Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ������������������AN������������������
Rezultatele 641 - 650 din aproximativ 1253 pentru ������������������AN������������������.
Constantin Stamati - Mincinosul
Constantin Stamati - Mincinosul Mincinosul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Întorcându-se din călătorie Un boiernaș odată, sau poate și boier mare, Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare Și au început a spune cu fală și cu mândrie Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut. Dar, în sfârșit, au strigat: „Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut Că voi mai vedea în viață, Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald, Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață; Alteori soarele piere, alteori arde și frige. Iar acolo unde am fost eu, Îi mai frumos decât în rai. Oh, fraților, ce trai! Oh, cât sufletul meu plânge Și cât îmi pare de rău Că am venit pe aice! În sfârșit, n-am ce mai zice, Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte, Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai, Iar să sameni sau să ari nici trebuință nu ai, Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte, Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete Într-o grădină sub un perete, ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină. Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: ...
Constantin Stamati - Timpul trecut
... spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit ...
Constantin Stamati - Vulturul și paingănul
Constantin Stamati - Vulturul şi paingănul Vulturul și paingănul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Zburând vulturul cu fală decât nourii mai sus, În sfârșit, el se coboară spre a Caucazului munte, Și acolo pe un cedru de-o sută de ani s-au pus, De unde privea sub sine oblaste nemărginite; Acolo pe șes pâraie curgând strălucea la soare, Aici lunca înflorind, Codrii pe munți înverzind; Acolo zbuciumându-se a Caspiei Mare, Ca a corbului aripă înnegrind până departe. Sumețul vultur de-aceste atunci mirându-se foarte: „O! Jupiter, au strigat, îți dau laudă, mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Și pe toți să covârșesc, Și să mă învrednicesc, Ca să pot privi sub mine frumusețea lumii toată...â€� Și iată de pe o creangă un paingăn îi răspunde: „Tu ești fălos peste samă, iubite, această dată, Căci eu mai jos decât tine nu sunt nici de un grăunte.â€� Vulturul ia sama bine și vede adevărat, Deasupra sa un paingăn ce mreaja și-au rășchirat, Ca când vrea perdea să țese între vultur ș-între soare, ...
Costache Negri - Doină (Negri)
... transcrisă de A. Papadopol-Callimach după un autograf al lui C. Negri, aflat în posesia lui V. Alecsandri și publicată în Revista nouă , an II (1889-1890), nr. 11-12 (dec.-ian.) Verde codre și tufos, Mult cu umbră răcoros, Vara cît ești de frumos, Toamna, putred, sîngerate, A ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum" "Sunt lacrimae rerum" de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , II, 536, 11 iul. 1911, p. 1 Ce dulce intimitate se desprinde dintr-o gospodărie veche... Sunt unele în care lucrurile fac parcă un singur trup cu odaia. Ele stau nemișcate, și vremea trece peste ele, nimic nu le schimbă, soarele poate pătrunde ici-colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară. Apoi, cine trăiește mult într-o casă îi place să păstreze orînduială. Ochii s-au deprins cu liniile, și ființa ta intimă sufere dacă-ți clintește cineva un vas de pe o consolă, un portret de pe o etajeră, ori cel mai mic lucru, care ocupa un loc bine definit pentru tine în spațiul odăiei tale. Mătușa Elencu, însă, era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide și îngheață dacă stăteau încremenite două ...
Dimitrie Anghel - În Luxemburg
Dimitrie Anghel - În Luxemburg În Luxemburg de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 6 aprilie 1903 Ți-aduci aminte, după ploaie, ce albe străluceau la soare Statuele străvechi și scumpe, și cât de drag ți-era cu mine, Să povestești, umblând sub ramuri, de viața moartelor regine Înmărmurite-n piatra rece de-o biată mână peritoare? Deasupra lor porumbii vineți roteau voioși din vreme-n vreme! Părea că lor li este dată grădina asta toată-n pază, Și-arar o lacrimă de ploaie, ca un diamant aprins de-o rază, Se desprindea, vuind un zgomot, din naltul unei diademe. În straturi florile-nclinate iar se-nălțau cu bucurie, Și-n cer, făr' de veste-atuncea lumina zilei liniștită Se preschimba în fel-de-fețe ș-o clipă sta ca aiurită, Pân să-și recapete cuprinsul din nou divina-i armonie. Pe sub copacii jilavi încă, roiau copiii cu grămada, Iar spre habuzul vechi, ții minte, cu fețele de plâns udate, Câți îngeri nu jăleau de soarta vreunei nave fărâmate Ce se pornise pe furtună cu pânze albe ca zăpada? Fanfarele sunau un zgomot înfiorând prelung platanii Sub umbra cărora voioase treceau eternele idile, Născute dintr-o sărutare și moarte după ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... în mișcare au o țintă. Îmi spunea că cetele acestea răzlețe nu sînt decît fărîmele conștiente ale unui mare trup, și că o dată pe an, spre sfîrșitul lunei august, s-adună cu toții ca într-un congres, pe un larg tăpșan, din județul Iașului, unde s-a aciuiat ...
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
Dimitrie Anghel - A patra Parcă A patra Parcă de Dimitrie Anghel Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci gurile lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu trece în ochii lor, căci ele n-au vreme să se înduioșeze. În albul lor veștmînt, pe care joacă lumina albastrului opaiț ca pe niște giulgiuri, cele ce n-au cunoscut divinul farmec al tinereții, nici bucuria ce-o resimte frumusețea în fața oglinzii, nici reveriile dulci ce le dă amorul, torc înainte nesfîrșita lînă ce-o scapătă caierul înfrățind firul de lumină și firul de întuneric pe care așteaptă să-l taie recele fier al foarfecei... Sinistră toarce ...
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor Alaiul vechiturilor de Dimitrie Anghel Publicată în Scara , II, 520, 25 iunie 1911, p. 1—2. Regina Mab încă singură a rămas stăpînă pe spațiul infinit. În cărucioara primitivă, ea sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă... Și un zbor întreg de aripi se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare. Scăpați de greul lest al lutului, ne vom înălța cu toții și vom pluti ca și Mab, frumoasa regină, în sferile albastre. Fascinați de infinit ori de aurul care strălucește la capătul fiecărei etape, cei ce țin aripele merg fără să întoarne capul înapoi, să vadă dacă ...
Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ...