Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE CURAT

 Rezultatele 641 - 650 din aproximativ 765 pentru PE CURAT.

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... Nicolai cel din cui. Și cu toată stăruința lui Moș Fotea și a lui bădița Vasile, Smărăndița a mâncat papara, și pe urmă ședea cu mâinile la ochi și plângea ca o mireasă, de sărea cămășa de pe dânsa. Noi, când am văzut asta, am rămas înlemniți. Iar părintele, ba azi, ba mâine, aducând pitaci și colaci din biserică, a împărțit ... bondari, care din pricina noastră au pătimit. Nu trece mult după asta, și-ntr-o zi, prin luna lui mai, aproape de Moși, îndeamnă păcatul pe bădița Vasile tântul, că mai bine nu i-oi zice, să pună pe unul, Nic-a lui Costache, să mă procitească. Nică, băiat mai mare și înaintat în învățătură până la genunchiul broaștei, era sfădit cu ... nu-i cum gândește omul, ci-i cum vrea Domnul. Într-una din zile, și chiar în ziua de Sfântul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. Se zicea că are să treacă Vodă pe acolo spre mănăstiri. Și bădița Vasile n-are ce lucra? Hai și noi, măi băieți, să dăm ajutor la drum, să nu zică Vodă, când ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele ... tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români. A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă ... a purta bărbi. Ea forma o bogată oligarhie de câteva familii greco-române, ce-și atribuise de la sine calificarea de aristocrație, calificare nebazată nici pe fapte glorioase, nici pe moștenirea titlurilor, ca la celelalte corpuri aristocrate din Europa occidentală. Totuși în acea clasă și numai în sânul ei domnul alegea consilierii săi și funcționarii ... înconjurat de slujitori cu săbiile scoase, tremurând, șovăind, oprit la toate răspântiile străzilor, lungit la pământ, bătut de Gavril cu un harapnic, apoi iară sculat pe picioare cu sila și iară pornit ...

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... și Convorbirile -- produse și ele de influențe literare străine... Literatura franceză din veacul al XVIII-lea (și cea grecească nouă) au inspirat, au făcut scriitori pe Conachi și pe Văcărești. Acest început de literatură și romantismul francez au determinat literatura epocii următoare, opera lui Cârlova, Alexandrescu, Alecsandri etc. Imitația aceasta a literaturii ... Davidescu îmbrățișarea simbolismului de către Macedonski), și spre a fi "originali", adică cu orice preț altfel decât ceilalți, ar fi început să imite pe Musset și pe Vigny! * Dar, în deosebire de epoca precedentă pseudoclasică, modelele franceze au fost acum mai asimilate de sufletul național, pentru că acum scriitorii, din cauza extracției ... atenția profanilor că acest "curent poporan" nu înseamnă curent poporanist. E un termen uzual în istoria literaturii române.) În Muntenia, spiritul specific are numai tăria pe care i-o dă extracția scriitorilor, mai apropiați de popor, dar nu o are și pe aceea pe care i-ar fi dat-o curentul poporan. De aceea, un poet ca Grigore Alexandrescu, cel mai mare talent dinainte de Eminescu afară de Cârlova ... cinci poezii, a murit), abia se poate spune că "a rămas". Structura artistică defectuoasă a acestui poet se explică, ...

 

Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)

... Prosper MĂ©rimĂ©e e considerată ca un foarte trist eveniment, ca o pierdere importantă pentru domeniul literelor. Iară cine a cunoscut personal pe acest bărbat eminent prin științele filologice va regreta nu numai pe literatorul distins, pe filozoful amabil, dar și pe unul din cei mai adevărați reprezentanți ai spiritului de conversaț ie franceză. Bagajul său literar nu este voluminos; însă are mare preț în ochii amatorilor ... de Pușkin? — Negreșit! — Vă înșelați, domnule MĂ©rimĂ©e; acesta e un cântec poporal de la noi. lată versurile: Arde-mă, frige-mă, Pe-un cărbune pune-mă! De mă-i pune pe-un cărbune Ibovnicul nu ți-oi spune, De mă-i bate cu o vărguță Peste ochi și peste țâță, Tot m-oi duce la portiță ... suferințele nu stinseseră cât de puțin briliantul spiritului său. Într-o zi MĂ©rimĂ©e îmi arătă o sabie de Damas cu litere arabe incrustate pe lamă. — Știi să citești arăpește? mă întrebă el. — Ba nu. — Pune-ți în gând că nu am găsit încă pe ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... somnului... Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui, până ce dintr-o parte È™i dintr-alta a Nilului se ridică grădinile pendente... Două pe maluri, deasupra lor, ca pe umeri de munte, iarăÈ™i două, È™i-n nălÈ›imile cerului iarăÈ™i două... Erau scări urieÈ™eÈ™ti ridicate la soare, È™i ... È™i se pierdu în umbra naltelor bolÈ›i de frunze a grădinilor, trecu în lumina lunii È™i umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca un chip scris cu cărbune pe un linÈ›oliu alb. În fruntea grădinii cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu È™iruri de coloane sure, cu bolÈ›i ... o ningea, încât părÈ›ile lovite de ea păreau de zăpadă, părÈ›ile umbrite păreau de cărbune, È™i lungă, È›uguietă, gigantică, se-ntindea pe nisip umbra piramidei. Regele îÈ™i făcu drumul pe dunga umbrei, un punct negru miÈ™cător, până ce veni în apropierea ei. Deschise o uÈ™ă c-o cheie de aur, o închise iar ... morÈ›ii... Dar mai era el viu...? PuÈ›in era È™i avea să-È™i rezime capul, greu de cugetările unui imperiu, ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Lupta între români

... Mult mai rău ca șerpii face-vor în lume? Bărbăția-i mândră când un crud străin Poartă în sânul țarii moarte, pradă, chin, Căci atunci pe popol dalba-i rază luce Ș-ale sale bunuri le revarsă dulce! Astăzi șase popoli țara ne-mpresor, Către noi cu moarte și robie vor ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I

... amegitură, Că, măcar cel fără-asămănare Mai rău duh dintru toate, Sătana, Purure-în iad lăcașul său are, Focului nestins fiind el hrana, Dar' totuș', pe furiș', câteodată, Răzvrătind lumea, el se desfată. Iar' de-astă dată-l întărâtase Urgia (precum spun) blăstămată Ce văzând cu săcuri și baroase Pe țigănimea noastră-înarmată, În tot chipul hotărî s-o strice, Vrajbă-întru dânsa-aducând și price. O! tu, hârtie mult răbdătoare [2] Care pe spate-ți, cu voie bună, Toată-înțălepția de supt soare Și nebunia porți împreună, Poartă ș-aceste stihuri a mele, Cum ți le ... păzască, Și temându-să ca să nu vină La cevaș' rând gloata țigănească, Gândi cum sfaturi să le strămută; Ș'indată, iaca, să scoală iute; Pe arepi de volburi cu fortună Încălecând, la iad să pogoară. Pe-unde mèrgere, fĂșlgeră, tĂșnă, Toate spulbără, frânge ș-oboară. Însuș' pe diavoli prinsă mirare De năpraznă-așa iute și mare. Iar' deacă stete fără sfială Naintea nĂ©grii mării-sale Sătanei ce cu multă pofală Stăpânește ... Satana care-aci sosisă Desbrăcând negura-întunecată, În chip de corb la țigani s-arată. Și vrând să le facă-o nătărie, Zbură-în giur,

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... orice caz, sarbezi eram amândoi (poate că din cauza lumii care ne împiedica) și despărțirea n-avea nimic din tragediile de odinioară, din fiecare seară. Pe obrazul rece pusei o sărutare scurtă, iar gura ei nici nu mă atinse. Apoi trenul porni. Am uitat repede motivele de griji pe care le lăsasem. Trăiesc din surprize, și seara adorm istovit de atâta goană prin muzee și pe străzi. De la Irina îmi vin scrisorile la data fixă, așa cum hotărâsem acasă. Îi răspund conștiincios, dar grăbit, cu gândul în altă parte, vorbindu ... A trecut o lună și mă găsesc într-un amurg în Jardin du Luxembourg. E minunat, soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi, pe flori, pe bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa ... nu știam cum să încep. Începutul mi se părea totdeauna extrem de dificil. Mă temeam ca prima mea mișcare să nu fie ridicolă. Înclinat de pe atunci la neurastenie, găseam un motiv bun de chin. Și exclamam ridicol — ridicol pe ...

 

Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri

... lui niscaiva bune gânduri, nu le găzdăluiești în sâni mai mult decât o noapte iar, de-i vin iarâș piste puțân, le peripiisăști numai ca pe niște oaspeți, iar nu ca pe niști prietini. Socotința sa este așa de cu îndoialâ, încât în menuntul acesta nu știe ci are să facâ în celalalt, căci schimbă pe tot menuntul socotința, precum schimbă luna față. El nu are prietin, ca să-l iubascâ cineva, nici vrăjmaș de care să-ș teamâ, căci iubire ... lui moare împreunâ cu dânsul. CAPITOLUL AL 7-LE - PENTRU ÎNDRĂZNEALA CE FĂR CUMPĂNIRI Nesocotitul îndrăzneț să poate asămăna cu o înalți zidiri cari stă pe stâlpi putrezi. Toate faptile lui sunt îndrăzneți piste măsură, primejduincioasă, nesocotite, și foarte rar folositoare, întinde vetrile și pe furtună, ca când ar vrĂ© să-s lupte cu vânturile și cu valurile: el socotești că trebui numai să poronceascâ norocului, și toate lucrurile ominești ... rănile ceriului trebui să-l asculte. El dă dijghinuri calului său pe o potică pe cari alții niciodatâ nu calcâ fărâ groază și tremur, aleargâ pe malul unii râpe cu atâta siguranții ca ...

 

George Coșbuc - Sonete de lux

... a trecut liceul cu cea mai slabă notă, Apoi s-a făcut actor. Dar fața-i idioată N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă. A-ntrat apoi în oaste și-a stat, cum bag de seamă, În lazaret trei toamne, pus bine ... fii eroul saloanelor? Ascultă. Tot ce știi nou, vorbește. Sfârșind, schițează harta Laplandei, apoi spune ce regi au fost în Sparta, Ce preț are făina, pe scurt fă vorbă multă. A sta deoparte singur tăcând e o insultă. Mergi dar și-ndrugă mofturi cu Mița ori cu Marta; De ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II

... Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a II Țiganii trimit la Vlad solie, Să le scurte cale delungată. Dar', întracea, cum pe dăscălie Trebuiește-a să-arma ș-a să bate Sfătuiesc. Pe Romica răpește Cel rău, iar Parpangel pribegește. Grija țiganilor cea mai mare Acum răzăma toată-în bucate, A rămânea-înapoi fieșcare Să sâlea ... atâta și s-alerge!... Când era sătui, punea pricină Că le-ar fi rău și făcea hodină. [1] Așa făcând, abea câte-o millă Călătorea pe zi, păn' ce-odată Bunul Drăghici chemă pe Ciurilă (Era-într-o zi pe-hodină-așezată): ,,Pasă! (grăi) strigă să să-adune VĂ³ievozii și fețele bătrâne, Că bune lucruri eu am și multe De-a le ... cap să-ș facă Tocmeală în țigănia săracă. [6] Bălăban voievod acum de-odată, Vrând și el sfatul bun să-ș' arete, Așa grăi, șezând pe-o covată: ,,Îmi pare că voi pre pe-îndelete Și făr' nice-o grijă faceți drum, Și doară nice știți de ce? și cum? Însă eu așa gândii în mine, Că pănă vom ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>