Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE
Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 2473 pentru DE PE.
... stat Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată. Așa din vorbă așezată Gemu cu glasul înfundat; Apoi cu mâinile-amândouă Și-a rupt cămașa de pe el — Flăcăii spun, dar nu la fel; Dar drept e cum vă spun eu vouă. Că vâjâia vârtej de vânt, Pe când vorbeau: plecase răul! Și undele-nghițind flăcăul L-au ridicat de pe pământ. Și se făcu-n văzduh roșeață Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut — Băiatul meu era pierdut Când s-a mai ... Ce-a fost apoi, pământul știe; Dar spui ce-am auzit și eu — Că l-au văzut fugind orbește Se jură vameșul, de-i ceri, Și doar el nu-i copil de ieri Să nu-nțeleagă ce vorbește! —„Venea ca un nebun spre rău. Din jos de pod! Și cu mirare Eu stam să văd ce gânduri are, Că-n vad e apa până-n brâu. Pe mal s-a desculțat în grabă, Trecând prin râu. L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind ... Necuratul treabă. ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... surugiu. Fără a mai sta mult la gânduri, dete bici cailor șiplecă, lăsându-și vizitiul în noroi. Când ajunse în oraș, se înnopta de-a binele. Casele lui erau așezate în mijlocul unei curți mari. Le cumpărase, ca pe tot ce cumpăra, de ocazie, de la un boierscăpătat, Costache Merișescu, și le schimbase, le meremetisise, astfel că erau acum cele mai frumoase din târg. De îndată ce se auziră clopotele cailor, slugile ieșiră toate, ca de obicei, întru întâmpinarea boierului. Când îl văzură singur, fără vizitiu, cu fața înnorată, nu îndrăzniră să-i zică nici pis, ci se apucară să deshame ... rămase gol. — Ai chemat pe coana mare? întrebă Tincuța pe fecior. — Am chemat-o, cuconiță. Tănase dete dușcă pe gât o sticluță pântecoasă de țuică, din care ar fi băut trei inși, și după aceea o puse pe masă cuzgomot, pocnind din limbă. Apoi luă cu degetele două măsline, pe care le aruncă în gură, una după alta. — Da' nu vine mama, Costeo? — Vine, boierule. Chiar acușica am poftit-o. Tănase se sculă ... o cheme, era șimai rău, fiindcă bărbatul său devenea ironic, așa cum știa el. — Nu vă deranjarisiți, vă rog... să nu vă piară pofta de
... a strâns la piept, pe ochi l-a sărutat Și-a zis, privind cu drag în ochii lui: Tu ai ceva pe suflet și nu-mi spui! Parcă te temi că-ți mustru gândul tău, De ce nu-mi spui? Nu vezi cât ești de rău! Și ea plângea, cum plânge fiul mic, Și-a plâns și el, și n-a răspuns nimic. Să-i spuie ... voi iubi, Să fiu iubită! Vreau să știu cum ești, Eu cer un sirigur semn, că mă iubești! Și el s-a îngrozit de-acest cuvânt! Ea-și bate joc de ce-avea el mai sfânt, Și, ca d-un demon, el s-a rupt de ea, Dar o iubea nebun, el o iubea Mai mult acum fără-nțeles Vorbea cu sine, și gemea mai des; Și se-ngrozea de gândul că-ntr-o zi Această fată-l poate birui. Să-și piardă mama-n chip atât de laș, De doua ori să fie ucigaș! Și-a doua zi s-a dus și-a întrebat ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... iubește și căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări și de-a urla în toată voia. De-acolo vine și vorba, cunoscută în toate țările locuite de români, și care se adresează aceluia ce-și ingăduie prea multe libertăți în public: — Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...? Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău ... viața lui e grea, și el nădăjduiește mereu că cineva va veni poate odată să-i arate cum ar putea să muncească mai cu folos pe îndărătnicul lui de Bărăgan. Visări, gânduri, înălțare și pântec gol, iată ce dă gravitate omului născut pe Bărăgan — această pustietate care ascunde apa în străfundul ei și unde nimic nu răsare de la sine, nimic, în afară de ciulini. * * Nu e vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele îl tund în seara
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... părul meu cest înălbit... Deci cât au strălucit luna cu razele mângăioasă, Am șezut pe pragul porții, rugând-o ne-ncetat Să-i fie milă de mine și de-a sa maică duioasă. Însă răsunetul numai ruga mea au repetat; Iar când după miezul nopții luna se întunecară De negurile cernite ce se ridica din vâi, Eu mânios pe Gafița că cumplit mă defăimară Și plângând cu de foc lacrimi acest fel o blestemai: "Dumnezeu îmi este martor de scârbă și de necinste Ce mi-au pricinuit fiica nevrând a mă mai vedea; Apoi dar mă jur pe lege și pe-aceste lacrimi triste Că fiica ce mă alungă de-acum nu este a mea. O, Doamne, tu-i răsplătește cu a ta dreaptă urgie Ca însumi să văd cu ochii ... ridicând-o, bătrânii au intrat-o în căsuță, Încălzind cu a lor piepturi trupul degerat și ud; Ș-ațâțând focul o ține tatăl pe a sale brațe, Și iată că ea învie la pieptul tatălui său; Dar amețeala de moarte orbindu-i ochii cu ceață, Nu cunoaște pe-al său tată după așa leșin greu, Și zice cu umilință: “Oricine ești, om bun, du-mă ...
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... un tres aimable fonctionnaire de la republique, autor de nuvele și de critici literare remarcate. În paginile domnului Laujol, cultul artei se amestecă cu grija de realitățile vieții, care arată pe omul de experiență. De pildă, într-o nuvelă du meilleur style Don Juan mărturisește că fericirea se găsește numai în căsătorie și în viața regulată. Hotărât, dl Laujol nu ... livres»4. Echilibrul și bunul-simț sunt valori invulnerabile, desigur; ele garantează omului mulțumiri curate și potolite. Și totuși!... Să acuzi, cu așa stăruitoare strictețe, pe un om că e inconsecvent și lipsit de măsură în ce? În corespondența lui intimă și în conversație cu prieteni! Nu-i asta o strașnică lipsă de măsură, dictată de o oarbă antipatie? Numesc burghez, scrie Flaubert, pe acel care gândește josnic. Iar ideile specifice burgheziei, cu care se lupta artistul romantic, el le rezumă astfel: de la orice actriță au ajuns a cere să fie mamă bună; artei i se cere să fie moralizatoare; filozofia să fie pe înțelesul tuturor, știința populară și viciul decent. Iată o gândire care nu-mi pare nici incoerență, nici istorie falsă. Și când Flaubert cere artistului să ... ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
... Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire Epistolă către Voltaire de Grigore Alexandrescu Din ziua când am citit scrisoarea către Horace, Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea, Și să-ți pornesc un bilet lucrat în fabrica mea. Dar auzeam că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit ... făcut. Altfel e-n țară la noi: noi trebuie să formăm, Să dăm un aer, un ton, limbii în care lucrăm; Pe nebătute cărări loc de trecut să găsim. Și nelucrate câmpii de ghimpi să le curățim. Aș vrea să poți să-nviezi, o zi numai să trăiești, Parnasul nostru să-l vezi, apoi să ne mai vorbești ... că suntem neam latinesc, Ar vrea să nu mai avem nici un cuvânt creștinesc, Și lumii să arătăm că nu am degenerat; Altul ce scrie pe șleau ca preotul de la sat Zice că e deslușit, se crede simplu; iar eu Mă trag deoparte, privesc, și scriu cum dă Dumnezeu. Cu toate-acestea luăm titluri ... de mari autori, Dăm sfaturi și osândim, ne facem legiuitori, Ne credem pe ...
Ion Luca Caragiale - Un artist
... înțelesul cel mare și singurul— armonia... De aceea, bărbierii, ca toți artiștii, iubesc așa de mult pasările cântărețe. Sub puful aripelor palpită un sânge atât de cald! Sufletele acelea mici știu să arunce lumii așa de bine aceea ce primesc de la dânsa! Noaptea de iulie, și pădurea cu mirosul ei înviorător, cu atâtele-i umbre de frunziș, cu atâtele-i lumini, de sus de la razele răcoroase ale lunii, de jos de la licuricii neastâmpărați, și mișuiala discretă a insectelor prin păiș, și răsuflarea femeii care se lasă s-o plimbi alene pe poteca umedă de rouă... toate-toate sunt în romanța mistică a privighetorii... și psalmul triumfal al ciocârlanului este sublimul răsărit de soare pe șesul neundoiat al Bărăganului! Să lăsăm însă astea și să venim la artistul meu — bărbierul care mi-a ras întâi barba și ... cari-i deprinsese la beție, și încă beție de alcool, fiindcă le dedea boabe și grăunțe zăcute-n rom. Am văzut într-o dup-amiaz de vară, în fața prăvăliei, pe desfrânații aceia beți turtă, făcând mustră și defilând soldățește, ca doi muscali
... cu degetul muiat, paginile unse aăleî unui manuscript grecesc de astrologie zugrăvit cu cercuri și figuri geometrice roșii. Literele începătoare ale fiecărui capitol erau ca de tipar și roșii... Ce căta el în acea carte? Adesea nimerea între foi zăloage de mătase cadrilată ori verde, acolo-și oprea privirea mai multă vreme, apoi iar întorcea și scria cifre pe o hârtie, însă bisericește — adică cu slove; o tăcere adâncă era în cămară și numai pana cea veche de gâscă scrâșnea pe hârtia vânătă și grunzuroasă ori suna izbită de călămările pline c-o cerneală cleioasă și oțetită. În urmă el închise manuscriptul vechi, plin de note marginale scrise foarte mic și legat în pergament; îl aruncă cu nemulțumire peste o claie de cărți și-și netezi barba cu expresia unei profunde neîndestulări cu sine însuși. Moș Iosif avea un defect foarte mare. Cu o măiestrie rară el ... oamenii moderni, ori ar fi crezut în superioritatea lor spirituală. Cu drept cuvânt presupunea cum că ei nu au decât lustrul exterior al unei culturi pe care nici n-o înțeleg, nici nu știu s-o reprezinte — toți acești oameni tineri erau atât de deșerți, atât de ...
Alecu Donici - Elefantul în domnie
... Alecu Donici - Elefantul în domnie Elefantul în domnie de Alecu Donici Cine-i tare și mare, Dar minte nu prea are, Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie. Pe elefant l-au pus în codri la domnie, Și de pe neam ei toți, De la străbunii săi până la strănepoți, Au îndestulă minte; Dar este rar acel preafericit părinte Să-i iasă buni copiii toți. Și elefantul meu, oricum ... blând și plin de bunătate Era, cât nu se poate. Și iată că la domn au dat bietele oi O jalobă, zicând că "lupii răi pe noi De tot ne jecuiesc". — Tâlharii, varvarii, da cum de îndrăznesc! Au zis duiosul domn. Iar lupii se-ndrepta Și-așa urla: — Măria ta! De noi nu te-ndura, Căci singur ne-ai fost dat poruncă astă-iarnă S-avem cu toții blană. Iar oile pârăsc, c-așa sunt învățate ... n-am luat mai mult decât pielcea de frate. — Atâta! domnul le răspunde, Să știți că strâmbătăți la mine nu-ți ascunde, Vă hotărăsc de-acum de
Andrei Mureșanu - Eremitul din Carpați
... Andrei Mureşanu - Eremitul din Carpaţi Eremitul din Carpați de Andrei Mureșanu Pe munți, de unde neaua cu greu se dezlipește, Întocma ca și mușchiul de vechiul său copaci, Pe unde om cu suflet atunci numai pășește Când oarba soarte-aduce vrun vânător ghibaci; Aci, săpată-n pietre, se află-a mea chilie ... de zile, ce nu știu de săcuri; Pe unde primăvara cu multă maiestrie Așează-ale lor cuiburi ulii, șoimi și vulturi. Un pat, un vas de apă, măsuța mea pătrată, Pe dânsa tubul magic, de care mă servesc. Cu-aceste scule simple se află mobilată Căsuța mea de munte în care locuiesc. Eu n-am fugit de lume c-ar fi prea păcătoasă, Cum fac părinți și mame ce intră-n monăstiri, Ducând vieață aspră, nu însă virtuoasă, Că-n lume e ... a merge sigur pe drumul început. Pruncuțul mic de zile se-mpiedecă și cade, Se vaietă și plânge, se trage-ncetișor; S-apucă cu iuțeală de verice palisade, Să-și afle numai scopul de-a merge pe picior. Popoare sugrumate se luptă cu tărie A rumpe jugul aspru și mult apăsător; Prin aste însă cheamă asupră-și o mânie A ...