Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN CEEA CE PRIVEȘTE
Rezultatele 621 - 630 din aproximativ 735 pentru IN CEEA CE PRIVEȘTE.
... oblojele dascălului Gheorghie de la strana dreaptă!... La această din urmă închipuire, ce-i drept, simțeam potolindu-se întrucâtva flacăra amorului meu, dar în lupta ce se petrecea în mintea-mi tulburată, Măriuca cea drăgălașă cu flori pe cap biruia uneori pe cealaltă Măriucă, cea cu oblojele, și atuncea focul se ... Era soarele pe la miazăzi și căldura nesuferită. Balan scotea o limbă de-un cot. Constantin viziteul îmi zise că avem de poposit un ceas. Ce-mi păsa mie de ceasul acela și de toate ceasurile ce aveau să curgă în viitor! Aș fi putut să stau acolo, sau să merg înainte, sau să mă întorc îndărăt, îmi era totuna, căci nici ... prinse să cânte și din gură cu niște strâmbături așa de ciudate, încât nu mă putui opri de a zâmbi cu tot amarul ce simțeam în mine. Bietul Balan, nedeprins cu asemene sunete ce-i supărau nervele, prinse și el să hămăiască și să urle de răsuna vecinătatea, țiind astfel ison cântecul țigănesc. — Schimbă altul, strigă Constantin, astupându ... mult a voloc decât a antereu, însă țiganul nu era tocmai de părerea mea. — Vai de mine, cuconașule, strigă el după ce ...
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... atât mai simțitor cu cât erau mai tineri, dar care făcea, putem crede, atmosferă generală pentru toate vârstele. Caragiale tânăr a trăit în acel aer, și e de bănuit că natura lui vioaie a adoptat cu personal exces optimismul acela juvenil și naționalist: ușor și comod devenea ... Ibsen ori al lui Strindberg, aproape ca și cum ar fi fost, și ei, niște stâlpi ai progresismului român de la 1860. Era o obstinație ce nu se mai poate înțelege ca rezistență a cunoscătorului de meserie. Așa s-a făcut ca arta lui să fie în ... imagina relativitatea ei istorică. Pentru filologii viitorului depărtat, când se vor sili, după cum le e meseria, să închipuie, în scheme și fantasme fragmentare, ceea ce trăim noi astăzi și am trăit ieri și deunăzi, consemnarea gândirii și simțirii noastre, a acestora care am fost contemporani maturi ai lui ... natură cuprind o caracterizare exactă a metodei sale. Din metoda clasică face parte și construirea nu rareori călăuzită de intenții didactice, vizând ceea ce numea el, la bătrânețe: înțelepciunea poveștilor și proverbelor orientale. Din cea dintâi tinerețe, Caragiale s-a interesat cu dragoste de Anton Pann. Construirea ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
... a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o ... cum ele n-ar putea să dea nemurirea. Oamenii serioși, severi domni profesori, în augusta lor înțelepciune, le privesc drept prostii, și cu toate acestea, ce adîncă morală și ce înțelepte pilde închid bietele povești ! Ele sunt o fereastră deschisă spre o lume mai bună, unde toate sunt cu putință, unde binefăcătoarele zîne se arată ... o mare perdea albă din cer și pînă-n pămînt, mie mi-e drag să evoc lumea fantasticului și ea vine ca un bun prieten ce-i sînt. Silvani și elfe, nixe ori colbozi, zmei și pajure, toată lumea aceasta care nu mi-e rușine s-o frecventez, tot materialul acesta ... serios, dar cu care marele Shakespeare și-a urzit fantasmagoriile lui din Visul unei nopți de vară ori din Furtuna , tot norodul acesta ...
Alexei Mateevici - Pocăința hoțului
... De-atunci și noi cu plecăciune Rostim această rugăciune. Nu-i vorbă, de răbdat îi greu, Când cineva te prigonește, Dar, frate, pentru acest rău Acel de Sus te răsplătește. Și vrajba, pizma, ele-odată Găsi-vor dreapta judecată. Nu-i vorbă, că putem și noi, Răbdând obide și nevoi, Să ...
Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul
... bezmetic, numai iaca ce vede pe-o teșitură un boț de mămăligă. Atunci, bucuria dracului! Odată-o și halește și nu zice nimica. Apoi, nemaiavând ce face, își ia coada între vine și se întoarce la stăpânu-său, și, cum ajunge în iad, Scaraoschi îl întreabă: — Ei, copile, ce ispravă ai făcut? Câte suflete mi-ai arvonit? Dă-ți solia! — Ia, mai nimica, stăpâne, răspunse dracul, rușinat și tremurând ca varga de frică ... cu credință, la ce te-a pune el! Simbrie în bani să nu primești de la dânsul, ci să faci tocmală că, după ce ți-i împlini anii, să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu; și aceea are să fie de trebuință la talpa iadului, că au început a putrezi căpătâiele... Ia să vedem, ți ... nemțești, și umbla zgribulind pe la poartă. Stan era acasă și chiar atunci luase ceaunul de pe foc, ca să mestece mămăliga; și numai iaca ce vede că se reped câinii să rupă omul, nu altăceva, și când se uită mai bine, ce
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... la toacă. Adu bostanul fiert și fagurii de miere și ulciorul cu apă rece. DOCHIA: S-aducă mama, bunica maichii. IRINA (către Țugulea): Și tu? Ce stai ca un țap logodit?... Ești mândru... Ai sabie... Și ce-ai să faci cu ea? ȚUGULEA (face cu mâna ca și cum ar tăia): Să... IRINA: Măăăă... ȚUGULEA: Hî-hî... IRINA: Când?... ȚUGULEA: Iacă ș ... degeaba la curte. OANA: Dă... IRINA: Fa Onișor, cin ți-a dat ție betele astea de argint? OANA: Slăvitul. REVECA: Dați pace fetei... Ce e, Oană, cu gândurile tale? OANA: Ce să fie?... Prea multe fâșii... Prea multe... REVECA: Nu-i trebuie? De ce te plângi? OANA: Da... îi trebuie... Dar de ce așa de multe?... Și buna doamnă, când mi le-a dat, mi-a zis: Până diseară să le faci... Și mai ... Tu ești stană de piatră? Ai sabie? A? Bine. Din moșoroi, Moghilă. (Vede pe Oana înlemnită cu fâșiile în mâini.) Dar tu? Băbătie! Ce speli? Știi tu pentru cine nălbești? OANA: Da... ȘTEFAN: Pentru cine? OANA: Pentru preaslăvitul nostru stăpân... ȘTEFAN: Pentru preaslăvitul nostru stăpân... Pentru osul lui! De ...
Alexei Mateevici - Tovărășiile de cultură pe la sate
... așezat la minte și cunoscut în sat prin bună chibzuință în toate trebile lui. Vorbind de una, de alta, fără voie am ajuns la ceea ce tot îl doare pe moldovanul nostru în ziua de astăzi — la socoteala școlii. După cum am priceput din cuvintele lui, țărănimea cam simte lipsa ...
Ștefan Octavian Iosif - Apă beu!
... gîtlej grozav. Și chiar de vin Setos sunt eu ! Și totuși... apă beu ! Pe Dumnezeul meu ! Dar ca să nu vă doară capul, De-atîta ce vă minunați, Vă lămuresc eu într-o clipă Această taină. Ascultați: E mănios Crîșmarul meu, Parale n-am, nici credit n-am... De-aceea... apă ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Apă beu!
... gîtlej grozav. Și chiar de vin Setos sunt eu ! Și totuși... apă beu ! Pe Dumnezeul meu ! Dar ca să nu vă doară capul, De-atîta ce vă minunați, Vă lămuresc eu într-o clipă Această taină. Ascultați: E mănios Crîșmarul meu, Parale n-am, nici credit n-am... De-aceea... apă ...
... e plină de spectatori, când celelalte actrițe privesc la dânsa cu ochi pizmași și întrebuințează toate manevrele pentru ca să împiedice succesul ei. Sărmana! În acel moment critic, mintea i se tulbură, inima i se bate iute, glasul i se întunecă. Ea ar voi să fugă, să se ascundă în fundul ... ea apăru cu figura sa vie, cu talia sa elegantă, cu farmecul tinereții sale. Ea-și jucă rolul foarte natural, și la cel întâi cuplet ce cântă, glasul ei argintiu deșteptă un răsunet voios în inimile spectatorilor. Celebra DĂ©jazet dete semnalul aplaudării din lojă, și toți o imitară, bătând din ... picioarele ei de însăși DĂ©jazet. Între acte juna debutantă veni să mulțumească protectriței sale, care o sărută în prezența publicului, felicitând-o de succesul ce avuse. Toate lornetele din sală să țintiră spre acea lojă, și cavalerii declarară în unanimitate că dra Marie Chataignez nu pierdea nimic din grațiile sale ... veni să-i propuie un angajament de 500 franci pe lună. „Suma, zise el, nu e mare, dar va crește în proporție cu rolurile ce veți crea“. Contractul fu subsemnat, și dra Marie-AngĂ©lique Chataignez fu anunțată prin gazete ca una din pensionarele „Varietăților“. Fericită de
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... greu împovărat de păcate romantice; France le-a însemnat în două lungi foiletoane, cu stăruința solidă pe care o inspiră antipatia, o antipatie, ce-i dreptul, bine stăpânită și binecrescută. Flaubert a fost romantic din suflet țapul ispășitor al nebuniilor romantice dobitocul ales în care au intrat ... negreșit, și laude pentru romanticul dislocat: marele Sfânt Cristofor, care a trecut literatura de pe malul romantic pe cel naturalist, fără să știe ce ducea, de unde venea și încotro mergea. Îl venerează, îl admiră și-i respectă opera. Bunul Flaubert, cel mai harnic muncitor literar (pierdea prea multă ... garantează omului mulțumiri curate și potolite. Și totuși!... Să acuzi, cu așa stăruitoare strictețe, pe un om că e inconsecvent și lipsit de măsură în ce? În corespondența lui intimă și în conversație cu prieteni! Nu-i asta o strașnică lipsă de măsură, dictată de o oarbă antipatie? Numesc burghez, scrie ... executând pe Verlaine și Rimbaud, aruncă acest precept minunat cumpănit: este adevărat că cea mai frumoasă poezie e făcută din imagini, însă din imagini explicate. Ce