Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru O SINGURA

 Rezultatele 621 - 630 din aproximativ 718 pentru O SINGURA.

Titu Maiorescu - Neologismele

... prin greutatea sa științifică, ci prin cea fizică; în februarie 1876 dl Hasdeu cu vreo 25 de alți „redactori“ înființară în București chiar o întreagă Revistă literară și științifică, a cărei prefață o arăta mai ales menită a fi o direcție „sănătoasă“ în contra așa-numitei direcții „noi“ a noastră. Ast[...]nsă — pare c-ar fi zecimi de ... vor fi ajuns oamenii încetul cu încetul să se înțeleagă mai bine unii pe alții și să se mai îmblânzească, se va fi arătat încă o dată legea cea cunoscută, după care o stăruință neclintită nimicește în orice evoluțiune a spiritului rezistențele mai ușoare. Dacă dar în aceste rânduri de introducere am amintit o luptă acum împăcată din mica noastră mișcare literară, nu este pentru a redeștepta violența vechilor dezbateri, ci este, din contră, pentru a ... ei în scrisori și în ziare, pe catedra școlii și la tribuna parlamentului. Căci profesorii, deputații și scriitorii noștri mai de frunte și-au făcut o parte însemnată a studiilor în limbi străine. De aici urmează, firește, că ...

 

Anton Pann - Povestea vorbei

... cuvîntul tronc, Ca cloșca cînd face clonc. Și se pomenește vorbind: Frumoasă noră dobîndiși, Dar se uită cam piaziș. Și că După ce e neagră, o cheamă și Neagă; După ce e mută, apoi e și slută. Sau Urît meșter a croit-o, Rău ciocan a ciocănit-o. Sau Bun ciocan te-a ciocănit, Că frumos te-a potrivit. Și Urît tată a avut, Să-i semene ... cine-ndrăznește la unul mai mare Să-i spuie de față cusurul ce-l are? Tot pe acea vreme ș-în acea cetate Era ș-o cocoană gheboasă în spate, Ce o amăgise lingăii să crează Că ea e în lume cea dintîie rază, Cu poezii, versuri o încorunase Ș-a se ținea zînă o înfumurase. Aceasta se duse la craiul odată, Cu alt oarecine avînd judecată, Și văzînd că craiul hatîr ei nu-i face Să vorbească-n parte ... Dar nu știe în ce fel. Și el rosti de să plăti. Povestea ăluia: Zile înșirate, fire încurcate, Pînză rău țesută și vreme pierdută S-o lovi, nu s-o lovi, Na-ț- ...

 

Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit

... era un polei grozav. Cănuță s-a aplecat și d-abia a putut ridica greutatea pe loc limpede în prăvălie. - N-o să aluneci cu el, mă? a-ntrebat jupânul. - De! jupâne; știu eu? - O să-l poci duce? - E greu... - Haide! s-a răstit jupânul. Dar sa dormi și să mănânci, știi? leneșule! Canuță a dat ... venea o birjă cu caii răscăcărați de teama alunecușului. Băiatul s-a ferit repede-n lături și odată, bâldâbâc! și sdronc! Cănuță într-o parte cât colo și sarcina din spinare într-alta. Băiatul s-a lovit la cot de i-a secat sufletul; dar ... adânc ca și cum ar fi răsuflat întâia dată, își șterse repede ochii ca și cum ar fi văzut întâia oară lumina. În perete ardea o lămpșoară afumată. Toți băieții ceilalți dormeau adânc. Își luă într-o basma lucrușoarele lui, mai nimic, și ieși. Mijea de ziuă când, rupt de oboseala trupului și mai ales de a sufletului, înghețat de ... ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori

... Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră cât o țară, o cetate Cu muri lungi cât patru zile, cu o mare de palate Și pe ziduri uriașe mari grădini suite-n nori; Când poporul gemea-n piețe l-a grădinei lungă poală Cum ... se frământă, pe când vânturi o răscoală, Cugeta Semiramide prin dumbrăvile răcori. Acel rege ­ o lume-n mâna-i ­ schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire ­ Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol de urgie ... valurilor sfadă prorociri se aridic. Și-atunci Memfis se ridică, argintos gând al pustiei, Închegare măiestrită din suflarea vijeliei ­ Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre mestecate numa-n stele Despre-orașul care iese din pustiile de jele. Din pământ și de sub mare, s-aud ... se ridică îndrăzneață Și columnele înalte cătră cer pare c-arat; Văzui pe David în lacrimi rupând haina lui bogată Zdrobind arfa-i sunătoare de o marmură curată, Genunchind să-i ierte Domnul osânditul lui păcat. Solomon, poetul-rege, tocmind glasul unei lire Și făcând- ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

... Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră cât o țară, o cetate Cu muri lungi cât patru zile, cu o mare de palate Și pe ziduri uriașe mari grădini suite-n nori; Când poporul gemea-n piețe l-a grădinei lungă poală Cum ... se frământă, pe când vânturi o răscoală, Cugeta Semiramide prin dumbrăvile răcori. Acel rege ­ o lume-n mâna-i ­ schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire ­ Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol de urgie ... valurilor sfadă prorociri se aridic. Și-atunci Memfis se ridică, argintos gând al pustiei, Închegare măiestrită din suflarea vijeliei ­ Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre mestecate numa-n stele Despre-orașul care iese din pustiile de jele. Din pământ și de sub mare, s-aud ... se ridică îndrăzneață Și columnele înalte cătră cer pare c-arat; Văzui pe David în lacrimi rupând haina lui bogată Zdrobind arfa-i sunătoare de o marmură curată, Genunchind să-i ierte Domnul osânditul lui păcat. Solomon, poetul-rege, tocmind glasul unei lire Și făcând- ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor

... și cum că din groapa obiceaiului celui rău nu iaste cu puțință, niciodată, să iasă, fără numai cu mare osteneală, cu neasemânată pocăință și cu o milă a lui Dumnezeu, mai aleasă. Și, de vă prepuneț la aceasta, socotiți rogu-vă acĂ©ia ce au făcut Hristos când au ... trei morți și veț înțelĂ©ge adevărul. La mortul cel dintâi, carele era fata lui Iair, zice evanghelistul Mathei cum când au mers Hristos să o înviiaze n-au zis un cuvânt, numai au apucat-o de mână și s-au sculat fata. La al doilea mort, la feciorul văduvei, zice evanghelistul Luca cum să s-au atins de coșciug și ... să se înviiaze un mort ca acesta, de patru zile, să se întoarcă în casa cea părințească, un fiiu ca acesta preacurvariu să se afle o oae rătăcită ca aceasta și un filiar ca acesta pierdut, adevărat fiind această minune a milostivirii lui Dumnezeu, mare bucurie să face în ... fie oi ca acĂ©stia, rătăcite, Lazari ca aceștea, păcătoș ca aceștea, împietriți la inimă și necăitori? Credința voastră cea multă nu mă lasă să o ...

 

Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan

... avuției pe care o grămădise tată-său o viață întreagă. Fiul a făcut altfel de cum făcuse tatăl. În tinerețe nu căpătase niciodată o para mai mult decît îi trebuia ca să-și ducă viața ; acum a pus de gînd să cheltuiască potrivit cu mijloacelepe care i ... la așa vîrstă coaptă ; dar s-a jurat că n-are să mai cheltuiască apoi nimica peste această sumă, după ce ce și-o face toate chefurile. În acest scop, Abu-Hasan a strâns împrejuru-i o ceată de tineri de vîrsta și de teapa lui, și de acolea s-a gîndit numa cum să-i facă a-și ... pus de gînd ; dar îți pot mai dinainte spune că degeaba tragi nădejde. Tu încă nu cunoști ce va să zică prietenii de petrecere ; dar o să-i cunoști... -Mamă, a zis Abu-Hasan, eu înțeleg și cred ce-mi spui ; dar tot vreau să mă luminez singur despre mișelia și neomenia lor. Abu-Hasan a și plecat ; a făcut ce-a făcut și a găsit ... ...

 

Alecu Russo - Studie moldovană

... mort. Până a nu arunca țărâna vecinică pe sicriul lui, să ne mai uităm la dânsul; nu se întâmplă adeseori în lume într-o casă un mort, care, în viață fiind, nu-l iubeaucasnicii? însă copiii, rudele, megieșii se strâng, se uită încă o datăla dânsul, își aduc aminte numai de bunele însușiri ale răposatuluiși, spre vecinica ziua bună, cuvântează un frumos și creștinesc: Dumnezeu să-l ierte! Așa ... nostru are să ne dizgrume...! Noi,încale, ne măgulim că am prefăcut Moldova în 16 ani... așa... încâtmii de ani n-a preface-o. Rămășița trecutului, ce întunecă când și când o parte din viața noastră zilnică, se rărește, Moldova veche mi se înfățișează ca opădure deasă și mare, unde toporul a tăiat iute, fără ... adevăr adânc, ele s-au depărtat de fizionomia poporală, pre câts-au depărtat de tradițiile boierești; în vreme ce în zilele părințilornoștri obiceiurile acopereau sub o singură mantie toate treptelepoporului moldovan. Credința, vorba era una la boieri și la plugari;acea legătură s-a întrerupt, o ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români. A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și avută, pentru a-și exprima ideile și simțirile, este un avantaj imens pentru acei chemați a culege lauri ... și a ceremoniilor din ziua Sf. Nicolae). El, în fine, stăvilea zborul gândirii după placul său, și ades înfunda chiar pe gânditori la o mănăstire, fără nici o formă de proces alta decât prin o simplă poruncă verbală dată agăi de oraș. La picioarele tronului se înșira treptat o boierime împărțită în diferite clase. Clasa I, poreclită grecește protipenda, fiindcă era compusă de cinci ranguri înalte: logofeți mari, vornici, hatmani, postelnici și agi, care ... cărui șefi, veniți de la Fanar și din bizuniile muntelui Athos, se desfătau într-o viață de lux trândavă și scandaloasă; iar jos, în pulbere, o gloată cu cerbicea plecată sub toate sarcinile! sus, puterea egoistă, jos, șerbirea și mizeria fără protecție, și totul mișcându-se într- ...

 

Ion Luca Caragiale - Smărăndița

... nu să strepezească dinții, ci dulce și acră, acrișoară și dulceagă cum îi place și ursului, cât e el de ursuz și de nemulțumitor, s-o guste. Subțirică de se-ncovoia ca o nuia de corn verde, când o fluieri în vânt cu putere, și răsărită ca o ramură de garoafă bătută, căreia stă să i se deschiză-n vârf bobocelul ascuns, care de-abia așteaptă să-i plesnească gogoașa ca să te ... făcea: Muu ! muu ! după ce bea; și Smărăndița, nebună, zglobie, ca un fluture împistruiat pe aripe cu toate fețele câmpului și stelele cerului, răspundea mângâind-o pe Murgana: — Helbet! Murgano, lasă că o fi bun Dumnezeu și cu noi! Dar pe urmă, se gândea ce se gândea și o podidea plânsul, și plângi și plângi și plângi, de curgea din ochii ei mai bogat, mai limpede, mai cald decât din șipotul rece, în care ... pleca, și Smărăndița după ea. Și șipotul rece în urma lor sta pe loc și șlângea mereu... De ce plângea Smărăndința?... De durere! De ce o durea pe Smărăndița?... O durea că se gândea... La ce se gândea Smărăndița?... La ce?... II Sus pe dealul înalt, între salcâmii care aruncă departe-departe talazuri-talazuri de

 

Vasile Alecsandri - Chirița în Iași

... mangosiților, c-o să-mi faceți zile fripte!... SLUJITORUL (la oblon). Cucoană... CHIRIȚA: Ce-i? SLUJITORUL: Cum îi numele d-tale? CHIRIȚA: Cum mi l-o dat nânașu... Lipsești de-acole. SLUJITORUL: Așa știu și eu... d-apoi vezi, cucoană, că trebuie să te trecem la catastiful barierei. CHIRIȚA: Să mă ... da unde-s surugiii? FECIORUL: Or fi fugit!... cine știe?... la vro crâșmă poate... (În parte.) Hei, că nu-s și eu cu dânșii! CHIRIȚA: O fugit și m-o lăsat lată în mijlocul drumului!... bre! c-o să mă lovească ceva! (Furioasă.) Ei, apoi să nu te-apuce șăptezeci de năbădăici?... Kirie eleison! (Vine iute în fața publicului.) Mă rog, cine ține ... stau la dealuri; Te dau de maluri; Îți sfarmă trupul de nu mai poți! Și de nu-ți pasă, Ajungi acasă C-un ochi, c-o mână, și cu trei roți! CHIRIȚA (alergând în fund): Poftim poște!... dacă nu merg caii, fug surugiii!... Da unde s-o înfundat blăstămații? (Intră în culisa din dreapta, din fund.) Vai! că buni-s de spânzurat în iarmaroc!... Auzi!... carnacsî, că lunecușu-i!... Valeu!... (Se aude ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>