrebuințată și prețuită pe vremea copilăriei mele. Abia m-aș fi gândit să le dezgrop, azi, eu însumi, din uitare, după așa lung răstimp, dacă nu m-ar fi îndemnat cu tot dinadinsul la această faptă câțiva tineri din Craiova, iubitori de literatură română, printre care, în primul rând, domnii N.P. Romanescu, M. Săulescu ... a fost publicat mai întâi în foița ziarului Românul din 1857 și tras atunci în broșură osebită; Doamna Chiajna s-a tipărit pentru prima oară în Revista Carpaților din 1860; în acest din urmă an, am format din îmbe un mic volum tipărit cu litere chirilice, sub titlul ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
... ndelung statornic; curând îl și azvârle Departe cu piciorul și-l sfarâmă de tot, Căci fără ajutoru-i silința-i un necaz, O trudnică răbdare pentru un rod vremelnic. Din zori de zi te scoală, îmbracă-te, pornește La casă de la casă, spre a te curteni; Așteaptă-n ... îl folosesc; Cinstirea și averea nu liniștesc pe-acela Ce se muncește vecinic de frică și nădejde. Când două sau trei veacuri viața noastră-ar fi, Nu ne-ar părea atâta oamenii de nerozi Văzându-i cum urmează nebunele lor pofte. O mică parte-a vremii vrând să-ntrebuințeze ... înalte; trăiește liniștit, De pravăț având cinstea, silește ne-ncetat Să îndreptezi năravul din alții și din tine. Atunce a ta slavă va fi în veci neștearsă În oamenii de bine. Iar dacă vei muri Neavând un nume mare, și lumea te-a uita Căci n-ai ...
Naum Râmniceanu - Sfătuiri către pămînteni
... nainte să fiți Într-un cuvînt, pîn' la moarte, Laolaltă și uniți. Vă sfătuiesc părintește Chipul, care să-l urmați Trăiți toți moralicește Ca nume bun să vă dați. Cea d-acum împrejur stare Sînguri voi o judecați, Că fără nici o dreptate Vă cunoașteți vinovați. Nu ați grijit pentru mine Nicidecum să mă cinstiți, N-ați cunoscut al meu bine, Nimene să mi-l măriți. Să-nălțase-ntr-unii măria Pîn' la punctul cel ... Căruia era datori, Și cinstea pe cît se poate Pe străini lingușitori. Vedeți acum la ce stare Nemernicia m-au adus, La cea rea dărăpănare Pentru voi, ei m-au supus. Fără nici o judecată Voi cu ei v-ați însoțit, Acum vedeți că dodată Mai de tot m-au pustiit ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!â€� În nopțile cu lună asculți privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o ... scatiu. Să v-o spun. „Cioc! cioc! cioc!â€� se aude de departe. Măcăleandrul zice: — E ciocănitoarea! — Ciocănitoarea, răspunse scatiul, ce-o fi ciocănind mereu? — Caută veverița, îl desluși măcăleandrul. — Veverița? De ce? — Urâți îmi sunteți voi, scatiii, că nu știți nimic. Nu-i cunoști ... alune, și, cum e iscusită, a înțeles ea că-n alune trebuie să fie ceva. Plisc are, slavă Domnului! Craț! iaca și miezul. Bun! Craț-craț-craț, s-a pus pe mâncat. Din ziua aceea venea în fiece amiază să-și ia prânzul. În dimineața când o ... Știi una, frate măcăleandru? Eu cred că tot ce mi-ai spus sunt numai niște vorbe. Ea ciocănește fiindcă suge din mustul copacilor, i-o fi plăcând hrana asta. Măcăleandrul se supără: — Se cunoaște că ești pasăre neisprăvită. S-o fi ...
Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu
... la ei. El nu era de cei ce își bagă botul prin toate vasele. Cât despre oala cu smântână, nici pomeneală nu era să-l fi prins vrodată la ea, ori să dea cu praștia prin bucățelele de friptură de pe grătar. Era un mâțoi cum nu este altul în ziua ... de ce, bag de seamă că în graiurile tale este ceva mierloit. - Păreri, cinstite boierule. Precum vremea închisă zămislește visuri spăimântoase, așa poate că voi fi având și eu peri răi, și te înșeală părerile. - Bine, bine; sfârșaște, precum ai început. - Și așa, luminate boierule, cum îți spuneam, stăpânul meu nu ... de se ascunse în culcușul ăsta. Iară pe mine mă trimise să-i caut inima, și să-i dau în mână pe hoțomana de căprioară. Pentru aceasta am venit la d-ta, și te rog să-mi dai ajutor ca să mă întorc cu ispravă bună. - Măi, da' calendroi mi-ai ... au luat-o la sănătoasa. Mai bine dă-mi un rând de haine, ca să duc stăpânului meu și să poată veni până aici. Cât pentru tălhari, fii pe pace, că va ști el ce să facă ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... amestece sângele Buhteștilor tare ca vinul cel vechi cu cel apos al domnișoarelor strânse și înzorzonate de astăzi? Dar mai bine i se stinge neamul pentru veșnicie decât ar fi lăsat una ca asta! Boierul Iorgu credea în adevăr că-i era dat să nu vadă cununia nepotului său. Într-o zi, ducându-se, pentru ... sub ocrotirea ta? — Măria ta, deie Dumnezeu să am cât mai mulți, răspunse apăsat boierul. — Ai dreptate; știu că-ți pui cuvântul numai pentru cei cu sufletul ales... Și-s puțini, boierule, puțini! adăugă Vodă cu amărăciune, uitându-se la cei de primprejur. Să fi auzit că ai nesocotit povața unui bătrân!... Îndată îți trimitea trăsura și te poftea până la dumnealui. Când te chema, știai ce te așteaptă, dar ... Nu scăpai decât atunci când îți ghicea din ochi că te întorsese pe calea adevărului. Avea un mare dar: îți citea în privire, cum ar fi citit într-o carte. Odată, tot așa, povățuia pe un tânăr; i-a vorbit boierul cât i-a vorbit, apoi, după ... vremurile se schimbaseră. O prăpastie din ce în ce mai mare se deschidea între apucăturile tinerimii emancipate, dragă Doamne, și povețele domoale, dar pline de bun
Vasile Alecsandri - Cucul și turturica
... turturică, Dalbă păsărică! Hai să ne iubim, Să ne drăgostim La nouri, la soare, În frunzi, la răcoare, La stele, la lună Cântând împreună. TURTURICA Pentru dumneata Eu n-aș zice ba; Dar zic și zic ba Pentru maica ta, Că-i bănuitoare Și fermecătoare [2] Ea mi-a bănui De te-oi prea iubi Și m-a fermeca ... te-oi feri Încât chiar de silă, Dacă nu de milă, Tu mă-i îndrăgi Și ne vom iubi. TURTURICA Eu n-aș zice ba Pentru dumneata, Dar cumplit mi-e teamă De cumplita-ți mamă Că-i bănuitoare Și fermecătoare. Decât m-a mustra Că te-oi dezmierda ... Și-n tine-oi cânta Și te-oi săruta. TURTURICA Ba, cucule, ba, Nu te-oi asculta, Porumbacule, Frumușelule, Pestrișorule, Drăgușorule, Știu că mi-ar fi bine Să fiu tot cu tine, Dar maică-ta-i rea, Și decât cu ea, M-oi face mai bine Cu gândul la tine Iconiță ...
... oile începeau să fete, totdeauna el îi aducea pe cel mai frumos dintre mieii priori. Cine știe? poate el... Da! de dragul ei el ar fi fost gata să facă orișice. Ar fi dorit să știe unde-i și ce face, și cum e, și ce gândește, ar fi dorit să-l vadă și numai să-l vadă. Scormon se ridică cu labele pe umerii ei. — Scormon! strigă ea înduioșată, apoi îi cuprinse ... vină a zice vrun cuvânt. Ceva mai târziu, Sanda iarăși măsura lungimea gardului cu firul în mână, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Scormon era culcat la vârtelniță, purtând capul în urma fetei, pe care și-o alesese stăpână. Ea se apleca totdeauna când sosea la ... muma, cheamă toți, dar e zadarnic. Astăzi, mâine și poimâine: s-a dus Scormon. Cine știe unde? — Păcat de câinele acela! Era bun la casă, grăi naica Marta. Sanda s-ar fi bucurat că a scăpat de el, însă îi părea c-a rămas satul pustiu. II Trei văi și trei dealuri: cale ... ...
Grigore Alexandrescu - Prieteșugul și amorul
... ncetare, De amor povățuite: Te-mpresor cu mulțumire, Fiecare ți se-nchină, Și amorul cu mâhnire Te privește și suspină. Dă-le, dă-le ascultare; Pentru tine adunate, Poezii și proză Sub colore de mirare, Vor ști lumea să-ți arate. Până n-ajungi timpul rece, Bucură-te de natură: Apoi ... întristată, Grațiile s-ar desprinde Când odată și-or lua zborul Tinerețe, bucurie, De-i pofti atunci amorul, L-om numi o nebunie: Îți voi fi prieten, frate, Îți voi fi
Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune
... care a intrat și întreabă de domnul Tomița este domnul Iancu Bucătarul. E un om ca de șaizeci de ani; dar cam prea trecut pentru vârsta lui. A și pătimit multe. De mic, fiind copilul unui rob, bucătar vestit pe vremea lui, a învățat arta culinară ... din prăvălie i-aduce o țuiculiță. — D. Tomița n-a venit? întreabă coana Zamfira. — Nu, răspunde d. Iancu. — Unde-o fi umblând?... Zicând astea, scoate din sân o legăturică, o pune pe masă, o ține cu mâna dreaptă și cu stânga o dezleagă. Din legăturică scoate ...
Alexei Mateevici - Tovărășiile de cultură pe la sate
... câți sunt?). Dar numai păcat că azi tot vorbe și vorbe și altă nimic. — Apoi, nu se poate așa să se facă toate deodată. Pentru ca să ni îndeplinim dorința, trebuie mai întâi vreme ș-apoi lucru. — Da eu socot că dintâi trebuie să lucrezi ș-apoi vremea îți ... lucrul tău. Dar dacă tot te porți numai cu vorbele, apoi departe n-ajungi. Da eu, după mintea mea asta proastă, chitesc așa că ar fi bine ca acei de-și bat mult capul de școala moldovenească să se strângă la un loc și să ne învețe pe noi, moldovenii iști ... în ajutorul școlilor poporane, răspândind cultura în mijlocul sătenilor de toate vârstele. La noi în Basarabia ele în adevăr ne pot sluji de mijloc și pentru dobândirea învățăturii în limba părintească, fiind alcătuite din moldoveni cu dragoste pentru binele obștesc. Preoții, învățătorii și alți oameni luminați de la țară pot să-și deie răsunetul lor acestei dorințe, ieșită din însăși inima norodului. Ei ... o lărgime tot mai mare în toate cererile vieții de azi. Asemenea tovărășii fără îndoială ar putea să se prindă tare la țară, unde ar fi