Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CE
Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 3689 pentru CE.
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna
... reușire! Sufletele noastre nu s-au îndoit Și credința dulce le-a dumnezeit. Nimene nu poate dimpotrivă-a zice Dintre generalii ce se află aice!" Astfel zice bravul. Toți se bucurau. Domnul și boierii singuri ascultau. Regele întreabă: — ,,Doamne, ce durere Inima-ți înclină astfel spre tăcere?" Vlad atunci răspunde celor adunați — ,,Eu sunt de părere luptă să nu dați! După multe păsuri și ... vă-nșale! Robi ai fericirii cei materiale, Genovezii încă nu se cumpănesc Între fala dalbă și-aurul turcesc. Să nu cereți fapte nobile, mărite, Limbilor ce-s date speculei josite! Inimile voastre cată generos; Dar tot ce-i din inimi poate fi frumos? Inima ce simte fără-nțelepciune, Simte dimpotriva lucrurilor bune!" Huniad se scoală, strigă contra sa. Cu focoasă vorbă ce vorbește-așa — ,,Ungurul nu fuge dinaintea morții! Tu, române doamne, ții pe dreptul Porții. Tu trădezi creștinii, cuvântând așa!" Cu virtute-antică domnul asculta ... l-a lui plecare, Regelui Lehiei zice cu-ntristare — ,,Dacă soarta, sire, mintea ți-a-nvelit, Ca să te zdrobească, fie ce
Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii
... Inima română însă nu răcește Dorul biruinței o însuflețeste. Turci mai mulți s-adună... prin români fac cale. Oastea noastră pierde tunurile sale. Ca torent ce cură după vijelii. Află bariere peste lungi câmpii, Își oprește cursul, geme, se lățește, Apoi cum abate lanțul ce-l oprește. Fuge peste luncă, gros spumând, turbat, Urlă, greu îneacă câmpul depărtat. Astfel otomanii se revărs nainte, Oripeunde calcă, seamănă morminte, De creștine corpuri ... a te lupta!" Astfel zice domnul și spre pașa zboară. Pașa ține-n dreapta sabia-i ușoară, Iar în mâna stângă ține steagul sfânt Ce se desfășoară legănat de vânt. Caii lor în salturi zboară și s-opresc. Armele, lovite, scântei și lucesc. Lupta este scurtă. Sub o lovitură Pașa ... presus de lut, Temerile morții rușinos amut. Sabia română scânteie p-aramă. Kirali din tunuri pe nemici sfăramă. Avangarda turcă fuge rușinos, Calcă p-ienicerii ce combat fălos. Cei mai mulți dintr-înșii către pod s-adună, Se strivesc, pierd șartul; arma noastră-i tună. Iar în amețeală singuri se-ntr ... îl scapă, dar pe coasta lată Armia turcească fuge sfărâmată. Astfel se zărește peste-un moșoroi, Alergând furnice după repezi ploi. O, Sinan! trufia-ți ...
Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul
... dulcea mea. Între păru-i negru strâns în cosițele Albele camelii se pierdeau plăcut Cum prin geana nopții, depărtate stele Scântei un minut. Fiecare sunet ce-orologiul vărsa, Sufletu-mi, lovindu-l, crud îl fărăma, Astfel sună-n inimi orice lovitură De ciocan pe cuiul tristului sicriu Unde se întinde dulcea ... Se-ntrista tăcută, se punea sfioasă Lâng-un clavecin. Mâinile-i p-octavuri se jucau ușor Deșteptând lugubre sunete de dor. Ochi aprinși de flacări ce-i îndivinau, În născânde lacrimi dulce se scăldau. Ca plăpânda rouă peste-o rozioară Ce la zori deschide grațiosu-i sin, Rătăcea surâsul p-a sa buzioară Cu purpur divin. Sub orice mișcare, formele-i lumești Răspândeau tezauri ... cu-aceste vorbe-ntristătoare, Dureros suspin ,,Dacă și cerul încă-a voit Ochii-mi d-acuma să nu mai vază Chipul tău dulce ce mă-nviază, Decretul soartei fie-mplinit! Uită-mă-ndată! La ce vei duce Cu tine dorul unei simțiri Din care nu știi decât trudiri Și niciodată farmecu-i dulce! Vai! Pentr-un suflet ce s-a zdrobit, Uitarea-i floarea vindecătoare, Floare ce ...
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)
... cer a ta credință, Al tău dulce jurământ." — ,,Fugi! și peste piatra-ți rece Candele voi atârna; Mândre flori voi semăna, Încât cela ce va trece S-a opri și-a lăcrima!" — ,,Oh! nu! Eu voi, drăguliță, Lângă tine să trăiesc; Mi-este frig ... rău! Pe-a mea inimă răpită Alta-nclină capul său." — ,,Nu-ți mai sunt eu dragă ție, Viața sufletului meu? Ah! dar ce ți-am făcut eu? Doamne, doamne, spune-mi mie Care fu păcatul meu? Dar tu plângi, o, mândrioare? Ah! tu plângi? mai zise ea. Pentru ... să nu-ți mai grăiesc Vorbe aspre și amare, Lucruri care te mâhnesc? Vino, vin'; să ne cunune, Drăgușorul meu bărbat! Ah! tu nu știi ce-am răbdat, Al meu mire drag și june, Să te văd tot depărtat! Când gândesc că o femeie Capul ei și-a odihnit ... scumpul meu bărbat! Vin', căci ora a sunat, Să trăim d-aci-mpreună În al mormintelor pat. Vin', căci umbrele se-ndeasă... Vezi? ce bine m-am gătit! Cum mi-e părul împletit! Vezi ...
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... de tăcere a tristelor mormânturi În care tot adoarme, plăcere, lungul chin; În care numai pasul fantasticelor vânturi Deșteaptă un suspin. Unde vântul ce omoară Nalță munții de nisip, Ce pe fiecare oară Schimbă forma, se risip. Dar luncile deșarte atât sunt de mărețe, Atât de melancolici, cât ochiul privitor, Ce cată tinerețe, Se-nturnă să ascunză o lacrimă de dor! IV Dar ziua se abate. — Pe undele pălite A mării de nisip ... Aceste turme sclave se luptă cu turbare Să-nvingă în robie alți popoli neînvinși! Oh! nu mai e speranță d-această omenire! Tu, dulce libertate ce lumea-ai amăgit, Ori nu ai fost tu oare decât închipuire?... O, popol, încetează d-a cere-o fericire Pe care nu știi ... pașii lor pământul în doliu s-a-nvelit. Dar ei chiar se strecoară și-n urmă nu rămâne Decât o suvenire de dor ce a pierit. Dar cine e eroul a cărui strălucire Pe toți a întrecut? Soldații lui sunt palizi de lungă ... ...
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
... mine, “Din cei iubiți; ca mâine și dânsul va zbura. “Și dânsul se va prinde în tristele ruine, “Ca stolul de iluzii ce-atât mă-nconjura!â€� Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!â€� Desigur, aste vorbe le-a învățat vreodată De la un om de ... soartă blestemată, Nu mai putea să spere în lume: “Niciodată!â€� Trăsei, în a lui față, un scaun și-ncercai Să aflu ce-nțelege o pasăre ciudată Și slabă, și stingheră, și tristă, fără grai, Printr-un refren ce vecinic răsună: “Niciodată!â€� Nu-i mai vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau Și cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau. Și ca ... i aflu gândul, am stat în nemișcare Pe scaunul de plisă, albastru-violet, Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet, Lumina sepulcrală din lampa suspendată, Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!â€� Atunci oftai mai liber, părea că prin văzduh Plutește ca parfumul, al îngerilor duh; “Oh ... du “Acolo unde Pluton, azilul îți dădu. “Un fulg să nu rămână din carnea-ți blestemată, “Să-mi mai aducă-aminte minciuna
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu
... lumii plămădeală, Iar vecinicia-ntemeiat-ai În Sine, spre a noastră fală. În Sine toate împlinind, Din Sine vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și-i fi în veci mărit. Un rând ... mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, Dai moarte celui ce-a trăit. Scântei, ce risipite cad, Sunt stele ce le-ai semănat. Ca-n dimineți, de soare pline, Omătul lucitor se cerne Prin aerul curat al iernii, Așa-s luminile sub Tine. Lumini aprinse ... Văzduhuri, ceruri arzătoare Și focuri larg luminătoare În fața Ta-s întunecime, O picătură-n mări căzută Îi cerul pus în rând cu Tine, Dar ce-i chiar lumea cea văzută Și ce-i ființa mea în sine? Căci toate-ntinderile lumii Roșii — întunecate, de floarea sângelui. De-un milion de ori mărite Și spre îndeplinirea lumii ... firea, Îmi spune gândul meu cel mic, Mi-arată voia și simțirea: Tu ești — deci nu-s eu un nimic. Sunt părticică din zidire, Ce ...
... Unei copile De ce fugi, copilo, de mine? Obrajii tăi, rumeni ca tine, Aprinși par de rumeni și plini, Ca rozele vara-n grădini. De ce fugi? Am crețe pe frunte, Am plete rari și cărunte? Ca părul tău alb de ninsori, Nu-i alb nici un crin între flori. Sunt ... roza lipită de crin? IV Am scris vecinei mele Să știe că mi-e dragă, I-am scris o față-ntreagă, Dar n-așteptam răspunsul Ce bună-i dânsa totuși! Pe când răsăreau stele, Frumoasa mea vecină Citind ce-am scris, p-ascunsul A râs de milă plină Ce bună-i dânsa totuși! Și ca să nu cred doară Că nu-i sunt drag, stă gata Răspuns să-mi deie fata, Dar cum? Ea ... mi dea din gură Prea bună-i dânsa totuși! V Aperi tu cu mâna tare Pe pilotul dus pe mare, Venus tu! Dar pe-acela ce-ți servește, Pe-un poet care iubește Pe el nu! Las pilotul! Căci din apă Undele cu timp îl scapă, De-i bărbat. Venus! Apără ... Se ascund în vro cămară Noapte bună! Proștii pot să beie apă, Cei beți meargă să se culce Cârcimărița-i ca un înger, Vinul dulce! ...
... și gură rea! Și-auzi! îi umblă-n cap, tu, soră, S-ajungă ea Lucsandrei noră! O, meargă-i numele! N-o vezi La horă? Ce șorț! Nu-ți vine nici să crezi; Fă cruce, fa, să nu-l visezi. Nu l-aș purta nici de poruncă! Ce poartă ea, alt om aruncă. C-un rând de haine-o văd mergând La muncă, La joc și hori același rând, Îl poartă-ntruna, și ... foame nu dau popii ortul! Eu iarna singură-mi țes tortul Și umblu și eu cum socot Că-i portul. De n-am mătăsuri, am ce pot, Nici bun prea-prea, nici rău de tot. Mă prind cu ea? Cel sfânt s-o bată! Dar cum mă prind? Ea e bogată ... de râs și-i scot eu nume? Ori ies, gătită-n ciuda ei, În lume? Îi știu eu focul ochii mei! Lisandru e, că alta ce-i? Dar ce? Îl țiu legat de mine? Îl trag de mânecă? Ba bine! El vine-așa, de dragul lui, Când vine. Eu nu pot ușa să i ... ...
... ian.) Voi o vedeți fugind prin sat, Cu zdrențele șiroi, Desculță-n ger, cu ochii supți De cine râdeți voi? Și după dânsa curioși, De ce fugiți în roi? Ce fel de rău v-a făcut ea De-i faceți rău? Scuipând În urma ei, o huiduiți Când iese-n drum, și când ... ei! În ușa tinzii-n prag, O dezmierda ea nopți întregi Ca un odor pribeag, Ea singură i-a mai rămas Din tot ce-avuse drag. Privindu-și fata, îi părea Și traiul mai domol. Frumoasă, ca un sfânt potir P-al schitului pristol, Și harnică, din ceas în ... sat Tu, Sando, coși cea mai isteț, Să mergi dar la palat! S-a dus. Dar Arpad, el fierbea De parimi păgânești. De ce-ncui ușa? Ce vrei tu? Turbatule ce ești! Și capul ea și l-a zdrobit De drugii din ferești. A fost prea mult! Când i-au adus Pe ... săcată de simțiri, Căzu ea toată zdrob. Domn groful, domn și Dăumneîzeu, Ei ambii râd de rob. Și noi? Să râdem înjurând Pe robi? De ce
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... Și pășea ca opt de tare, Iar acasă ajungând Face foc, plăcinte coace și vinars din crâcimă-aduce: Nu știa în graba-i mare de ce naiba să s-apuce! Vesel râde, ba se-nschimbă în haine sărbătorești: Nu e oare-o sărbătoare c-un voinic să te-ntâlnești? Scurt grăind ... plin de teamă zice: Iartă, jupâneasă, Io-s drumar, mă culc aice, căci mi-e greu să viu în casă! Cu mânie prefăcută strigă dânsa: Ce drumar? Doar drumaru-n pod nu doarme? Hoț și lotru și tălhar! Că m-am spăriat de tine de-am răcit până la glezne, Batăr ... eu n-am năravul să mă spariu așa lesne! El se roagă plin de milă; ea pe-ncetișor devine Tot mai blândă, mai domoală, până ce-i vorbește-n fine: D-apoi, bade, vino-n casă, căci vezi cum e frig aci! Străinul încet răspunde: Aș veni, cum n-aș veni ... eu ți-s dragă? Drag îmi ești tu, Constantine Dar deseară, bărbățele, vei veni acasă? Nu! Și nevasta pintre lacrimi murmura: Vai, prost ești tu! Ce să mai spun? Veronica merge-acasă, face iară Foc, plăcinte și friptură, precum a făcut aseară. Străinul drumar bea, mâncă, însă e posomorât ...