Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUPĂ CE
Rezultatele 611 - 620 din aproximativ 1447 pentru DUPĂ CE.
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor ... putu stăpâni mirarea. — A! cât e de frumos! strigă el. — E frumos, nu-i vorbă, zise călăuzul, dar nu prea îndemănos. Ce dracu! adause el după o pauză, uitându-se cam cu îngrijire la ceri, de câte ori mă urc la afurisitele astea de pietre, trebuie să mi se întâmple câte ... de fulgere, ele se desfac pe unele locuri în adâncimi întunecoase, în sânul cărora s-aude din când în când strecurându-se picăturile de apă ce izvorăsc din umezeala nourilor. Costin privea cu sfială la stâncile ce-l apăsau prin măreția lor și iată că i se opriră ochii pe-un soi de vizunie, care se deschidea fioroasă la picioarele stâncilor și ... în vine și un văl negru i se puse pe ochi. El pierdu conștiința de sine și nu se trezi din amețeală decât mult timp după ...
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... rugămintea ei, când astfel el (secretarul) va scăpa o familie întreagă de sărăcie și înjosiri. Secretarul făgădui că va pune spre asta toate silințele și, după cum se făcu cunoscut mai pe urmă, s-a ținut de cuvânt. Însă, cu toate acestea, într-o bună zi, după întoarcerea din Chișinău, nenorocitei văduve îi vine veste, că la biserica din Zaim e numit de către preasfinția sa preotul din Copceac, din ținutul Akkermanului ... e foarte bun și bănos, și părintelui Ion îi ședea bine și la locul lui vechi. Dar vedeți că lăcomia îl duce pe om din ce în ce mai departe și, împins de ea, părintele Gobjilă scrie preasfințitului cererea să-i dea Zaimul și-l primește neîntârziat. Nu se poate de închipuit scârba ... o mai recunoști. Ochii — roșii de lacrimi. Iar primprejur, un tablou de risipă desăvârșită. Cine vrea — las’ să judece. * * * Sfârșesc povestea preoților noștri. După desemnarea părintelui Gobjilă la biserica noastră trecu mult timp până ce sătenii au văzut preot în satul lor. Părintele Gobjilă, ca și Tocan, în cele din urmă își refuză desemnarea sa, dezamăgindu-se în privința materială ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... și fericiți, acei cari din întâmplare nu gustaseră farmecul mângâierilor și nu auziseră vorbă bună intrând pe ușa părinților lor... aceia nu vor înțelege de ce mă podidi plânsul și de ce somnul și odihna nu se lipiră de mine pân' la revărsatul zorilor. Mângâierea se preface în trebuință fatală a vieței; libertatea, gustată de ... lămpilor, de duhoarea meditațiilor ș-a sofrageriii, de năduful dormitoarelor și de umezeala zidurilor. Din soare și nemărginire, la întuneric și umezeală. Ceea ce mă mâhnea puțin erau șoaptele sfioase ale colegilor mei. Vorbeau încet și râdeau. Adeseaori schimbau vorba. Poate de rușine, poate de milă. Lângă un mort ... cu părul lung, cu rochia scurtă și cu ciorapii roșii". - Cum mă vede, mă ia de gât; mi-a jurat că e nebună după mine, numai după mine; și mă sărută, și mă strânge în brațe. De multe ori am amețit în brațele ei. Nu vă puteți închipui. - Se poate, dar nu ... câte ori nu este nimeni în infirmerie, eu mă îmbolnăvesc. Doctorul îmi scrie o rețetă, Ea intră binișor pe ușe, cu condica medicamentelor. Îndată ce mă vede, aruncă condica, se învârtește într-un picior, ochii i s-aprind de bucurie și, aducând degetul la gură, ...
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)
... un fluture din aripi și nici pas nu suna ca să trezească ecouri, astfel e și în colțul acesta de natură, unde ne găsim amândoi după o dulce zi de dragoste… Singurele puncte de senin sunt ochii tăi; dar nu știu cum, prin ce misterioasă ambianță cu cele ce ne împresoară, s-au îndepărtat și s-au făcut străini, de parcă nu mai sunt ochii ce i-am sărutat cu câteva clipe mai înainte. Mâna ta e rece și inertă, ca și când tot sângele s-ar fi retras din ea ... mai verde, mai tristă, mai spectrală, a crescut, învăluindu-mă ca o apă și nemaiavând alături căldura mânii tale, nici picăturile de senin ce sunt ochii tăi, m-am lăsat și eu gândurilor triste. Am înțeles că suntem singuri, că ori ce-am face și oricât de puternic ne-am uni gurile când poruncesc simțurile, că oricât ne-am încleșta brațele și am căuta să ne facem ... și pretutindeni singuri. Și între acestea, printre crengile unui brad, luminile orășelului îndepărtat au clipit una după alta ca niște stele licăritoare, au tremurat, până ce ...
Ion Luca Caragiale - Jurnalul nostru
... prin urmare la unele și la altele. Să nu se supere mulțimea imensă a cititorilor noștri dacă suntem sinceri și le spunem că, după succesul material pe care ni-l asigură totalitatea lor, noi mai suspinăm încă după aprobarea deosibită a câtorva inși anume - puțini, din nenorocire, dar dintre aceștia dumneata, care citești acum aceste rânduri, desigur faci parte. Amicul acesta ... buni prietini, deprinși a ne spune pe față adevărul, tocmai pentrucă voim să nu încapă între noi o clipă de îndoială despre stima ce ne datorăm ca bărbați cu mintea deplină - micile adulațiuni și complimente cu mari rezerve mentale sunt proprii iezuitismului feminin (- Ah ! ma chĂ©re belle, comme ... mine, ma parole d'honneur !...). Spre marea noastră onoare, răspunsul inteligentului nostru amic a fost cât se poate de favorabil nouă. - Mai întâi, ce gândești de direcția noastră ? - Mi se pare sănătoasă și n'aș exagera dacă aș zice chiar patriotică... - Vrei să glumești ?... am zis noi, care cunoaștem ... aveți ironia ușoară, caricaturile destul de picante, proza destul de limpede, versurile destul de obscure... aveți tot. Un singur lucru vă lipsește... și e păcat. - ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
... îi zice suspinând: "Dragul tatei, cum se poate să te duci din a ta țară Și să cerci străinătate, părinți și frați părăsind; Ce poftă măgulitoare te-au răpus, te-au amăgit? Și ce vrei, fătul meu, altă, dacă aici ești fericit? Sau ce pot să-ți folosească meserii meșteșugoase, Care sunt de prisos nouă prostaticilor păstori, Și care nu pot să facă clima noastră mai frumoasă, Nici turmele ... Dar ivindu-se în lume și fiind bine cioplită, Dacă-n mâini rele nu-ncape, se face brilant din lut. Însă Roman uită toate îndată ce au zărit O cucoană la fereastra unui palat strălucit. Aceasta este Marghioala, întru adevăr marghioală*, Ce de fală socotește pe bărbați a-i încânta, Fie de oricare treaptă, ea, cruda, pe toți înșeală, Și ea pe nebuni îi place ... lui Roman, ce stă-n poartă înlemnit, Și frumosul flăcău mișcă, se simte însuflețit, Intră în palat la dânsa, și ea râzând cercetează: Cine este? Ce voiește? El îi spune cu suspin Că au venit de la munte faimosul oraș să vază, Că ș-au lăsat părinți, rude și că se ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Muștele și albinele
... de căpătâi, Ele pișcă mai întâi; Și că-n fine, peste toate, Fără însă , fără poate , Musca este coconeață, Că se pune poponeață Peste tot ce-a viețuit, Peste tot ce s-a mâncat, Pe orice s-a cheltuit Și-n colibă, și-n palat. Prin deci dar argumentau Și așa învederau ... Producea tot la muscoi. Și era-n dispreț laboarea, Artele, știința,-ardoarea Către binele comun. Și când muștele se pun, Ele, știți, cu iertăciune, Că ce fac nu se mai spune. Ș-apoi ș-un muscoi isteț Și din toți mai precupeț, Ca un mare mierolog Striga tot din terfelog: "La ... zbârnâiau, Se-ndesau, se repezeau, Unul p-altul se-njurau; Și la luptă când erau, Piept la piept nu cutezau, Ci dau tot pe dinapoi, După legile mai noi. Și în mierea ce furau, Acolo se și-necau. Iar albinele tăcute, Ca oricare muncitor, Erau toate prevăzute Dinapoi cu acul lor. Ș ziceau, laborioase: "Noi de ceară să ... bun? Vă cătați de lucrul vostru și de binele comun. Miere cât de multă fie și apuce măcar cine, Că muștele cu-al lor bot, ...
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... Ci se-mbrobodește bine și prin vaiete pornește: Face-un pas și stă și iarăși face-un pas și iar s-oprește, Tot așa pân ce-ncorda după-un deal. Acu-i de ea! Se ducea ca vântuită, căci bărbatul n-o vedea. Constantin, cum zic, la holdă a rămas. Nevestei ... eu n-am năravul să mă spariu așa lesne! El se roagă plin de milă; ea pe-ncetișor devine Tot mai blândă, mai domoală, până ce-i vorbește-n fine: D-apoi, bade, vino-n casă, căci vezi cum e frig aci! Străinul încet răspunde: Aș veni, cum n-aș veni ... eu ți-s dragă? Drag îmi ești tu, Constantine Dar deseară, bărbățele, vei veni acasă? Nu! Și nevasta pintre lacrimi murmura: Vai, prost ești tu! Ce să mai spun? Veronica merge-acasă, face iară Foc, plăcinte și friptură, precum a făcut aseară. Străinul drumar bea, mâncă, însă e posomorât ... lume nu-i făcut cum se cuvine! Pune-mi nume de ocară, și mă face pui de drac Și într-adevăr, bădiță, ști-mă Domnul ce ...
... unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate de plăcute și din ce în ce mai animate, până ce reușește, iuțind tonul, să facă să fie cel puțin o dată contrazis - pentru a răspunde interlocutorului său prin mai multe lovituri puternice ce ... macedonean, precum și pachete mici cu tărâțe, sperând prin aceasta să-l abrutizeze și să-l facă să renunțe de bunăvoie la partea de moștenire ce i s-ar cuveni după moartea ei. Toate acestea ea i le trimite printr-un băiat foarte deștept, cu urechile nichelate și cu pantalonii vărgați, numit Tudose. Cotadi, care este ... aceea că ține contabilitatea prăvăliei, că dă în fiecare zi grăunțe la păsări și că-l reprezintă pe Cotadi ca procurator mai în toate procesele ce le are, Dragomir este răsplătit cu vârf și îndesat, putând să ia orișicând la Cotadi masa de seară, ce se compune din piciorușe de caracatiță și pâine; pe lângă acestea se mai adaugă în fiecare duminică și sărbători bisericești câte un lighean mare plin ... ...
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)
... ieri colecția prăfuită a unui jurnal ce poartă data anului 1877, și o melancolie nestăpînită mă cuprinsese, cetind întîmplările trecute, dînd peste nume ce au pasionat opinia publică și peste anunțuri de prăvălii vechi. Filă peste filă se așeza, zi peste zi, an peste an, păstrînd în ele, ca ... scurte, cu mîna elegant îngrijită și fină, ca o mînă de femeie. O prietenie veche îl lega de tata, și, cu toată deosebirea de cultură ce era între ei, marele om iubea drumul casei noastre și venea, în orele lui de îndoială, spre omul de bun-simț ce era părintele meu, ca la un fel de puls al vieței politice din Iașii de atunci, și discuțiile se încingeau vii și nervoase, vesele și ... fluctuațiile viforoase ale politicei îi despărțiră, și tata porunci să dea portretul jos din cui și să-l urce în pod. Portretul apărea și dispărea după cum erau și vremurile, și conul Mihalache știa dinainte, intrînd în casă și ridicînd ochii spre locul cunoscut, la ce fel de primire trebuia să se aștepte. Acest episod hazliu s-a repetat de multe ori, pînă ...
Antim Ivireanul - Mărturisirea credinții, carea se împarte în 12 alcătuiri
... însă cu acelaș trup cu carele s-au și născut și s-au și îngropat dupe Scripturi; adecă după cum au fost prorocit prorocii și după Scripturile legii cei vechi, precum însuși Hristos la Marco, cap 17 zice: Însă Fiiul omenesc mĂ©rge precum / s-au scris pentru dânsul. Și s ... Fiiul omenesc întru slava sa și toți sfinții îngeri împreună cu dânsul. Și iarăși pentru răsplătire la Ioann, cap 5 zice: Și vor eși cei ce au făcut cĂ©le bune < întru > înviiare de viață, iară cei ce au făcut rĂ©le întru înviiare de osândire. Și în Duhul Sfânt Domnul de viață făcătoriul, carele de la Tatăl purcĂ©de, cela ce cu Tatăl și cu Fiiul iaste închinat și slăvit, / carele au grăit prin proroci. Această alcătuire ne învață să crĂ©dem și în Duhul Sfânt ... să între întru împărăția lui Dumnezeu. Aștept înviiarea morților. Această alcătuire ne învață să crĂ©dem cum că va fi cu adevărat înviiarea trupurilor omenești, după cuvântul Domnului care la Ioann, cap 5 zice: Că toți cei ce sunt în mormânturi vor auzi glasul Fiiului lui Dumnezeu și vor eși. Și viața veacului celuia