Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAT FIIND CA
Rezultatele 621 - 630 din aproximativ 1905 pentru DAT FIIND CA.
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... mi prea place, nu, nicidecum. (Se apropie de bărbatul verișoarei, tânăr smolit, foarte îngrijit de când s-a însurat, și care stă înfipt, ca o sentinelă, lângă ușa salonului pentru ca să poată urmări cu ochii toate pasurile nevestei sale.) AGHIOTANTUL (dându-i mâna) : Ce ai, vere, de stai așa pe gânduri? Ți s-au înecat ... ce mi-a dedicat mie domnul X. UN CAVALER BĂRBOS: Nu știam că X este compozitor de muzică... Pân-acum l-am cunoscut ca un mare amator de cai, și nu-mi închipuiesc ce relație poate fi între călărie și arta muzicală. DAMA DE LA CLAVIR (zâmbind) : Un om cu gust iubește tot ce e frumos, încântător și armonios; prin urmare, domnul ... se făcu nevăzută în seninul albastru al cerului. De atunci X este înamorat de acea drăgălașă arătare a visului său, și o slăvește ca pe un înger, și pentru dragostea ei s-a dedat poeziei și armoniei, pentru ca să o cânte în versuri și în note. DAMA DE PE JILȚ (zâmbind) : Si non e vero e ben trovato , zic italienii. Dar oricum să ... ...
... sfărâmat de porumb, și primăvara, când oile începeau să fete, totdeauna el îi aducea pe cel mai frumos dintre mieii priori. Cine știe? poate el... Da! de dragul ei el ar fi fost gata să facă orișice. Ar fi dorit să știe unde-i și ce face, și cum e, și ce gândește, ar fi dorit să-l vadă și numai să-l vadă. Scormon se ridică cu labele pe umerii ei. — Scormon! strigă ea înduioșată, apoi îi cuprinse ... cum urlă! Acum, când și naica Marta zisese că Pascu a murit, Sanda ar fi dorit să-i arate că e cu putință ca el să nu fi murit. Câinele poate urla și numai de dor să vadă pe stăpânul său. Văzând însă că și mamă-sa își șterge lacrimile, ea o urmă ... vină a zice vrun cuvânt. Ceva mai târziu, Sanda iarăși măsura lungimea gardului cu firul în mână, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Scormon era culcat la vârtelniță, purtând capul în urma fetei, pe care și-o alesese stăpână. Ea se apleca totdeauna când sosea la ... ...
Ion Luca Caragiale - Arendașul român
... — Auleo, ai și la oraș!! — Doi băieți la Paris... — Săracii de noi!! — Vezi că și eu am greutăți, mă Ioane. — Da, cocoane, însă eu zic că fiecare să-și crească copiii. — Apăi eu ți-i dau ție să-i crești, mă Ioane? — Nu, cocoane ... de el și începe să-i care la pumni în cap. Subprefectul zice cu blândețe: — Cocoane Arghir, cocoane Arghir... Însă arendașul e prea mânios ca să-l audă. Dă înainte și tocmai după ce obosește, iese pe ușă răcnind: — Să te saturi de cercetare! Când țăranul își mai vine ... fire, subprefectul îl întreabă: — Ei, ia spune, cum a fost... — Păi dumneata nu văzuși? — Lasă asta, ailaltă. — Ailaltă întocmai ca și asta, încă una și zac toată vara și la iarnă mor de foame. Mai bine îi fac acele zece zile și Dumnezeu o ști ... este mana lui Dumnezeu pentru unii și pentru alții... că, nu-nțelegi tu?... omul cu bine și cu pace, mă-nțelegi, devine că poate pentru ca să, mă-nțelegi, să... cum să zic.?... să... în sfârșit, să fie toate cu bine și cu pace. Și tot așa, un ceas întreg, subprefectul ...
George Coșbuc - Flăcări potolite
... s-a răznit, Și-i dus de-atunci. Mai știu și eu! Așa i-a fost menit. Dar bun băiat! De-o fi murit, Să-l ierte Dumnezeu." Și-au dat binețe și-au tăcut. Străinul parcă se gătea Să plece,și-ar fi vrut Să fugă dac-ar fi putut — Și sta și se gândea. Într-un târziu el a-ntrebat, Privind așa pe deal, răzleț: —„Departe-i până ... petreci — Dar taina voastră-n veci de veci La nimeni n-o s-o spui! Bătrânul s-a nălțat apoi, Spre deal ca un copil privind ; Ah, dealuri scumpe, voi! Bieți ochii, slabi și numai doi Puține zări cuprind! Cărarea asta, o știa, Și colo stânca de-adĂ ... ușor să-l sui — Aici l-a legănat Măicuța lui, și-aici în sat Sunt morți părinții lui! Măcar din deal, așa ca-n zbor, S-arunce ochii-n jos spre văi, Spre sat, spre casa lor! Vor fi bătrâni, ei poate mor. Și-atunci erau flăcăi! Dar nu... în sat el ce-ar căta! El știe tot ce-ar mai ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... în cel mai mare grad, Deși-i nebun de frunte, viteaz îl socotiți. Stenon ce-n adunare înșiră cum îi vine Și vrute și nevrute ca moara cea stricată, Cu hohotele sale pereții zguduind; Ce râde singur numai de-a sale secături, Din mâini bălăbănește întocmai ca din limbă, Și n-are nici rușine, nici chip de politețe, Cu mare bucurie de toți e priimit, De toți cu sârguință chemat ș-îmbrățoșat ... chipul, și din pricina asta, Mult nu ședeam în slujbă la cei ce-mi aflau gândul: Prieteni cu-adevărul voi nu puteți a fi. PERIERG: De-ți sunt așa dragi codrii și traiul fără griji, Măcar un ceas de vreme c-aș fi eu Pan socoate, Și nu-i avea căință. Eu sunt poet, iubite! În cinstea-ți voi compune un cântec minunat, Iar graiul tău ce-ndeamnă ... să slujești, Nu vei avea mult lucru; căci eu am trebuință De-o slugă credincioasă și cu purtări cinstite. Mă crede că de mine vei fi prea mulțumit; Să-mi spui însă de unde ș-anume cine ești? — Eu, răspunsei, loc caut, deci, dacă-ți plac sunt gata Cu inimă ...
... mac cu inima neagră, dar nici macul nu se potrivi. Alese apoi o gherghină, dar prea era înghețată și fără de mireasmă. O pată roșie ca sîngele ar fi trebuit, un roș puternic și scînteietor, și, aruncînd mănunchiul, cercetă grădina cu de-amănuntul, doar o găsi ce-i trebuia. Din strat în strat, păși ... zi, altoind niște trandafiri, se împunse la un deget, din nebăgare de seamă, și o lacrimă roșie de sînge căzu în inima unei flori albe, ca un răspuns visului ce-l urmărea de atîta vreme. Un zîmbet de mulțumire îi lumină fața pală, și, ca și cum ar fi găsit o comoară, rupse albul trandafir, și, ca într-o cupă, își stoarse tot sîngele din deget în el. Roșu, strop cu strop, se făcea trandafirul, petală cu petală se împurpura și de ... havuzului unde stătea fata privind mîhnită în fundul apelor, și-i întinse minunea, ce n-o aflase nimeni încă și nu se putea găsi nicăiri. Ca dintr-un vis deșteptată, fata privi, întinzîndu-și palidele mîini spre dînsul. Nesigură își întinsese mîinile ca și cum i-ar fi fost teamă că vedenia aceasta să nu dispară ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... scatiu. Să v-o spun. „Cioc! cioc! cioc!â€� se aude de departe. Măcăleandrul zice: — E ciocănitoarea! — Ciocănitoarea, răspunse scatiul, ce-o fi ciocănind mereu? — Caută veverița, îl desluși măcăleandrul. — Veverița? De ce? — Urâți îmi sunteți voi, scatiii, că nu știți nimic. Nu-i cunoști ... veverița se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca șopârla, în laba veveriței, și pe ici ți-i drumul. Mai târziu, când i-a venit inima la loc și s-a ... l ciocănește de jos până sus. Apoi trece la alt copac, și la altul. Fagul sună mai tare, frasinul mai înăbușit. Un stejar găunos răsună ca un hârb. Și ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei. De-abia se mai aude, departe: Cioc! cioc! cioc! Scatiul piruie iar ... Știi una, frate măcăleandru? Eu cred că tot ce mi-ai spus sunt numai niște vorbe. Ea ciocănește fiindcă suge din mustul copacilor, i-o fi plăcând hrana asta. Măcăleandrul se supără: — Se cunoaște că ești pasăre neisprăvită. S-o fi ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, Mai știe ea de umbra a ... nimic nu regret eu; Nimic, decât suspinul spre bolta înstelată, Extazea lirei mele, tăcerea-namorată A unei inimi pure bătând la pieptul meu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ca pasărea ce vede prin umbrele funebre, Credința mea pătrunse ca ochi printre tenebre; Instinctul ei profetic destinu-mi revelă. Adesea al meu suflet în visele-auree, Pe aripe de flăcări svolând spre empiree, Văzu divine ... pe pietre cumpărate; Un monument pe suflet e mare greutate! Puțin nisip, ș-atâta, peste țărâna mea. Lăsați abia un spațiu d-o bătătură rece, Ca, dacă pe la groapa-mi vrun svânturat va trece, Să poată sta acolo, să poată-ngenunchea. Adesea în secretul al umbrei ș-al tăcerii Se ... și la unde Ast luth ce n-are sunet la suflet a răspunde; În ceruri mă așteaptă alt luth, de serafimi. Peste curând ca
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, Mai știe ea de umbra a ... nimic nu regret eu; Nimic, decât suspinul spre bolta înstelată, Extazea lirei mele, tăcerea-namorată A unei inimi pure bătând la pieptul meu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ca pasărea ce vede prin umbrele funebre, Credința mea pătrunse ca ochi printre tenebre; Instinctul ei profetic destinu-mi revelă. Adesea al meu suflet în visele-auree, Pe aripe de flăcări svolând spre empiree, Văzu divine ... pe pietre cumpărate; Un monument pe suflet e mare greutate! Puțin nisip, ș-atâta, peste țărâna mea. Lăsați abia un spațiu d-o bătătură rece, Ca, dacă pe la groapa-mi vrun svânturat va trece, Să poată sta acolo, să poată-ngenunchea. Adesea în secretul al umbrei ș-al tăcerii Se ... și la unde Ast luth ce n-are sunet la suflet a răspunde; În ceruri mă așteaptă alt luth, de serafimi. Peste curând ca
... cu glasu-i îngeresc! * Era blânda oră a blândelor șoapte, Când nu mai e ziuă și nu-i încă noapte. Pământul și cerul, ca doi frățiori, Își dau sărutare prin stele și flori, Și-n aer parfumul al florilor dalbe Plutea cu lucirea steluțelor albe, Și-n toată natura ... Vărsa-n calea noastră duioasa-i lumină, Și-n lunca pătrunsă de razele ei Zburau caii noștri cu aripi de zmei. Mergeam noi în cale ca umbre tăcute, Pe-un covor de frunze, pe cărări pierdute, Și-n tăcerea nopții ce ne-nconjura, Sufletele noastre ca și noi zbura, Zbura ca doi îngeri din stele în stele, Dându-și sărutare tainic între ele... Deodată fugarii cu ochii de foc La capătul luncii s-opriră pe loc ... lume am re-nviat deodată, Ș-un soare mai ferbinte în ceru-mi s-a aprins, Ș-o lume fără margini, frumoasă, desfătată, Ca o câmpie verde sub mine s-a întins. Atunci natura-ntreagă, zâmbindu-mi cu plăcere, Își puse pentru mine coroana sa de flori ... tine astfel prin tainicu-i suspin: Ferice de acela a căruia privire, Trezind în al tău suflet un fraged, dulce dor, Ar face ...
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
... mai mare parte a literaturii zilnice nici nu merită să existe, nici nu poate exista; și dacă se pare astăzi a fi, se vede mâine că nu este și rămâne ca cum n-ar fi fost. Să restrângem, prin urmare, cercul cercetării noastre la literatura în propriul înțeles al cuvântului și, după ce am văzut că cei ce scriu din ... contemporană. Dar astăzi cine mai citește pe Pradon? Și cine nu a citit Phedra lui Racine? Întregul nume al lui Pradon s-ar fi pierdut de mult în întunericul uitării dacă nu l-ar fi atins din când în când o rază nemilostivă din gloria lui Racine. Opera lui Mozart Don Juan începe a se juca la Berlin ... să înmulțească asemenea amintiri literare găsește întâmplări analoage în viața lui Goethe, ca și în a lui Beethoven, în soarta lui Victor Hugo, ca și în a lui Schopenhauer și în sute de alte exemple. În toate aceste cazuri s-a făcut un progres netăgăduit ... o proprietate caracteristică a fiecărei inteligențe omenești de a se simți de regulă îndeplinită în cercul ei, oricât de restrâns ar