Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 631 - 640 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... o merită, dar cu atât mai mult când este vorba de o publicațiune ca aceea a dlui Alecsandri, tăcerea ne pare o lipsă de conștiință. Convorbirile literare, îndată la aparițiunea cărții în chestiune, șiau împlinit datoria de a o anunța în câteva rânduri călduroase publicului cititor. Însă acel anunț al momentului nu este îndestul pentru cerințele criticii literare, și noi ne folosim cu plăcere de ocazia ce ni se oferă pentru a reveni încă o dată la lucrarea dlui Alecsandri. Căci, pe lângă rangul necontestabil ce această colecțiune ... Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată Să-mi fac ochișorii roată, Să mă uit la lumea toată. Asta nu-i țară de câni, Ci e țară de români, Veni-ar timpul să vie. Ca românul iar să-nvie Și de hoți să mântuiască Țara lui Ardelenească! Nu-i pământ de ungureni, Ci de neaoși pământeni! (pag. 311) VRĂBIUȚA Vrăbiuță de pe deal, Zbori degrabă în Ardeal Și te-ntoarce de îmi spune Or vești rele, or vești bune. Du-te, vezi dacă mai ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... zicem că asta era marți; bun! Joi, iar o dungă; sâmbătă, alta: trei dungi. Marțea ailaltă, te uitai la bilet: numai o dungă. Peste asta mai trăgeam una; una și cu una două. Joi mai trăgeam una, care va să zică trei; bun! Marțea ailaltă... biletul alb. PAMPON: Alb? IORDACHE: De tot... PAMPON: Cum asta? IORDACHE: Așteaptă să vezi, că e frumoasă... A mers așa preț de vreo zece luni de zile, până să băgăm noi de seamă... Mușterii mulți... l-ai ras, i-ai tras dunga, te culci pe urechea aia, și nu-i mai ții altă socoteală. Într-o sâmbătă seară, vine spițerul, și nu știu cum din vorbă, — era lume multă în prăvălie, — lui d. Nae i se pare că spițerul cere un bilet, și-mi zice ... o carieră ca tânăr... IORDACHE: Mai e vorbă... CATINDATUL: A! eu aș fi avut parale multe, daca nu mă-n-curcam în tratație de amor pe vremea războiului. O iubeam, o iubeam!... și ea mă traducea... cu un ofițer de itidenție. IORDACHE: Ei, ș-acuma? CATINDATUL: Acuma... nu
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... făcut să sară ars din pat și l-a hotărât să plece numaidecât și cât mai degrabă la Paris. Călătoria până la Paris nu era pe vremea aceea o jucărie. Trebuia cel puțin o lună să ajungi până acolo, căci în străinătate nu erau drumuri-de-fier decât de la Cracovia înainte, iar la noi nu erau nici măcar șosele. Trebuia vorba ceea, să-ți faci testamentul la plecare. Dar inima de tată nu cunoaște piedici când dorul o atrage. Deși știa un pic de franțuzească cât să nu moară de foame între franțuzi, își angajă totuși un tălmaci franțuz ca tovarăș care să-l călăuzească în lunga călătorie. A pus vreo zece zile ... Hum!... Să mă schimosesc acum la bătrânețe; asta nu-mi prea vine la socoteală. Dar la urma urmei poate că ai dreptate. El ținea seamă de părerile totdeauna bine cumpănite ale femeii lui. Astfel dânsul comandă să i se facă trei rânduri de haine evropenești mai subțiri și mai groase pentru toate timpurile, și când croitorul i le aduse, se îmbrăcă în noul său costum de voiaj și se puse în fața unei oglinzi. — Halal îmbrăcăminte, zise el pufăind
... s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ... târg, pe care-l iubesc și-l urăsc, văzând cum se șterge în zare cea din urmă clopotniță, încercam o simțire ciudată, nu de părere de rău, nu de plăcere, dar și de una și de alta, amestecate cu curiozitatea și cu râvna fantastică de a merge înainte și în același timp dorind să știu și ce fac prietenii mei cei buni; adică mai curând dorind să fiu de față nevăzut la viața aceea de liniștită tulburare, să bag ...
... bulgarului, Frățiorul Marcului. ,,Dalbo, dalbă, jupâneasă! Cu ochi mari de puică-aleasă; De ți-e Badiul tău acasă, Zi-i degrabă ca să iasă, Iar de-i dus în deal la vie, Mergi de-i zi să nu mai vie, Că s-a trecut de glumie!" ,,Nu-i la vie, și-i în casă Cu paloșul gol pe masă. Badiului voinic nu-i pasă Nici de cursă dușmănească, Nici de oaste-mpărătească!" Badiule, te ține bine, Că urdia-ntreagă vine! Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie Și să-l ducă ... Auziți voi parele Cum mănâncă oasele? Auziți voi mamele Cum își plâng păcatele?..." ↑ Această baladă se cântă pe o arie cam serbească, cu trăgănituri de glas orientale, și lăutarii adaugă la sfârșitul ariei un soi de suspin pe cuvintele turcești Brui aman, aman! ↑ Turcii dau numirea de frânci la toate popoarele îmbrăcate cu haine europene, și fiindcă ei au avut multe războaie cu ungurii și cu nemții, poate că versul de sus face aluzie la unul din acele măceluri crâncene ce au roșit cu sânge de atâtea ori malurile Dunării. Punem înainte această presupunere, fiindcă caracterul mai modern al baladei Badiului
... pe pănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vița lui Arpad și că și-o fi scoțând din rezervorul memoriei sale vrun dulce nume de iubită sau vreun ideal unguresc din romanele lui Mauriciu Jokay. Nu m-am mai ocupat mai mult de figura acestui tânăr, suspinător poate, ci am început a răsfoi, prin ziare streine, unele reviste literare artistice etc. (Ale noastre nici nu au, nici nu vor a revedea ceva în privința asta.) Junele meu se apropie de mine. — După d-ta, mă rog, șopti el înclinându-se. Accent curat românesc — nu e ungur. — Poftim, zisei, întinzându-i ziarul și surprins de interesul ce-mi insuflă îndată ce ridicai ochii. Un om pe care-l cunoșteam fără a-l cunoaște, una din acele figuri ce ... citi cu o semivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenoții. — Ai vrea să fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de
... vindecat, Te-apropii lin, prin negura tăcerii, Și strângi în taină mâna care-a dat; Apostolului răsplătit cu ură, Tu-i spui: Mergi, nu ești singur în durere! Și gura ți-o-nfrățești cu sfânta gură Ce-a semănat nădejdi și mângâiere; De cel ce geme, neputând să moară, Apropii cupa liniștii de veci; Mereu sporește-a inimii comoară Și drum de zâmbet lași pe unde treci… Al nostru ești! Ce ochi văzu vreodată Că te-ai suit la cer, purtat de nori? Ce gând nebun zvârli această pată, Pe cel mai mare dintre visători? Putut-a oare sufletu-ți să fugă La cei senini și fericiți din cer, Când jos, prin murmure de chin și rugă, Atâtea brațe tremură și-l cer? Nu, nu! Ale Golgotei reci piroane Nu te-au lipit atât de strâns pe lemn, Cât te-a legat de-acest pământ nedemn Nemărginirea rănilor umane. Atâta timp cât lutul n-o să crească Copii asemeni chipului tău sfânt; Atâta timp cât liniștea cerească Nu ... se coboară-n inimi pe pământ; Cât timp nu vezi aieve tot ce sameni, Și ochii toți ...
Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului
... piste iad au venit. (Minos este controloru împărăției mele. El sloboade, el primești, el ține la socoteli.) Au trebuit să mă las. Pe urmă am mai poronci Că nime cu șlicu-n cap să nu fii în iad primit. Dar însă și la aceasta Radamant să-mpotrivești, Zicându-mi că acest lucru de pravilă să oprești ; Căci în iad după căciulă giudecăm pe fiiștecare; Pe-acel cu căciulă mare îl chinuim și mai tare." Cupidon atunci se pleacă la urechea lui Febus, Zice: "Vai de cei cu șlice, dac-așa pravil-au pus. Mă rog, dă o hotărâre: ori șlicu să nu mai fie, Sau cu astfel de căciulă în iad de acum să vie. Iar, de esti să stric poarta, atunce puni la cali Să mi se sloboadă o soma din visteriile tale." Iupiter să cam zbârcești, căci, măcar că dumnezeu ... Ocheanu cel lat. Pomenire lui să pei". "Eu îl primesc nenecat, Zice bătrânul Neptun, din el un caic mi-oi face." "Ai caice", Vulcan strigă, "mai bine adă-l încoace, Căci am de foi trebuință, din el niște foi prea bune", Iară Mars, îi taie vorba, nu-l lasă mai
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... i plăcu. Se făcea că el era într-o grădină frumoasă, frumoasă ca un rai. El ședea acolo, într-un colț, trist și mâhnit că nu putea umbla, să se bucure și el de frumusețile acelei grădini. Păsările cântau de se spărgeau. Frunzele de pomi fâșâiau de adierea vântului și florile răspândeau un miros de te îmbăta. Se uita cu jind la toate astea, căci nu putea să se desfăteze și el. Atunci ridicând ochii în sus, se rugă lui Dumnezeu să-i ia viața mai bine, decât să trăiască în așa ticăloșie. Pe când se făcea că se roagă, deodată i se arătă dinainte o zână așa de frumoasă și de blândă, cum nu mai văzuse el în viața lui așa ființă. Și se făcea că-l întreabă, zicându-i: - De ce te căinești băiețele și te amărăști? - Cum nu m-aș căina și nu m-aș amârî, zână a frumusețelor, se făcea că zise el, iată sunt olog, și din această pricină am ajuns de batjocura tutulor băieților din sat. - Lasă, dragul meu, nu mai plânge, că ei nu știu ce fac, se făcea că mai zise zâna. Tu ai să te tămăduiești și o să ajungi ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... păcălit, dacă jupân Macovei, bărbatul meu, știe și cerul din toacă... asta... toaca din cer. MACOVEI: Tronc, Mărico, iar ai sclintit-o, suflețele. Ș-am mai fost, oameni buni, pe la curtea lui Lăcustă-Vodă. TOȚI: Lăcustă-Vodă? MACOVEI: Da! Ce? n-ați auzit de el?... un domn mare, cu oaste mare... și cu stomac și mai mare... El mănâncă, mănâncă, de cum se trezește pân’ ce adoarme, și tot nu se mai satură, vecinic flămând și slab. TOMA: Ș-o fi mâncând și comândul; dar poporul lui?... MACOVEI: Sărmanul! e și mai slab și mai flămând decât dânsul. TOMA: Halal de el!... Vrea să zică, tot mai bine la noi, în țara lui Papură-Împărat, deși se spune că împăratul nostru e cam șovăi, șovăi... ca numele lui. MACOVEI: Tacă-ți gura ... copiii de foame! MACOVEI: Tacă-vă ciocul, gaițelor!... decât ați urla, mai bine v-ați apuca să faceți descântece de ploaie. MĂRICA: Că doar noi nu suntem vrăjitoare ca Baba Rada, din căsuța aceea... Numai ea știe să facă vrăji și să tragă-n bobi, și să descânte de dragoste cu ulcica, și să dezlege norii... MACOVEI: Da de
Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite
... a fost în lume-odată Mândruliță, dulce fată, Și la chip fermecătoare De puteai căta la soare, Iar la ochișorii săi Și la față-i nu putei! Florile îi ziceau floare, Stelele, stea lucitoare, Încât vecinic flori și stele Se certau noaptea-ntre ele! Iată-n fapt de dimineață Că pe câmpul de verdeață Copilița, cu-alte două, Se primbla, torcând prin rouă. Una zice: Am visat De-un fecior de împărat! Dac-ar fi acum să vie Să m-aleagă de soție, I-aș aduce eu în dar Un șoiman de armăsar Care zboară, care sare Peste munți și peste mare Și înconjură pământul Mai ușor chiar decât vântul! Alta zice: Surioare! Eu i-aș țese-n foc de soare O cămașă-n zece ițe, Cu descânteci prin altițe, Ca să-i fie de noroc Și să-l apere de foc, Și de patimi suflețești, Și de boalele trupești! Iar frumoasa copiliță Zice astfel din guriță: Eu i-aș face doi feciori, Doi de gemeni frățiori, Cu cosițele-aurite Și cu fețele-nflorite, De n-ar fi alții ca ei Drăgălași și frumușei, Căci ar fi strălucitori Ca doi ochi veselitori! De mi-i face-așa copii, Tu, mireasa mea