Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE TOT
Rezultatele 641 - 650 din aproximativ 1670 pentru DE TOT.
... Emil Gârleanu - Fugitul Fugitul de Emil Gârleanu Aduși în odaie, de către aghiotant, rămân amândoi în fața ofițerului de serviciu. Bătrâna e mărunțică, plecată puțin de șale; de sub bariz de-abia i se zărește fața suptă. Își are sumăieșul pe umeri; mâinile și le ține una deasupra celeilalte. Băietanul e înalt, bine legat, dar cam ... îmbrăcat într-un cojoc cu lâna mițoasă întoarsă în afară. Își tot trece căciula dintr-o mână într-alta. După un răstimp, vin lângă masa de după care sublocotenentul îi privește. Flăcăul pleacă în jos capul și spune: — Eu sunt Vasile al Lixandrei. Ofițerul se uită mirat. — Sunt Vasile ... cum se duc, nu se mai întorc. Îs pustii satele! Iacă, țin minte vorbele iste ca și cum le-aș fi auzit în minuta asta de ceas. Și el ședea, cum îi colo în colț, pe pat, lângă cuptor, iar eu pe un scăuieș, aproape de dânsul. Cum mi-o spus vorbele iste, am rămas pe gânduri. Și ce mi-o trecut prin minte, plângând i le-am spus: Măi băiete ... Apoi bătrâna se întoarce către băiat și izbucnește în plâns: — Rămâi, dragul mamei, rămâi, că decât ai umbla printre străini și m-ai lăsa
Alexandru Macedonski - Pădurea
... înălțat, Cu rănile în piept închise, cu doru-n suflet alinat? Poetul dacă se așează la vreo răspânt'e cu fântână Vorbește cu izvoru-albastru de-a codrului frumoasă zână, Ce se tot face nevăzută de când nu sunt nici frați de cruci, Nici verzișori frumoși ca zmeii, nici poteră și nici haiduci. Și cântecele ce deșiră îi sunt adesea însoțite De milioanele de frunze în soare-apune poleite, Iar apa alergând la vale, cu un murmur nedefinit Le duce fără de-a ști unde și nici de unde i-au venit. Ciobanul dacă se zărește printre desișul tău cel verde, De rând de-ar fi la-nfățișare, înfățișarea lui și-o pierde, Și ca-ntr-o cadră ce-ar cuprinde pe un păstor al lui Virgil Se-ntipărește ... alăturea cu mieii, pe care blând îi păstorește, Cu pieptul gol, în vânt cu părul ce alba față i-o umbrește, Ca-n vremuri clasice de simplu, dar și frumos și fericit Precum n-a fost până acuma de nimeni încă-nchipuit. Voinicul dacă pe sub seară și-adăpostește-a lui comoară De ...
... de împărați și de grădini cu fructe de aur! Acuma moș Toma e ceva mai gârbovit, căci a trecut vreme la mijloc, dar tot știe să spuie cu haz despre Chipăruș-Verde-Voinic și Statu-Palmă Barbă-Cot. Două zile de-a rândul mă îndeletnicii cu așezarea lucrurilor în odaie. În părete îmi făcui o panoplie de arme unde aninai un iartagan vechi, două pistoale ruginite, pușca ce-mi dăruise tată-meu de Anul Nou, torba, cornul și plosca vânătorească. Iar în fața armelor, în celalalt părete pe o poliță, așezai șaua, frâul, scările, pintenii și tot ce s-atinge de călărie. Vânat și călărie! iată două cuvinte care mă fărmecau. Cât despre călărie, numai Beiul, tretinul meu cel cu coama rotată, știe de câte ori era să m-arunce în mijlocul cânilor de la stână, dacă nu m-aș fi ținut cu amândouă mânile de coama lui. Ce-i drept, nu eram tocmai desăvârșit călăreț. Când însă puneam mâna pe pușcă și-i clănțăneam oțelele, atunci era altăceva!... Parc-o ... pământului, cântecul lor se opri tot ...
... eu dau, și Dumnezeu iar mi-a da, că are de unde. Și apoi Ivan începe iar a cânta și se tot duce înainte. Atunci Sfântul Petre zice cu mirare: — Doamne, cu adevărat bun suflet de om e acesta, și n-ar trebui să meargă nerăsplătit de la fața ta! — Dar, Petre, las' că am eu purtare de grijă pentru dânsul. Apoi Dumnezeu pornește cu Sfântul Petre și, cât ici, cât colè, ajung pe Ivan, care-o ducea tot într-un cântec, de parcă era toată lumea a lui. — Bună calea, Ivane, zise Dumnezeu. Dar cânți, cânți, nu te-ncurci! — Mulțumesc d-voastră, zise ... tocmeală, să nu mai vie pe acolo, altă dată. — N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. Iară oamenii ce priveau și mai ales băieții leșinau de râs. Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș, de cele moschicești, ...
Dimitrie Bolintineanu - Buciumul și fluierul
... Plecați, se pleacă timpului Și lungii suferințe. Fluierul Totdauna-n lacrimi nu s-or risipi Inimile june, Mâine cavalerul pe fugar în spume Pe câmpul de lupte mândru va porni; Paloșul cel splendid va luci cu fală Pe coifuri de fier; Știrea triumfală Gloria română va purta la cer. Dincolo de noapte, zorile lumină; Dincolo de doruri, viața luce lină; Numai ochii celor ce de moarte-s plini Nu pot să pătrunză dulcile-i lumini. Buciumul Văzut-am iarna luncile Uscate, tristătoare, Dar azi cu flori dulci, magice, Se coper ... sub lovirea fierului, Mormintele răsună; Iar tu, frumoasă patrie, Rămâi în amorțire Când tinerele cântece Te cheamă la mărire! Fluierul Țară! șterge-acele triste lăcrimiori De pe fața jună! Împletește părul cu fragile flori, Vechea ta cunună. Căci sosește ziua cea de sărbătoare, Ziua nunții tele cu mărirea ta! Să nu te găsească stând îndoitoare, Stând a lăcrima, Mirele tău dulce ca cerescul soare! Buciumul ... mai ude buzele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În patria vitejilor . . . . . . . . . . . . . . . M-apasă viața ș-aerul Și sufletu-mi slăbeste! Îți las, frumoasă patrie, Eternă salutare. Nu voi S-am tot ...
Mihai Eminescu - Mii de stele...dulce sară
... lunca mare, Fata lui Dragoș călare Pe-un cal alb ca de ninsoare, Cu rafturile de argint Și presun pân în pământ, Ea își caută de cale, Merge-n vale, merge-n vale. Îndărătu-i din pădure Se - nalță , cu ziduri sure Și cu nalte porți, cetatea Stăpânind singurătatea, Iar ea ... sunând Din cărare corn, Înspre tine blând Eu să mă întorn. Și când ochii - a ridicat Ea zărește un băiat Ce s-apropie de ea Pe-un cal negru - alăturea . Flori de tei el are-n plete, Negri ochi ca s-o săgete Și la șold un corn de-argint Și pe haine mărgărint. — Ai venit să mă privești Dulce zână din povești, O, te pleacă înspre mine Cu mâini albe, lungi și ... arătarea. — O, copilă, chipul tău De-mi-l bunul Dumnezeu, Chipul tău cel ismenit Ce pare că-i zugrăvit; Draga mea, nu te - ndura De la mine a sbura, Ori de-i merge de la mine Ia-mi și sufletul cu tine, Ce mai trebuie să fie Dacă n-am tovărășie Și la ce să mai trăiesc Singurel să ... Iar izvorul dulce sună Merg alăturea călare, Pier în umbră de
Alexandru Macedonski - Accente intime
... mare Nu poate să hrănească pe toți câți a născut, Mai mult ca totdeauna, nimic e-o cugetare, Ș-o frunză e poetul de crivățe bătut! Săracul și bogatul n-au loc l-aceeași masă Ș-aceeași atmosferă pe univers apasă, Schimbarea nu există decât în proceduri; De sunt zâmbiri pe buze, în suflete sunt uri; Disprețul covârșește pe-acela ce nu știe Că lumea este-o casă de joc de stosărie În care se despoaie prin orișice mijloc Și că se-ngăduiește să aibi prin pozunare Cărți bine măsluite spre-a face bancul ... de soare, Și haina vieții-n zdrențe s-o lepăd la picioare! Sărmani copii ce încă la sân de scumpe mume Zâmbiți acestui soare, neștiutori de lume, Voi, care-aveți un suflet umplut de bunătate Și care-aveți să pierdeți acea virginitate De cugete-aurite din inimi inocente, Nențelegători încă de-aceste lungi lamente, Cu frunți mult mai senine c-al cerului azur, Cu suflete curate ca focul cel mai pur, De e ș-a voastră soartă ca să intrați ca mine În cercul unui haos ...
... trecutul întunecat. Din studiul lor ne vom lămuri despre originea limbii noastre, de nașterea naționalității române, de plecările naturii cu care este înzestrat poporul, și de luptele ce le-au susținut coloniile romane pân-a nu se preface în locuitorii de astăzi ai vechii Dacii. Între diferitele neamuri răspândite pe malurile Dunării, nici unul nu are, ca neamul românesc, o poezie poporală atât de originală, atât de variată, atât de frumoasă și atât de strâns unită cu suvenirele antichității. Născut din sânge meridional, strămutat de sub un soare fierbinte într-o țară nouă, neamul român a păstrat o închipuire fecundă, vie, grațioasă, o agerime de spirit, care se traduce în mii de cugetări fine și înțelepte, o simțire adâncă de dragoste pentru natură și o limbă armonioasă, care exprimă cu gingășie și totodată cu energie toate aspirările sufletului, toate iscodirile minții. Să luăm de exemplu aceste versuri dintr-o baladă: Viața omului Floarea câmpului! Câte flori p-acest pământ Toate se duc la mormânt; Însă floarea lacului Stă la ... vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei... etc. Și când el sfârșește, toată nedumerirea s-a șters din minte-mi; rămân convins de ...
... în care se încerca să steie chipeș, cu brațele întinse pe hățuri, cu biciul în mâna dreaptă, boierul Gavril conul Gavrilaș. Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ținea tot pe atâta la nadișancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-și amintească și de tovarășa lui de călătorie. Pe Bălan îl avea de mult; să-l fi cumpărat acum douăzeci de ani, un mânzoc pe atunci. L-a mai ținut un an și, cum împlinea trei ani și jumătate, i-a cumpărat ... nadișanca trasă de căluțul sprinten, învârstat de niște hamuri rusești cu alămuri și canafuri. După acest an fericit, coana Casuca muri. Boierul, amărât ca vai de lume, nu-și mai găsea astâmpăr. De la o vreme află leacul: înhăma Bălanul la nadișancă și purcedea pe moșii, de la una la alta, șinapoi. Așa s-au ținut ani după ani; și vremea trecea, nadișanca se hodorogea, conul Gavrilaș și Bălanul îmbătrâneau Bălanul mai ... dinainte două-trei scări, apoi își întindea gâtul. Boierul zâmbea de mulțumire, îl lua de urechi, îl scutura prietenește, pe urmă scotea din buzunar bucățica de zahăr și i-o întindea. Acum, în urmă, bătrânețea ținea pe bietul Bălan în pas; de ...
... Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama ... orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai ... se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa până când glasurile oamenilor, ciripitul rândunelelor, ceși aveau cuibul chiar deasupra, lipit de-o grindă, îi vesti dimineața. Dar fereastra tot nu se lumina. Și-ntunecată a rămas de-atunci! Acuma se deprinsese. De trei-patru ani parcă au uitat-o toți. Pleacă singură din grajd și se întoarce singură. Ceilalți cai, îndată ce ajung în câmp, o iau ... să sufle, cu suspine adânci, venite cine știe din care codri, cu vâjâituri puternice, care culcau tulpinile și le încurcau într-o rețea. Un tunet de-abia se auzi; pe deasupra, păsările alergau grăbite, scoțând țipăte ...
Dimitrie Anghel - Floarea-soarelui
... Dimitrie Anghel - Floarea-soarelui Floarea-soarelui de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 Dă-n sînge lăurusca pală și cîrtița-și face mormîntul, S-adoarmă, cu venirea ... soarelui uitată se scutură și își despoaie Podoaba razelor apuse, încetinel, cînd bate vîntul. Și s-a făcut parcă-ntuneric cu cea mai de pe urmă rază, Ce s-a desprins lucind în aer, din nimbul palid de lumină: De-ajuns i-o candelă-ntr-un templu și-i de ajuns într-o grădină O floare ca să-nveselească un suflet singur ce visează. Căci vezi, în ea lucea lumina întîi cînd pasările cîntă, Și ... n apus, mîhnitul soare Tot ei îi trimetea pe gînduri cea mai din urmă sărutare, De tremura în umbră preajma ca-n jurul unui cap de sfîntă. De-acum, ca peste-un cîmp de moarte, o să răsară jalnici zorii ; Frumos era cuibul de aur și dulce galbena-i văpaie... — Ce greu trebui să fie somnul sub țărîna din moșunoaie ! Cuceritoare umbra crește ca-n amurgitul unei glorii ...