Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VENIT
Rezultatele 611 - 620 din aproximativ 1810 pentru VENIT.
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
Grigore Alexandrescu - Anul 1840 Anul 1840 de Grigore Alexandrescu Să stăpânim durerea care pe om supune; Să așteptăm în pace al soartei ajutor; Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor? Mâine, poimâine, poate, soarele fericirii Se va arăta vesel pe orizont senin; Binele ades vine pe urmele mâhnirii, Și o zâmbire dulce după-un amar suspin. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește, Așa zicea odată copilăria mea; Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește; Și ce nădejdi dă unul, acelălalt le ia. Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute, Zile ce-n veșnicie și-iau repedele zbor; Puține suvenire din ele am plăcute: A fost numai-n durere varietatea lor! Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! Și eu sunt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc! Când se născu copilul ce s-aștepta să vie, Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut, Un bătrân îl luă în brațe, strigând cu bucurie: "Sloboade-mă, stăpâne, fiindcă l-am văzut." Astfel drepții ar ...
Grigore Alexandrescu - Bursucul și vulpea
... a afla Cum merg trebile p-acolo, cît e de primejdios Și cîtă armie ține vecinul său cel păros. Sfîrșindu-se ambasada, vulpea înapoi veni, Se înfățîșă la curte, se închină și vorbi: „Porunca am împlinit; Cu ochii-mi le-am văzut toate, Și poți dormi liniștit, Fără să ...
Grigore Alexandrescu - Lișița, rața și gîsca
Grigore Alexandrescu - Lişiţa, raţa şi gîsca Lișeța, rața și gîsca de Grigore Alexandrescu Spun că-n vara trecută o lișeță ș-o rață, Ai lebedei de baltă consilieri privați, Supt președința gîștei s-au strîns de dimineață Pe lac la Cișmegiu; acolo invitați Erau din înalt ordin a hotărî în sfat O pricină de stat, Adică prin dezbateri adînc să chibzuiască Pentru un pește mare, cu ce sos să-l gătească. Căci lebăda gîtoasă Voia să dea o masă; Mare le fu gîlceava și lungă convorbirea: Prezidentul le zise: „Fraților senatori! Să lăsăm chibzuirea, Pricina, cum să vede, e foarte delicată, Și dup-a mea părere trebuie amînată: Veniți mîine în zori.“ Propunerea aceasta cu toți o aplaudară Și pentru-ntîia oară Pe gîscă lăudară Pentru a ei ideie, apoi se risipiră Și a doua zi iară l-același loc veniră. Pîn-a doua zi însă știți ce s-a întîmplat? Fiind vară și soare și o căldură mare, Peștele s-a stricat Și racii l-a mîncat. Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume; Consiliuri d-acestea vedem ...
Grigore Alexandrescu - Nina Nina de Grigore Alexandrescu După atâta cochetărie Și necredință și viclenie, În sfârșit, Nino, simt că trăiesc. Inima-mi astăzi e izbăvită D-acea robie nesuferită; Mai mult asupră-mi nu m-amăgesc. S-a stins în mine flacăra toată: Sub o mânie neadevarată Mai mult amorul nu e ascuns. Dacă în lipsă-ți ești pomenită, Sau înainte-mi de ești slăvită, De tulburare nu sunt pătruns. Eu dorm în pace fără de tine; Când deschid ochii, când ziua vine, Nu ești dorința-mi cea mai dintâi. Nu-mi mai însufli nici o gândire; Fară plăcere, fără mâhnire Te las, te-ntâmpin, mă duc când vii. Nici ale mele lacrimi trecute, Nici suvenire dulci și plăcute Nu pot a face să te doresc. Cât mi-ești de scumpă poți vedea bine: Fără de pizmă, acum de tine Chiar cu rivalu-mi pot să vorbesc. Fii cât de mândră, fii nempăcată, A ta mândrie e nensemnată Ca și blândețea ce ai avea. Nu-mi zic nimica vorbele tale, Și nici ochii-ți nu mai au cale Ca să patrunză-n inima mea. La al tău zâmbet, l-a ta ...
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință
... dă voie a-l alege; Și așa cu chipu-acesta de loc nu e de mirare Daca chiar și nouă rîndul ne-o veni din întîmplare. Autonomia-mi place, o voi cum e scrisă-n carte, O cer pentru țara-ntreagă, dar și pentru mine-n parte; Adică orce ...
Grigore Alexandrescu - Ursul și lupul
Grigore Alexandrescu - Ursul şi lupul Ursul și lupul de Grigore Alexandrescu Împărăția dobitocească, Ca și a noastră cea omenească, Statornicie vecinică n-are: Toate supuse sînt la schimbare! Din mînă-n mînă sceptrul se plimbă. Cel de ieri mare astăzi e mic; Leu pe urs bate, urs pe leu schimbă, Dintr-o întîmplare prea de nimic. De curînd ursu pe leu schimbase, Și pe domnescul tron înălțat, Cîrma în labe tare-o luase, Și cu verzi tufe sta-ncoronat. Dator eu însă sînt a vă spune Că ursu-acela, măcar că urs, Dar simtimente avea preabune: D-al obștei bine era pătruns. Fiarele toate-ndată ce-aflară Că le-a dat cerul un stăpîn nuou, Să se închine lui alergară, Una c-o vacă, alta c-un bou. Lupul în urmă spre tron se duce, Și după vechiul bun obicei Măriii-sale plocon îi duce, Și înainte-i pune doi miei. Într-o frumoasă precuvîntare, Îi dovedește c-ar fi avînd Niște hrisoave arătătoare Ce-au făcut urșii, zău nu știu cînd. C-aste hrisoave, pe piei de oaie Scrise cu apă, spun lămurit Cum au mers urșii la o bătaie, Și cîte ...
Haralamb G. Lecca - Dona Clara
Haralamb G. Lecca - Dona Clara Dona Clara de Haralamb G. Lecca Spun poveștile că-n țara, Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid Cum că la Valladolid Un paez înnebunise numai pentru că privise O brunetă… Dona Clara Sărea zidul singur el, În grădină la castel, Și-atingînd ușor guitara Ca vrăjitul Apolon prins cu lira-ntre naiade, el în ritm de serenade O chema pe Dona Clara „Vino… Vino să fugim din țara Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid… Vino… Vino din Valladolid unde poate-o vrea norocul să m-asculte, Dona Clara…â€� Spun poveștile că-n țara, Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid Spun că la Valladolid Amorez un don amarnic a cîntat un an zadarnic… Era surdă Dona
Ion Creangă - Povestea poveștilor
Ion Creangă - Povestea poveştilor Povestea poveștilor (Povestea pulei) de Ion Creangă Wikipedia are un articol despre: Povestea poveștilor Sâmbătă, 1877, octombrie 22 — 1878, noemvrie 12 Amu cică era într-un sat un țăran. Și țăranul acela a ieșit odată în țarină să samene niște păpușoi. Și cum sămăna el, tocmai atunci s-a nimerit să treacă pe acolo Hristos și cu Sfântul Petrea. Hristos să nu tacă molcum și să-și caute de drum? — Da ce sameni acolo, om bun? întreabă el. — Ia, niște pule samăn, răspunse țăranul cu obrăznicie. — Pule ai zis că sameni, pule să dea Dumnezeu să se facă, zise Hristos, blagoslovind sămănătura cu amândouă mânile, și apoi se tot duse în drumul său împreună cu Sf. Petrea, care nu-și putea stăpâni mierarea de cuvintele ce auzise că au ieșit din gura lui Hristos, pentru că niciodată nu mai vorbise Mântuitorul așa de buruenos. Țăranul, după ce mântui de sămănat, se întoarse acasă. Apoi, la vremea prășitului, a venit de a prășit păpușoii după rânduială, și iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce să vadă? În loc ...
Ion Heliade Rădulescu - Cavalerul Toggenburg
Ion Heliade Rădulescu - Cavalerul Toggenburg "Ritter! inima ți-ofere Tinerețe de suror; Altă dragoste nu-mi cere, Căci îmi face mare dor. Vino placid, că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce tace Nicidecum nu-l înțeleg." El pricepe, mut cu dorul; Sângeră determinat, Arde,-o strânge-n piept cu-amorul, Și pe cal e avântat. Toți vasalii își adună, Toți elveții săi din drept; La mormântul sfânt detună Toți cu crucea p-al lor piept. Fapte-acolo valoroase Dezvoltă eroi creștini, Coifuri, pene onduloase Înspăimântă saracini. Toggenburg poartă omorul, Teroarea la musulman. Dar în inima lui dorul E mai mare dup-un an. L-a suferit, dar l-apasă; Nu-l mai poate suporta; Arme, câmp, glorie lasă Spre-ale sale-a se-nturna. Și p-a mării und-amară Vede-un vas vele-ntinzând; Se-mbarcă spre scumpa țară Unde-e viața ș-al lui gând. Ajungând la castel, bate Înfocatul pelegrin... Vai? ca fulger îl străbate Răspunsul d-amaruri plin: "Este-a cerului mireasă Aceea ce cauți tu; Ieri fu ziua cea aleasă Nunta ei când se făcu." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Abandonă, nu-și mai vede Al ...
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea Destăinuirea de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Inima-mi obosită — și nu de ani, nu încă, -- Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc; Valuri, crivețe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc. Pe la-nceputul verii vifore prea geroase Asupră-i se răscoală s-o-nghețe-aci pe loc, Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc! Un foc! și ca acela ce arde-ntr-o câmpie Albită de troiene și toată-n vijelie, Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat, Arsura e într-însul, care îl mistuiește, Și nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzește; Lumina-i face groază și celui înghețat. II S-o face el cenușă? vreun pârjol v-aduce? Nu știu... Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce, Oprindu-s-o să zică: "Odat-a ars aci." Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume, Străin și rece fie oricând aicea ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul Elegie I. Trecutul de Ion Heliade Rădulescu Aură scumpă ce pieptu-mi poartă, Nume prea dulce ce glăsuiesc. Și buza-mi, limba-mi se-nsuflețesc, A vieții mele senina soartă! Soție bună, îngerul meu, Tovarăș vecinic, ce-o sfântă lege Prin vecinici noduri vru să ne lege, Din doi să facă un singur eu; Chip ce ca fulger ce-n nor trăiește Ș-alt nor d-atinge, atunci pe loc Repede șarpe lucește-un foc, Aprinde, arde tot ce-ntâlnește; Astfel, îndată ce s-a ivit, Lucește-n minte-mi, mă-nflăcărează, Prin vine-mi repede circulează Focul ce m-arde, și-s fericit. Cerească, limpede fericire Ce raiul naște, dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi trecem și noi; Pe nesimțite, ah, tinerețea Zice: Adio !... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. ...