Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FLOARE
Rezultatele 641 - 650 din aproximativ 1302 pentru FLOARE.
Constantin Mille - Drept prolog
... a mea cântare Că a produs în piepturi un lung oftat de dor Și cum un pic de rouă destul e pentru-o floare
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert Împăratul Albert de Constantin Negruzzi Întâmplările, astă dată, să părea că au favorizat pe confederați în tot felul. Noul an a libertății sunase pentru Elveția la 1 ianuar 1308 și la 15 a acestei luni, până a nu sosi încă veste la împăratul, el află stricarea armiei sale în Turinga; porunci îndată o nuouă strângere de oști, vesti că va mergi însusi în capul lor, și făcu cu obicinuita lui hărnicie toate gătirile astei nuouă campanii; ele era abia sfârșite, când cavalerul Beringuer de Landenberg sosi de la Unterwald și îi spuse cele ce să întâmplasâ. Albert îl ascultă cu nerăbdare și necrezare, apoi când nu îi mai rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să piarză până la cel mai din urmă din acei ticăloși țărani, cari, vor fi luat parte la revoltă. Landenberg făcu ce putu ca să-l întoarcă din idei de răzbunare; dar toate fură în zădar, împăratul zisă că va merge el singur împrotiva confederaților și însemnă la 24 făurar ziua plecării oștilor. La mai 1308 armia împărătească sosi pe ...
Constantin Negruzzi - Gelozie (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Gelozie (Negruzzi) Gelozie de Constantin Negruzzi Știi, dragă, pentru ce când te văd, mă mâhnesc? Știi pentru ce ades când mai mult te privesc, Mă vezi posomorât, și ne-ncetat oftez, Când tu mă-mbrățoșezi, eu tac și mă-ntristez? Când tu credință-mi juri, și-mi dai încredințări De cel mai dulce-amor, răspund prin suspinări? Știi pentru ce? — Ba nu. — Ah! trebui să ți-o spun. Destul e de când chin în sufletu-mi adun! În inimă-mi s-a-nfipt un ghimpe veninos, Și pătimesc, și văd, și simt că sunt gelos! Când îmi închipuiesc că numai Dumnezeu Fu-n stare a crea un suflet ca al tău, Când știu că n-a mai fost nici poate a mai fi Ca tine pe pământ să poată a iubi, Mă tem de orice om se-ntâmplă de-ntâlnesc Să nu-ți zică cumva cuvântul: te iubesc! Cunosc că mă iubești, o văd neîncetat, Dar oare n-ai avut vrun alt amorezat? Noaptea când toate dorm, vrodată n-ai gândit La altul careva ce iarăși te-a iubit? Când luna strălucind săltează ...
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi) La Maria de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr 10, august 1839 Cât e de crud, să te-afli între ai tăi străin! Eliad , Visul Copilă tinerică, frumoasă ca plăcerea, De ce voiești să afli cumplitul meu necaz? Ah! numai aste lacrimi îmi pot curma durerea. Când vin ca roua dulce de-nundă-al meu obraz. Întrebi care e chinul ce darmă-a mea junie? De ce privirea-mi tristă se pleacă spre pământ? Amara mea durere, ah! nime nu o știe, Și nime nu va ști-o păn-voi intra-n mormânt. O inimă ce simte e vrednică de jale, Ca floarea cea plăpândă ce crește pe-un țărm sec, A patimilor vifor uscând frunzele sale, O lasă veștezită de-o calcă toți câți trec. Nici ura, nici amorul, nici lumea-nșelătoare Ce ne-ncetat m-adapă cu fiere și venin, Nu pot să facă altă decât să mă omoare. Dar însă... nu-s aceste ce-mping al meu suspin. Aceea care trista-mi viață-nourează, E un secret ce zace în inimă-mi ascuns, Iar raza bucuriei în veci nu-l luminează, Și dulcea mângăiere în ea ...
Constantin Negruzzi - Noapte Noapte de Constantin Negruzzi Noapte tăcută, cu ce farmăc vii să mă prinzi la poalele aceștii stânci îmbrăcate cu mușchi! Am văzut încă pe Febus, în menunt ce să perdĂ© în dosul treptilor munților acestora. El au aruncat o de pe urmă zâmbiri printre pâcla ce ușoară, cari, asămine unii gaze de aur, era întinsă piste vii, piste livezi, și piste câmpii. Toată fire, înflăcărată de dulce oglindire a purpurului ce strălucĂ© pe brâile nourilor, sărba purcedire sa. Păsările îl făcĂ© să asculte cântare lor ce de pe urmă și căuta cu tovarășii lor siguranțâia cuiburilor sale. Păstoriul, întovărășit de umbra sa ce se prelunge, cânta, întorcându-să la coliba sa, cânticul său cel de sară, în buciumul său, când eu, tras de-o parte, am adormit cu dulceață. Tu ești, filomeli, cari prin duioasile tali axenturi m-ai dișteptat? Oare ești un fon ce pândești? Sau îi o nimfă fricoasă, cari mergi prin rădiurile acești tufoasă? O! Cum toate celi ce mă împregiură sunt frumoasă! Cum acești lăcuinți dormitează în liniște! Ce dulce îmbătare să împrăștii în inima me ce săltătoare! C-un aer sfânt ochii mei privesc lunca ce posomorâtă și să ...
Constantin Stamati - Epitaful Epitaful de Constantin Stamati Tânără, frumoasă, soață credincioasă, Și maică duioasă au fost cât trăi; Și tocmai ca floarea, ce o arde boarea, Pe a sa mlădiță Căzu și pieri Amata
Constantin Stamati - Luntrea pe uscat
Constantin Stamati - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe, Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite, Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă, Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită, Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate, Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite, Pe om să amăgească, Spre a uita căitul, ca luntrea ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
Constantin Stamati - Omul şi pământul Omul și pământul de Constantin Stamati Într-o zi de vară eu trist mă aflam foarte, Trupește, sufletește de suferiri și chinuri; Și am ieșit din casă, m-am dus făr-a ști unde, În codrii singuratici cătându-mi liniștirea; Acolo cu mirare priveam frumseța lumii... Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat ...
Constantin Stamati - Scăldătoarea unei cucoane românce
Constantin Stamati - Scăldătoarea unei cucoane românce Scăldătoarea unei cucoane românce de Alfred de Vigny Traducere de Constantin Stamati - 1834 Și o țigancă fecioară, eghiptenească prăsilă, Îngenuncheată îi ține o oglindă de cristal; Și altă fecioară greacă pe cap părul îi anină, Țesut în subțiri cosițe ca de horbote voal; Și o fecioară franceză învelește cu sfială Trupul ei cel ca zăpada în prosop cusut cu fir, Și o româncă fecioară picioarele ei le spală Cu lapte în vas de marmur numită de greci porfir; Apoi tinere neveste în limpede scăldătoare, Presurând frunze de roză, varsă și spirturi de flori, În care intrând cucoana se scaldă cu desfătare, Și privind a sale grații se zâmbește uneori... Apoi din feredeu iese sprijinită de curtence, În crevat trufaș se culcă sub șalurile subțiri; Și jupâneasa bătrână începe trupul să-i frece Cu spirturi de dânsa stoarse din crini și din trandafiri. Iar ca razele luminei să nu-i facă supărare, Fetele slobod perdele de un atlas argintiu, Și lângă ea pun în glastre bucheturi mirositoare, Dar cucoana când adoarme la un consul au
Constantin Stamati - Timpul trecut
Constantin Stamati - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! Treceți ...
Dimitrie Anghel - În Luxemburg
Dimitrie Anghel - În Luxemburg În Luxemburg de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 6 aprilie 1903 Ți-aduci aminte, după ploaie, ce albe străluceau la soare Statuele străvechi și scumpe, și cât de drag ți-era cu mine, Să povestești, umblând sub ramuri, de viața moartelor regine Înmărmurite-n piatra rece de-o biată mână peritoare? Deasupra lor porumbii vineți roteau voioși din vreme-n vreme! Părea că lor li este dată grădina asta toată-n pază, Și-arar o lacrimă de ploaie, ca un diamant aprins de-o rază, Se desprindea, vuind un zgomot, din naltul unei diademe. În straturi florile-nclinate iar se-nălțau cu bucurie, Și-n cer, făr' de veste-atuncea lumina zilei liniștită Se preschimba în fel-de-fețe ș-o clipă sta ca aiurită, Pân să-și recapete cuprinsul din nou divina-i armonie. Pe sub copacii jilavi încă, roiau copiii cu grămada, Iar spre habuzul vechi, ții minte, cu fețele de plâns udate, Câți îngeri nu jăleau de soarta vreunei nave fărâmate Ce se pornise pe furtună cu pânze albe ca zăpada? Fanfarele sunau un zgomot înfiorând prelung platanii Sub umbra cărora voioase treceau eternele idile, Născute dintr-o sărutare și moarte după ...