Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI CĂUTAT
Rezultatele 621 - 630 din aproximativ 817 pentru FI CĂUTAT.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos
... cu cale și cu dreptate să ne supunem legii, drept ce, să nu ascultăm, ci stăm împotriva legii și lui Dumnezeu, ca când ni-ar fi vrăjmaș de moarte. 10 porunci sunt scrise în lĂ©ge și nici una nu ținem. Porunca cea dintâiu zice să nu avem alt dumnezeu înaintea ... acestia nu sunt adevărat, îi las în seama cugetului său și de nu-l va bate cugetul în sine, atunce poate că acel om va fi au prea sfânt și drept înaintea lui Dumnezeu, au iaste nesimțitoriu. Ce tu, Doamne, cela ce pentru bunătatea ta cea de margine și multa milostivire ...
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
... estetice. Cu toate acestea, patriotismul este în inimile sincere, în afară de orice tendință politică, un simțimînt adevărat și adînc, și întrucît este astfel, poate fi, în certe împrejurări, născător dc poezie. Și în asemenea împrejurări excepționale ne pare a se afla autorul nostru cînd, într-o parte a ... toate, Subt strălucirea mîndrei bolți albastre, În codri verzi și-n negrele ogoare A semănat nădejdea vieții noastre..." Mai accesibilă gustului obștesc va fi — în înțelesul celor arătate în rîndurile precedente — înfățișarea preotului și a plugarului ca figuri patriotice. Apostol îl și numește poetul pe ... el înalță și nobilitează figuri și expresii cari în alte împrejurări s-ar împotrivi la orce mcercare de poezie în limba românească. Un lăutar poate fi poetic de la sine, și ce simpatie duioasa. deșteaptă Barbu Lâutaru în cîntecelul lui Alecsandri ! Dar un lăutar țigan cu numele Nicolae, în prescurtare Laie ...
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat La un poet exilat de Ion Heliade Rădulescu "Nu mă tulbur, căci gonirea In veci fu spre slava mea." Aceasta este soartea acelui ce pășaște La templul nemuririi cu pas nemlădios: El merge înainte, și-n urma lui se naște Și prinde aripi slava în drum vijelios. Ți-e viforoasă calea, o mare de talazuri! Și-ntr-însa ai să-ntâmpini ispite, piedici mii: Dar ai de călăuză pe Domnul în necazuri, Ce morții înviază și judecă pe vii. N-ai cugetat, viclene, în pieptu-ți de credință, Nici ai vândut Cuvântul ce lumea-a mântuit. Ai spus ce e românul, i-ai dat și lui ființă, Dar cine ești, poete, tu nu te-ai socotit. Tu nu ai văzut soarta ce pe ast neam gonește, A ei mână prea lungă tu nu ai sărutat, Nici ai zărit rânjirea ce zice că-i zâmbește, Fatalul, grozav zâmbet de tot te-a încelat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ivirea primăverii, privighetoare, cântă! La întuneric spune-ți și păsul, ș-al tău dor; În umbră deasă cântă, că valea îți răscântă, Pustiul te ascultă și e mai simțitor. De om fugi, ...
Ion Luca Caragiale - Șarla și ciobanii
Ion Luca Caragiale - Şarla şi ciobanii Șarla și ciobanii de Ion Luca Caragiale (Poveste) Acum vro șeapte sau opt ani, Niște ciobani Căutau să pripășească Un dulău, ca să păzească Pe oi De lupi. - Vai de noi! Vor zice-ndată unii liberi-cugetători: N-are să vie-o vreme Când oile să n-aibă de lupi a se mai teme? Zău, după mine, de multe ori Cugetătorii-liberi sunt Ființe prea ciudate; O clipă nu te lasă s-ai parte decuvânt. Să n-apuci, din păcate, Să-ncepi cu dânșii vorba, c-apoi să te mai ții Sute și mii De cugetări înalte și reflectări profunde De mult rabd, îns-acuma voiesc a le răspunde Da, domnii mei, Cu prea mare dreptate Aveți cuvinte de pietate Pentru miei... Sau oi... dar, docamdată, Liberi-cugetători, Ascultați povestea cu ciobanii; ori... Eu voi tăcea ca să v-ascult. Nu zău! îmi place foarte mult S-aud palavre lungi și late, Și despre-aceasta probe pot da necontestate: La Cameră sunt nelipsit. Și, la tot ce s-a vorbit În Atheneu Eu Am fost cel mai fidel dintre auditori. Fac haz pe oratori... Dar... să lăsăm ...
Dosoftei - Psaltirea în versuri
... r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare, Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul Și-n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte, Să-i deprinză poruncile ... s-a vântura dintr-are vravul, Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n-iț1 cădea-n fățare, Ce veț fi suflaț cu spulbărare. Și la giudeț nu vă s-afla locul Să vă sculaț, ce-ț peri cu totul. Nici păcătoșii din direapta Vor fi ... le vede Toată calea din scaun ce șede. Și calea păgânilor cea strâmbă Va pieri, și vor cădea-n grea scârbă. PSALMUL 2 Ce poate fi de poveste, Ca aceasta, și de veste, De să zborâră păgânii, Gloate, tineri și bătrânii, De să vorovăsc cu svaturi În deșert din toate laturi ... veț scăpa de la ceata CelĂ³ra ce-s de-a direapta, Când urgia lui cea mare Va arde fără-ncetare. Atunce va fi ferice De ceia ce nu pun price, Ce cu inemă direaptă Nedejdiuiesc să ia plată. PSALMUL 3 Doamne, ce să înmulțâră Ceia ce mă trag ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică
... Noi ne perindăm, azi unul, mâine altul; lumea rămâne tot lume; noi mereu toți alții și alții; și ea, tot ea și ea. Parcă ar fi tot nou și iar nou; și când colo ! tot aia și iar aia; din Paști până 'n Crăciun și din Crăciun până 'n Paști, Å ... întâmplare foarte gravă care s-a ivit, zilele astea, în lumea politică: Rusia dă un ultimatum Chinei. Fiindcă nu toți cititorii noștri pot fi în curent cu diplomația, trebue să le deslușim ce va să zică vorba asta ultimatum. Iată... Propietarul casei, după multă căutare, găsește pe un student ... Țâca văduva lui Oancea un curcan... și ... - Nu mai spune ! - Și vreo patru găini... - Aoleu ! și patru găini ? - Da; și zice, că tu l-ei fi știind de urmă... Ce zici, fine ? - Ce să-i zic, nașule... Se prea poate, că așa e pasărea... sburătoare și blestemată, nu ține la casă ...
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... pila mai de multe ori una după alta, fără să o scape la pământ. Începe tu, Cornelia. Apoi, tu Emilia. Eu să văz care va fi mai harnică din voi!... CORNELIA: Numa, tu Iulie, să nu ne porți pe noi, după cum îți este obiceiul. Să nu ne stai în cale ... au întâmplat. Nici un fir de păr nu i s-au smintit. Gloanețele sbura împrejur de dânsul fără să-l atingă. Ca și cum ar fi avut sfială!... Și când am fost orânduiți noi la lupta acea sângeroasă, dumnealui s-a întors de-acolo nevătămat, fără nici o rană ... DION[ISIE]: Așa e, tinerică coconiță! Aceea fu o zi f[i]erbinte și sângeroasă. Groază și cutremur! Gloanțele sbura împrejur, ca și când ar fi ploat din ceriu. Reghimentul nostru sta în aripa stângă. Aceasta începu spre seară să îngădu[i]e, trăgându-se îndărăpt. Vrășmașii năvălea din toate părțile ... Păcatele mele! Cum m-am năcăjit eu atunci! Și d[omnul] taică al d[umnea]Âvoastră cum să aprinsesă asupra mea! De n-ați fi pus d[umnea]voastră rugăminte pentru mine, cine știe ce s-ar
George Coșbuc - Blăstăm de mamă
... aștepta, Că frații vor alerga În prag a o-ntâmpina, Dar nimeni nu s-a ivit: Constantin n-a fi venit. Ea la ușă se repede, Ușa încuiată-o vede; Deci începe ca să bată În cea ușă încuiată: Lasă-mă, mămucă, lasă, Lasă-mă ... au murit feciorii mei Și-am rămas fără de ei! Măcar tu, scumpa mea fată, De nu erai măritată Într-o țară-ndepărtată!... Mi-ar fi traiul mai ușor Și mi-aș mai uita de dor; Tu m-ai ajuta pe mine, Eu m-aș bucura de tine! Dar să fie ...
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... simțire Ce-n singurătate numai își are locașul seu, Dar ceresc trimis în lume din sânul lui Dumnezeu. Fie ca aceste versuri ce curând vor fi uitate Să aducă alinare vrunor inimi întristate, Și resfirând pe-a lor cale niște nemernice flori, Să le-mprăștie necazul ș-ai supărărilor ...
... cu un cucui mai mare decât ea întreagă; îi place cum merge înfiptă, cu capul țanțoș, tremurându-și uneori moțul, ca și cum i-ar fi tras luarea-aminte: „Ghidi! ghidi!â€� Dar unde-i? Atunci un foșnet ușor de aripi îl făcu să ridice ochii; drept deasupra lui, Puica ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... timid. V-am spus-o și vă rog să nu vă îndoiți. Câte mi s-au întâmplat din pricina aceasta, nu vă pot spune. Ar fi prea lung și ați râde prea mult de mine, fără ca să iau și eu parte, privind, bineînțeles, cu ochii în jos. Să încep. Când ... păsa nici de bătaie, nici de premiu, nici de notă rea; simțeam însă doi ochi care mă pironeau drept în mijlocul frunții. Fără ei aș fi spus toate regatele, marile ducate și ducatele Germaniei, cu capitalele și cu orașele " cele mai principale ", ca pe apă, pe nerăsuflate. Ce n-aș fi ... pe unchiul meu, care-mi îndoise averea?... Da. Mi-era rușine ca, îndată ce ajunsesem vârstnic, sa-i cer socoteală, ca și cum m-aș fi îndoit de cinstea lui?... Da. Ei șir?... De aceea rămăsesem eu la epitropie? Dacă v-ați uita cam la o parte, m-aș înroși și ... împlinit 21 de ani și ai un venit de 15.000 de lei! Mi se pare că ați ghicit secretul. Oh! femeile, femeile! Ce-or fi având ele cu timizii și cu filozofii? Nu era tot aceeași Irinel cu care mă jucasem de-a "cirip-cirip"? Nu era aceeași ...