Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLÂNGE
Rezultatele 631 - 640 din aproximativ 931 pentru PLÂNGE.
Vasile Alecsandri - Străinul (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Străinul (Alecsandri) Dă-ți, Domnico, rochița De-mi deschide temnița. Dă și carul cu doi boi De mă scapă de nevoi. Și vin', soro, să mă vezi Cum îmi frâng trupu-n obezi, Să tot plângi și să nu crezi!" Frunză verde de granate, Căci m-aș duce-n ceea parte Să mai văd pe bietul frate! Da-s o biată fată mare Și la lume n-am crezare, Ci am numai ochi de plâns Ș-un suflet de dor aprins. Frunză verde rozmarin, Rău e de voinic străin! Numai luna că-l iubește Și soarele-l încălzește. Trece-n jos, se duce-n sus, Nime nu-i dă un răspuns, Nici îi zice: ,,Bun ajuns!" Suie-n deal, coboară-n vale, Nici o mândră nu-i stă-n cale. Trece sate-n curmeziș, Și dumbrăvile-n lungiș, Vede-o mândră fetișoară Ca un pui de căprioară. El îi zice: ,,Dragă, stă." Ea în lături tot se dă. El îi zice: ,,Vină-ncoace," Ea-i răspunde: ,,N-am ce
Vasile Alecsandri - Strigoiul Strigoiul de Vasile Alecsandri În prăpastia cea mare, Unde vântul cu turbare Suflă trist, înfricoșat, Vezi o cruce dărâmată Ce de vânt e clătinată, Clătinată ne-ncetat? Împrejur iarba nu crește Și pe dânsa nu-și oprește Nici o pasăre-al ei zbor; Că sub dânsa-n orice vreme Cu durere jalnic geme, Geme-un glas îngrozitor. Când e noapte fără stele, Mii de flăcări albăstrele Se văd tainic fluturând, Și prin ele crunt deodată O fantasmă se arată, Se arată blestemând. Călător nenorocite, Fugi de-acele căi pocite De ți-e calul de bun soi, Că-n mormântul fără pace Și sub cruce-acolo zace, Zace singur un strigoi! * Într-o noapte-ntunecată Dulce șoaptă-namorată Prin văzduh încet zbura. Două umbre sta în vale, Ce, cuprinse-n dulce jale, Amor vecinic își jura. Iar pe-o culme-n depărtare Se vedea mișcând la zare Un cal alb, copil de vânt; Coamele-i erau zburlite, Ș-a lui sprintene copite Săpau urme pe pământ. Nu te duce, nu, bădiță! (Zicea blânda copiliță Cu ochi plânși, cu glas pătruns) Ah! te jur pe sfânta cruce! Stai cu mine, nu te duce... Dar voinicul ...
... tatare, nu mă face Să-ți fărâm capul în zece! Că de sus, de pe movilă, De-oi zvârli ghioaga cea mare, Zău, ți-oi plânge chiar de milă, Măi tatare, măi tatare! Măi tatare,-unde-ți e pala? Măi tatare,-unde-ți e calul? Măi tatare,-unde-ți e fala ...
... păcat Cu marghiolul cel din sat! [1] Tița râde și nu crede, Dar marghiolul se repede Ș-o urmează cât colea... Tițo, Tițo, nu mai plânge
Vasile Alecsandri - Tunsul (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Tunsul (Alecsandri) Vestea-n țară a ajuns De un hoț cu nume Tuns, Că prin codri a ieșit De șase-ntovărășit, Toți voinici, aleși panduri, Oaspeți ageri de păduri, Ce se port din crâng în crâng, Câți îl văd, de ei se plâng. Că nici unde nu gândești, Cu dânsul te întâlnești Și-l auzi zicând cu bine: ,,De unde vii, măi creștine? Din ce sat, din ce oraș? Luat-ai la drum răvaș Să nu pătimești cevaș? Te jur cu pistolu-n piept, Spune mie tot cu drept, De ai bani mai multicei, Dă-mi jumătate din ei, Că-ți dau la mână răvaș Să nu rămâi păgubaș, Și cu vreme de-oi trăi, Pân-într-unul ți-oi plăti, Dar cumva de-oi muri eu, Ți-i va plăti Dumnezeu!" Vai! sărmanul voinicel! Sărăcuț, amar de el! Căci păcatul l-a gonit, Cu moarte l-a pedepsit! ↑ Istoria Tunsului a fost scrisă de un autor rus și tipărită într-un calendar, după ocupația Valahiei de către armiile rusești, la 1828. O parte din acea istorie anecdotică a fost tradusă de dl ...
Vasile Alecsandri - Ursita mea
... atunci pe mare... În dulcea-i legănare Muri ursita mea! Așa avui eu parte A sta în veci departe Ș-a plânge
Vasile Alecsandri - Vântul (Alecsandri)
... când el se-ntoarce-n codri, mama lui ce-l tot bocește Zile-ntregi îl scaldă-n lapte și de răni îl lecuiește ... - "Nu mai plânge
Vasile Alecsandri - Zilele Babii
Vasile Alecsandri - Zilele Babii Zilele Babii de Vasile Alecsandri Baladă I Cât au fost iarna de lungă Au ținut soarele strâns Sub al ei cojoc încins, Crivățul să nu-l ajungă, Nici să fie-n față nins. Iară sora ei mezină, Dochia, l-au îndrăgit Și la rându-i a vrăjit Să atragă-a lui lumină Lângă sânul ei zbârcit. Și sub cortul ei de gheață Unde tremură mereu Ține-acum odorul său, Dulcele izvor de viață, Zâmbetul lui Dumnezeu. Îl sărută, îl desmeardă Ziua, noaptea, nencetat, Ca pe-un mire descântat, Și se teme să nu-l peardă De la ochiu-i degerat. Bietul soare-n fărmecare Perde lustru-i aurit Sub răsuflul ei cumplit. El pe lume nu mai are Nici apus, nici răsărit. Iar în lipsa lui, pământul Zace-n triste amorțiri, Bântuit de vijăliri, Căci ferească Domnul sfântul De-ale Babelor iubiri! La răsuflul lor deodată Tot ce-i verde, înflorit, Cade, moare vestezit. Turba lor e nempăcată, Dorul lor neîmblânzit. Ele știu să-ncurce firul Feți-frumoșilor, pe plac. Știu să schimbe pentru leac Chiar în brustur trandafirul Și stiglețu-n liliac... II Iată, mări, însă iată Că-ntr-o ...
Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său
Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său Închisul către un fluture ce intrase în castelul său de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaș, Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat! Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat Din efirul luminos în acest negru lăcaș? Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis, Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit, În acest muced lăcaș, mormânt celor vii gătit, De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis. Numai tu, soarta mea, știi de când aici ai sosit; Doar la tine, fluturaș, acolo în aer sus, Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns! Și ai venit înadins să vezi un nenorocit. Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat, În tine văd acum lumea ce l-au urgisit, Tu speranță ai adus închisului osândit, Și-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat. Spune-mi dar, spune, te rog, efirului iubit prunc, Tot așa este frumos seninul acel ceresc? Tot așa pe munți și câmpi floricele înfloresc? Tot miroase roza, crinul, tot limpezi pâraie curg? Tot șuieră filomela prin ...
Veronica Micle - Și cum s-a stins...
Veronica Micle - Şi cum s-a stins... Și cum s-a stins... de Veronica Micle Și cum s-a stins fără de veste Amorul cel nemărginit De-ți pare că e o poveste Ce alții ți-ar fi povestit. Și cum mereu în cale lungă Trec norii peste mări și țări, Astfel simțirile s-alungă Și moare dragostea de ieri. Și vecinic altă e simțirea În sân de oameni muritori, Schimbată e întreagă firea Din ceas în ceas până ce mori. Iată de ce gândind la tine Nu plâng c-amorul tău s-a stins, Căci astăzi, știu atât de bine Că dorul care te-a cuprins, Se va sfârși, fără de urmă, S-a stinge ca și cel dintâi, Iar moartea patimile curmă Și-o biată pulbere
Veronica Micle - Și ura și iubirea
Veronica Micle - Şi ura şi iubirea Și ura și iubirea de Veronica Micle Convorbiri Literare , XI (1877), nr. 2 (1 mai), p. 73-74 Și ura și iubirea acuma de la tine Făr' de însemnătate vieții mele-ar fi, Iubirea ți-am plătit-o cu lacrimi și suspine Și ura-ți neîmpăcată cu ce-aș mai răsplăti. Dar tu de vrei ca-n urmă-ți eu tot să mai plâng încă Și vecinic sfâșiată să vezi inima mea, De-un chin fără de margini, de o durere-adâncă Cu glas făr' de mânie să-mi spui că mă-i