Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE STAT
Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 1394 pentru DE STAT.
Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari
... ceriul de pămînt, Așa ei de cei mici sînt. Toți trîndavi, toți lenevoși, Nestatornici, furtunoși, N-au ei fapte bărbătești, Toți au minți copilărești Toți de mititei iubesc Lucruri care nu cinstesc. Toți, de cînd sînt băieței, Înclinează lîngă ei Oameni care-i lingușesc, Care-i laud' și-i slăvesc. Totdeauna cei mari vor Să aibă-n casele lor ... i întîlni vor, Aștept pîn' săli, pîn' pridvor La toate oricum voiesc Pe cei mici îi învîrtesc. D-au cu cei mici socoteli, Fie cît de bagateli, Îi port sărmanii de nas, Pînă de urît le las. Toți acei mari și bogați Sînt foarte nerușinați. Toți mint, jur, făgăduiesc, La nevoi cînd îi găsesc. De loc virtute nu au, Pe minciuni jurămînt dau Cînd au trebi, sînt în nevoi, Supun p-ăi mici ca pe boi ; Li se jur, făgăduiesc ... pierdut. Nu știu că sînt mincinoși, Șireți, diplomaticoși, Și că cunoștința lor Este scurtă pă picior. Nici prieteșug păzesc, Nici rudenia cinstesc. Și cei mici de mii de ori De le-ar sluji cu sudori, Odată d-au șchiopătat, Toate alte s-au uitat. La ei nu e adevăr Nici măcar cît vîrf ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
... facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ... pârlite. - Lomiliev, ai văzut tu pe țarul? Cazacul făcu trei cruci și răspunse: - Da, l-am văzut peste Dunăre. Era ca un sfânt, ca moaștele de la Kiev. - Dar pe Țarievici? - Și pe Țarievici... se uita parc-avea un nor sub sprâncene. - De ce? - O... era mâniat... ți-era frică să-l privești drep în ochi. - De ce? - Dumnezeu știe... - Dar pe marele duce? - Pe care? Lomiliev începu să râză, apoi se închină șoptind: „Bogu! Bogu!â€� Și începu să ne ... mal. - Și p-al doilea! strigă marele duce. - Să trăiești, batiușca Kneaz! răspunse cazacul. Un alt soldat încălecă p-al doilea cal. Marele duce bătu de trei ori în palme. Cazacul ajunse cel dintâi. Marele duce bău un pahar de
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... limpede și frumos, la ai lui și pentru mai departe urmași. Drept un simplu document, ca oricare altul, și fără altă pretenție - așa apar rîndurile de mai la vale. BUCUREȘTI Tipografia ziarului "Adevărul" str. Sărindar, 11 1907 Capitolul I Europa era deprinsă de atîția ani să știe că tînărul Regat Romîn e cel mai solid element de civilizație între Statele balcanice, iubitor de pace și bună înțelegere, atît în relațiile claselor sale sociale, cît și în relațiile internaționale, - un Stat de ordine par excellence. Anul trecut, și-a serbat acest tînăr Regat patruzeci de ani de domnie pacinică și glorioasă a înțeleptului său suveran; ca o încoronare a operei de progres săvîrșit în acest timp, el a făcut o frumoasă expoziție jubiliară, care a repurtat atîta succes față de representanții Europei civilizate. A fost un adevărat triumf al muncii și al păcii; Regele a avut de ce să fie mîndru și fericit. Firește dar că recentele răscoale ale maselor țărănești, cari au luat proporțiile unei hotărîte revoluțiuni teroriste, aproape ale unui ... între realitate și aparență, între ființă și mască. ... Țara romînească este o țară aproape absolut agricolă; cîteva începuturi
... împarți un pai la doi boi. Și că Cu ce dascăl lăcuiește Așa carte-alcătuiește. Așa e lumea asta: Rîde om de om și dracu de toți. Dracu rîde de porumbe negre și pe sine nu se vede. Gura lumii numai pămîntul o astupă. Fiecare să leagă unde îl doare. (Spun c-a fost ... Omul prost din vorbuliță Și nuca din ușurință. Pentru că Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. Om în trup destul de mare Și minte de copil are. Știe vorbe să îndruge Parcă tot la țîță suge. Știe ca calul prost Să ia hamul de rost. E bătut la cap Tocma ca un țap. Știe sfătuiri să dea Cît știe și baba mea. Ar vrea să facă și el, Dar ... pune tărîțe într-însa, Și cu amîndouă intrînd el în casă Le puse-nainte pe pat fără masă. Ei, văzînd aceasta, îl întreb dodată: — De ce ne pui aste înainte, tată? — Poftiți, — el răspunse — că vă dau eu încă, Boul și măgarul de aste mănîncă. Iar ei începură-n ochi să se privească Și unul ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a spus de atâtea ori că e un fenomen literar straniu, o apariție unică în literatura modernă. Putea oare acest poet să aibă imitatori de talent?... Ca să fie viabilă, poezia coșbuciană de după Coșbuc trebuia să purceadă măcar în parte din complexul acelorași condițiuni multiple și excepționale, cu neputință de regăsit de două ori în același veac. Și nu e nevoie să străbatem șirul de cauze până la nebuloza primitivă, ca să ne dăm seama pentru ce melancolicul și timidul dezrădăcinat care a fost Iosif nu putea să ... e privit, sub un unghi de eclipsă, ca un satelit în orbita luminoasă a maestrului. Iosif n-a fost un poet de talia celor mari, dar a fost din aceeași familie. Între el și oricare dintre liricii de elită nu a fost deosebire ca între opaiț și lună, ci între stea și lună: o scânteie, dar o scânteie de foc ceresc. Poezia pentru el a fost o mângâiere, versul — o necesitate. De ...
George Topîrceanu - Acceleratul
... George Topîrceanu - Acceleratul Acceleratul de George Topîrceanu Peste fagi cu vârfuri sure A căzut amurgul rece. Înserarea mută trece Furișată prin pădure. Spre apus abia s-arată Printre ... Reci și palide-n senin Se ivesc deasupra stele. Și deodată, dintre dealuri Se desprinde larg un zvon Depărtat și monoton, Ca un murmur lung de ape Revărsate peste maluri... Crește-n luncă, mai aproape, Umple văile vecine De răsunet mare... Vine!... Fulger negru... trăsnet lung Dus pe aripi de furtună, Zguduind pământul tună, Zările de-abia-i ajung... Parcă zboară, Parcă-noată. Scuipă foc, înghite drum, Și-ntr-un valvârtej de fum Taie-n lung pădurea toată... A trecut... Dinspre câmpie, Vuiet greu de fierărie Se destramă în tăcere... Scade-n depărtare... Piere... Iar în urmă-i, din tufișuri, De prin tainice-ascunzișuri, Se ivesc pe jumătate Păsărele ciufulite, Alarmate Și-ngrozite: Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?... Ciripesc cu ...
George Coșbuc - Coloana de atac
... Noi n-am mai fi ieșit din văi. Și-așa cu-ncredere vegheată Noi răsărim pe deal deodată. Ne văd păgânii, sar pe zid, Potop de foc spre noi deschid. Dar noi prin foc o rupem iute, Crezându-ne pe sub redute. Și nu eram! Vedeam de sus Că altfel e de cum ne-au spus, Că pân-acolo-i lungă cale, O râpă-n drum și-adânca vale. O clipă ca-mpietriți am stat; Maiorul însă ... ș-amar, Ne batem ca-n pierzarea minții, Cu pumnii dăm, mușcăm cu dinții, Și piept la piept ne zvârcolim, Străbatem repezi și răzbim. Închid de veci nizamii gura, Iar noi îi dăm pe râpi de-a dura. Ieșim apoi, ca duși de vânt, Pe fața negrului pământ. Pe lături ne-ntărim șireagul: Și iat-un căpitan cu steagul În fruntea noastră drum făcu: Ura, băieți, acu-i ... fu. Căci s-adunau păgânii gloată Și-un om era reduta toată, Și-ntregul parapet un fes, Atâta se-ngloteau de des. Cădeam ca frunzele de brumă, Iar sângele curgea cu spumă. Nici loc să stai, nici drum să treci Și fum ...
Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau şi Horaţiu Poema didactică după Boileau și Horațiu de Nicolas Boileau traducere de Ion Heliade Rădulescu , 1836 Lasă-ncolo, nu mai credeți c-un autor fiecum, Scârțâind numai la versuri, spre Parnas să-și facă drum, Dacă din ... luați. Un stil repede și iute, care curge tot rimând; Minte nu prea manifestă, judecată neavând. Fără-a pierde stăruirea, cu încetul naintați, De mii de ori fapta voastră revedeți și cercetați; Neteziți fără-ncetare și iar o mai neteziți, Ștergeți, lăsați câteodată, uneori adăugiți. Puțin este într-o faptă unde ... mijloc. Arta stă-n perfecțiunea amănuntelor deplin Și-n proporția cerută părților ce se combin. Și cuvântul niciodată nu meargă-a se depărta De câte vrea ca să spună, vorbe cu zvon a căta. Pentru versurile voastre voi de public vă sfiiți? Critic aspru ce nu iartă voi înșivă să vă fiți. Ignoranța e făcută singură a s-admira; Amici buni v ... bucurie,-l vezi saltă, de tinerețe plângând; El de ...
Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau şi Horaţiu Poema didactică după Boileau și Horațiu de Nicolas Boileau traducere de Ion Heliade Rădulescu , 1836 Lasă-ncolo, nu mai credeți c-un autor fiecum, Scârțâind numai la versuri, spre Parnas să-și facă drum, Dacă din ... luați. Un stil repede și iute, care curge tot rimând; Minte nu prea manifestă, judecată neavând. Fără-a pierde stăruirea, cu încetul naintați, De mii de ori fapta voastră revedeți și cercetați; Neteziți fără-ncetare și iar o mai neteziți, Ștergeți, lăsați câteodată, uneori adăugiți. Puțin este într-o faptă unde ... mijloc. Arta stă-n perfecțiunea amănuntelor deplin Și-n proporția cerută părților ce se combin. Și cuvântul niciodată nu meargă-a se depărta De câte vrea ca să spună, vorbe cu zvon a căta. Pentru versurile voastre voi de public vă sfiiți? Critic aspru ce nu iartă voi înșivă să vă fiți. Ignoranța e făcută singură a s-admira; Amici buni v ... bucurie,-l vezi saltă, de tinerețe plângând; El de laude-n tot locul te încarcă bucuros Nicidecum n-are-adevărul ast aer impetuos. Dar amicul ...
... de-aice acum numai s-au dus; De astăzi dimineață un milion mi-au spus. Văzând că nu-i alt chip mai sigur spre scăpare De guralei așa nesuferit de mare, Eu înadins cu trebi m-am și însărcinat Și-așa abia-abia de dânsul am scăpat. ZOIȚA Cucoană, cum de n-am și eu ceva crezare, Când zic că dumnealui tăcere nici nu are, Spuind necontenit și vrute și nevrute La cei ce au păcat ... o slăvesc, Nădăjduind curând soție s-o numesc. Și întru adevăr, boier așa ca mine, Pereche orișicui la socotință vine. Dar eu am auzit ceva de Nouleț! Îmi pare însă greu să mă alăturez C-un om așa de mic și foarte neștiut, Ce nu-i prin casă mare la nume cunoscut. De dânsul nu mă tem nici cât de puțintel. (Se uită spre ușă). Dar cum s-au nimerit de vine singur el! ZOIȚA Apoi fiindcă eu acum sunt de prisos, Mă duc, lăsându-te la gură sănătos. (Se duce.) ÎNFĂȚOȘAREA IV POSTELNICUL ȘI AGA NOULEȚ NOULEȚ (într-o parte) Se vede cum că nu ... că nu-i bun ...
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline