Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DOMNUL
Rezultatele 641 - 650 din aproximativ 972 pentru DOMNUL.
Ion Luca Caragiale - Ingeniozitate parlamentară
Ion Luca Caragiale - Ingeniozitate parlamentară Ingeniozitate parlamentară de Ion Luca Caragiale D. prezident al Adunării, general Manu, a făcut în întrunirea majorității parlamentare, provocată de incidentele neplăcute din zilele acestea, următoarea propunere ingenioasă: Pentru a evita pe viitor orice conflicte între guvern și majoritate, conflictye cari sguduie autoritatea politică a partidului conservator și amenință țara și Coroana cu revenirea partidului liberal la putere; pentru a avea totdeauna o situație clară, ba putem zice chiar limpede, propunem: Guvernul de aci încolo nu va mai veni cu niciun proiect de lege în fața deputaților până ce mai întâi aceștia nu vor fi votat acel proiect. Majoritatea roagă pe guvern să nu facă dificultăți și să primească această propunere, după părerea noastră salutară partidului conservator, țării și Coroanii, cu atât mai mult că ea este făcută după atâta chibzuire de prezidentul Camerii în acord cu prezidentul Consiliului. Deși majoritatea Consiliului înclină a adopta propunerea, d. P.P. Carp, iar d-sa ! luă cuvântul și opuse următoarele: Domnilor, asta este iar o gogumănie, care mi-aduce aminte de d. Calino: - Câți bani trebue să plătesc pe an ca să învăț vioara ? întreba clasicul goguman ...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii... Intelectualii... de Ion Luca Caragiale Intelectualii! Iată un soi prețios de cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! avem destui. Odinioară, intelectualii, mult mai puțini la număr ca astăzi, formau un fel de sectă, care respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei prețioase secte era la cafeneaua Brofft — singura rimă posibilă la moft — peste drum de Capșa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de București. Acolo — precum odinioară muzele în Parnas — se adunau intelectualii spre a-și împărtăși înaltele cugetări și inspirațiuni, gustând un fel de ambrozie, compusă din puțin lapte, puțin „jvarț" și puțin zahar, și numită în limba vulgară „capuțin". De aceea, profanii invidioși, cari nu erau admiși să se apropie de intelectuali, i-au poreclit pe aceștia: „capuținiști", de unde, apoi, orice dezbatere prea mult prelungită despre lucruri ideale, despre înalte chestiuni de artă, litere, științe, s-a numit „capuținism". Aceea a fost prima perioadă, cum am zice perioada eroică, a capuținismului și capuținiștilor. Cafeneaua Brofft, poate tocmai din cauza mândriei excesive a intelectualilor, ...
Ion Luca Caragiale - Ion Prostul
Ion Luca Caragiale - Ion Prostul Ion Prostul de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată în Moftul Român anul 1, nr. 12 (1893) reprodusă de Caragiale în Calendarul Moftului Român pe 1902, pag. 51 și în Moftul Român seria II (4 Noiembrie 1901) sub titlul Vistavoiul și cu iscălitura Ion. Era pe vremea când purtau Cocoanele niște turnuri Ș-un malacof piramidal Și alte multe umpluturi... Ion Ciornei, un țopârlan, Un românaș de viță veche, Purtând suman, purtând ițari Și-o țurcănească pe ureche, A fost luat la militari... Da-n loc să dea de greu și el Ion ajunse vistavoi, Noroc! la domnul Colonel. Băiat voinic, făcea de toate: Era rândaș, spălătoreasă, Și vizitiu și bucătar, Și sofragiu și fată-n casă. Ion putea fi orișice, Mă rog, și doică-ar fi putut; Dar moașa casii l-a aflat Că are laptele bătut. Așa, Ion cu colonelul Lucra-ntr-o seară la grăpat. Când iată doamna înfoiată Sus în balcon s-a arătat. Ion numaidecât se-ntoarse Si se opri pe gânduri dus, Uitându-se plin de mirare La malacoful cel de sus. Don'Colonelul îl întreabă: - Ce te-ai holbat ...
Ion Luca Caragiale - Istoria se repetă
Ion Luca Caragiale - Istoria se repetă Istoria se repetă de Ion Luca Caragiale 1897 Alegerea parțială de la Ploești m-a reîntinerit. Între altele, mi-a făcut deosebită plăcere revederea vechiului meu prietin, totdeauna verde și vesel, Stan Popescu, bravul garibaldian, care odinioară a luptat atâta pentru libertatea Poloniei. Dar nu, nu-i adevărat! Stan Popescu n-a fost în viața lui amant al libertății! Dacă o clipă ar fi fost sincer liberal, astăzi ar avea, numai din chirii și acareturi, 24 de mii de lei venit pe an, în loc de 200 de lei pe lună din slujbă! și ce slujbă! El! luptătorul pasionat pentru libertate, să ajungă la bătrânețe subdirector a ce? a unui stabiliment oficial de robie - pușcăria locală! O tempora! o mores! Am deplâns împreună cu bravul meu amic amăgirea vieții lui întregi. Și cu toate astea a fost, îl știu bine, un fervent! Alaltăieri mi-a adus aminte unul dintre episoadele vieții lui politice, pe care-l uitasem, și pe care nu-l pot lăsa nepovestit. Era în 76. Guvernul conservator căzuse și guvernul liberal era chemat să ...
Ion Luca Caragiale - Meteahnă Meteahnă de Ion Luca Caragiale 1909 În general, o stațiune de aer curat este un loc mai mult sau mai puțin pitoresc, unde te plictisești, până la înecăciune, dacă nu știi danța, ca să poți respira seara praful din salonul de bal de la Kurhaus. Însă astă-vară, fiind osândit să respir o lună aer curat, chiar dacă nu știu danța, am avut norocul să petrec împreună cu un tip de om foarte ciudat, un fel de maniac, și aș fi nedrept dacă aș zice că am petrecut prost. E adevărat că până la urmă, cu câteva zile înainte de a ne despărți, începuse să mă cam obosească cu atâtea - cum să zic? - cu atâtea prostii; dar cele două-trei săptămâni de la-nceput, nici nu știui când trecură, atât mi se părea tipul de interesant. Mai întâi era un om foarte cumsecade - ungur. Pentru un român ordinar ca mine, adică nu un extraordinar român, se găsesc și printre unguri foarte cumsecade oameni; vreau adică să spun că un român cât de ordinar se deosibește în aceasta mult de ungurii imbecili - sunt mulți de aceștia și la unguri - care nu ar fi-n ...
Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale) Muzica de Ion Luca Caragiale Conservatorul nostru de muzică și declamațiune, școala care adat atâția iluștri artiști în așa scurt timp, devine din ce în ce mai complet: i s-a înființat, în fine, o clasă de harpă. Harpa sau harfa, după cum spune profesorul de istoria universală a muzicii al Conservatorului, este un instrument foarte vechi, de origină africană. Cuvintul harpă sau harfă vine de la harfonistă — artistă care cântă cu harfa. Harpa este instrumentul cel mai principal în orchestră. Afară de foarte rare excepții, în toate bucățile de deosebite genuri, mai ales în cele clasice, harpa nu are în tot timpul nici o pauză, absolut nici una: ea sună mereu, fără o clipă de întrerupere. E un instrument mai mult decât important, este indispensabil. Pentru aceea, harfonistele sunt atât de rare și așa de scump plătite. Unei orchestre pot, de exemplu, să-i lipsească vioara, viola, violoncelul, contrabasul, flautul, oboiul, clarineta, fagotul, însă nu se poate, nu trebuie să-i lipsească harpa. De aceea publicul a și constatat că până acum nu avem o orchestră: vioara primă — fals, armonia — cu un sfert de ...
Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului
Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului Norocul culegătorului de Ion Luca Caragiale A fost odată un băiat sărman: și făcându-i-se Maichii Precistei milă de el, s-a prefăcut călugăriță și i-a ieșit înainte când bătea el hoinar drumurile. "Mă băiețele, ce tot umblu tu, de colo până colo, fără rost? Uite, o să vie iarna; tu n-ai părinți, adapost n-ai, haine nu, n-ai de nici unele. Vrei tu să te procopsești? - Vreau, sărut mâna, maică... - Atunci...vino cu mine". Și a plecat băiatul dupa maica starița. Ea l-a dus la o tipografie și l-a băgat ucenic; i-a dat ceva mărunțele pentru covrigi, l-a blagoslovit și s-a dus. A început atunci pentru băiatul sărac frecușul jugului vieții: vânzarea puterilor de azi pe o bucățica de pâine pentru mâine, de mâine pentru poimâine, ș-așa tot mereu, muncă zdrobitoare câtu-i ziulica de lucru, de sărbătoare, ba și de duminică până-n amiezi! asprimea celor mari; ușoare greșeli plătite cu vorbe și lovituri prea grele, și silință niciodată răsplătită cu o ...
Ion Luca Caragiale - O admirabilă lucrare literară
Ion Luca Caragiale - O admirabilă lucrare literară O admirabilă lucrare literară de Ion Luca Caragiale “Dacă nu ești faur, la ce-ți mânjești nasul cu cărbuni?â€� zice o vorbă populară; iar un autor modern, Carmen Sylva, zice: “La bĂȘtise se met au premier rang pour ĂȘtre vue; l’intelligence se met en arrière pour voirâ€�. Onor. d. A. Pencovici, directorul Monitorului oficial, al Tipografiei statului și al Internelor, ține grozav de mult să-l vedem. Să vedeți cum: ne-o spune d-sa însuși. Domnului A. Pencovici îi cere șeful de atelier text pentru Probarul nou al Tipografiei statului, și (cauzele mici produc adesea efecte mari) d. A. Pencovici se transformă deodată și devine dintr-un împiegat conștiințios un și mai conștiincios om de litere. D-sa traduce pentru Probar: Carmen Sylva,Le PensĂ©es d-une Reine. Minunat Probar ! el va conține, peste probele de litere ale atelierului, o probă mai mult de talentele directorului. Considerația superiorilor, stima inferiorilor, dragostea familiei, iubirea prietinilor, astea le-a avut totdeuna onor. d. A. Pencovici; dar astea sunt de ajuns pentru un împiegat; astea nu ajung omului ...
Ion Luca Caragiale - O nouă societate română
Ion Luca Caragiale - O nouă societate română O nouă societate română de Ion Luca Caragiale Mai mulți domni și doamne din societatea aleasă ș-au propus să înființeze o societate pentru cultivarea limbii și literaturii naționale. Scopul lor este frumos și cu atât mai lăudabil cu cât este lipsit de orice intenție de câștig material, sperăm. Vom avea deci o societate în care nu se vor subscrie acțiuni, ci poezie sau proză frumoasă; nu se vor mai tăia cupoanele cu folos, ci versurile de prisos, și în adunarea generală, în loc de dividende, se vor împărți aplauze și complimente. Proiectul de statute obligă pe membrii de ambe sexe să nu mai vorbească nici în lume, nici în intimitate limbi străine și mai cu seamă limba franceză; ei sunt obligați a vorbi, cu copiii, cu amicii, la biserică, la five-o-clock-uri, la teatru, la baluri, numai românește. Dorința poetului: “O, vorbiți, scriți românește, pentru Dumnezeulâ€� va căpăta pentru membrii tinerii societăți putere de lege. Era în adevăr și timpul casocietatea noastră din straturile superioare să ajungă la convingerea că disprețul limbii naționale și uzul limbii franceze trebuiau să înceteze. A vorbi românește, ...
Ion Luca Caragiale - O reparațiune
Ion Luca Caragiale - O reparaţiune O reparațiune de Ion Luca Caragiale În numărul 29 al Tribunei din Arad, pag. 6, coloana 3, a apărut, spre aiurirea tutulor românilor de bine, o notiță minusculă, pe care a reprodus-o Românul în fruntea numărului de a doua zi, dând-o în judecata opiniei publice a întregii românimi. În adevăr, notița aceea, credea că nu i-ar fi trăznit prin cap s'o scrie nici celui mai rabiat șovinist maghiar de cea mai josnică speță. Tot a doua zi, vine în Tribuna un fel de dulceagă retractare: onorata redacțiune se lapădă pur și simplu de orice răspundere, pe cuvântul că notița aceea a fost publicată fără știrea onoratei redacțiuni, fapt care onoratei redacțiuni i se pare regretabil. Cum am zice, și batjocură - ocara nu era de ajuns. Cum asta ? Un individ deșuchiat, în toiul târgului, trage o palmă unui om pacinic, și când acesta, amețit de așa ofensă, vrea să deschidă gura, deșuchiatul, zâmbind grațios, îi spune că a fost numai o greșală de mișcare, așa, din nebăgare de seamă, și-i cere cavalerește pardon, bătându-l amical ...
Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F
Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F Oare teatrul este literatură? de Ion Luca Caragiale Articol publicat în Epoca din 8 august 1897 ; reprodus după I. L. Caragiale, Opere , ediția critică citată, E.P.L., 1965, vol. IV, p. 315-317. Principiul fundamental al artei în genere este intenția de a transmite o concepțiune prin mijloace convenționale de la om la om; încercarea de a realiza acea intenție constituie opera de artă: ori de ce fel ar fi concepțiunea, - înaltă sau joasă, rafinată sau primitivă, sacră ori profană, - numai cîtuși de puțin să fie o izvorîre nu voită, ci pornită firește din adîncimea, infinită ca și natura ce se oglindește în ea, a creierului omenesc, ea merită să se arate lumii, numai să poată cum; și dacă poate cum trebuie, atunci se va impune înțelesului altor minți omenești, numai capabile să fie a înțelege. Aci stă rațiunea finală a artei umane: înțelesul omenesc. Dar cîte sunt mijloacele convenționale pentru transmiterea unei intenții artistice? Sunt desigur multe și mulți critici au căutat să le clasifice. Din cîți am citit pînă acuma, nu am găsit în nici unul o părere deosebită în ...