Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AR��I����
Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 1398 pentru AR��I����.
... lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa ... sultanilor - vizirul sta pe loc în slujba lui, turcul se prăpădea cu firea. În sfârșit, rudele acestuia, prin deosebite uneltiri, ajunseră până la vizirul și-i dară o jalbă, rugându-l să ierte pe osânditul și să-i dea drumul a se-napoia acasă. "Mohamet să trăiască! — zise vizirul , — ce? n-a murit câinele acela? Îndată să ... citește. Aci un păcătos scoate un terfelog de hârtie, care cuprindea mărturisirea actorilor; într-însul sta scris că eu, sub a mea răspundere, i-aș fi îndemnat a rosti unele pasagii, dar că ei, temându-se de urmări, le-
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... sufletului lui de om și de artist. Sfioasă, domoală și liniștită, venea acum marea să cînte subt terasa lui, ca o mînă obosită ce abia ar mai trezi ultimele arpegii ale unei simfonii pe o harfă ; dornică venea și-i arunca spumele ei, urcîndu-i o dantelă înflorită pe treptele scărilor ; înșelătoare îi arăta nemărginirea valurilor ei supuse și frumos așezate pînă la orizont ca niște solzi albaștri ; doar l ... o face să uite că o minută, zuliară de norocul ce-i hărăzise zeii duruindu-i pe Dido, își înălțase vrăjmașă valurile și vroise să i-o fure.. Așa cînta acum, dar Hipparc revedea înfiorat amurgul tulbure cînd ca atîția alții, lăsînd în urmă țărmul înflorit al țării lui, încredințîndu-și ... cum pentru întîiași dată își dădea seama de comoara ce-o ținea în brațe. Drăgostitor o ținea, acoperind-o cu trupul lui, dulce căuta să-i încălzească înghețatele-i mîni la piept, dezmierdător îi netezea părul și o ferea de valurile ce măturau puntea, așteptînd să se potolească furtuna. Din nicăiri însă o zare ... într-un tulbur amurg, în ritmate lovituri de lopeți ce se înălțau și recădeau după sunetul flautului ce cînta pe punte, neștiind că o să- ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul cel Mare - "Urâta satului"
... menit, cum se zice, a fi „înaltă școală națională de estetică și moralăâ€� pentru publicul român. Afară de asta, răul tot n-ar fi așa de grozav dacă chiar aceste ticăloșenii exotice s-ar juca cumsecade. Dar... Un Don Juan despre care basmul povestește că era un ștrengar atât de nostim și de gingaș încât se prăpădeau fetele și ... vede o intenție artistică. Publicul are așadar dreptul, în urma primirii călduroase ce le-a făcut joia trecută, să ceară a i se da cât se poate mai des prilejul să aplaude pe acești trei tineri, cărora noi, din parte-ne, nu uităm a le ... instrui necontenit pentru a face din ce în ce mai bine. D-lui Panu, care a jucat rolul lui Dumitru, recunoscându-i talentul, îi amintim că ceea ce se cheamă în franțuzește drĂ´le nu va să zică comic și nici caricatura nu însemnează tip. Coristele, ca ... hârtia și încălțate cu poloneze, spre a face publicului iluzia desăvârșită a unui bal la „Pomul Verdeâ€� sau „Tomisâ€�. Ar ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... o oglindă. Carpații își împing spre miazănoapte înălțimile învălite în codru. Câteva stânci curioase își mai ridică, din desișul verde, capetele pleșuve, ca și cum ar vrea să mai privească o dată la potopul acesta călător, căruia nimic nu i-a putut sta împotrivă. TURNU-SEVERIN De la Vârciorova malurile se pleacă și se netezesc. Întinse ogoare de porumb înverzesc zariștea. Linia ferată ... subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă atâtea mari întâmplări, să-și mai însemne o dată numele în istoria neamului nostru, iată ... ndoaie-n formă de potcoavă în țărmul românesc. În fundul acestei potcoave e Ostrovul Corbului, în care un război între ruși și turci, spun localnicii, ar fi lăsat corbilor de mâncare leșuri pentru trei ani de zile. * Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. Pe malul stâng, căsuțe albe se ivesc dintre ... casele fug, se șterg ca niște năluci în urma noastră. Farmecul nopții se-ntinde ș-astâmpără toate zgomotele pământului. Malurile s-apropie, ca și cum ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... Poate că sub astă țărnă este-o inimă-ngropată Care-avea în cursul vieței fantazie înfocată, Suflet bun, cu direptate, ce prin sfatul înțelept Patriei ar fi fost razim prin cuvinte și cu piept. Îns, aleu, lui nu-i lucise a științelor făclie Și talantul de preț mare i s-a stâns din sărăcie! Chiar asemene-adamantul, ce din stâncă este scos, Păn-a nu avea lumină mai întăi de ... însoțit. Firea a sa limbă are, ce-n mormânt nu este mută, A ei foc tot arde încă, deși viața ne-i trecută; Și la vadul cel eternic, în o inimă dorim, Care-n viață ni-a fost dulce, după moarte să trăim. Dar când ... piatră zace om dorit de-nvățătură, Ce norocului și vântei a fost purure străin. Din familie-umelită, nobil muzele-l făcură, Însă firea-i hultuisă melancolie în sân. Curat cuget, cu simțire, bunătatea-i era mare, Încât, pentru mângâiere, ceriul cel îndurător I-au trimis prin un alt suflet o duioasă vindecare, Dăruindu-i ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... împăratului horcăia de socoteai că o să deștepte și pe morți. Bietul hoț rămase ca lovit de trăsnet. Simți că alt n-are cine să-i fi jucat renghiul acesta, decât ucenicul lui. Se suci, se învârti, dete târcoale prejmetelor; ipângeaua nu e. În cele de pe urmă, după ce îl ... are parte să doarmă și el măcar un somn, și că din pricina asta o să se ducă de la un asemenea stăpân, cre nu-i dă răgaz cât ar aromi cineva. Hoțul văzu că ucenicul lui are să-l întreacă, și zise: - Ia lasă astfel de vorbe, ci dă-mi ipângeaua, că acum ești ... prin pădure, odată aude un grohăit de porc pÂaproape de dânsul; căută și, mai iute decât ai gândi, fu și acolo. Când, ce să-i vază ochii? Un mistreț cât toate zilele de mare prăvălise pe un flăcău tânăr la față, și se silea a-și descurca colții ... fiu de împărat, și încă fiul împăratului locului aceluia. Se împrieteniră și se duseră la palaturile împărătești. Împăratul nu știa cum să mulțumească streinului că i ...
Mihai Eminescu - Preot și filosof
... cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în ... oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături stă sicriul Când gloatele-i pe lume au tot întins pustiul. Ce Dumnezeu e-acela care-ar putea să-l ierte Că țări întregi schimbat-au în întinsori deșerte? Și eretic e-acela ce rasa v-o sărută Când ura-n a ... de veche, e stătută? În van cercați a-i drege căci răi rămân de-a valma Și trebuie ca soarta să-i spulbere cu palma, Din visul să-i trezească, cu care-i înconjoară Demonul lumii-aceștei  comedia-i bizară. Nu ne mustrați! Noi suntem de cei cu-auzul fin Și pricepurăm șoapta misterului divin. Urmați în calea voastră mulțimii de absurzi Și compuneți ...
Mihai Eminescu - Preot și filozof
... cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în ... oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături stă sicriul Când gloatele-i pe lume au tot întins pustiul. Ce Dumnezeu e-acela care-ar putea să-l ierte Că țări întregi schimbat-au în întinsori deșerte? Și eretic e-acela ce rasa v-o sărută Când ura-n a ... de veche, e stătută? În van cercați a-i drege căci răi rămân de-a valma Și trebuie ca soarta să-i spulbere cu palma, Din visul să-i trezească, cu care-i înconjoară Demonul lumii-aceștei  comedia-i bizară. Nu ne mustrați! Noi suntem de cei cu-auzul fin Și pricepurăm șoapta misterului divin. Urmați în calea voastră mulțimii de absurzi Și compuneți ...
... De te-ai dat în haiducie! Ce ne calci poienele Și ne paști fânațele?" ,,Ce poiene, măi Păune? Ce fânațe, măi nebune? Doar pământul nu-i al tău, Nici al tău nu-i, nici al meu, Ci-i tot al lui Dumnezeu." ,,Hei Stoiene, bărbărie, Vorbă multă, sărăcie! Dă-mi juncanii tăi drept vamă Și îți cată-apoi de seamă." ,,Ba, juncanii nu ... aduceau, Nici unul nu dovedea! Dar Stoian mereu slăbea, Brâul lui se descingea. [3] ,,Vidro, puiculița mea! Vin' de-mi strânge brâul meu, Apăra-te-ar Dumnezeu, Că-mi slăbesc puterile, Mi se duc averile!" Iară Vidra mi-i privea, Ochișorii-i strălucea, Inimioara-i se bătea Și gurița-i răspundea: ,,Ba, nu, nu, bădiță frate, Că vă-i lupta pe dreptate, Și oricare-a birui, Eu cu dânsul m-oi iubi." Stoian popa s-aprindea Și făcea el ce făcea Pe ... ți-a fost silă Și cu glas dulce, frățesc, Zis-ai cuvânt dușmănesc: Că oricare-a birui Tu cu dânsul te-i iubi, Așa este, Vidro fa?" ,,Așa-i, Stoiene, așa! Am zis-o și-ncă-o mai zic Că mi-e drag cine- ...
... livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de păsări. Așa, în curtea aceasta s-au întâmplat multe și mărunte, căci unde-s păsări multe, dragostea-i stăpână. Nu mai departe, acum o lună, un cocoș a fugit, peste gard, cu bogheta altuia. Nu i-au mai văzut deatunci nimeni! Unele păsări spuneau una, altele — alta, gâștele șușoteau, fel și chipuri, pe socoteala celor doi îndrăgostiți. Ei și-au ... aceștia. Iar zarvă, iar șușoteli, nimeni nu mai putea nici dormi, nici mânca; cum se întâlneau două păsări față-n față, se-ntrebau: „Ce-i cu americanca?â€� Cealaltă: „Ce-i cu pichiroiul?â€� Pichiroiul așa; americanca altfel. Și ei doi habar n-aveau de gura lumii! De aceea, când pichirea, stingheră, hotărî să-și caute ... dragostei. Și-a început pichirea să se învârte-n sus și-n jos pe lângă păun. Azi așa, mâine iar așa, până când i-a venit odată la socoteală și i-a șoptit, cu glasul ei cel mai dulce: „Pi-chi-chi-chi-chi-riâ€�: „Te iubesc!â€� Păunul a privit ... ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... zi — era cu câteva luni înainte de întâlnirea din grădină — întovărășind pe limonagiu la băcanul său — un grec bătrân și tăcut care-i furniza zahărul și lămâile — el văzu deodată apărându-i “celălalt Stavruâ€�. Adrian se înfipse în ochii lui. Într-un colț al magazinului puțin luminat, Stavru cu zbârciturile feței suprimate, cu trăsăturile îndulcite, cu ... sfoară, șoptea el, la urechea tânărului. — Ba nu, Stavrule! protestă Adrian; nu l-ai păcălit deloc, o să plătești! — Da, Adrian, o să-i plătesc de n-oi muri... Și dacă o să mor, o să-i plătească dracu! — Dacă mori!... Asta e altceva. Dar tu zici că l-ai păcălit: asta ar însemna că ești necinstit... — Poate că sunt... — Nu, Stavrule, vrei să mă înșeli; tu nu ești un om necinstit! Stavru se opri brusc ... Și zicând acestea, el voi să-și reia drumul, dar Adrian, cuprins de un fel de frică, îl apucă de reverul hainei, îl reținu și-i strigă cu o voce înăbușită: — Stavrule, stai! Ai să-mi spui adevărul! Eu văd în tine doi oameni: care e cel adevărat? cel bun ... ...