Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA LUNA

 Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 733 pentru CA LUNA.

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe ... d-ta tot nu crezi că acolo sălășluiește Ducă-se pe pustii? La Pietrele Doamnei se încrucișază vânturile din toate părțile, și ai fi zburat ca o frunză în văzduh, sau ai fi rămas turtit sub vreun bolovan cât casa, sau te-ai fi prăbușit în fundul pământului, după cum s ... flăcău mai era! Nici c-a fost un al doilea pe meleagurile noastre. El era fecior de mijlocaș și cam sărac, dar voinic ca un pui de zmeu, și mândru, de fărmăca toate fetele din sat. El însă își căuta de sărăcia lui și nu se uita nici la ... că, într-una din zile sosi la biserica din sat un popă de la un târg din vale, care avea o fată naltă și subțire ...

 

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

... atât de bogat în deosebite spețe de târâtoare necurate și veninoase - goniți de aiurea, și primiți aci la adăpostul celei mai largi ospitalități, maltratați aiurea ca vite și respectați aci ca oameni, nenorociți și mizeri aiurea și prosperi aci între noi, calomniind poporul nostru batjocorind națiunea noastră și conspirând contra liniștei și siguranței Statului nostru. Zicem ... lecții de limbă românească. Și Statul român să stea nepăsător față cu toate acestea ? Nu, asta nu se poate. Dacă națiunea noastră este prea curată ca să nu se teamă de întinarea balelor semitice; dacă poporul nostru este prea cu minte ca să nu răsplătească ingratitudinea israelită decât cu un suveran dispreț, - Statul român nu poate îngădui mai mult asemenea agitații d'adreptul criminale: el este dator ... mare îl represintă elementul israelit. E știut că toți acești străini se bucură la noi de o ospitalitate cât se poate mai omenoasă: ei au ca străini libertatea cultului, a asociațiunilor în scopuri oneste, a școalelor confesionale, a practicei meseriilor și comerciului ; se bucură în ... «Protestăm, că sunt în țară foi nemțești, ungurești și ovreești cari, în toate ocaziunile, insultă instituțiunile și demnitatea României și îi combat interesele, fără

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... din Tisa pân' la mare, Și spun că România acum s-a renălțat La rangul său sublime — la rangul de Regat. Acum, ca niciodată, întreaga țară gustă Din cupa amoroasă o băutură-Augustă Prin care-și pregătește un falnic viitor, Un viitor de aur, ce-i demn d ... noastră mândră țară s-avântă spre altă eră, Și jură că va merge pe urma alor săi, Ce orișicând știură a se lupta ca zmei. De astăzi înainte străinul să cunoască Ce poate românașul și țara românească, Având în a sa frunte guvernul ca un brad, Ce știe a ține cârma cu un amor viu, cald. Înainte dar, române, cu forțe erculane, Căci în a tale ... cine n-a fost la Sinaia să știe dintru început aceasta, că trebuie să fie în apropiere de sfinția sa ieromonahul Nifon pentru ca să vază pozițiunile cele mai frumoase., Broșura sfinției sale este foarte metodic împărțită în capitole scurte, scrise toate cu un stil foarte picant, din care ... nu a voit să rămâie mai pe jos... ci trase numaidecât un plan pentru formarea unui oraș cu toate comoditățile... necesare." Nu credem ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... întemeiate pe principiile Organicescului Reglement, iscălită de mai multe sute de persoane din toate clasele sociale ale Moldovei, fu tratată de către domul Mihail Sturdza ca o rebelie manifestă si zugrăvită înaintea Puterilor ca o crimă contra driturilor lor. Crudele și nelegiuitele pedepse, săvârșite fără nici o judecată asupra multora din iscălitorii acestei nevinovate petiții, au revoltat toate inimile ... Mulți erau încă cu lacrimile pe obraz, mai mulți încă în patul durerilor sau de abia convalescenți, când se văzură loviți de liste de proscripții, ca în timpurile lui Marius și ale lui Sylla. Unii sunt sub pază opriți pe la moșiile lor, alții urmăriți din loc în loc ca niște făcători de rele, spre a fi închiși prin mănăstiri, sau aruncați peste hotar, toate aceste fără cea mai mică cercetare, fără cea ... unanimitate, moldovenii nu sunt rebeli, nu se pun în luptă cu nimeni. Ei sunt prea slabi spre a lovi driturile altora; dar cer ca și driturile lor să fie respectate, dacă este ca dreptatea , iar nu puterea să prezideze la soarta lor. Înainte dar de toate, moldovenii protestă despre nestrămutata lor hotărâre de a nu lovi ...

 

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

... blană și căciulă brumărie. Scenele pe petrec în Moldova. Actul I se petrece la moșia pitarului Enachi Damian. GÂNGU, de 50 ani, poartă asemene costum ca pitarul Damian. PRIETENII, de deosebite vârste, sunt îmbrăcați ca boierii provinciali. KIULAFOGLU, de 45 ani, poartă ochelari, cravată albă, jiletcă galbenă, surtuc lung și fes roșu mare pe cap. ZOIȚA, de 22 ani, este ... gugule! bine zicea răposatul dascălul Ieni, Dumnezeu să-l ierte, c-ai s-agjungi om mare!. Să deie Domnul, fătul meu, să mi te-nalți ca ciocârlia, și cu tine să-ți înalți și neamul!... Să deie Domnul s-ajungi și ispravnic, pentru ca să faci stare mare!... Dar ce stau eu ca să vorbesc singur ca un nebun, când am o grămadă de trebi?. Astăzi dau masă mare prietenilor de buna venire a lui Iorgu... Am poruncit să-i ... cu găluștele, și curechi cu rață, și mămăliguță... că știu că-i plăcea pân’a nu se porni, și le-o fi dorind ca niște zaharicale, dragul moșului!... Am adus înadins pe Barbu de la Iași, ca

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul

... cuptor, care coace fânețile, și grâul, și roadele... Cum să nu, măria-ta! Iacă, ți l-am adus, pârjolind țara Munteniei. Și răsăriși în prag ca o minune. Erai cum ești: naltă, subțire și cu cosițele ca flacăra focului. Și țineai ochii-n jos. Și-o lumină tremura în jurul capului. Și de un an de zile ești soarele meu ăl cald ... DOAMNA TANA: După biruinți... OANA: Da, și toată viața, căci toată și pe toți a biruit... DOAMNA TANA: Cum avea ochii? OANA: Ochii?... Ca solzul de pește... Și de se mânia, i saprindeau ca para... Și fulgera cu privirile... DOAMNA TANA: Pe tine te-a iubit, Oană... OANA: Da, da, Dumnezeu să-l odihnească în sânul lui ... N-a vrut să spuie... Ce bine se stăpânește! De bate câmpii, toți zic: Ce sus s-a ridicat! De se mânie, ca fiara sălbatică, toți zic: E ca un râu prăvălit din munte! Eu avui norrcul să fi fost fata lui Neagoe Basarab... Cum înșiri mărgăritarele pe un fir alb de mătase, așa ... l descos... Ei, d-aș sta eu... OANA: L-am crescut în brațe, doamnă... Oh! și ce drăguț era!... Părul îi curgea inele aurii... gura ...

 

Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos

... născu un copil cu părul de aur. Acest copil creștea în trei zile cît cresc alți copii în treizeci de ani și se făcu voinic ca brazii munților. Împărăteasa îl dete la dascăl de învăță toate măestriile lumei și, temîndu-se ca să nu-l piarză, îi făcu o colivie de aur și-l închise într-însa, dîndu-i jucării copilărești ca să-i treacă de urît. Într-o zi trecu p-acolo o babă cu două tivdi cu apă; feciorul de împărat o văzu și, trăgînd ... laptele să-l beau. Făt-Frumos făcu precum îi zisese calul, iar peste trei zile sună iarăși frîul; dar d-astă dată veni un cal ca un zmeu și-i zise: — Ian încalecă acum pe mine și atinge-mă de trei ori cu scările. Făt-Frumos împlini voia calului și ... zise: — Iată-mă, stăpîne, gata la poruncile tale. Făt-Frumos încălecă pe cal și se duse și iar se duse cale lungă și nătîngă ca Dumnezeu să ne-ajungă, iar cînd soarele ajunsese pe la chindii, intră într-o pădure neagră și întunecoasă. După ce călători cîtva timp pîn acea ... ...

 

Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său

... pe stăpână-tău să treacâ cu numile lui Damis, și să ia ... CRISPIN: — Stăpână-meu? Of, Doamne! Un calic pentru o fată ca Anghelica! Eu îi hotărăsc o mai bună parte. LABRANCHE: — Cine? CRISPIN:— Eu. LABRANCHE: — Să mă crezi, ai dreptate. Aceasta, cum mi să ... pân a nu înțălegi ei încâ. LABRANCHE: — Să ne tălmăcim mai bine la acest pont. CRISPIN:— Pentru ce? LABRANCHE: — Tu zâci ca să te duci cu zăstrea făr să pominești de mine nimic. Trebui ceva îndreptat într-acest plan. CRISPIN: — O! Noi ne-om duci împreună ... știu pe cine de la M. Oront. Haide la gazda me să socotim asupra isprăvii lucrării noastre. CRISPIN:— Trebui mai întăi să alerg acasă ca să vorbesc lui Valer și să-l fac prin vro minciună să nu vie vro câteva zile la M. Oront. îndată te agiung. (Să duc ... însufla interesul cari tu iei la aceea ce să atinge de mine. LIZETA: — Nu-ți poate cineva da decât douâ feliuri de sfaturi; unul, ca să uiți pe Valer, și celalalt să te împotrivești puterii părintești. Ai pre mult amori ca să urmezi pe cel dintăi, pentru

 

George Coșbuc - Draga mamei

... nebună, Și-apoi zile întregi Tu tot vii și-alergi Și-ți tot plângi norocul Și nu-ți afli locul! Nu știu ce-aș direge, Ca să-ți dai de lege Și să fii cuminte Ca și mai-nainte! Fata răschira, Mama depăna Și iar cuvânta: Draga mamei, fată, Nu fi supărată, Nu tot suspina, Nu tot lăcrima, Că-mi faci ... fată: Iat te fă tu moartă Și-ți voi pune eu Giolgi pe-obrazul tău Și-apoi se vor strânge Rude și te-or plânge Ca pe morți, căci ei Moartă te-or gândi, Și-apoi va veni Și-al tău Ionel, Iară dacă el Plânge după tine, Atuncea vezi bine ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... uitare toate notițele ce pot contribui la completarea biografiei lor. Această idee m-a îndemnat a vorbi astăzi de Nicolae Bălcescu ca de un om al cărui nume onorează România și ca de un amic scump și jelit. Am petrecut luni întregi cu el, nu numai în țară, dar și în străinătate; am avut adeseori ocaziunea de ... fericit de a putea declara, în onorul damelor de la Moldova, că ele au avut un rol providențial în mijlocul acelei drame sociale! Ca mame sau ca surori, sub îndemnul inimii lor iubitoare, ele au știut a preveni, a stinge neînțelegerile fatale dintre părinți și fii, îndulcind pe ... respecta. Pe plaiul străinătății, trimișii din ambele Principate adevereau zicerea poporală: Sângele apă nu se face! Ei se legau împreună de la cea întâi vedere, ca niște frați buni ce s-ar întâlni după ani mulți de despărțire; trăiau la un loc, încurajându-se la studii, ajutându-se la nevoi și ... mântuitoare a Unirii românești. Din nenorocire, însă, înturnarea lor în patrie punea iar între dânșii distanța fatală, și rareori străbătută, ce se întindea ...

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... fiind fost mâna dreaptă a câtorva din marii prefecți de odinioară, de fandoselile și de ifosele cărora se molipsise oarecum. Deschise un ochiu ca să-mi spuie : "nu le leg". Și, după un răstimp, desfă-când pleoapele și celuilalt: "Ie împrumut chiar". însemna din parte-i, pentru o tipăritură ... dreaptă a clădirii finanțelor. S-au mai plimbat, s-au mai cinstit până la trenul de seară în care s-au suit împreună ca să se întoarcă la București. La Câmpina, Gogu Nicolau a cumpărat două ciorchine de cireși legate pe bețișoare ca să le ducă acasă. Când au ajuns în gara de Nord, pe înnoptate, au ieșit prin gangul din stânga, ca să ia, în dosul gării, tramvaiul roșu, de Luther, 12, să-i lase la Casa de Depuneri, de unde să meargă, tot împreună, pe jos ... ceva. Dar nimic. în cărți de alde astea și-mi arăta pe cea de pe masă - un sâmbure de cireașă e deajuns pentru fratele detectiv ca să descurce toată treaba, în realitate nu e însă așa. Am încercat fără folos tot ce mi-a trecut prin minte; cel dintâiu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>